AGATIANOS c. GRECE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 16945/02 prezentată de Christophoros AGATIANOS împotriva Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 2 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Bototarova Kovler, judecători și domnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 aprilie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Christophorios Agatianos, este un resortisant grec, născut în 1936 și rezident în Salonic. Yannacou, avocat în Baroul din Salonic. Guvernul pârât este reprezentat de delegații agentului său, domnul Apessos, consilier la Consiliul Juridic de la Õ și domnul V. Pelekou, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la . Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 februarie 2000, Tribunalul Penal din Salonic l-a condamnat pe reclamant la două luni de închisoare cu suspendare pentru calomnie (judecata nr 1964/2000). În temeiul articolului 489 alineatul (1) și al articolului 490 alineatul (1) din Codul de procedură penală, pedeapsa fiind mai mică de trei luni de închisoare, această hotărâre putea face obiectul unui apel din partea procurorului numai în apropierea instanței de apel. Cu toate acestea, acesta din urmă nu va interveni. La 5 iunie 2000, hotărârea respectivă a fost înregistrată în registrul Tribunalului [art. 473 alineatul (3) din Codul de procedură penală - a se vedea mai jos]. Ulterior, reclamantul a luat măsuri în casare. La 2 noiembrie 2001, prin Hotărârea nr. 1660/2001, Curtea de Casație a respins recursul ca întârziere din următoarele motive (...) Din art. 473 § 3 din Codul de procedură penală, care prevede că termenul de depunere a cererii începe să curgă de la data la care a început înregistrarea hotărârii definitive în registrul instanței judecătorești, că o înregistrare a unei eventuale decizii care nu este definitivă și poate fi încă judecată în termen de un an de la data la care decizia definitivă a fost pronunțată în registrul instanței judecătorești, are ca rezultat nicio consecință legală. Prin urmare, termenul de 10 zile pentru a se aplica în casarea împotriva unei [fele] decizii începe de la pronunțarea acesteia și nu de la înregistrarea sa în registrul rezervat deciziilor definitive. În cazul de față, (...) tribunalul corecțional din Salonic a declarat pârâtul vinovat de calomnie și l-a condamnat la o pedeapsă de [două luni] de închisoare. În conformitate cu articolele 489 alineatul (1) și 490 alineatul (1) din Codul de procedură penală, această hotărâre nu putea face obiectul unui recurs din partea pârâtului, ci numai de către procuror în apropierea tribunalului judecătoresc. Prin urmare, înregistrarea acestei hotărâri în registru, în conformitate cu dispozițiile articolului 473 alineatul (3) din Codul de procedură penală, nu era prevăzută de lege. Prin urmare, termenul de zece zile a început să curgă de la pronunțarea hotărârii, care a avut loc la 2 februarie 2000. Dreptul și practica internă relevantă L ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cazul în care o lege nu prevede un termen specific, termenul de exercitare a căilor de atac interne este de zece zile de la pronunțarea hotărârii. În cazul în care persoana în cauză nu este prezentă la pronunțarea hotărârii, termenul menționat anterior este, de asemenea, de zece zile, cu excepția cazului în care aceasta își are reședința în străinătate sau în cazul în care domiciliul nu este cunoscut ; în acest caz, termenul este de treizeci de zile și începe de la data notificării hotărârii. (...) Termenul de depunere a cererii de casare se încheie de la transcrierea hotărârii definitive, pusă la dispoziție pe net, în registrul special al grefei instanței penale. Hotărârea trebuie să fie netă în termen de 15 zile, altfel președintele instanței penale trebuie să fie supus unor sancțiuni disciplinare prin hotărâre n În plus, formarea plenară a Curții de Casație a statuat că înregistrarea în registrul special al grefei a unei decizii care nu este definitivă și care poate fi încă judecată în instanță n a dus la nicio consecință legală. Prin hotărârea nr. 6/2002, formarea plenară a Înaltei Instanțe a statuat că termenul de zece zile pentru a se putea pronunța împotriva unei hotărâri care nu poate fi pronunțată în termen scurt de la înregistrarea sa în registrul rezervat deciziilor definitive și nu al pronunțării acesteia. Ulterior, a șasea cameră a Curții de Casație consideră că, prin termenul " o decizie care nu poate fi lovită în termen de un an de la data la care se face referire în hotărârea nr. 6/2002, trebuie să se înțeleagă nu numai o decizie care nu poate fi luată nici de către procuror, nici de către părți, ci și decizia pe care numai procurorul o poate da în judecată. În această privință, Curtea de Casație se referă la hotărârea AEI S.A.c. Grecia. din 11 aprilie 2002 (hotărârea nr. 2229/2002). GRIEF Invochant la . 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că Curtea de Casație a privat dreptul său de a avea acces la o instanță. Reclamantul se plânge că, prin respingerea recursului său ca întârziere, pe motiv că a fost introdus într-un termen care curgea de la pronunțarea hotărârii, și nu de la înregistrarea acestuia în registrul instanței, Curtea de Casație laa privat de dreptul său de a avea acces la o instanță judecătorească. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Guvernul susține că reclamantul nu a fost privat de dreptul său de a avea acces la o instanță. Potrivit guvernului, din scrisoarea legii și din jurisprudența Curții de Casație reiese în mod clar (hotărâri n A se vedea nota de subsol 1. Reclamantul susține că, în ziua pronunțării hotărârii pronunțate în primă instanță, textul hotărârii pronunțate în primă instanță nu se aplică. Or, pentru a se putea achita în mod util în casare, era indispensabil să se cunoască motivarea hotărârii criticate. Reclamantul susține că a suferit un obstacol intolerabil în calea dreptului său de a avea acces la Curtea de Casație. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cerere ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că cererea nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Peer Lorenzen Modululr

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

16945/02

présentée par Christophoros AGATIANOS

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 2 septembre 2004 en une chambre composée de

:

MM.

P.

Lorenzen

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

G.

Bonello

,

M

mes

F.

Tulkens

,

N.

Vajić

,

S.

Botoucharova

,

M.

A.

Kovler,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 avril 2002,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Christophoros Agatianos, est un ressortissant grec, né en 1936 et résidant à Salonique. Il est représenté devant la Cour par M

e

Y.

Yannacou, avocat au barreau de Salonique. Le gouvernement défendeur est représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M

me

V. Pélekou, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 2 février 2000, le tribunal correctionnel de Salonique condamna le requérant à deux mois d’emprisonnement avec sursis pour diffamation (jugement n

o

1964/2000). Aux termes des articles 489 § 1 et 490 § 1 du Code de procédure pénale, la peine infligée étant inférieure à trois mois d’emprisonnement, ce jugement pouvait faire l’objet d’un appel de la part du procureur près la cour d’appel uniquement. Toutefois, celui-ci n’interjeta pas appel. Le 5 juin 2000, ledit jugement fut enregistré au registre du tribunal (article 473 § 3 du Code de procédure pénale - voir ci-dessous).

Par la suite, le requérant se pourvut en cassation.

Le 2 novembre 2001, par arrêt n

o

1660/2001, la Cour de cassation rejeta le pourvoi comme tardif pour les motifs suivants

:

«

(...) Il résulte de l’article

473 §

3 du Code de procédure pénale, qui dispose que le délai pour se pourvoir en cassation commence à courir à partir de la date de l’enregistrement de la décision définitive au registre du tribunal, qu’un enregistrement éventuel d’une décision qui n’est pas définitive et peut encore être frappée d’appel n’entraîne aucune conséquence légale. Il s’ensuit que le délai de dix jours pour se pourvoir en cassation contre une [telle] décision court à compter du prononcé de celle-ci et non de son enregistrement au registre réservé aux décisions définitives.

Dans le cas d’espèce, (...) le tribunal correctionnel de Salonique déclara l’accusé coupable de diffamation et le condamna à une peine de [deux mois] d’emprisonnement. Aux termes des articles 489 § 1 et 490 § 1 du Code de procédure pénale, ce jugement ne pouvait pas faire l’objet d’un appel par l’accusé, mais uniquement par le procureur près la cour d’appel. Par conséquent, l’enregistrement de ce jugement dans le registre, selon les dispositions de l’article 473 § 3 du Code de procédure pénale, n’était pas prévu par la loi. Dès lors, le délai de dix jours a commencé à courir à compter du prononcé du jugement, qui a eu lieu le 2 février 2000. »

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

L’article 473 du Code de procédure pénale est ainsi libellé

:

«

1.

Lorsqu’une loi ne prévoit pas un délai spécifique, le délai d’exercice des voies de recours internes est de dix jours à compter du prononcé du jugement. Si la personne concernée n’est pas présente au prononcé du jugement, le délai susmentionné est également de dix jours, sauf si elle réside à l’étranger ou si son domicile n’est pas connu

; dans ce cas, le délai est de trente jours et court à compter de la notification du jugement.

(...)

3.

Le délai pour se pourvoir en cassation court à partir de la transcription de l’arrêt définitif, mis au net, au registre spécial tenu au greffe de la juridiction pénale. La décision doit être mise au net dans un délai de quinze jours, sans quoi le président de la juridiction pénale encourt des sanctions disciplinaires

».

Par arrêt n

o

3/2000, la formation plénière de la Cour de cassation jugea que l’enregistrement au registre spécial du greffe d’une décision qui n’est pas définitive et peut encore être frappée d’appel n’entraîne aucune conséquence légale. Par arrêt n

o

6/2002, la formation plénière de la haute juridiction jugea que le délai de dix jours pour se pourvoir en cassation contre une décision qui ne peut être frappée d’appel court à compter de son enregistrement au registre réservé aux décisions définitives et non du prononcé de celle-ci. Par la suite, la sixième chambre de la Cour de cassation considéra que par le terme «

décision qui ne peut être frappée d’appel

», mentionné dans l’arrêt n

o

6/2002, il faut comprendre non seulement une décision qui ne peut être frappée d’appel ni par le procureur ni par les parties, mais aussi la décision que seul le procureur peut frapper d’appel. La haute juridiction considéra que l’opinion contraire, selon laquelle le délai pour se pourvoir en cassation court à partir du prononcé de la décision et non de sa transcription au registre spécial, fragilise le droit d’accès à la Cour de cassation et porte ainsi atteinte à l’article 6 § 1 de la Convention. A cet égard, la Cour de cassation se référa à l’arrêt

AEPI S.A. c.

Grèce

du 11 avril 2002 (arrêt n

o

2229/2002).

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que la Cour de cassation l’a privé de son droit d’accès à un tribunal.

EN DROIT

Le requérant se plaint qu’en rejetant son pourvoi comme tardif, au motif qu’il était introduit dans un délai qui courait à partir du prononcé du jugement, et non de l’enregistrement de celui-ci au registre du tribunal, la Cour de cassation l’a privé de son droit d’accès à un tribunal. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

Le Gouvernement soutient que le requérant ne fut pas privé de son droit d’accès à un tribunal. Selon le Gouvernement, il ressort clairement de la lettre de la loi et de la jurisprudence de la Cour de cassation (arrêts n

os

3/2000 et 6/2002) que l’enregistrement d’une décision qui n’est pas définitive ne produit aucune conséquence juridique et que le délai dont dispose l’intéressé pour se pourvoir en cassation court à partir du prononcé.

Le requérant allègue qu’au jour du prononcé du jugement rendu en première instance, le texte de celui-ci n’existait pas. Or, afin de se pourvoir utilement en cassation, il était indispensable de connaître la motivation de la décision critiquée. Le requérant affirme qu’il a subi une entrave intolérable à son droit d’avoir accès à la Cour de cassation.

La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que cette requête pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond

; il s’ensuit que la requête ne saurait être déclarée manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête recevable, tous moyens de fond réservés.

Søren

Nielsen

Peer

Lorenzen

Greffier

Président