Baskaya împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 48061/99 prezentată de Fikret BAȘKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 martie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Türmen Bîrsan Jungwiert Butkevych Thomassen, judecători și domnii T. L. Erly, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 aprilie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Fikret Bașkaya, este un resortisant turc, născut în 1940 și rezident la Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către domnul O. Ergin, avocat la Istanbul.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 februarie 1997, ca urmare a publicării unui articol intitulat În octombrie 1996, procurorul Republicii Istanbul l-a acuzat pe reclamant de insubordonare a Republicii în temeiul articolului 159 alineatul (1) din Codul penal, menționând următoarele pasaje: Statul îi măcelărește pe cei lipsiți de apărare în închisori, statul a existat întotdeauna ca un instrument de presiune cu monopolul violenței. Un stat nu mai este stat când se abate de la atributele sale obișnuite și se transformă într-o rețea criminală. Astăzi, statul din Turcia se transformă într-un agent criminal care se îndepărtează de funcțiile sale obișnuite.

Când statul își pierde legitimitatea, nimeni nu-și va căuta dreptul prin intermediul său. Pentru că nu merită... De aceea, astăzi, numărul bandelor care acționează în paralel cu statul și în cooperare cu oamenii de stat crește rapid. Oamenii sunt răpiți din casele lor, din biroul lor, din stradă și sunt torturați de nedescris, sunt uciși... cei care depun cereri umanitare sau democratice sunt închiși, cei care își exprimă ideile sunt târâți în fața tribunalelor și nu pot evita să fie închiși ani de zile. Orientarea statului către Comisie a unor astfel de masacre este cauzată de incapacitatea sa de a rezolva problema în mod diferit, cu alte cuvinte, aceaceasta este consecința slăbirii sale. (...) Prin hotărârea din 26 decembrie 1997, Curtea de Assesie din Istanbul l-a recunoscut pe reclamant vinovat de acuzațiile aduse împotriva sa și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de zece luni.

Curtea a considerat că, depășind limitele criticii, reclamantul avea prin conținutul articolului său intenționat să devieze și să desconsidere statul. În cadrul procedurii penale, reclamantul a indicat că nu intenționase să o desconsidere pe Republica Turcia și că redactase acest articol pentru a protesta împotriva morții a zece deținuți în urma loviturilor comise de gardienii închisorii Diyarbakr. Prin Hotărârea din 1 octombrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul susține că condamnarea sa la penalitate ca urmare a publicării articolului său intitulat " mai puțin stat" în ziarul Demokrasi din 1 octombrie 1996 a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare.

ÎN DREPT Curtea constată că reclamantul a fost invitat la 23 iulie 2003 și apoi la 28 iulie 2003 octombrie 2003, prin poștă obișnuită și, respectiv, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (a fost primită efectiv la 6 octombrie 2003) noiembrie 2003), de a transmite observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului privind admisibilitatea și justificarea cererii și de a observa că aceste scrisori au rămas fără răspuns, deși, în ultima parte, atenția reclamantului a fost atrasă asupra termenilor articolului 37 din convenție. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 alin. (1) in fine, Curtea consideră că nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor garantate de Convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării cererii.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște T. L. E. Arly J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 48061/99 présentée par Fikret BAȘKAYA contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 23 mars 2004 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , R. Türmen , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me W. Thomassen, juges , et de M. T. L. E arly, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 avril 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Fikret Bașkaya, est un ressortissant turc, né en 1940 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M e O. Ergin, avocat à Istanbul.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 20 février 1997, à la suite de la publication d'un article intitulé « Si l'Etat n'est plus un Etat » dans le quotidien Demokrasi du 1 er octobre 1996, le procureur de la République d'Istanbul inculpa le requérant du chef d'outrage à la République sur le fondement de l'article 159 § 1 du code pénal. Il en cita notamment les passages suivants : « (...) l'Etat massacre les gens sans défense dans des prisons, l'Etat a toujours existé comme un instrument de pression ayant le monopole de la violence. Un Etat n'est plus un Etat lorsqu'il se détourne de ses attributs ordinaires et se transforme en un réseau criminel.

Aujourd'hui, l'Etat en Turquie est en train de se transformer en un agent criminel s'écartant de ses fonctions ordinaires. Lorsque l'Etat perd sa légitimité, personne ne cherchera son droit par son intermédiaire. Parce que cela ne vaut pas la peine (...) C'est pourquoi, aujourd'hui, le nombre des bandes agissant parallèlement à l'Etat et en coopération avec des hommes d'Etat augmente à toute vitesse. Les gens sont enlevés de leur maison, de leur bureau, de la rue et font l'objet de tortures indescriptibles, sont tués (...) Ceux qui formulent des revendications humanitaires ou démocratiques sont emprisonnés, ceux qui expriment leurs idées sont traînés devant des tribunaux et ne peuvent éviter d'être emprisonnés pour des années.

L'orientation de l'Etat vers la commission de tels massacres est due à « son incapacité à résoudre le problème différemment », autrement dit, c'est la conséquence de son affaiblissement. (...) » Par un arrêt du 26 décembre 1997, la cour d'assises d'Istanbul reconnut le requérant coupable des accusations portées à son encontre et le condamna à une peine d'emprisonnement de dix mois. La cour considéra que, dépassant les limites de la critique, le requérant avait par le contenu de son article voulu avilir et abaisser l'Etat. Lors de la procédure pénale, le requérant indiqua qu'il n'avait pas eu l'intention d'outrager la République turque et qu'il avait rédigé cet article pour protester contre la mort de dix détenus à la suite de coups infligés par les gardiens de la prison de Diyarbakır.

Par un arrêt du 1 er octobre 1998, la Cour de cassation confirma l'arrêt de première instance. GRIEF Invoquant l'article 10 de la Convention, le requérant soutient que sa condamnation au pénal en raison de la publication de son article intitulé « Si l'Etat n'est plus un Etat » dans le quotidien Demokrasi du 1 er octobre 1996 a enfreint son droit à la liberté d'expression. EN DROIT La Cour constate que le requérant a été invité le 23 juillet 2003 puis le 28 octobre 2003, respectivement par courrier normal et par lettre recommandée avec accusé de réception (effectivement reçue le 6 novembre 2003), à faire parvenir ses observations en réponse à celles du Gouvernement sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Elle note que ces lettres sont restées sans réponse, bien que dans la dernière l'attention du requérant ait été attirée sur les termes de l'article 37 de la Convention. La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l'article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n'exige la poursuite de l'examen de la requête. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. T. L. E arly J.-P. Costa Greffier adjoint Président