YILDIRIM v. TURKEY

Reclamantul, dl Ali Yıldırım, este un cetățen turc, născut în 1962 și locuiește în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl F. Gümüș, un avocat practicant în Ankara. La 2 aprilie 1992, reclamantul, împreună cu alți intelectuali, artiști și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, cu un total de 126 de persoane, s-a reunit în afara clădirii Națiunilor Unite din Ankara, unde un reprezentant a citit o declarație intitulată „Pentru Organizația Națiunilor Unite și toate celelalte organizații internaționale” și a distribuit copii ale acesteia membrilor presei. La 23 februarie 1993, procurorul a depus un proiect de procuror de inculpare la Curtea de Securitate de Stat din Ankara împotriva reclamantului și a altor 125 co-apăratori, care au semnat declarația. În timpul procedurii penale dinaintea Curții de Securitate de Stat, instanța a obținut unele dintre declarațiile inculpate dinaintea acesteia, pentru celelalte care au emis scrisori rogatorii care se adresau instanțelor locale, deoarece persoanele acuzate locuiau în afara teritoriului Ankara, în 14 orașe diferite ale țării, adică Adana, Antalya, Izmir, Bursa, Batman, Gaziantep, Malatya, Șanliurfa, Van, Silopi, Șırnak, Diyarbakir și Tunceli. Curtea a luat act de declarațiile care au fost trimise înapoi la fiecare audiere. De asemenea, a eliberat mandate de arestare pentru inculpați care nu au putut fi găsite doar în scopul obținerii declarațiilor lor. Dosarul cauzei nu dezvăluie informații privind dacă reclamantul sau avocatul său solicită instanței că cazul reclamantului procedează separat de celelalte. La 9 aprilie 1999, înainte de a elibera prima sa decizie, Curtea a separat cele cincisprezece cazuri ale acuzaților din cauza principală, deoarece încă nu au putut fi găsite, și a condamnat reclamantul și unele dintre co-accultații sale la un an de închisoare fiecare și o amendă de 100 de milioane de lire turce pentru divulgarea propagandei împotriva integrității teritoriale a statului și unității indivizibile ale națiunii în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713). La 5 mai 1999, reclamantul a apelat la Curtea de Casație. La 8 noiembrie 1999, Curtea de Casație a anulat hotărârea din cauza lipsei de acte de notificare în dosar și a trimis-o înapoi la instanța de primă instanță. La 17 februarie 2000, Curtea de Securitate de Stat a condamnat reclamantul pentru încălcarea infracțiunii și a suspendat executarea sentinței în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 4454. La 11 octombrie 2000, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții de Securitate de Stat din Ankara din motivele că procedurile penale împotriva reclamantului ar trebui să fie întrerupte din moment ce procesul a fost interzis. La 1 noiembrie 2000, Curtea de Securitate de Stat a respectat hotărârea Curții de Casație și a hotărât că cazul ar fi respins din lista sa.

The applicant, Mr Ali Yıldırım, is a Turkish national, who was born in 1962 and lives in Ankara. He was represented before the Court by Mr F. Gümüș, a lawyer practising in Ankara. On 2 April 1992 the applicant, along with some other intellectuals, artists and representatives of non-governmental organisations, totalling 126 persons, gathered together outside the United Nations building in Ankara, where a representative read a declaration entitled “To the United Nations and all other international organisations” and distributed copies of it to members of the press. On 23 February 1993, the public prosecutor filed a bill of indictment with the Ankara State Security Court against the applicant and 125 other co-defendants, who signed the declaration. During the criminal proceedings before the State Security Court, the court had obtained some of the defendants' statements before it, for the others it issued rogatory letters addressing the local courts, as the accused persons were living outside the territory of Ankara, in fourteen different cities of the Country, namely, Adana, Antalya, Istanbul, Izmir, Bursa, Batman, Gaziantep, Malatya, Șanliurfa, Van, Silopi, Șırnak, Diyarbakir and Tunceli. The court took note of the statements that were sent back at each hearing. It also issued arrest warrants for the defendants that could not be found merely for the purpose of obtaining their statements. The case file does not disclose any information as to whether the applicant or his lawyer requested from the court that the applicant's case proceed separately from the others. On 9 April 1999 before delivering its first decision, the court separated the fifteen defendants' cases from the main case as they still could not be found, and sentenced the applicant and some of his co-accused to one year imprisonment each and a fine of 100 million Turkish liras for disseminating propaganda against the territorial integrity of the State and the indivisible unity of the nation pursuant to section 8 (1) of the Prevention of Terrorism Act (Law no. 3713). On 5 May 1999 the applicant appealed to the Court of Cassation. On 8 November 1999 the Court of Cassation quashed the judgment on account of the lack of notification papers in the case file, and sent it back to the first instance court. On 17 February 2000 the State Security Court convicted the applicant of the offence as charged, and suspended the execution of the sentence in accordance with Article 2 of Law no. 4454. The applicant appealed. On 11 October 2000 the Court of Cassation quashed the Ankara State Security Court's judgment on the grounds that the criminal proceedings against the applicant should be discontinued since the prosecution was time-barred. On 1 November 2000 the State Security Court adhered to the judgment of the Court of Cassation and decided that the case be struck off from its list.