AKKAYA contre la TURQUIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 46734/99 prezentată de Ahmet AKKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), care are loc la 11 septembrie 2001 într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen dnii Gaukur Jörundsson Türmen Biersan Casadevall Maruste judecători M. O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 decembrie 1998 și înregistrată la 11 martie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentul, resortisantul turc, născut în 1973, este în prezent deținut la închisoarea din A Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează.

După ce a desfășurat activități în cadrul unei organizații armate ilegale, între 1991 și 1994, reclamantul s-a prezentat voluntar, la 23 ianuarie 1997, la ambasada Turciei din Baku (Azerbaijan). Reclamantul a fost condus în Turcia. La 7 martie 1997, procurorul districtual din apropierea Curții de Securitate a Statelor Unite l-a acuzat pe reclamant în fața Curții, alcătuit din trei magistrați de carieră, printre care unul care se ocupă de magistratura militară. El l-a acuzat pe reclamant de separare și încălcare a integrității statului și a solicitat condamnarea acestuia în conformitate cu art. 125 din Codul penal. Prin Hotărârea din 27 ianuarie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

La recursul recurentului și prin Hotărârea din 22 septembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. GRIEF Recurentul, invocând art. 6 din Convenție, se plânge că instanța de securitate a statului Õ Erzurum, care l-a judecat și condamnat, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială, de îndată ce unul dintre cei trei judecători aflați acolo era un ofițer al armatei. El susține, de asemenea, că nu ar fi beneficiat de un proces echitabil în fața acestei instanțe.

Curtea constată că, prin scrisoarea din 27 octombrie 2000, reclamantul a fost invitat să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului în termen de 8 decembrie 2000. Prin scrisoarea simplă din 10 ianuarie 2001 și prin scrisoarea recomandată din 4 aprilie 2001 adresată reprezentantului reclamantului și prin scrisoarea recomandată din 28 mai 2001 adresată reprezentantului reclamantului În scrisoarea sa, grefierul s-a referit, de asemenea, la dispoziția art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. (1) În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să șteargă o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu intenționează să o mențină; (...) Curtea, care nu a primit niciun răspuns la scrisorile menționate anterior, concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 46734/99 présentée par Ahmet AKKAYA contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 11 septembre 2001 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , J. Casadevall , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 3 décembre 1998 et enregistrée le 11 mars 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, ressortissant turc, né en 1973, est actuellement détenu à la prison d’Ağrı. Il est représenté devant la Cour par Mustafa Aladağ, avocat au barreau d’Ağrı.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. Après avoir mené des activités au sein d’une organisation armée illégale, «le PKK » entre 1991 et 1994, le requérant se rendit volontairement, le 23 janvier 1997, à l’ambassade de Turquie à Bakou (Azerbaïdjan). Le requérant fut conduit en Turquie. Le 7 mars 1997, le procureur près de la Cour de sûreté de l’Etat d’Erzurum mît le requérant en accusation devant ladite cour, composée de trois magistrats de carrière, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Il accusa le requérant de séparatisme et d'atteinte à l'intégrité de l'Etat et requit sa condamnation en application de l’article 125 du code pénal.

Par arrêt du 27 janvier 1998, la Cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits qui lui avaient été reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement. Sur pourvoi du requérant et par arrêt du 22 septembre 1998, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance. GRIEFS Le requérant, invoquant l’article 6 de la Convention, se plaint de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’Erzurum qui l’a jugé et condamné ne saurait passer pour un « tribunal indépendant et impartial », dés lors que l’un des trois juges qui y siégeait était un officier de l’armée. Il prétend en outre qu’il n’aurait pas bénéficié d’un procès équitable devant cette juridiction. EN DROIT La Cour observe que par courrier du 27 octobre 2000, le requérant a été invité à présenter ses observations en réponse à celles du Gouvernement dans un délai échéant le 8 décembre 2000. Le requérant ne réagit pas.

Par lettre simple du 10 janvier 2001 et par lettre recommandée du 4 avril 2001 adressées au représentant du requérant, et par lettre recommandée du 28 février 2001 adressée au requérant, le greffier attira leur attention sur le fait que le délai imparti pour la présentation des observations en réponse avait expiré et qu’aucune demande de prorogation n’avait été présentée. Dans ses lettres, le greffier se référa également aux dispositions de l’article 37 § 1 a) de la Convention qui dispose : « 1. A tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure a) que le requérant n’entend plus la maintenir ; (…) » La Cour, n’ayant reçu aucune réponse aux lettres susmentionnées, en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Elle estime par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente