AFFAIRE TUDORACHE c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

29.09.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE TUDORACHE c. ROUMANIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA TUDORAȘĂ c. ROMÂNIA Cerere nr. 78048/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 septembrie 2005 DEFINIF 29/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tudorache c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Hedigan Caflisch Biersan Tsatsa- Nikolovska dnii Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 8 septembrie 2005, Rend la hotărârea pe care o aveți aici, adoptat la această dată procedurală La originea cauzei se găsește o cerere (n 78048/01) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Gheorghe Tudorache ( Roxana Rizoiu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 21 septembrie 2004, Curtea (secțiunea a doua) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. În martie 1998, recurentul, la data respectivă comandant al unei unități militare din Ploiesti, a pus la dispoziția Parchetului Militar din Ploiesti lângă Tribunalul Militar Teritorial din București (în continuare, biroul militar din Ploiesti) O plângere penală de denunțare a subtracției de motorină la nivelul unității superioare și a aprovizionării unității sale de către superiorii săi cu carne expirată. La 24 martie 1998, procurorul general V.D. a dat în judecată mai multe persoane din cele două unități militare și apoi a făcut mai multe arestări. La 6 aprilie 1998, după ce a fost citat la Parchet, reclamantul a fost pus în arest provizoriu printr-o ordonanță a procurorului general V.D., a șefului corupției pasive și a subcontractării de bunuri, pentru fapte care ar fi avut loc între 1996 și 1998. 1998 de la curtea militară din București, care a constatat, printre altele, că urmărirea penală era aproape încheiată. Între sfârșitul lunii iulie 1998 și februarie 2002, reclamantul nu a făcut obiectul niciunui act de procedură și nu a fost interogat de autoritățile de urmărire penală. Printr-o scrisoare din 1 februarie 2002, August 1998, procurorul-șef al Parchetului Militar în apropierea Curții Supreme de Justiție a răspuns unei scrisori care i-a fost adresată anterior de către reclamant, confirmând, printre altele, că în dosarul său penal nu au fost efectuate urmăriri penale cu celeritatea necesară. El a indicat reclamantului că a fost stabilit un termen de 45 de zile pentru finalizarea urmăririi penale și că autoritățile care erau responsabile de aceasta aveau să precizeze toate dovezile necesare pentru a fi administrate în dosarul său. 10. Din documentele din dosar reiese că între 15 iulie 1999 și 19 februarie 2002 nu a fost efectuat niciun act de procedură în cauza în cauză. 11. La 26 iulie 2001, reclamantul a adresat un memoriu ministrului Justiției, în care se plângea de faptul că martorii cu descărcare de gestiune a căror audiere fusese solicitată de avocatul său din luna iulie 1998 nu au fost audiați și că rechiziționarea nu a fost redactată. 12. La 21 februarie 2002, reclamantul a făcut o declarație în calitate de acuzat în fața unui procuror al Parchetului Militar din Ploiesti, solicitându-i cu această ocazie să fie ascultați cinci martori cu descărcare de gestiune și motivându-i cererea. La 27 februarie 2002, un procuror i-a prezentat reclamantului dosarul penal privind urmărirea penală, iar acesta din urmă își va reitera cererea de audiere a martorilor cu descărcare de gestiune 13. Prin două ordonanțe ale procurorului menționat anterior din 26 și 27 februarie 2002, confirmate pe baza plângerii reclamantului la 8 martie 2002, cererea de probe a fost respinsă, pe motiv că acestea nu erau relevante și că toate dovezile necesare pentru pronunțarea unei decizii în dosarul său penal fuseseră deja adunate printr-o rechiziție din 4 martie. 14 La 18 martie 2002, reclamantul a depus o plângere împotriva ordonanței din 8 martie 2002, solicitând din nou audierea celor cinci martori cu descărcare de gestiune și atașându-se la această cerere o declarație a avocatului său care să ateste că niciun martor cu descărcare de gestiune nu fusese audiat până la acea dată. Printr-o ordonanță din 27 martie 2002, Parchetul militar din apropierea Curții Supreme de Justiție și-a primit plângerea, la care se declara că acuzațiile trebuiau completate împreună cu administrarea probelor solicitate și a anulat rechiziționarea din 4 martie 2002.15 în februarie 2003, procurorul O. al Parchetului Național împotriva Corupției (inclusiv P.N.A.P.A.) La 27 februarie 2003, procurorul general O. a emis o ordonanță de nejudiciare pentru șeful corupției pasive și a trimis restul dosarului penal al reclamantului la Parchetul din apropierea tribunalului militar teritorial din București. Această ordonanță nu a fost adusă la cunoștință, care a luat cunoștință de aceasta decât la 23 februarie 2004, când a fost citat să se prezinte la Parchetul menționat anterior, iar avocatul său a descoperit-o în dosarul său penal 17. Printr-o ordonanță din 31 martie 2005, Parchetul din apropierea tribunalului militar teritorial de la București a pronunțat un refuz pentru restul dosarului penal al reclamantului, și anume al șefului dilapidării și al abuzului în serviciu. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții din 18/2003, în care se precizează că hotărârea Curții nr. 18/2003 nu a fost executorie, iar taxa de judecată a fost de 500 000. ROL. La 8 aprilie 2005, reclamantul a contestat această ordonanță, pe motiv că probele primite prin Ordonanța din 27 martie 2002 a Parchetului Militar din apropierea Curții Supreme de Justiție nu au fost totuși administrate și că perioada de detenție provizorie a acestuia a fost indicată în mod eronat în textul ordonanței. 18. Printr-o decizie din 4 mai 2005, procurorul-șef al Parchetului menționat mai sus a respins ca neîntemeiată plângerea reclamantului împotriva ordonanței de nejudiciare din 31 martie 2005, informându-l pe că: el putea contesta ordonarea în fața instanțelor. Nu reiese din înscrisurile din dosar dacă reclamantul a introdus o astfel de acțiune în fața instanțelor interne. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 19. Reclamantul susține că durata procedurii penale împotriva sa a încălcat principiul Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 20. Comitetul consideră că procedura în cauză avea un caracter complex, având în vedere în special numărul de acuzați implicați, și că anumite decizii ale autorităților care au prelungit procedura, cum ar fi Ordonanța din 27 martie 2002 a Parchetului Militar din apropierea Curții Supreme de Justiție, au fost în cele din urmă favorabile reclamantului, permițând o examinare mai aprofundată a cauzei. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 aprilie 1998, când reclamantul a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa și a fost pus în custodia sa provizorie și se încheie la 31 martie 2005, când procurorul a pus capăt urmăririi penale împotriva sa. Prin urmare, aceasta a durat șapte ani minus cinci zile, pentru o instanță care corespunde etapei de laminare a dosarului reclamantului de către procurorii competenți. Cu privire la admisibilitate 22. Curtea constată că acest Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 25. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit, în special având în vedere detenția sa provizorie pe care o consideră ilegală și starea sa actuală de sănătate. În plus, fără a preciza suma, acesta solicită, în ceea ce privește prejudiciul material suferit, drepturile pecuniare, precum și gradele și ordinele militare pe care le-ar fi obținut dacă nu ar fi avut loc procedura penală împotriva sa. 28. Guvernul contestă aceste revendicări. 29. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere.În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert din cauza duratei excesive a procedurii penale împotriva sa. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 800 EUR (două mii opt sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 29 septembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupan ČiČ Moduler Președintele