Lafaysse împotriva Franței

A DOUA SECȚIUNE CAUZA LAFAYSSE c. FRANȚA (solicitarea nr. 63059/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 octombrie 2004 DEFINITIVF 12/01/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă în cauza Lafaysse c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P.

Costa Loucaide Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 septembrie 2004, Renunță hotărârea adoptată la această dată, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 63059/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Claude Lafaysse ( reclamantul a sesizat Curtea la 20 iulie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Ronny Abraham, directorul afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul se plângea de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil în fața Camerei Penale a Curții de Casație.

Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (articolul (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Printr-o decizie din 21 octombrie 2003, Curtea a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLII Reclamantul s-a născut în 1945 și își are reședința la Portet.

Printr-o hotărâre corecțională din 27 februarie 1998, reclamantul a fost condamnat de Tribunalul de Mare Instanță din Toulouse la o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală asupra unui minor de 15 ani de persoană cu autoritate. 10. În aceeași hotărâre, instanța a primit administratorul legal al victimei în constituirea sa de părți civile și a ordonat expertiză psihologică pentru a evalua consecințele încălcării. 11. Printr-o a doua hotărâre pronunțată la 2 aprilie 1999, Tribunalul Corecțional din Toulouse stata asupra intereselor civile și l-a condamnat pe reclamant să plătească victimei suma de 40 000 de franci francezi (FRF) ca despăgubiri. Prin hotărârea pronunțată la 28 octombrie 1999, Curtea de Apel din Toulouse a confirmat hotărârea pronunțată.

13. În ziua următoare, după ce reclamantul a decis să se apere singur, a formulat un recurs în recurs împotriva acestei hotărâri și-a depus memoriul amplificativ. 14. Într-o scrisoare din 7 aprilie 2000, reclamantul s-a adresat grefierului-șef al camerei infracționale a Curții de Casație cu următoarele cuvinte: V-aș fi obligat să-mi asigurați contradicția dintre Raportul Consilierului Raportor și concluziile avocatului general și acest lucru având în vedere CEDO art. 6 alin. (1) și Jurisprudența Curții Europene, Hotărârea REINHARDT din 31.3.1998.

15. La 8 iunie 2000, acesta își va reiniția cererea din 7 aprilie 2000 la grefierul-șef al Curții de Casație și a precizat: Ați dori să-mi trimiteți ordonanța emisă de dl Președinte al Camerei Omucideri și să-mi spuneți numele consilierului raportor însărcinat cu recursul meu 16. Între timp, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului la 17 mai 2000. Într-o scrisoare din 17 iulie 2000, grefierul-șef al Camerei Criminale a Curții de Casație a dat curs cererii reclamantului în aceste termeni: Ca răspuns la corespondența dvs., am onoarea să vă informez că raportul referitor la faptele și desfășurarea procedurii nu a fost păstrat și că nota consilierului raportor, care include examinarea mijloacelor și propunerile de soluție, este acoperită de secretul deliberărilor din care face parte.

În ceea ce privește concluziile avocatului general, acestea sunt dezvoltate numai oral în cadrul ședinței. Reclamantul se plânge că nu a putut lua cunoștință de raportul consilierului raportor, precum și de concluziile avocatului general în timpul fazei de instrucție a recursului său în casare, în conformitate cu jurisprudența Curții și cu Hotărârea Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța din 31 martie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a deciziilor) 1998-II. Acesta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui dispoziții relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 19. Guvernul nu se opune acestei teze.

El reamintește măsurile luate de Curtea de Casație pentru a modifica modalitățile de cercetare și de judecată a cauzelor ținând cont de jurisprudența Curții (a se vedea Hotărârile Reinhardt și Slimane-Kaid, citată anterior, Slimane-Kaid c. Franța, n 29507/95, 25 ianuarie 2000, Vecine c. Franța, n 27362/95, 8 februarie 2000 și Meftah și alte c. Franța [GC], nr 32911/96, 35237/97 și 34595/97, CEDO 2002-VII. Guvernul constată că aceste măsuri nu erau în vigoare în perioada în care reclamantul a ocupat casation și se bazează pe înțelepciunea Curții. 20. Reclamantul își reiterează argumentația în favoarea unei constatări a încălcării, principiul contradictoriei fiind, în opinia sa, necunoscut.

21. Curtea amintește că, în Hotărârea Reinhardt și Slimane-Kaid citată anterior (§ 105), Curtea a statuat că lipsa de comunicare a reclamantului sau a consiliului său, înainte de ședință, a raportului consilierului raportor, deși acest document fusese furnizat avocatului general, nu se conformează cerințelor procesului echitabil.

22. În aceeași hotărâre, Curtea a hotărât că: lipsa comunicării concluziilor avocatului general către reclamant este, de asemenea, supusă cauțiunii Cu toate acestea, Comisia a constatat că, atunci când părțile sunt reprezentate de un avocat în cadrul Consiliului, avocatul general îl informează pe acesta înainte de data ședinței în sensul concluziilor sale, astfel încât atunci când, la cererea avocatului menționat, cauza este invocată, avocatul general are posibilitatea de a replica concluziilor verbale sau printr-o notă deliberată; ea a considerat că această practică este de natură să ofere [părților] posibilitatea de a lua cunoștință de concluziile în litigiu și de a le comenta în condiții mai stricte (§ 106). Ulterior, în Hotărârea Vecină citată anterior (§ 25 și următoarele), Curtea a constatat că, părțile care au ales să se apere fără reprezentarea unui avocat în consilii nu beneficiază de această practică și a considerat că acest lucru nu este compatibil cu cerințele articolului 6 alineatul (1); această jurisprudență a fost confirmată de Marea Cameră (Meftah și alții, citată anterior, punctul 49 și următoarele 23. Constatând că guvernul nu susține că procedura s-a desfășurat altfel în speță, Curtea nu consideră că este necesar să se ajungă la o concluzie diferită.

24. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei de comunicare a reclamantului, înainte de ședință, a raportului consilierului raportor, în timp ce acest document a fost furnizat avocatului general, precum și a sensului concluziilor avocatului general, la care reclamantul nu a putut răspunde. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Reclamantul solicită 1 524,49 EUR (EUR) și 6 097,96 EUR pentru prejudiciile materiale pe care le-ar fi suferit din cauza celor două hotărâri pronunțate de instanța corecțională din Toulouse și 7 000 EUR pentru prejudicii morale. 27. Guvernul constată că, în ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul solicită de fapt rambursarea sumelor pe care a fost condamnat să le plătească victimei. Comitetul consideră că această pretinsă deteriorare nu are legătură cu constatarea încălcării la care a ajuns Curtea și că, în plus, nu se poate specula cu privire la concluzia la care ar fi ajuns camera criminală a Curții de Casație în cazul în care înscrisurile în cauză ar fi fost comunicate reclamantului.

În ceea ce privește prejudiciul moral, el observă că reclamantul nu oferă nicio precizare cu privire la modul în care acesta ajunge la cifra de 7 000 EUR și consideră că această cerere, în mod evident excesivă, nu este justificată și, prin urmare, consideră că o constatare a încălcării ar constitui o satisfacție suficientă. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și orice prejudiciu material de care reclamantul ar fi avut de suferit; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale trebuie respins (a se vedea, de exemplu, Arvois c. Franța, nr. 38249/97, § 18, 23 noiembrie 1999 29. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că acesta este suficient de reparat prin constatarea încălcării convenției la care ajunge.

Comisioane și cheltuieli de judecată 30. Reclamantul solicită 15 000 EUR pentru cheltuielile legate de procedurile interne și cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Guvernul consideră că numai cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața Curții pot fi luate în considerare și oferă 1 000 EUR în acest sens, sub rezerva justificării acestora.

32. În ceea ce privește cheltuielile solicitate pentru apărarea reclamantului în fața instanțelor interne, Curtea amintește că, atunci când constată o încălcare a convenției, aceasta poate acorda plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată prezentate în fața instanțelor interne, dar numai atunci când au fost angajate pentru a preveni sau a impune corectarea acesteia (a se vedea în special, Zimmermann și Steiner c. Elveția, Hotărârea din 13 iulie 1983, seria A n 66, § 36, În mod evident, nu este cazul în speță în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare în fața instanțelor naționale.

33. În ceea ce privește cheltuielile efectuate în cadrul procedurii în fața Curții, Curtea reamintește că, în temeiul articolului 60 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, (...) reclamantul trebuie să cuantifice și să ventileze pe fiecare rubrică [în temeiul articolului 41 din convenție], la care trebuie să anexeze documentele justificative necesare, în caz contrar camera poate respinge cererea, în întregime sau în parte 34. Curtea subliniază că grefa a atras atenția avocatului reclamantului asupra acestei dispoziții din regulament și constată că nu a fost depusă nicio dovadă justificativă.

Având în vedere diligențele altfel realizate de avocat, aceasta consideră totuși că ar trebui să se aloce o sumă de 1 000 EUR reclamantului pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, taxa pe valoarea adăugată (inclusiv TVA) (a se vedea, de exemplu, Coorbanally c. Franța, nr. 67114/01, § 19, 1 aprilie 2004). Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Sintet faptul că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant; a declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, toate taxele incluse; că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

12 octombrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE LAFAYSSE c. FRANCE (Requête n o 63059/00) ARRÊT STRASBOURG 12 octobre 2004 DÉFINITIF 12/01/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme En l'affaire Lafaysse c. France, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 septembre 2004, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

8. Le requérant est né en 1945 et réside à Portet.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

18. Le requérant se plaint de ne pas avoir pu prendre connaissance du rapport du conseiller rapporteur ainsi que des conclusions de l'avocat général durant la phase d'instruction de son pourvoi en cassation, conformément à la jurisprudence de la Cour et à l'arrêt Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France du 31 mars 1998 ( Recueil des arrêts et décisions 1998-II). Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent de la façon suivante : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) ».

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage