SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YALÇIN KÜçÜK c. TURCIA (N (solicitarea nr. 56004/00) HOTĂRÂRE (reglementare amiabilă) STRASBURG 2 martie 2006 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Yalçćn Küçük c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M.
Zupančič președintele Caflisch Türmen Bîrsan Zagrebelsky mes Gyulumyan, Jaeger, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2006, se retrage la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural A la data la care a avut loc cauza se află o cerere (n 56004/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Yalç La 7 martie 2000, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( La 28 noiembrie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a declarat cererea parțial inadmisibilă. La 21 octombrie 2004, a reținut restul cererii.
La 18 mai 2005, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 2 septembrie și, respectiv, 14 decembrie 2005, guvernul și reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări a cauzei. Reclamantul s-a născut în 1938 și își are reședința în Ankara. La 25 septembrie 1993, reclamantul a participat la o masă rotundă pe tema 3713 privind lupta împotriva terorismului. El a fost acuzat de a face propagandă separatistă și de a aduce atingere unității indivizibile a statului. În cursul procedurii în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a indicat că a fost condamnat din cauza unui discurs pe care îl ținea cu trei ani în urmă.
Contestând acuzațiile împotriva sa, el a precizat că a dat pur și simplu avizul său cu privire la problema kurde. 10. Printr-o hotărâre din 22 martie 1999, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei judecători, dintre care unul este judecător militar, l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni în temeiul articolului 169 din Codul Penal 11. La 23 iulie 1997, procurorul general a prezentat avizul său scris celei de-a noua Camere Penale a Curții de Casație. El a recomandat confirmarea hotărârii Curții de Securitate a statului. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. 12. Prin Hotărârea din 9 septembrie 1999, Curtea de Casație, bazată în special pe avizul procurorului general, a confirmat hotărârea atacată.
13. La 14 decembrie 1999, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a respins cererea reclamantului de suspendare a executării pedepsei în temeiul articolului 1 din Legea nr. 4454 care prevedea suspendarea la executarea pedepselor pentru infracțiunile comise prin intermediul presei. Aceasta a arătat că condițiile pentru a fi admise în beneficiul acestei legi nu erau întrunite în măsura în care Guvernul turc propune plata cu titlu gratuit a sumei de 6 450 EUR (șase mii patru sute cincizeci de euro) către domnul Yalçćn Küçük în vederea unei soluționări a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată.
Aceasta nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din convenție. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei.
În plus, la 14 decembrie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentanții reclamantului observ că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Yalç 450 EUR (șase mii patru sute cincizeci de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
În urma consultării mele, reclamantul acceptă această propunere și, în plus, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declarând cauza soluționată definitiv. În plus, reclamantul și-a exprimat angajamentul de a nu solicita, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 16. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) în fine din convenție și 3 din Regulamentul de procedură).
Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 2 martie 2006 în temeiul articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bo šjan M. Zupančič Premier
AFFAIRE YALÇIN KÜÇÜK c. TURQUIE (N o 2) (Requête n o 56004/00) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 2 mars 2006 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Yalçın Küçük c. Turquie (n o 2), La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , L. Caflisch , R. Türmen , C. Bîrsan , V. Zagrebelsky , M mes A. Gyulumyan, R. Jaeger, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 février 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 56004/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Yalçın Küçük (« le requérant »), a saisi la Cour le 7 mars 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M es G. Çaylıgil et F. İlkiz, avocats à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. E. İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme.
3.Le requérant alléguait la violation des articles 6, 9 et 10 de la Convention.
4.Le 28 novembre 2002, la Cour (troisième section) a déclaré la requête partiellement irrecevable. Le 21 octobre 2004, elle a retenu le restant de la requête.
5.Le 18 mai 2005, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 2 septembre et 14 décembre 2005 respectivement, le Gouvernement et le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Le requérant est né en 1938 et réside à Ankara.
7.Le 25 septembre 1993, le requérant participa à une table ronde sur le thème « Les peuples et les libertés », au cours de laquelle il tint un discours.
8.Le 23 octobre 1996, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara intenta une action pénale contre le requérant, en application de l’article 8 § 1 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Il lui était reproché de faire de la propagande séparatiste et de porter atteinte à l’unité indivisible de l’Etat.
9.Au cours de la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant indiqua avoir été condamné en raison d’un discours qu’il avait tenu trois ans auparavant. Contestant les accusations à son encontre, il précisa qu’il avait simplement donné son avis sur le problème kurde.
10.Par un arrêt du 22 mars 1999, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges dont un issu de la magistrature militaire, condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois en application de l’article 169 du code pénal.
11.Le 23 juillet 1997, le procureur général présenta son avis écrit à la neuvième chambre criminelle de la Cour de cassation. Il recommanda de confirmer l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat. Cet avis ne fut pas communiqué au requérant.
12.Par un arrêt du 9 septembre 1999, la Cour de cassation, se fondant notamment sur l’avis du procureur général, confirma l’arrêt attaqué.
13.Le 14 décembre 1999, la cour de sûreté de l’Etat rejeta la demande du requérant tendant à obtenir le sursis à l’exécution de la peine en application de l’article 1 de la loi n o 4454 qui prévoyait le sursis à l’exécution des peines pour les infractions commises par voie de presse. Elle releva que les conditions pour être admis au bénéfice de cette loi n’étaient pas réunies dans la mesure où l’infraction n’avait pas été commise par voie de presse. EN DROIT
14.Le 2 septembre 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Le gouvernement turc offre de verser à M. Yalçın Küçük, à titre gracieux, la somme de 6 450 EUR (six mille quatre cent cinquante euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou par son conseil dûment autorisé dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendue en vertu de l’article 39 de la Convention. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
15.Le 14 décembre 2005, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par les représentants du requérant : « Je note que le gouvernement turc est prêt à verser à M. Yalçın Küçük, à titre gracieux, la somme de 6 450 EUR (six mille quatre cent cinquante euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Dûment consulté par mes soins, le requérant accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Il déclare l’affaire définitivement réglée. En outre, le requérant s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
16.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
17.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 mars 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président