CtEDO 13.05.2004 Auto

Krone Verlag GESELLSCHAFT M.B.H. and Gerhard WALTER v. AUSTRIA

RESPONDENT
AUT
HOTĂRÂRE
13.05.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
Krone Verlag GESELLSCHAFT M.B.H. and Gerhard WALTER v. AUSTRIA (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Primul reclamant Krone Verlag Gesellschaft m.b.H., este proprietarul și editorul ziarului „Neue Kronen Zeitung” cu scaunul său din Viena. Al doilea reclamant, Gerhard Walter, este un național austriac, născut în 1963 și locuiește în Viena. El este jurnalist care lucrează pentru primul reclamant. Faptele cazului, astfel cum au prezentat reclamanții, pot fi rezumate după cum urmează. Între 1993 și 1997 o serie de bombe scrisoare care au rănit grav unele dintre adrese au fost trimise politicienilor și altor persoane de interes public în Austria. Bombele au fost însoțite de scrisorile de confesiune semnate "Bajuwarische Befreiungsarmee" (Bavarian [trib germanic retrazând în armata de eliberare a secolului al 5-lea și al 6-lea). După primele agresiuni, un expert în psihologie criminală a elaborat un profil psihologic al autorului(i) a acestor acte și a concluzionat că au fost comise de o singură persoană. Potrivit unei alte ipotece, seria de bombe trebuia atribuită unui grup de extremiști ai aripii dreapte. Din aprilie 1995 până în ianuarie 1997 dl Einem a fost Ministrul Federal al Internului (Bundesminister für Inneres). Autorul atacurilor, Franz Fuchs, o persoană fără legătură specială cu orice grupare politică, a fost arestat în 1997. În octombrie 1997, criticii sporadici în presă și de către unii politicieni au reproșat dl Einem că a neglijat teoria unui singur autor. Un politician al FPÖ (Partiul Libertății austriece) a acuzat dl Einem că a suprimat profilul unui singur autor, deoarece nu a corespuns cu ceea ce a imaginat autorul infracțiunilor ar fi. În martie 2001 filmul de televiziune “The Letter Bomber” (“Der Breakbomber”), o coproducție austriaca și germană, care urma să fie prezentată pe televiziunea austriaca și germană, a fost prezentat presei. Filmul, o ficțiune, și-a bazat povestea pe seria de bombe scrisă mai sus, dramatizat în substanță investigațiile penale din punctul de vedere al expertului în psihologie criminală, responsabilul echipei de investigație și comisionarul însuși. În film personajul ministrului de interior, dl M, a favorizat din motive politice teoria atribuirii bombelor unui grup de extremiști de dreapta și, prin urmare, a suprimat teoria unui singur autor. Acest lucru devine deosebit de evident într-o singură scenă, în care dl M a interzis ca personajul filmului să personeze expertul în psihologie penală să publice profilul psihologic al autorului infracțiunilor și, la scurt timp după aceea, să-l interzică să vorbească cu presa. Articolul din ediția din 29 martie 2001, al doilea reclamant a publicat un articol de două pagini în titlul “Bomber–Film cu mesaj exploziv” în „Neue Kronen Zeitung”. Subtitularii se citesc după cum urmează: “Deja văzut pentru cititorii „Krone”: thrillerul de televiziune despre vânătoarea lui Franz Fuchs. Suspensive și aproape de adevăr. În special aproape de [adevăr] politic.” În primul paragraf, articolul a afirmat din nou că filmul în cauză a fost un „thriller cu un mesaj politic exploziv – împotriva fostului ministru federal pentru interiorul Caspar Einem” Articolul a continuat să descrie filmul ca rezultat al anchetei meticuloase și a deținut o calitate documentară. Apoi a explicat că filmul se concentrează pe două aspecte importante. Pe de o parte, lupta feroce și de lungă durată a psihologului criminal apărând teoria unui singur autor împotriva colegilor săi. Și, pe de altă parte, bătălia sa „înfruntă un ministru pentru interior care refuză din motive politice să comunice profilul psihologic al autorului infracțiunilor - care mai târziu s-a dovedit a fi uimitor corectă - publicului. Și acest lucru pentru că, având în vedere viitoarele alegeri, ministrul - toată lumea din Austria știe, că Caspar Einem este menit - preferă ca căutarea să continue prea mult timp în cercurile aripii dreapte. [Această chestiune este] încă exploziv politic astăzi. Rumorul rău spune că acesta este posibil motivul pentru care transmisia [din film] de către Austrian Broadcasting Corporation - inițial planificată pentru o săptămână înainte de alegerile din Viena - a fost amânată până la 22 aprilie.” 2. Procedura de difamă și compensare în temeiul Legii media, dl EINEM, a depus o acuzație privată pentru difamă (üble Nachrede) împotriva celui de-al doilea reclamant și o cerere de compensare împotriva primei societăți solicitante în temeiul Legii media (Mediengesetz) la Curtea Regională de la Viena (Landesgericht). La 10 mai 2001, Curtea Regională a ordonat primului reclamant să publice un anunț privind introducerea procedurii. La 26 iulie 2001 și la 27 septembrie 2001, Curtea Regională a organizat audieri și a auzit, printre al doilea reclamant, dl Einem, psihologul criminal, directorul general pentru securitatea publică (Generaldirektor für öffentliche Sicherheit) și ofițerul de poliție responsabil pentru investigațiile penale la momentul seriei de bombe scrisoare. La 27 septembrie 2001, Curtea Regională a condamnat cel de-al doilea reclamant de difamare în temeiul articolului 111 din Codul Penal (Straffgesetzbuch) și l-a condamnat la o amendă de 60 de rate zilnice (Tagessätze) de ATS 900 fiecare (adică un total de ATS 54, 000 [aproximativ 3.920 EUR]) sau la 30 de zile de închisoare în lipsa sa. Acesta a ordonat, în plus, societății reclamante să plătească 50.000 ATS (aproximativ 3.630) ca compensare dlui Einem, în conformitate cu secțiunea 6 din Legea media. În cele din urmă, instanța a ordonat confiscarea stocurilor rămase ale emiterii relevante a „Neue Kronen Zeitung” și publicarea extractelor din hotărârea sa. Curtea a remarcat că cel de-al doilea reclamant nu a repetat pur și simplu linia de poveste a filmului de televiziune, ci a dat cititorului impresia că a identificat cu mesajul său. El a transmis cititorului că dl EINEM, în abuz de autoritatea sa, nu și-a respectat datoria de a rezolva în mod corespunzător și eficient cazul bomba scrisă. El a acuzat, astfel, dl Einenm de comportament contrar onorării sau moralității (unehrenhaftes Verhalten), și anume de încălcarea sa profesională din motive politice. Această acuzație a fost o declarație de fapt. Totuși, reclamantul nu a furnizat nici o probă pentru a dovedi această reproșă. Curtea a remarcat în acest sens că dl EINEM a mobilizat o echipă specială de investigație pentru ancheta privind seria de bombe scrisoare. Dl EINEM nu a dat nici o instruire privind orientarea anchetelor și nu a împiedicat experții să investigheze toate avențele. Curtea a constatat că în noiembrie 1996 a fost prezentată publicului o carte despre profilul psihologic al unui singur autor al tuturor actelor. Ideea din spatele cărții, care a fost scrisă în cooperare cu directorul general pentru securitatea publică și expertul în psihologie penală, a fost de a obține în acest fel în contact cu autorul încă necunoscut al atacurilor și de a provoca o reacție de la el. În urma unei dezbateri între șef-ofițer executiv pentru securitatea publică și dl Einem, care nu a fost informat cu privire la publicarea cărții. Expertul în psihologie penală a fost instruit să nu dea declarații cu privire la acest subiect publicului. Cu toate acestea, nu a existat niciodată o discuție între dl Einem și expertul în psihologie penală în timpul cărora acesta a solicitat permisiunea dlui Einem de a publica profilul unic al committerului pe care dl Einem l-a refuzat și nici nu a existat nici o indicație suplimentară că dl Einem a influențat de fapt, a dat instrucțiuni sau a împiedicat investigațiile. Curtea a remarcat, de asemenea, că al doilea reclamant nu a respectat standardele de diligență jurnalistică. Reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri și au susținut, printre altele, că instanța a considerat în mod incorect articolul în cauză ca o declarație de fapt, în loc de o hotărâre de valoare, care, în orice caz, se bazează pe fapte adevărate. La 15 aprilie 2002, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a respins recursul reclamanților, menționând că articolul nu a putut fi considerat un raport neutru. A fost adevărat că al doilea reclamant din articolul său a reprodus corect povestea filmului. El a adăugat totuși formulații și formulații care a arătat că a identificat cu mesajul filmului, a găsit replicile justificate și le a repetat. De asemenea, a remarcat că în momentul anchetelor penale, avizele experților erau împărțite cu privire la întrebarea dacă bombele trebuiau atribuite unei singure persoane sau unui grup de extremiști ai aripii dreapte. Prin urmare, pur și simplua preferință a unei dintre ipoteze nu ar putea justifica respingerea conform căreia celelalte ipoteci au fost suprimate în scop și nici declarațiile martorilor în cadrul procedurii în cauză nu ar fi dat nici o indicație că dl EINEM a abuzat de funcția sa. Secțiunea 6 din Legea Media prevede răspunderea strictă a editorului în cazurile de difamare; victima poate, prin urmare, să ceară daune de la el. În acest context „difamare” a fost definită în Secțiunea 111 din Codul Penal (Strafgesetzbuch), după cum urmează: „1. După cum poate fi percepută de o parte terță, oricine care acuză un alt de a avea un caracter sau atitudine disprețuitoare, sau de a purta o opune onoarei sau moralității, și de o astfel de natură care să-l facă disprețuitor sau să-l reducă în apreciere publică, este responsabilă de închisoare nu mai mult de șase luni sau de o amendă ... Oricine comite această infracțiune într-un document tipărit, prin radiodifuziune sau altfel, astfel încât difamația să fie accesibilă unei secțiuni largi ale publicului, este responsabilă de închisoarea nu mai mare de un an sau de o amendă ... persoana care face declarația nu este pedepsită dacă se dovedește că este adevărată. În ceea ce privește infracțiunile definite la alineatul (1), el nu este, de asemenea, responsabil în cazul în care sunt stabilite circumstanțe care i-au dat motive suficiente pentru a presupune că declarația a fost adevărată.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă