SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 29608/02 prezentată de Agapito MAESTRE SANCHEZ împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 4 mai 2004 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Pellonpääääs Strážnická dnii Casadevall Pavlovschi Borrego Borrego Fura-Sandström judecători și dlui O'Boyle, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 31 iulie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Agapito Maestre Sanchez, este un resortisant spaniol cu reședința la Madrid. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Santiago Muñoz Machado, avocat la Madrid. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Printr-o decizie din 5 iunie 1995, Comisia de gestionare a Universității din Almeria a convocat un aviz de concurs pentru a acoperi un post de profesor universitar la departamentul de filozofie, metodologie, sociologie și pedagogie, precum și alte două avize de concurs pentru două posturi de profesori universitari la departamentul de filologie engleză și franceză. Împotriva acestei decizii, la 18 și 29 iulie 1995, doi dintre candidați au atacat aceste concursuri în fața Camerei Contencios-administrative a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia. Ei contestau, în special, în ceea ce privește poziția la departamentul de filozofie, absența raportului prealabil privind necesitățile acestui post emis de departamentul în cauză. Printr-o decizie din 13 octombrie 1995, camera contencioasă-administrativă a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia a declarat acțiunea admisibilă, a solicitat universității trimiterea dosarului pus în discuție și i-a ordonat să notifice procedura persoanelor interesate de dosarul în litigiu. Prezentarea recursului a făcut obiectul unei publicări în Jurnalul Oficial al provinciei Almeria. Printr-o decizie a Universității Almeria din 26 noiembrie 1996, reclamantul a devenit titular al unei catedre (cátedra) de profesor la Universitatea de Filozofie. În cadrul procedurii inițiate, Camera Contencioasă-administrativă a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia, printr-o hotărâre din 23 martie 1998, a anulat procedura de concurs. În plus, aceasta a semnalat în hotărârea că raportul preliminar pus în discuție avea un caracter preliminar și forța obligatorie. La 14 mai 1998, reclamantul a solicitat camerei contencios-administrative a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia să recunoască calitatea sa pentru a acționa. El a anunțat că universitatea nu l-a informat cu privire la prezentarea acțiunii și, prin urmare, nu au fost îndeplinite cerințele articolului 64 din Legea jurisdicției contencioasă-administrativă (LJCA) de a informa personal toate persoanele interesate de dosarul în litigiu și a solicitat să i se notifice Hotărârea din 23 martie 1998. Printr-o decizie din 25 mai 1998, această cerere a fost respinsă de Camera Contencioasă Administrativă a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia pe motiv că art. 66 LJCA nu permitea notificarea hotărârii. Împotriva acestei decizii, la 26 mai 1998, reclamantul a prezentat o acțiune de súplicare care a fost respinsă printr-o decizie din 24 iunie 1998, confirmând decizia atacată. Mai târziu, avocatul statului s-a ocupat de casarea, în interesul legii, pe lângă Tribunalul Suprem, împotriva hotărârii din 23 martie 1998 a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia. În recursul său, avocatul statului admitea caracterul preliminar al rapoartelor departamentelor universitare la convocarea concursurilor, dar nu recunoștea forța sa obligatorie. Prin hotărârea din 9 februarie 1999, camera contencioasă-administrativă a Tribunalului Suprem a dat dreptul la recurs și a stabilit ca principiu că rapoartele prealabile ale departamentelor în cadrul concursurilor trebuiau să fie redactate, dar nu aveau forță obligatorie. La 10 iulie 1998, invocând art. 24 din Constituție (dreptul la un proces echitabil), reclamantul introduce o acțiune de amaro Tribunalul Constituțional împotriva hotărârii din 23 martie 1998 a Tribunalului Suprem de Justiție din Andaluzia. , reclamantul se plângea de caracterul inechitabil al procedurii care a condus la anularea numirii sale în calitate de profesor titular al universității, deoarece nu fusese citat să se prezinte în fața Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia ca parte interesată în litigiu. În această privință, Tribunalul a susținut, în special, că, în conformitate cu art. 64 LJCA, ar fi trebuit să fie informat cu privire la existența procedurii în litigiu și citat să apară. Reclamantul solicita, de asemenea, suspendarea executării hotărârii Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia. printr-o decizie din 16 decembrie 1998, Tribunalul Constituțional a declarat admisibilă acțiunea de amgaro Prin intermediul unei decizii din aceeași zi, Tribunalul Constituțional a acceptat cererea de suspendare a executării. Prin decizia din 8 februarie 1999, acesta a dispus eliberarea de suspendare a executării. Prin hotărârea din 11 februarie 2002, notificată la 21 februarie 2002, Tribunalul Constituțional a respins recursul de amgaro . În ceea ce privește motivul întemeiat pe caracterul inechitabil al procedurii care a condus la anularea numirii reclamantului la postul de profesor titular al universității, pretins de solicitant, că nu a fost invocat în fața Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia ca parte interesată în litigiu, Curtea Supremă nota, în primul rând, că reclamantul de justiție din Andaluzia amgaro era titular al unui drept sau al unui interes legitim propriu care putea fi afectat de procesul de soluționare a litigiilor-administrativ în cauză, care era identificat de organul jurisdicțional, că o copie a avizului acțiunii a făcut obiectul unei publicări în tabelul de anunțuri al universității și că recursul fusese notificat în mod expres directorului departamentului de filosofie. În cele din urmă, înalta instanță a indicat că, de asemenea, în dosar figurează confirmarea primirii, datată 25 octombrie 1995, a asignării personale la domiciliu pe care recurentul însuși o indicase. Potrivit Tribunalului Constituțional, reclamantul a fost desemnat personal în cadrul procedurii contencios-administrative, în conformitate cu art. 64 LJCA, în conformitate cu condițiile legale stabilite și, prin urmare, că acest lucru era suficient pentru a concluziona respingerea plângerii privind încălcarea articolului 24 din Constituție. În înalta instanță a menționat că art. 64 LJCA impunea să se informeze personal persoanele interesate de dosarul litigiului; reclamantul nu s-a prezentat în fața instanțelor la timp, nu exista nicio obligație de a-i notifica acte ulterioare, aceasta includea și hotărârea. În plus, înalta instanță a adăugat că reclamantul în amaro a avut cunoștință în mod extrajudiciar de acțiunea în fața camerei de judecată-administrativă a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia. Prin urmare, faptul că nu a participat la aceste procese nu a fost cauzat de o încălcare a diligenței acestei camere. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a dreptului la protecție judiciară [art. 24 alineatul (1) din Constituție]. Prin arestarea Universității din Almeria din 22 martie 2002, publicată în Jurnalul Oficial la 30 martie 2002, numirea reclamantului în funcția de profesor universitar a fost anulată. Dreptul și practica internă relevantă Constituție art. 24 Orice persoană are dreptul de a obține o protecție efectivă a judecătorilor și a instanțelor pentru exercitarea drepturilor și intereselor sale legitime, fără ca, în niciun caz, aceasta să fie în măsură să se apere. În mod similar, orice persoană are dreptul la un judecător de drept comun stabilit în prealabil de lege, să se apere și să fie asistată de un avocat, să fie informată cu privire la acuzația adusă împotriva sa, să aibă un proces public fără întârzieri nejustificate și cu respectarea tuturor garanțiilor, să utilizeze mijloacele de probă relevante pentru apărarea sa, să nu se incrimineze pe sine, să nu se autoincrimineze și să nu fie considerată nevinovată. [...] Legea privind jurisdicția contencioasă-administrativă art. 64 alineatul (1) Decizia luată de administrație, care a pronunțat actul sau măsura atacată și care decide trimiterea dosarului administrativ la instanță, va fi notificată imediat tuturor persoanelor care apar ca fiind interesate în cazul în litigiu și va fi citată să apară la proces în termen de nouă zile (...) Art. 66 alin. (2) În cazul în care părțile nu s-au prezentat la timp, procedura va urma cursul său, fără a fi necesar să se facă notificări ulterioare (...) GRIFS invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că nu a avut acces la Tribunalul Superior de Justiție din Andaluzia din cauza faptului că a fost citat în conformitate cu art. 64 LJCA, în timp ce rezultatul acestei proceduri i-a cauzat un prejudiciu de necontestat, și anume pierderea postului său de profesor titular la universitate. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolului 7 din Convenție, deoarece pierderea postului său de profesor titular ar constitui o pedeapsă care a dus la încălcarea acestui articol. Reclamantul se plânge că nu a fost citat ca persoană interesată în litigiu. Acesta invocă art. 6 din convenție, de care partea relevantă dispune art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) fie a contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie a temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Reclamantul susține că nu a luat cunoștință de acțiunile introduse împotriva concursului în fața Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia care, prin hotărârea din 23 martie 1998, a anulat concursul, ceea ce a dus la pierderea postului de profesor titular al universității. De asemenea, acesta susține că nu a avut cunoștință de informațiile extrajudiciare referitoare la procedura în litigiu. Reclamantul consideră că faptul că nu a fost invocat în fața instanțelor din cauză este contrar articolului 6 alineatul (1) din convenție, cu atât mai mult cu cât art. 64 LJCA impunea notificarea oricărei persoane interesate de litigiu a procedurii, astfel încât aceasta să poată fi prezentă în fața instanței sesizate cu acțiunea. Lipsa notificării în calitate de parte interesată de procedura contencioasă-administrativă în fața Tribunalului Superior de Justiție, l-a împiedicat să își apere cauza și, prin urmare, i-a încălcat dreptul de acces la o instanță. În primul rând, Curtea consideră că art. 6 alineatul (1) se aplică procedurii în litigiu. Întradevăr, angajarea reclamantului la universitate nu implică o participare directă sau indirectă la exercitarea puterii publice și la funcțiile de protejare a intereselor generale ale statului sau ale altor colectivități publice (a se vedea Hotărârea Pellegrin c. Franța [GC], nr. 28541/95, § 66, CEDO 1999-VIII. În speță, Curtea constată că procedura în litigiu se referea la pierderea postului său la universitate. Rezultatul unei astfel de proceduri a fost decisiv pentru viitorul său profesionist în măsura în care sau postul în cauză îi permitea să aibă un loc de muncă în domeniul educației. Prin urmare, procedura administrativă se referea la În consecință, art. 6 alineatul (1) se aplică (a se vedea Saez Maeso c. Spania (dec.), nr. 77837/01, 20 ianuarie 2004). Pe fond, Curtea va examina cauza din perspectiva dreptului de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale, art. 6 alineatul (1) din Convenția 18, § 36. Eficiența dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act care constituie o interferență în drepturile sale (a se vedea Hotărârea Bellet c. Franța din 4 decembrie 1995, seria A n 333-B, p. 42 § 36. În plus, acesta nu este valabil numai pentru o procedură deja inițiată; poate, de asemenea, Contul, Van Leuven și De Meyere c. Belgia din 23 iunie 1981, seria A n 43, p. 20, § 44, și Saints Monasteres c. Grecia din 9 decembrie 1994, seria A n 301-A, p. 36-37, § 80). În cazul de față, Curtea constată că art. 64 LJCA prevede că introducerea căilor de atac judiciare și administrative împotriva actelor administrației trebuie să fie notificată personal persoanelor care apar ca fiind interesate în dosarul în litigiu și citate să se prezinte la proces. În această privință, Curtea amintește că, în primul rând, autorităților naționale și, în special, instanțelor și instanțelor, revine interpretării normelor de natură procedurală, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea unor căi de atac (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Tejedor García c. Spania din 16 decembrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor În plus, normele privind criteriile și condițiile care trebuie respectate pentru a introduce o cale de atac urmăresc să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice și trebuie să se poată aștepta ca aceste norme să fie aplicate. Prin urmare, sarcina Curții constă în principal în a spune dacă dreptul de acces la o instanță a reclamantului, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, a fost încălcat. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței constante a Tribunalului Constituțional, sunt necesare trei criterii și condiții pentru ca lipsa unei citații să constituie în materie contencioasă-administrativă o încălcare a dreptului de acces la o instanță și, prin urmare, pentru ca acesta să acorde amgaro Constituțional. În primul rând, persoana în cauză trebuie să aibă un drept sau un interes legitim în procedura în litigiu; în al doilea rând, trebuie să fie identificabilă de către organul judiciar; în ultimul rând, persoana în cauză trebuie să fi fost victima unei încălcări substanțiale a dreptului său la apărare (a se vedea Cañete de Goñi c. Spania 55782/00, din 15 octombrie 2002, § 38). dreptul de a acționa sau de a acționa trebuie să se exercite din momentul în care părțile interesate pot cunoaște efectiv hotărârile judecătorești care le impun o sarcină sau ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime (hotărârea Miragall Escolano și alte cauze c. Spania, nr 38366/97 și altele, § 37 CEDO 2000-I). În cazul de față, aceasta constată că, spre deosebire de cauza Cañete de Goñi c. Spania menționată anterior, reclamantul fusese desemnat personal. În special, Tribunalul Constituțional a respins amgaro a considerat, în primul rând, că reclamantul a fost informat personal cu privire la prezentarea acțiunii și la trimiterea dosarului la camera contencioasă-administrativă a Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia, precum și cu privire la primirea notificării, datată 25 octombrie 1995. În plus, acesta a adăugat că era rezonabil să se presupună că a avut o cunoaștere extrajudiciară a cauzei, astfel încât, dacă nu ar fi fost prezentat în fața Tribunalului Superior de Justiție, din cauza lipsei de diligență care îi era atribuită. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a hotărât că, în cazul de față, în cazul în care reclamantul ar fi fost diligent, acesta ar fi putut participa la procedura în litigiu. În consecință, aplicarea de către Tribunalul Constituțional a formalităților pentru a formula o acțiune în cazul în care în cazul de față, în ceea ce privește citația, nu ar fi încălcat art. 24 din Constituție (dreptul la un proces echitabil). Curtea constată că, pentru a respinge cererea de amgaro a reclamantului, Tribunalul Constituțional s-a bazat pe faptul că reclamantul a fost citat personal să se prezinte, precum și pe jurisprudența sa constantă privind condițiile pentru ca lipsa unei citații să constituie în materie contencioasă-administrativă o încălcare a dreptului de acces la o instanță. În concluzie, Curtea consideră că aplicarea de către Curtea Constituțională a criteriilor și condițiilor pentru a interveni în procedura contencioasă administrativă în litigiu nu constituie un obstacol în calea dreptului său de acces la o instanță și consideră că reclamantul a demonstrat o lipsă de diligență a cărei responsabilitate îi revine. Prin urmare, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul susține că pierderea postului său de profesor titular ar constitui o pedeapsă care a dus la încălcarea acestui articol. art. 7 din Convenție este astfel formulat art. 7 alineatul (1) Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituie o încălcare a legislației naționale sau internaționale; de asemenea, nu se aplică nicio pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul comiterii infracțiunii. Curtea se limitează la a observa că această dispoziție este aplicabilă numai în cadrul unei acuzații penale, în timp ce pretenția reclamantului nu privește temeinicia unei acuzații în materie penală în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile convenției. În orice caz, Curtea arată că reclamantul nu a invocat motivele întemeiate pe art. 7 din Convenție în acțiunea sa de amgaro la Tribunalul Constituțional. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru neechivocarea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Modululer Președinte
de la requête n
o
29608/02
présentée par Agapito MAESTRE SANCHEZ
contre l'Espagne
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant le 4 mai 2004 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
M.
M.
Pellonpää
,
M
me
V.
Strážnická
,
MM.
J.
Casadevall
,
S.
Pavlovschi
,
J.
Borrego Borrego
,
M
me
E.
Fura-Sandström
,
juges
,
et de M. M.
O'Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 31 juillet 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Agapito Maestre Sanchez, est un ressortissant espagnol résidant à Madrid. Il est représenté devant la Cour par M
e
Santiago Muñoz Machado, avocat à Madrid.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par une décision du 5 juin 1995, la commission de gestion de l'université d'Almeria convoqua un avis de concours pour couvrir un poste de professeur d'université auprès du département de philosophie, méthodologie, sociologie et pédagogie, ainsi que deux autres avis de concours pour deux postes de professeurs d'université auprès du département de philologie anglaise et française.
Contre cette décision, les 18 et 29 juillet 1995, deux des postulants attaquèrent lesdits concours devant la chambre contentieuse-administrative du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie. Ils contestaient, notamment, pour ce qui était du poste auprès du département de philosophie, l'absence du rapport préalable sur les besoins de ce poste émis par le département en question.
Par une décision du 13 octobre 1995, la chambre contentieuse-administrative du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie déclara le recours recevable, réclama à l'université le renvoi du dossier mis en cause et lui ordonna de notifier la procédure aux personnes intéressées par le dossier en litige. La présentation du recours fit l'objet d'une publication au Journal officiel de la province d'Almeria.
Par une décision de l'université d'Almeria du 26 novembre 1996, le requérant devint titulaire d'une chaire (
cátedra
) de professeur d'université de philosophie.
Dans le cadre de la procédure engagée, la chambre contentieuse-administrative du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie, par un arrêt du 23 mars 1998, annula la procédure des concours. Elle signala en outre dans l'arrêt que le rapport préliminaire mis en cause avait un caractère préalable et force obligatoire.
Le 14 mai 1998, le requérant sollicita auprès de la chambre contentieuse-administrative du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie de lui reconnaître la qualité pour agir. Il dénonça que l'université ne l'avait pas informé de la présentation du recours et que, par conséquent, les exigences de l'article 64 de la Loi de la juridiction contentieuse-administrative (LJCA) d'informer personnellement toutes les personnes intéressées par le dossier en litige n'avaient pas été remplies. Il demanda que l'arrêt du 23 mars 1998 lui soit notifié. Par une décision du 25 mai 1998, cette demande fut rejetée par la chambre contentieuse-administrative du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie au motif que l'article 66 LJCA n'autorisait pas la notification de l'arrêt.
Contre cette décision, le 26 mai 1998, le requérant présenta un recours de
súplica
qui fut rejeté par une décision du 24 juin 1998, confirmant la décision attaquée.
Par la suite, l'avocat de l'Etat se pourvut en cassation, dans l'intérêt de la loi, auprès du Tribunal suprême, contre l'arrêt du 23 mars 1998 du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie. Dans son pourvoi, l'avocat de l'Etat admettait le caractère préalable des rapports des départements universitaires lors des convocations des concours, mais ne reconnaissait pas sa force obligatoire. Par un arrêt du 9 février 1999, la chambre contentieuse-administrative du Tribunal suprême fit droit au pourvoi et fixa comme principe que les rapports préalables des départements lors des concours devaient être rédigés, mais n'avaient pas force obligatoire.
Le 10 juillet 1998, invoquant l'article 24 de la Constitution (droit à un procès équitable), le requérant saisit d'un recours d'
amparo
le Tribunal constitutionnel contre l'arrêt du 23 mars 1998 du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie.
Dans son recours d'
amparo
, le requérant se plaignait du caractère inéquitable de la procédure ayant conduit à l'annulation de sa nomination au poste de professeur titulaire d'université, du fait qu'il n'avait pas été cité à comparaître devant le Tribunal supérieur de justice d'Andalousie en tant que partie intéressée au litige. A cet égard, il faisait valoir notamment que, conformément à l'article 64 LJCA, il aurait dû être informé de l'existence de la procédure litigieuse et cité à comparaître. Le requérant sollicitait également le sursis à exécution du jugement du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie.
Par une décision du 16 décembre 1998, le Tribunal constitutionnel déclara recevable le recours d'
amparo
.
Par une décision du même jour, le Tribunal constitutionnel fit droit à la demande de sursis à exécution. Par une décision du 8 février 1999, il ordonna la mainlevée du sursis à exécution.
Par un arrêt du 11 février 2002, notifié le 21 février 2002, le Tribunal constitutionnel rejeta le recours d'
amparo
. Concernant le grief tiré du caractère inéquitable de la procédure ayant conduit à l'annulation de la nomination du requérant au poste de professeur titulaire d'université, du fait, allégué par le requérant, qu'il n'avait pas été cité à comparaître devant le Tribunal supérieur de justice d'Andalousie en tant que partie intéressée au litige, la haute juridiction nota, d'abord, que le demandeur d'
amparo
était titulaire d'un droit ou intérêt légitime propre susceptible d'être affecté par le procès contentieux-administratif concerné, qu'il était identifié par l'organe juridictionnel, qu'une copie de l'avis du recours avait fait l'objet d'une publication dans le tableau d'annonces de l'université, et que le recours avait été expressément notifié au directeur du département de philosophie. Finalement, la haute juridiction indiqua que figurait aussi dans le dossier l'accusé de réception, daté du 25
octobre 1995, de l'assignation personnelle au domicile que le requérant avait lui-même indiqué.
D'après le Tribunal constitutionnel, le requérant avait été assigné personnellement dans la procédure contentieuse-administrative, conformément à l'article 64 LJCA, dans le respect des conditions légales établies et, partant, que cela était suffisant pour conclure au rejet du grief de violation de l'article
24 de la Constitution. La haute juridiction nota que l'article 64 LJCA exigeait d'informer personnellement aux personnes intéressées par le dossier du litige
; le requérant ne s'étant pas présenté devant les juridictions en temps voulu, il n'existait aucune obligation de lui notifier des actes postérieurs, cela incluait aussi l'arrêt. De plus, la haute juridiction ajouta que le requérant en
amparo
avait eu connaissance de manière extrajudiciaire du recours auprès de la chambre du contentieux-administratif du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie. En conséquence, le fait de ne pas avoir participé à ces procès n'était pas dû à un manquement de diligence de cette chambre. Dès lors, il n'y avait pas eu violation du droit à la protection judiciaire (article 24 § 1 de la Constitution).
Par un arrêté de l'université d'Almeria du 22 mars 2002, publié au Journal officiel le 30 mars 2002, la nomination du requérant au poste de professeur d'université fut annulée.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Constitution
Article 24
«
1.
Toute personne a le droit d'obtenir une protection effective des juges et tribunaux pour l'exercice de ses droits et intérêts légitimes, sans qu'en aucun cas, elle ne soit pas en mesure de se défendre.
2.
De même, toute personne a droit à un juge de droit commun déterminé préalablement par la loi, de se défendre et de se faire assister par un avocat, d'être informée de l'accusation portée contre elle, d'avoir un procès public sans délais indus et dans le respect de toutes les garanties, d'utiliser les moyens de preuve pertinents pour sa défense, de ne pas s'incriminer soi-même, de ne pas s'avouer coupable et d'être présumée innocente.
(...)
»
2.
Loi sur la juridiction contentieuse-administrative
Article 64 § 1
«
La décision prise par l'administration ayant rendu l'acte ou la mesure attaquée et décidant du renvoi du dossier administratif au tribunal, sera notifiée immédiatement à toutes les personnes apparaissant comme étant intéressées dans le dossier en litige, et seront citées à comparaître au procès dans un délai de neuf jours (...)
»
Article 66 § 2
«
Si les parties n'ont pas comparu en temps voulu, la procédure suivra son cours, sans qu'il soit nécessaire de faire des notifications postérieures (...)
»
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir eu accès au Tribunal supérieur de justice d'Andalousie faute d'avoir été cité à comparaître conformément à l'article
64 LJCA, et ce, alors même que l'issue de cette procédure lui a causé un préjudice indéniable, à savoir la perte de son poste de professeur titulaire à l'université.
2.
Le requérant se plaint aussi de la violation de l'article 7 de la Convention du fait que la perte de son poste de professeur titulaire constituerait une punition qui a emporté violation de cet article.
1.
Le requérant se plaint de ne pas avoir été cité à comparaître en tant que personne intéressée au litige. Il invoque l'article 6 de la Convention, dont la partie pertinente dispose
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)
»
Le requérant affirme qu'il n'a pas eu connaissance des recours introduits à l'encontre du concours devant le Tribunal supérieur de justice d'Andalousie qui, par un arrêt du 23 mars 1998, annula le concours, ce qui entraîna, pour lui, la perte du poste de professeur titulaire d'université. De même, il soutient qu'il n'a pas eu connaissance des informations extrajudiciaires concernant la procédure litigieuse.
Le requérant estime que le fait de n'avoir pas été cité à comparaître devant les juridictions de la cause est contraire à l'article 6 § 1 de la Convention et ce, d'autant plus que l'article 64 LJCA obligeait la notification, à toute personne intéressée au litige, de la procédure afin qu'elle puisse comparaître devant la juridiction saisie du recours. L'absence de notification en tant que partie intéressée à la procédure contentieuse-administrative devant le Tribunal supérieur de justice, l'a empêché de défendre sa cause et, partant, a porté atteinte à son droit d'accès à un tribunal.
La Cour estime tout d'abord que l'article 6 § 1 est applicable à la procédure litigieuse. En effet, l'emploi du requérant à l'université n'implique pas une participation directe ou indirecte à l'exercice de la puissance publique et aux fonctions visant à sauvegarder les intérêts généraux de l'Etat ou des autres collectivités publiques (voir l'arrêt
Pellegrin c. France
[GC], no 28541/95, § 66, CEDH 1999-VIII). En l'espèce, la Cour note que la procédure litigieuse portait sur la perte de son poste à l'université. L'issue d'une telle procédure était déterminante pour son futur professionnel dans la mesure ou le poste en question lui permettait d'avoir un emploi dans le domaine de l'enseignement. Dès lors, la procédure administrative portait sur «
une contestation
» relative à un «
droit de caractère civil
». En conséquence, l'article 6 § 1 trouve à s'appliquer (voir
Saez Maeso c. Espagne
(déc.), n
o
77837/01, 20 janvier 2004).
Sur le fond, la Cour examinera le grief sous l'angle du droit d'accès à un tribunal garanti par l'article 6 § 1 de la Convention.
La Cour note que, d'après sa jurisprudence, l'article 6 § 1 de la Convention « consacre (...) le « droit à un tribunal », dont le droit d'accès, à savoir le droit de saisir le tribunal en matière civile, ne constitue qu'un aspect » (arrêt
Golder c. Royaume-Uni
du 21 février 1975, série A n
o
18, p.
18, § 36). L'effectivité du droit d'accès demande qu'un individu jouisse d'une possibilité claire et concrète de contester un acte constituant une ingérence dans ses droits (voir l'arrêt
Bellet c. France
du 4 décembre 1995, série A n
o
333-B, p. 42, § 36). En outre, il ne vaut pas seulement pour une procédure déjà entamée ; peut aussi l'invoquer « quiconque estimant illégale une ingérence dans l'exercice de l'un de ses droits (de caractère civil), se plaint de n'avoir pas eu l'occasion de soumettre pareille contestation à un tribunal répondant aux exigences de l'article 6 § 1 » (voir
les arrêts
Le Compte, Van Leuven et De Meyere c. Belgique
du 23 juin 1981, série A n
o
43, p. 20, § 44, et
Les Saints Monastères c. Grèce
du 9
décembre 1994, série A n
o
301-A, pp. 36-37, § 80).
En l'espèce, la Cour constate que l'article 64 LJCA dispose que l'introduction des recours contentieux-administratifs à l'encontre d'actes de l'administration doit être notifié personnellement aux personnes apparaissant comme intéressées dans le dossier en litige et citées à comparaître au procès.
A cet égard, la Cour rappelle que c'est au premier chef aux autorités nationales et, notamment, aux cours et tribunaux, qu'il incombe d'interpréter les règles de nature procédurale telles que les délais régissant le dépôt des documents ou l'introduction de recours (voir,
mutatis mutandis
, l'arrêt
Tejedor García c. Espagne
du 16 décembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-VIII, p. 2796, § 31). Par ailleurs, la réglementation relative aux critères et condition à respecter pour former un recours vise à assurer la bonne administration de la justice et le respect, en particulier, du principe de la sécurité juridique. Les intéressés doivent pouvoir s'attendre à ce que ces règles soient appliquées.
Par conséquent, la tâche de la Cour consiste, pour l'essentiel, à dire si le droit d'accès à un tribunal du requérant tel que garanti par l'article 6 § 1 de la Convention a été enfreint.
La Cour rappelle que, d'après la jurisprudence constante du Tribunal constitutionnel, trois critères et conditions sont exigés pour que le défaut de citation à comparaître soit constitutif en matière contentieuse-administrative d'une violation du droit d'accès à un tribunal, et partant, pour qu'il accorde l'
amparo
constitutionnel. En premier lieu, l'intéressé doit être titulaire d'un droit ou d'un intérêt légitime dans la procédure litigieuse
; deuxièmement, il doit être identifiable par l'organe judiciaire
; en dernier lieu, l'intéressé doit avoir été victime d'une atteinte substantielle à ses droits de la défense (voir
Cañete de Goñi c. Espagne
n
o
55782/00, du 15
octobre 2002, § 38).
La Cour relève que le «
droit d'action ou de recours doit s'exercer à partir du moment où les intéressés peuvent effectivement connaître les décisions judiciaires qui leur imposent une charge ou pourraient porter atteinte à leurs droits ou intérêts légitimes
» (arrêt
Miragall Escolano et autres c. Espagne
, n
o
38366/97 et autres, § 37 CEDH 2000-I). En l'espèce, elle observe qu'à la différence de l'affaire
Cañete de Goñi c. Espagne
précitée, le requérant avait été assigné personnellement. Plus particulièrement, le Tribunal constitutionnel, rejeta l'
amparo
en estimant, d'abord, que le requérant avait été informé personnellement de la présentation du recours et du renvoi du dossier devant la chambre contentieuse-administrative du Tribunal supérieur de justice d'Andalousie, ainsi que l'attestait un accusé de réception de la notification, daté du 25
octobre 1995. De plus, il ajouta qu'il était raisonnable de présumer qu'il avait eu une connaissance extrajudiciaire de l'affaire, de sorte que s'il n'avait pas comparu devant le Tribunal supérieur de justice, c'était en raison d'un manque de diligence qui lui était imputable. En d'autres termes, la haute juridiction estima que si le requérant avait fait preuve de diligence, il aurait pu participer à la procédure litigieuse. En conséquence, l'application faite par le Tribunal constitutionnel des formalités pour former un recours, en l'espèce, pour ce qui est de la citation à comparaître, n'enfreignait pas l'article
24 de la Constitution (droit à un procès équitable).
La Cour observe que, pour rejeter la demande d'
amparo
du requérant, le Tribunal constitutionnel s'est appuyé sur le fait que le requérant a été cité personnellement à comparaître, ainsi que sur sa jurisprudence constante concernant les conditions pour que le défaut de citation à comparaître soit constitutif en matière contentieuse-administrative d'une violation du droit d'accès à un tribunal.
En conclusion, la Cour estime que l'application faite par le Tribunal constitutionnel des critères et conditions pour intervenir dans la procédure contentieuse administrative litigieuse ne constitue pas une entrave contraire à son droit d'accès à un tribunal, et elle considère que le requérant a fait preuve d'un manque de diligence dont la responsabilité lui revient. Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable, conformément aux dispositions de l'article
35 §
4 de la Convention.
2.
Invoquant l'article 7 de la Convention, le requérant fait valoir que la perte de son poste de professeur titulaire constituerait une punition qui a emporté violation de cet article. L'article 7 de la Convention est ainsi libellé
:
Article 7 § 1
«
Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d'après le droit national ou international. De même il n'est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l'infraction a été commise.
»
La Cour se borne à observer que cette disposition n'est applicable que dans le cadre d'une accusation pénale, alors que la prétention du requérant ne concerne pas le bien-fondé d'une accusation en matière pénale au sens de l'article 6 § 1 de la Convention. Ainsi donc, cette partie de la requête est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention.
De toute façon, la Cour relève que le requérant n'a pas soulevé les moyens tirés de l'article 7 de la Convention dans son recours d'
amparo
auprès du Tribunal constitutionnel. Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Michael
O'Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président