TUDORACHE c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
TUDORACHE c. ROUMANIE (CtEDO, 2004)
A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 78048/01 prezentate de Gheorghe TUDORACHE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Loucaide Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze, Mularoni, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 26 ianuarie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie FAPTA recurentului, Gheorghe Tudorache, este un resortisant român, născut în 1956 și rezident în Ploiesti. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura privind arestarea provizorie a recurentului În martie 1998, reclamantul, comandantul unei unități militare din Ploiesti, a pus la Parchetul Militar din Ploiesti lângă Tribunalul Militar Teritorial din București (în continuare, biroul militar din Ploiesti) O plângere penală pentru a denunța scăderea motorinei la unitatea ierarhică superioară și aprovizionarea unității sale de către superiorii săi cu carne expirată. La 24 martie 1998, procurorul general V.D. a dat în judecată mai multe persoane din cele două unități militare și apoi a făcut mai multe arestări. La 6 aprilie 1998, reclamantul s-a prezentat la Parchet la cererea procurorului general V.D. și a fost pus în arest provizoriu timp de 30 de zile printr-o ordonanță a procurorului, a șefului de corupție pasivă și a scăzut bunurile, fapt pe care reclamantul îl contesta. Prin decizia din 24 aprilie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial din București, confirmată printr-o decizie definitivă din 5 mai 1998 a Curții Militare de Apel de la București, reținerea provizorie a reclamantului a fost prelungită cu 20 de zile, adică până la 24 mai 1998. Printr-o altă decizie înainte de a spune dreptul din 24 aprilie 1998, Tribunalul Militar Teritorial de la București a primit plângerea reclamantului împotriva ordonanței din 6 aprilie 1998 și a revocat măsura de arest provizoriu. După o spargere cu trimitere prin Curtea Militară de Apel din București, reexaminând cazul, tribunalul militar teritorial din București a primit din nou plângerea reclamantului printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din 21 mai 1998 și a revocat detenția provizorie, pe motiv că acesta era ilegal și nejustificat în acest caz. printr-o decizie definitivă din 1 mai 1998 Iunie 1998, Curtea Militară de Apel din București a respins recursul la Parchet și a confirmat revocarea ordonanței de plasare a reclamantului în arest provizoriu. Curtea a decis că rezultatul documentelor din dosarul penal al reclamantului era aproape finalizat și că eliberarea sa nu mai putea influența desfășurarea acestora. La 2 iunie 1998, reclamantul a fost eliberat din funcțiune și urmărirea penală pe fond a cazului penal împotriva reclamantului, în luna aprilie 1998, avocatul reclamantului a solicitat autorităților de urmărire penală audierea mai multor martori în dosarul penal al reclamantului, fără rezultat. August 1998, procurorul-șef al Parchetului Militar în apropierea Curții Supreme de Justiție a răspuns la un memoriu adresat anterior de către reclamant, confirmând că în dosarul său penal acuzațiile fuseseră compromise și că anumite acte de procedură nu respectau strict condițiile legale. Acesta a indicat reclamantului că a fost stabilit un termen de 45 de zile pentru rezolvarea cazului și că autoritățile de urmărire penală vor preciza toate dovezile necesare pentru a fi utilizate în dosarul său. La 25 octombrie 1999, Parchetul Militar din București a auzit un martor, comandantul D.S., fără ca reclamantul și avocatul său să fie informați, iar apoi dosarul a fost trimis înapoi la Parchetul Militar din Ploiesti, pentru ca urmărirea penală să fie continuată de procurorul V.D., pe care reclamantul l-a acuzat de înțelegere cu persoanele denunțate în plângerea sa penală. La 26 iulie 2001, reclamantul a adresat o memorare ministrului justiției, în care se plângea de faptul că martorii cu descărcare de gestiune nu fuseseră ascultați, iar rechiziționarea nu fusese redactată. La 21 februarie 2002, reclamantul a făcut o declarație în calitate de acuzat în fața unui procuror al Parchetului Militar din Ploiesti, solicitând cu această ocazie ca cinci martori cu descărcare de gestiune să fie audiați și motivându-i cererea. La 27 februarie 2002, un procuror a prezentat reclamantului dosarul penal privind urmărirea penală și reclamantul își va reitera cererea de audiere a martorilor cu descărcare de gestiune. Prin două ordonanțe ale procurorului din 26 și 27 februarie 2002, cererea de probe a reclamantului a fost respinsă, pe motiv că acestea nu erau relevante și că toate dovezile necesare pentru a pronunța o decizie în dosarul său penal fuseseră deja adunate. Aceste ordonanțe au fost confirmate, pe baza unei plângeri din partea reclamantului, printr-o ordonanță din 8 martie 2002 a procurorului-șef al Parchetului Militar din Ploiesti. La 18 martie 2002, reclamantul a depus o plângere împotriva ordonanței din 8 martie 2002 martie 2002, solicitând din nou audierea celor cinci martori cu descărcare de gestiune și atașând la această cerere o declarație din partea avocatului său care precizează că niciun martor cu descărcare de gestiune nu a fost audiat până la acea dată. Printr-o ordonanță din 27 martie 2002, Parchetul militar din apropierea Curții Supreme de Justiție și-a primit plângerea și a informat că acuzațiile trebuiau completate cu administrația probelor solicitate de reclamant. În ianuarie 2003, dosarul penal al reclamantului a fost transmis procurorului național împotriva corupției (denumit în continuare P.N.A.) În februarie 2003, procurorul O. l-a auzit pe reclamant, împreună cu doi martori cu descărcare de gestiune. La 27 februarie 2003, P.N.A. a emis o ordonanță de nejudiciare în ceea ce privește șeful corupției pasive, dar nu a comunicat-o reclamantului, care nu a luat cunoștință de acest lucru înainte ca avocatul său să afle în dosarul penal la începutul anului 2004. La o dată nespecificată în 2003, restul dosarului penal al reclamantului a fost trimis înapoi la Parchetul militar teritorial din București, fără a informa reclamantul sau avocatul acestuia, iar reclamantul a fost citat pentru a se prezenta la 23 februarie 2004 în acest dosar, înregistrat cu numărul 149/P/2003. La această dată, urmărirea penală nu s-a încheiat, rechizitoriul nu a fost întocmit de Parchet pentru o eventuală trimitere în judecată a reclamantului șefului subcontractării de bunuri și nu au fost ascultate toți martorii cu descărcare de gestiune solicitați de acesta. Invocând în esență art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii penale împotriva sa, care este încă în curs de desfășurare până în prezent. În temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (d) din convenție, reclamantul se plânge că martorii cu descărcare de gestiune solicitați din aprilie 1998 nu au fost audiați de autoritățile de urmărire penală. Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de nelegalitatea plasării sale și de menținerea sa în detenție provizorie în perioada 6 aprilie-2 iunie 1998, susținând, printre altele, absența oricărui temei juridic al detenției sale între 24 mai și 2 iunie 1998. În temeiul articolului 3 din convenție, reclamantul susține că a fost reținut împreună cu un minor și că, din cauza condițiilor de igienă necorespunzătoare din timpul detenției provizorii, a trebuit să petreacă 16 zile în spital și 41 de zile în concediu medical, în perioada iunie-octombrie 1998, pentru a-și restabili starea de sănătate. Invocând art. 8 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că, în timpul detenției sale provizorii, nu a avut dreptul să facă schimb de corespondență cu familia sa, că sănătatea mamei sale s-a deteriorat și că nu poate recupera o armă de vânătoare din cauza continuării procedurilor penale împotriva sa. Reclamantul se plânge de durata procedurilor penale împotriva sa, încă în curs de desfășurare și invocă în această privință, în esență, art. 6 alineatul (1) din convenție, a cărei parte relevantă se citește după cum urmează: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei părți a cererii și consideră necesar să o comunice guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Recurentul se plânge că martorii care au fost solicitați din aprilie 1998 nu au fost audiați de autoritățile responsabile cu urmărirea penală și citează art. 6 alineatul (3) litera (d) din Convenție, care se citește după cum urmează: (...) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați (...) Curtea amintește că respectarea dispozițiilor articolului 6 alineatul (3) din convenție trebuie apreciată în raport cu întreaga procedură penală în cauză, după încheierea acesteia, iar Curtea constată că, în speță, procedura penală împotriva reclamantului este în continuare în curs de desfășurare în ceea ce privește șeful de subacțiune al bunurilor. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii interne, prezentarea acestui motiv pare prematură și este posibil ca reclamantul să fie din nou sesizat de Curte dacă, în urma procedurii penale inițiate împotriva sa, consideră că este victima presupusei încălcări. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din convenție. Reclamantul se plânge ulterior de nelegalitatea plasării sale și de menținerea sa în detenție provizorie între 6 aprilie și 2 iunie 1998, în special de lipsa oricărui temei juridic al detenției sale între 24 mai și 2 iunie 1998. El invocă art. 5 alineatul (1) din Convenție. Curtea constată că, printr-o decizie definitivă din 1 iunie 1998, Curtea Militară de Apel de la București a stabilit problema legalității plasării reclamantului în arest provizoriu și a decis eliberarea sa, care a avut loc la 2 iunie 1998. În acest caz, cererea a fost introdusă la 26 ianuarie 2001, adică mai mult de șase luni de la data deciziei menționate anterior și de la sfârșitul presupusei detenții fără temei juridic. În consecință, acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Reclamantul declară o încălcare a art. 3 și 8 alin. (1) din Convenție. În acest sens, se plânge că a fost reținut cu un minor, că a trebuit să fie internat în spital în perioada iunie-octombrie 1998 pentru a-și recăpăta starea de sănătate, că nu a putut schimba corespondența cu familia sa în timpul detenției provizorii și că nu poate recupera o armă de vânătoare din cauza continuării procedurilor penale. Curtea constată, în ceea ce privește arma de vânătoare, că reclamantul nu și-a justificat în niciun fel motivul pentru a preciza dacă această armă îi aparține, dacă a fost sesizată de autoritățile responsabile cu urmărirea penală și dacă, în caz afirmativ, s-a plâns de menținerea acestei măsuri în Parchet. În plus, Comisia constată că această ramură a plângerii se confundă, în orice caz, cu motivul întemeiat pe durata procedurii penale, fiind absorbită de acesta. În ceea ce privește celelalte ramuri ale obiecțiilor menționate anterior, Curtea constată că acestea se referă fie la reținerea provizorie care s-a încheiat la 2 iunie 1998, fie la spitalizarea reclamantului între iunie și octombrie 1998. Or, cererea a fost introdusă la 26 ianuarie 2001 sau la mai mult de șase luni după aceste date. Prin urmare, aceste obiecțiuni trebuie, de asemenea, respinse în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivelor reclamantului întemeiat pe durata procedurii penale împotriva sa; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. S. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte