ÖZSOY contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 58397/00 prezentate de Hüseyin ÖZSOY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 15 mai 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevell Maruste judecători dl O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 mai 2000 și înregistrată la 23 iunie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie: "Faptul că reclamantul, resortisantul turc, născut în 1972, este în prezent deținut în închisoarea Adijaman (Turcia). Este reprezentat în fața Curții de către Maestrul Fethi Gümüș, avocat în baroul Diyarbakýr.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 13 octombrie 1993, reclamantul a fost arestat de membrii secției antiteroriste din cadrul Direcției de Securitate Mardin, fiind suspectat că a comis acte de violență în numele unei organizații ilegale armate, P.K.K. În timpul arestării sale, reclamantul a fost interogat de polițiști și a depus o declarație în care a recunoscut acuzațiile aduse împotriva sa. La 20 octombrie 1993, reclamantul a fost mai întâi ascultat de procurorul republicii lângă Curtea de Securitate a statului Diyarbak A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții din 29 septembrie 1993, care a dispus arestarea sa provizorie. În fața procurorului și a judecătorului, recurentul își va reitera declarația adresată poliției și, în plus, a recunoscut că a lansat, la 29 septembrie 1993, o bombă în incinta incintei profesorilor din Birecik, ceea ce a dus la moartea a două persoane și la rănirea altor șapte.

La 18 noiembrie 1993, procurorul îl acuză pe reclamant în fața Curții de Securitate a statului Diyarbakir, compusă din trei magistrați, dintre care unul se află sub jurisdicția militară. Reprovocat în special reclamantului de a fi comis acte de violență cu scopul de a atinge integritatea statului, acesta și-a revendicat condamnarea în temeiul articolului 125 din Codul penal. Prin hotărârea din 22 aprilie 1999, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat că a încălcat integritatea statului și l-a condamnat la pedeapsa capitală, care a fost schimbată la condamnarea pe viață.

Curtea a constatat că reclamantul a participat la învățămintele militare și politice date în taberele de organizare ilegală, că a fost într-adevăr autorul atentatului cu bombă desfășurat la Birecik la 29 septembrie 1993. În plus, Comisia a considerat că, în pofida negării reclamantului în fața instanței, elementele de probă conținute în dosar, cum ar fi documentele referitoare la P.K.K.K. sesizate de forțele de ordine, rapoartele de expertiză referitoare la armele utilizate în cadrul diferitelor operațiuni desfășurate în numele respectivei organizații ilegale, procesul verbal de stare a locului, procesele verbale de confruntare, depozițiile celorlalți coinculpați, precum și cele făcute de reclamant în fața procurorului și a judecătorului care se ocupă de aceasta, vin în sprijinul versiunii faptelor propuse de acuzare.

La 23 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea primei instanțe. GRIEFS Reclamantul se plânge în primul rând de durata excesivă a reținerii sale. În acest sens, el invocă art. 5 alin. (3) din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul a declarat, de asemenea, că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale în sensul acestei dispoziții, de îndată ce unul dintre judecătorii care se aflau în curtea de securitate a statului Diyarbakr, care l-a condamnat, era un ofițer al armatei. 6 alin. (1) din Convenție, că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, în măsura în care procedura penală împotriva sa a durat mai mult de șase ani și două luni în fața a două instanțe.

Recurentul, invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, se plânge că Curtea de Securitate a Uniunii Europene, care a judecat și condamnat, nu constituia o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții și că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil și într-un termen rezonabil de instanțele penale. În stadiul actual al dosarului în fața acesteia, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, astfel cum sunt prezentate de reclamantă, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. El precizează că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea în unanimitate, AJURINE la examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a Uniunii Europene și la legalitatea și durata procedurilor penale. DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 58397/00 présentée par Hüseyin ÖZSOY contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 15 mai 2001 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , J. Casadevall , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 5 mai 2000 et enregistrée le 23 juin 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, ressortissant turc, né en 1972, est actuellement détenu à la prison de Adıyaman (Turquie). Il est représenté devant la Cour par Maître Fethi Gümüș, avocat au barreau de Diyarbakır. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 13 octobre 1993, le requérant fut arrêté par les membres de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté de Mardin. Il était soupçonné d’avoir accompli des actes de violence au nom d’une organisation illégale armée, le P.K.K. Lors de sa garde à vue, le requérant fut interrogé par les policiers et fit une déposition dans laquelle il reconnut les accusations portées à son encontre. Le 20 octobre 1993, le requérant fut d’abord entendu par le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat Diyarbakır (« le procureur »-« la cour de sûreté de l’Etat ») puis traduit devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le procureur ainsi que le juge, le requérant réitéra sa déposition faite à la police et admit en outre avoir lancé, le 29 septembre 1993, une bombe dans l’enceinte du local des instituteurs de Birecik causant ainsi la mort de 2 personnes et en blessant 7 autres.

Le 18 novembre 1993, le procureur mît le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakir, composée de trois magistrats dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant notamment au requérant d’avoir procédé aux actes violence dans le but d’atteindre à l’intégrité de l’Etat, il requit sa condamnation en vertu de l’article 125 du code pénal. Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant réfuta ses dépositions faites lors de l’instruction préliminaire. Par arrêt du 22 avril 1999, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable d’avoir porté atteinte à l’intégrité de l’Etat et le condamna à la peine capitale commuée à la réclusion à perpétuité.

La cour constata que le requérant avait participé aux enseignements militaires et politiques donnés dans les campements de l’organisation illégale, qu’il était effectivement l’auteur de l’attentat à la bombe perpétré à Birecik le 29 septembre 1993. Elle considéra en outre, que nonobstant les démentis du requérant devant la cour, les éléments de preuve contenus dans le dossier, tels que les documents ayant trait au P.K.K saisis par les forces de l’ordre, les rapports d’expertise relatifs aux armes utilisées lors des différentes opérations menées au nom de ladite organisation illégale, le procès verbal d’état des lieux, les procès verbaux de confrontations, les dépositions des autres coaccusés ainsi que celles faites par le requérant devant le procureur et le juge assesseur, venaient confirmer la version des faits proposés par l’accusation.

Le 23 décembre 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la première instance. GRIEFS Le requérant se plaint en premier lieu de la durée excessive de sa garde à vue. Il invoque à cet égard l’article 5 § 3 de la Convention. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue également qu’il n’a pas bénéficié d’un procès équitable devant un tribunal indépendant et impartial au sens de cette disposition, dés lors que l’un des magistrats qui siégeaient au sein de la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır qui l’a condamné était un officier de l’armée. Le requérant se plaint en dernier lieu, toujours sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable dans la mesure où la procédure pénale engagée contre lui a duré prés de six ans et deux mois devant deux instances.

EN DROIT 1. Le requérant, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, se plaint que la Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır qui l’a jugé et condamné ne constituait pas un tribunal « indépendant et impartial » au sens de cette disposition et que sa cause n’a pas été entendue équitablement et dans un délai raisonnable par les juridictions pénales. En l’état actuel du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tel qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement. La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’en suit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs , la Cour à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs du requérant concernant l’indépendance et l’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır et ainsi que l’équité et la durée de la procédure pénale.

DECLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente