CtEDO 03.07.2001 AI

AFFAIRE AKCAY c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.07.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE AKCAY c. TURQUIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

PRIMA SECȚIUNE

CAUZA

AKÇAY c. TURCIA

(Cererea nr. 19641/92)

3 iulie 2001

03/10/2001

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi corecții de formă.

În cauza Akçay c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință într-o cameră compusă din

:

Doamna

E.

Palm

,

președintă

,

Dlii.

C.

Bîrsan,

L.

Ferrari Bravo

,

Gaukur Jörundsson

,

B.

Zupančič

,

T.

Panțîru

,

judecători

,

F.

Gölcüklü

,

judecător ad hoc

,

și

Dl.

M.

O'Boyle

,

grefier de secțiune

,

După deliberare în cameră consiliului la 12

iunie

2001,

Emite hotărârea care urmează, adoptată la acea dată

:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr.

19641/92) direcționată împotriva Republicii Turcia și pe care un cetățean al acestui stat, Mehmet Akçay („

reclamantul

"), a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului („

Comisia

") la 15 august 1991, în temeiul fostului articol

25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („

Convenția

").

2.

Reclamantul este reprezentat de Dl.

Kazım Berzeg, avocat la baroul din Ankara. Guvernul turc („

Guvernul

") este reprezentat de agentul său.

3.

Cererea are ca scop obținerea unei decizii privind chestiunea dacă faptele cauzei dezvăluie un mancare de respect din partea Statului pârât la cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

4.

Cererea a fost transmisă Curții la 1

er

noiembrie

1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție (articolul

5

§

2 din Protocolul nr. 11).

5.

Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (articolul

52

§

1 din Regulament). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (articolul

27

§

1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu articolul

26

§

1 din Regulament. Ca urmare a declinării Dlui.

Rıza Türmen, judecător ales din partea Turciei (art. 28), Guvernul a desemnat Dl. Feyyaz Gölcüklü pentru a fi judecător

ad hoc

(articolele

27

§

2 din Convenție și

29

§

1 din Regulament).

6.

Printr-o decizie din 10 ianuarie 1994, camera a declarat cererea admisibilă.

7.

Atât reclamantul cât și Guvernul au depus observații în scris privind fondul cauzei (articolul

59

§

1 din Regulament).

I.

8.

Reclamantul, cetățean turc, locuia, la époсa faptelor, în satul Karanar (la Vezirköprü, Samsun). Era agricultор.

9.

În aprilie 1987, Administrația Națională a Apelor („ DSİ": Devlet Su İșleri), organism de stat responsabil cu construcția barajelor, a procedat la expropriere terenurilor reclamantului pentru a construi barajul hidroelectric Altınkaya în valea Kızılırmak. Aceste terenuri erau cultivate pentru producția de orez. Sunt astazi inundate de apele lacului barajului.

10.

Indemnizațiile de expropriere stabilite de o comisie de experți a DSİ au fost plătite reclamantului la data exproprierii.

11.

Reclamantul, în dezacord cu sumele plătite de DSİ, a introdus, de asemenea în aprilie 1987, acțiuni pentru majorarea indemnizației de expropriere la tribunalul din Vezirköprü.

12.

În cursul procedurilor, tribunalul a ordonat două expertize pe teren pentru a aprecia exactitatea sumelor fixate de Administrația expropriante.

13.

Tribunalul menționat a acordat reclamantului indemnizații suplimentare de expropriere care erau însoțite de dobânzi moratorii simple la rata legală de 30% pe an de calculat de la data cesionării terenurilor DSİ.

14.

Administrația menționată s-a pourvut în casație împotriva hotărârilor tribunalului de la care au rezultat complementele de indemnizație. Reclamantul a cerut Curții de Casație să aprobe aceste hotărâri și să confirme sumele fixate de tribunal.

Curtea de Casație a confirmat aceste hotărâri în iunie 1990, februarie, septembrie, decembrie 1991 și februarie 1992 respectiv.

15.

DSİ a plătit reclamantului indemnizațiile suplimentare majorate cu 30% dobândă moratorie simplă calculată până la momentul plății acestor sume, în timp ce inflația în Turcia la acea vreme atingea 67% pe an.

16.

Indemnizațiile de expropriere plătite reclamantului, datele sesizării jurisdicțiilor interne, sumele indemnizațiilor suplimentare acordate de jurisdicția internă, datele plăților, sumele indemnizațiilor suplimentare versate reclamantului de Administrație majorate cu 30% dobândă moratorie, valorile reale ale indemnizațiilor suplimentare și nivelurile de indemnizare sunt indicate în tabelul de mai jos.

Sume plătite reclamantului de Administrație înainte de a prelua posesia terenurilor (în LT)

Date de sesizare a jurisdicțiilor interne

Sume ale indemnizațiilor suplimentare acordate de jurisdicțiile interne (în LT)

Date de plată ale indemnizațiilor suplimentare

Sume ale indemnizațiilor suplimentare versate reclamantului de Administrație majorate cu 30% dobândă moratorie (în LT)

Valori reale ale indemnizațiilor suplimentare la momentul plății majorate în funcție de rata inflației de 67% (în LT)

Niveluri de indemnizare în raport cu valoare reale ale terenurilor expropriate

1 797 100

1 970 620

8 482 135

2 129 465

1 558 703

21/04/1987

21/04/1987

21/04/1987

21/04/1987

21/04/1987

2 417 861

1 156 000

7 653 657

1 222 000

821 000

20/01/1992

15/11/1992

15/07/1993

15/12/1992

15/07/1993

5 863 312

3 092 300

22 004 263

3 299 400

2 360 375

28 240 616

20 877 360

193 790 595

22 961 380

20 787 720

68.41

67.38

55.78

67.49

52.50

II.

A.

Constituția

17.

În partea sa relevantă, art. 46 din Constituție, referitor la expropriază, dispune:

„(...) Indemnizația de expropriere va fi plătită în numerar și în specie. (...) În caz că legea ar autoriza plăți în rate (...) fracțiunea care nu a fost plătită în numerar va fi însoțită de dobândă moratorie la rata maximă prevăzută pentru datoriile Statului (...)

"

B.

Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984

18.

Potrivit legii nr. 3095, rata dobânzilor moratorii datorate pentru întârziere în regularizarea datoriilor Statului era de 30% pe an la époсa faptelor.

19.

În aceeași perioadă, rata dobânzilor moratorii aplicabile creanțelor Statului era de 7% pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din legea nr. 6183 privind recuperarea creanțelor Statului și ordinul nr. 89/14915 al Consilului Miniștrilor).

C.

Codul obligațiilor

20.

art. 105 din codul obligațiilor prevede:

„Atunci când prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânzile moratorii ale zilelor de întârziere și debitorul nu poate demonstra că creditorul a comis o culpă, repararea prejudiciului este în sarcina debitorului.

Dacă prejudiciul suplimentar poate fi estimat în mod imediat, judecătorul poate fixa suma acestuia în momentul pronunțării sentinței pe fond."

D.

Jurisprudența Curții de Casație

21.

La 3 iunie 1991, a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de indemnizație de expropriere, s-a pronunțat în următorii termeni:

„Ceea ce compensează întârzierea în regularizarea creanțelor, sunt dobânzile moratorii. Întrucât calea de execuție silită permite creditorului să ceară ceea ce i se cuvine, majorat cu dobânzi, acesta nu are dreptul să cersească o altă compensație cu titlu indemnitativ; prin urmare, decizia care face dreptate cererii creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se dovedește neîntemeiată (...)"

22.

La 23 februarie 1994 (hotărâre E: 1993/5-600, K: 1994/80), plenul Curții de Casație a hotărât astfel:

Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare atunci când inflația în țară era puternică, cu o rată care depășea cu mult 30%. Cu toate aceasta, legiuitorul a dorit ca rata dobânzilor moratorii să fie de 30%. Din acest motiv, în cauza examinată, nu este conform dreptului, invocând dobânzile atașate depozitelor bancare, să depășiți dobânda compusă de 30% printr-o cale ocolitoare.

23.

La 19 iunie 1996, plenul Curții de Casație rezolvând chestiunea aplicabilității art. 105 din Codul obligațiilor s-a pronunțat în următorii termeni:

(...) rata dobânzii prevăzută de legea nr. 3095 (...) este o indemnizație forfetară care acoperă prejudiciile fără a fi necesară demonstrarea lor (...). Din moment ce rata dobânzilor moratorii (prejudiciul datorat întârzierii în plată) este fixată prin lege, ținând cont de problemele economice (inflație, scăderea valorii monedare (...)) în care se află țara, este imposibil să se invocă aceleași elemente (inflație, scăderea valorii monedare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului în exces menționat la art. 105 din codul obligațiilor, nici să se afirme că dezavantajele care rezultă din aceasta constituie prejudiciul real suferit. Altfel, constatarea legiuitorului că echivalentul acestor dezavantaje ar fi 30%, n-ar mai avea niciun sens. Atunci când legiuitorul, considerând ansamblul problemelor economice, a fixat, în temeiul puterii legislative care i-o conferă Constituția, rata reparării prejudiciului rezultat din aceste probleme, nu se poate accepta că prejudiciul de reparat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că aprecierea menționată [a legiuitorului] s-ar dovedi neîntemeiată. (...) Este evident că inflația care se resimte considerabil în conjunctura economică actuală a țării noastre, depășește [rata de] 30% prevăzută de (...) legea nr.

3095, și că [prin urmare] prejudiciul suferit de creditor din cauza regularizării târzii rămâne neacoperit. Cu toate acestea, acest prejudiciu depășind rata de 30%

fixată de legislator nu este acela despre care este vorba la art. 105 din codul obligațiilor (...). Atunci când legiuitorul, în temeiul puterii sale legislative, a considerat că prejudiciul menționat s-ar ridica la 30%, creșterea acestuia la rate mai ridicate printr-o decizie judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, constituie o depășire de competență (...)"

E.

Date economice

24.

În ianuarie, noiembrie, decembrie 1992 și iulie 1993 cursul mediu al dolarului american (USD) era, potrivit ratelor de schimb aplicate de Banca Centrală a Turciei, de 5 486 LT, 8 241 LT, 8 555 LT și 11 531 LT respectiv.

25.

Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe indicii prețurilor cu amănuntul publicați de institutul de statistică al Statului. Potrivit listei relevante, luând cifra „100" ca indice de bază pentru luna aprilie 1987 (perioada în care titlul de proprietate al terenurilor expropriate a fost transferat administrației - §17 mai sus), indicele inflației în luna ianuarie 1992 atingea cifra „1046", în luna noiembrie 1992 cifra „1546", în luna decembrie 1992 cifra „1588" și cea din luna iulie 1993 cifra „2126" (perioada luată în considerare pentru plata indemnizațiilor suplimentare – §17 mai sus).

I.

ER

26.

Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a complementelor de indemnizație obținute după patru sau cinci ani de proceduri judiciare și cu o întârziere în plată datorată Administrației, în special din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicate în Turcia. Invocă în acest sens art. 1 din Protocolul nr. 1, redactat după cum urmează:

Orice persoană fizică sau juridică are drept la respect pentru bunurile sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prevederile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care îl au Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

"

27.

Reclamantul observă că sumele indemnizațiilor suplimentare însoțite de o dobândă moratorie de 30% pe an i-au fost plătite după patru sau cinci ani de proceduri judiciare și cu o întârziere în plată datorată Administrației. Susține că a suferit o pierdere datorată unei mari depreciații monetare în această perioadă. În cele din urmă, deplânge absența în dreptul turc a unor prevederi care să permită execuția silită pentru datorii ale Statului către particulari.

28.

Guvernul este în dezacord. Reamintește că Statul a plătit reclamantului indemnizațiile sale înainte de a prelua posesia terenurilor, precum și indemnizațiile sale suplimentare majorate cu 30% dobândă, după hotărârile Curții de Casație (§17 mai sus). Chiar dacă aceste sume nu țin cont de inflație, se bazează pe jurisprudența Curții: dacă indemnizațiile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților sechestrate, condițiile enunțate la art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt îndeplinite. Aceasta este mai ales cazul atunci când sunt vorba de proiecte de mare amploare care sunt de folos miilor de persoane; a recunoaște Statului o obligație de despăgubire integrală ar pune în dificultate realizarea unor asemenea proiecte. De altfel, reclamantul nu ar putea pretinde, în prezenta cauză, că a suportat o „

sarcină specială și excesivă

" deoarece nu a, pe riscul și pericolul lui, profitat de posibilitatea oferită de art. 105 din codul obligațiilor.

29.

În fine, Guvernul se invocă pe marja sa vastă de apreciere în fixarea și aplicarea ratelor dobânzii care ar face parte integrantă din politica sa privind creația și buna administrare a serviciilor publice. Or rata de dobândă ridicată percepută pentru creanțele Statului vizează asigurarea că funcționarea serviciilor publice nu fie întreruptă și constituie de asemenea o specie de impozitare indirectă, fixată în mod deliberat de legislator în exercitarea competențelor sale.

30.

Reclamantul susține că nu contestă actul de expropriere, în sine, ci se opune modalităților de plată a indemnizațiilor de expropriere. Subliniază că griefurile sale se referă nu doar la întârziera Administrației de a plăti indemnizațiile suplimentare fixate de tribunal, ci și și mai ales, la prejudiciile pe care le-a suferit în perioada situată între sesizarea tribunalului și primirea sumelor în cauză. Reamintind că plățile s-au efectuat cinci și șase ani după expropriere, reclamantul susține că consecințele acestor întârzieri, combinate cu deprecierea monetară puternică în țară, au generat un dezechilibru injustificat între interesele sale personale și interesul public care au motivat măsurile de expropriere în cauză.

31.

Curtea observă că reclamantul, expropiat de terenuri, a văzut recunoscute indemnizații care i-au fost plătite la data exproprierii (§17 mai sus), și că tribunalul de primă instanță i-a acordat apoi indemnizații suplimentare însoțite de dobândă moratorie la rata de 30% pe an de la acea dată (§17 mai sus).

Cu toate acestea, DSİ nu a plătit complementele de indemnizație decât pe 20

ianuarie 1992, 15 noiembrie 1992, 15 decembrie 1992 și 15 iulie 1993 respectiv, adică mai mult de cinci sau șase ani după sesizarea jurisdicțiilor și cincisprezece sau douăzeci și unu luni aproximativ după hotărârile Curții de Casație.

32.

Curtea observă mai întâi că litigiul se referă exclusiv la nivelul indemnizării care nu era suficient datorită insuficienței dobânzilor moratorii aplicate indemnizațiilor suplimentare în perioade de cinci sau șase ani aproximativ, care merg de la sesizarea tribunalului de primă instanță la plata efectivă a sumelor fixate de acesta (a se vedea, pentru

nivelul de indemnizare,

33.

În acest sens, Curtea a deja apreciat că caracterul adecvat al unei despăgubiri ar scădea dacă plata acesteia ar face abstracție de elemente susceptibile să-i reducă valoarea, cum este scurgerea unei perioade care nu ar putea fi calificată ca rezonabilă (a se vedea,

mutatis mutandis

, hotărârea Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9

decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 90, § 82). O întârziere anormal de lungă în plata unei indemnizații în domeniul exproprierii are consecința agravării pierderii financiare a persoanei expropriate și a o plasa într-o situație de incertitudine, în special dacă se ține seama de deprecierea monetară din anumite State (a se vedea, hotărârea Akkuș c. Turcia din 9

iulie 1997,

Culegere

1997-IV, pp. 1309-1310, par. 29).

34.

Considerând cauza în ansamblul ei, Curtea observă că situația de care se plânge reclamantul se referă la „dreptul la respect pentru bunurile sale", în ceea ce privește jurisprudența sa deja stabilită în materie (a se vedea în special hotărârea Akkuș precitată, pp. 1303 și urm., și de asemenea hotărârea Aka c. Turcia din 23 septembrie 1998,

Culegere

1998-VI, pp. 2680 și urm.), trebuie să caute dacă un just echilibru a fost menținut între cerințele interesului general și imperativele drepturilor fundamentale ale individului. La acest titlu, este necesar să se ia în considerare modalitățile de indemnizare prevăzute de legislația națională și modul în care au fost aplicate în cazul reclamantului (hotărârea Lithgow și alții c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50, § 120).

35.

În prezenta cauză, Curtea constată că sumele indemnizațiilor suplimentare însoțite de o dobândă moratorie simplă de 30% pe an au fost versate persoanei în cauză pe 20 ianuarie, 15 noiembrie și 15 decembrie 1992 și 15

iulie 1993 respectiv, adică cinci sau șase ani după sesizarea jurisdicțiilor și cincisprezece sau douăzeci și unu luni aproximativ după hotărârile Curții de Casație, în timp ce inflația în Turcia la acea vreme atingea în medie 67% pe an.

36.

Este indubitabil că întârzierea în plata indemnizațiilor suplimentare acordate de jurisdicțiile interne, este imputabilă doar mancarelor administrației expropriante, care a adus proprietarului un prejudiciu distinct se adaugă exproprierii bunurilor sale. Este tocmai această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurilor în cauză, care duce Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și excesivă care a rupt just echilibrul care trebuie să domnească între, pe de o parte cerințele interesului general și, pe de altă parte, salvgardarea dreptului la respect pentru bunuri.

37.

În concluzie, a fost violare a art. 1

er

din Protocolul nr. 1 la Convenție.

II.

38.

Reclamantul se plânge de asemenea că durata procedurilor în fața tribunalului menționat a încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

39.

Ținând cont de concluzia formulată la paragrafele 32-34 mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze chestiunea separat sub unghiul acestei prevederi.

III.

40.

Potrivit

art. 41 din Convenție,

Dacă Curtea declară că a existat violare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Altei Părți Contractante nu permite decât ștergerea incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

"

A.

Prejudiciu material și moral

41.

Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit, atât pentru pierderea pécuniară suferită din cauza plății târzii a indemnizațiilor suplimentare cât și pentru prejudiciile rezultând din întârziere în determinarea acestora în fața jurisdicțiilor naționale. Cere Curții să-i acorde un prejudiciu material calculat în dolari. Cere de asemenea repararea prejudiciului moral suferit.

42.

Guvernul nu se pronunță.

43.

Potrivit metodei deja adoptate în hotărârea Aka (a se vedea, hotărârea Aka precitată, p. 2683, §§ 55-56) Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciile materiale suferite de reclamant, este necesar să se ia în considerare diferența între sumele efectiv versate reclamantului în 1992 și 1993 respectiv, și pe cele pe care le-ar fi primit dacă indemnizațiile suplimentare ar fi fost ajustate pentru a ține seama de eroziunea monetară de la data sesizării tribunalului de primă instanță (§32-34 mai sus).

44.

După ce a procedat la propriu calcul la lumina datelor economice relevante de care dispune (§25 mai sus), Curtea acceptă să acorde reclamantului o indemnitate de 25 030 USD, de convertit în lire turce la rata aplicabilă la data regularizării.

45.

Curtea, după cum s-a deja pronunțat în hotărârile Akkuș și Aka (hotărâri deja precitate), consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza privării de terenuri, care erau singurul lui mijloc de subzistență și refugiu. Statuând în echitate, îi acordă deci 1 000 USD cu titlu de prejudiciu moral, indiferent de numărul de proceduri naționale privind bunurile expropriate în cadrul construcției barajului Altınkaya.

B.

Taxe și cheltuieli

46.

Reclamantul solicită 8 000 USD cu titlu de taxe și cheltuieli privind procedurile naționale și pe cele ale Convenției.

Cu toate acestea, această cerere nu a fost susținută de documente justificative.

47.

Guvernul nu se pronunță.

48.

Ținând cont de faptul că toate cererile privind expropriările Altınkaya au fost prezentate de același avocat, Curtea apreciază în echitate că ar trebui să se acorde reclamantului o sumă de 300

USD.

C.

Dobânzi moratorii

49.

Curtea consideră potrivit să fixeze la 6% rata anuală a dobânzilor moratorii pe sumele acordate în dolari americani.

1.

Constată

că a fost violare a art. 1

er

din Protocolul nr. 1 la Convenție;

2.

Constată

că nu este necesar să se examineze grieful bazat pe art. 6 § 1 din Convenție;

3.

Hotărăște

a)

Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul

44

§

2 din Convenție, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, drepturi de timbru și sarcini fiscale exigibile la momentul versării, de convertit în lire turce la rata aplicabilă la data regularizării:

i. 25 030 (douăzeci și cinci mii treizeci) dolari americani în repararea prejudiciului material;

ii. 1 000 (o mie) dolari americani pentru prejudiciu moral

;

iii. 300 (trei sute) dolari americani pentru taxe și cheltuieli;

b)

că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 6

% pe an de la expirarea duratei menționată și până la plată

;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la

3 iulie 2001 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Michael

O'Boyle

Elisabeth

Palm

Grefier

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-07-03
0,99
AFFAIRE AKCA c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE AKÇA c. TURQUIE (Requête n° 19640/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-07-03
0,98
AFFAIRE AHMET AKKAYA c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE AHMET AKKAYA c. TURQUIE (Requête n° 19642/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2001-07-03
0,98
AFFAIRE IBRAHIM AKKAYA c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE İBRAHİM AKKAYA c. TURQUIE (Requête n° 19643/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2001-07-03
0,98
AFFAIRE MUSTAFA AKKAYA c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MUSTAFA AKKAYA c. TURQUIE (Requête n° 19644/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2001-01-30
0,98
AFFAIRE AKTAS ET AUTRES c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE AKTAŞ ET AUTRES c. TURQUIE ( Requête n° 19264/92 ) ARRÊT STRASBOURG 30 janvier 2001 DÉFINITIF 30/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
Sursă