Coste împotriva Franței

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA COSTE c. FRANȚA (solicitarea nr. 50528/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 decembrie 2002 DEFINITIVF 17/03/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Coste c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 noiembrie 2001 și 26 noiembrie 2002, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura A la originea cauzei se găsește o cerere (n 50528/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Thierry Coste ( Tribunalul este reprezentat de agentul său, R. Abraham, directorul afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe.

Reclamantul a invocat o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, garantată prin art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 52 alineatul (1) din Convenție). 1 din Regulamentul de procedură al Curții. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de a doua secțiuni, astfel cum a fost modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Printr-o decizie din 27 noiembrie 2001, o cameră a noii secțiuni a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1). ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA a doua secțiune, reclamantul s-a născut în 1964 și își are reședința în Bordeaux.

Prin sentința din 5 martie 1996, tribunalul corecțional din Bordeaux l-a declarat pe reclamant vinovat de detenție fără autorizație administrativă a unor substanțe sau plante otrăvitoare clasificate drept narcotice și a facilitat folosirea narcoticelor. El l-a condamnat la o pedeapsă de patru ani de închisoare, din care 30 de luni cu suspendare. În plus, a pronunțat împotriva sa o interdicție de a participa la o organizație de spectacole pe timp de noapte pe o perioadă de cinci ani și a ordonat confiscarea sumelor și substanțelor confiscate. 10. La 21 mai 1997, instanța de apel a lui Bordeaux a confirmat hotărârea pronunțată și a pronunțat interdicția asupra drepturilor civile, civile și a familiei reclamantului pe o perioadă de cinci ani.

11. La 5 noiembrie 1997, reclamantul a obținut dreptul la asistență judiciară provizorie și, la 12 decembrie 1997, a depus o memoriul amplificativ. La tribunalul penal al Curții de Casație a fost stabilită la 4 iunie 1998, ora 14:00. 12. Cu toate acestea, pe 3 iunie 1998, ora 19:15, avocatul care l-a reprezentat pe reclamant în fața instanței de apel a avocatului acestuia în fața Curții de Casație un fax astfel formulat Îmi pare foarte rău că vă deranjez de urgență în legătură cu Thierry Coste. Am văzut săptămâna trecută și el mi-a spus ce avea de gând să facă pe 3 iunie. În loc de asta firma mea primește azi la ora 19:00 un telefon de la colega lui, care îmi spune că a fost internat la clinica Turney de Bordeaux.

Sper că aceste monede vor fi în stare suficientă pentru a vă permite să obțineți o trimitere la invocarea acestui caz, ținând cont de situația care apare și de situația în care mă aflu de a introduce o procedură de scutire de la punerea în funcțiune până mâine dimineață 13. Avocatul reclamantului în fața Curții de Casație a luat imediat legătura cu avocatul general desemnat în acest caz. Chiar înainte de a ajunge la tribunal, acesta din urmă a transmis Camerei Criminale următoarele documente: :1) un certificat al doctorului C., chirurg, datat 3 iunie 1998, declarând că starea de sănătate a reclamantului a necesitat admiterea sa la 17:09 la clinica Tourty, în vederea unei apendicectomii la 4 iunie 1998, 2) statul de sănătate al reclamantului stabilit în aceeași zi de către clinică.

14. La tribunal, avocatul reclamantului a solicitat ca cauza reclamantului să fie disociată de cea a co-inculpaților săi și retrimisă la o audiere ulterioară. El susținea că situația recurentului se referea la un caz de forță majoră pe care nu l-a avut în mod clar timp să introducă o procedură de scutire de la punerea în funcțiune înainte de ora 14:00. Printr-o hotărâre din 4 iunie 1998, camera criminală a declarat reclamantul decăzut din recurs, în conformitate cu art. 583 din Codul de procedură penală. Aceasta nu se pronunță asupra cererii de disjuncție a cauzelor și de trimitere la o audiere ulterioară. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 16.L Se declară decăzuți din recursul lor cei condamnați la o pedeapsă care duce la privarea de libertate pentru o perioadă mai mare de șase luni, care nu sunt în stare sau care nu au obținut, din instanța care a pronunțat, scutește, cu sau fără cauțiune, de a se declara în stare de stare.

În cazul în care se solicită o scutire de la plata impozitului pe profit sau de la plata impozitului pe profit sau pe profit sau de la plata impozitului pe profit sau de la plata impozitului pe profit sau a impozitului pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pe profit sau pierdere sau pierdere de profit sau pierdere sau pierdere de profit sau pierdere sau pierdere, în cazul în care o astfel de plată este efectuată în conformitate cu art. 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Parlamentului European și al Consiliului sau cu art. 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a impozitului pe profit sau pierdere, în cazul în care se aplică o măsură mai mare parte a impozitului pe profit sau pierdere, în cazul în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din prezentul articol, în cazul în care se aplică unei întreprinderi sau în cazul în cazul în cazul în care se aplică art. 2 alineatul (1) litera (b) litera (b) din prezentul articol sau (2) litera (b) din prezentul articol) din prezentul articol.

Pentru ca acțiunea sa să fie admisibilă, este suficient ca reclamantul să justifice faptul că … La art. 583 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 99-515 din 23 iunie 1999 care a adus pedeapsa cu închisoarea de libertate prevăzută în acest articol de la 6 luni la un an. Restul articolului nu se schimbă. 18. Aceeași lege a adăugat la cod un articol 583-1 care se citește astfel.

Dispozițiile art. 583 nu se aplică în cazul în care instanța a condamnat o persoană în absența sa, după ce a refuzat să aplice art. 410 sau 411. În acest caz, recursul în casare nu se poate referi decât la legalitatea hotărârii prin care instanța nu a recunoscut în mod valabil caracterul legal al faptului că persoana în cauză a făcut obiectul unei acțiuni în conformitate cu art. 410 sau a refuzat să-l judece în absența sa în conformitate cu art. 411. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALEGATE DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 19. Reclamantul se plânge că Curtea de Casație l-a declarat decăzut din recurs și a refuzat să-și divulge cauza de cea a co Acuzați și retrimiși la o dată ulterioară, în timp ce nu i s-a permis să se întemnițeze din cauza unei spitalizări urgente.

El a declarat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 20. Guvernul subliniază că autoritățile franceze au tras consecințele hotărârii Curții în cauza Khalfaouic. Franța 34791/97, 14 decembrie 1999, CEDH 1999-IX. La trei zile de la pronunțarea hotărârii, procurorul general aproape de Curtea de Casație a trimis părților care au recurs în curs în materie penală, o scrisoare rectificativă indicând că nu era necesar să se dea curs obligației de a se pune în stare de fapt.

În mod similar, camera penală a fost de acord ulterior să examineze fondul cauzelor în care reclamantul nu era în mod oficial în stare de fapt. În cele din urmă, și mai recent, articolele 583 și 583-1 din Codul de procedură penală au fost abrogate prin art. 121 din Legea din 15 iunie 2000 privind prezumția de nevinovăție. 21. În aceste circumstanțe, având în vedere nu numai eliminarea dispozițiilor în litigiu, ci și circumstanțele specifice cazului de față (certificate medicale produse care indică o spitalizare care face imposibilă punerea în aplicare), Guvernul consideră că ar trebui să se acorde înțelepciunea Curții, în ceea ce privește încălcarea dreptului de acces la o instanță pentru solicitant.

22. Reclamantul declară că nu dorește să prezinte observații ca răspuns la cea a guvernului. 23. Curtea constată în speță că, pe lângă cauza Khalfaoui menționată anterior, nerespectarea obligației de punere în funcțiune a fost sancționată prin decăderea recursului în casare, prin aplicarea dispozițiilor articolului 583 din Codul de procedură penală aplicabil în momentul faptelor.

24. Or, în cauza Khalfaoui (§ 47 și 53), Curtea a considerat, având în vedere importanța controlului final efectuat de Curte de Casație în materie penală și a dreptului la acest control pentru cei care ar fi putut fi condamnați la pedepse private severe de libertate, că este vorba despre o sancțiune deosebit de severă în ceea ce privește dreptul de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție și că posibilitatea de a solicita o scutire de punere în liberă circulație nu este de natură să retragă la sancțiunea decădere a recursului caracterul său disproporționat. 25.În concluzie, având în vedere toate circumstanțele cauzei, Curtea consideră că reclamantul a suferit un obstacol excesiv în calea dreptului său de a avea acces la o instanță și, prin urmare, la dreptul său la un proces echitabil.

27. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 29. Reclamantul solicită 6 794,12 EUR (în valoare de 6 794,12 EUR pentru prejudiciul său moral și pentru pierderea unei șanse de a obține ruperea hotărârii pronunțate de instanța judecătorească din Bordeaux. Reclamantul solicită, de asemenea, 15 244,90 EUR pentru taxa de avocat în cadrul procedurilor interne și pentru care produce facturile. 30. Guvernul consideră că pretențiile reclamantului excesiv sunt invocate.

El se declară dispus să îi plătească o sumă globală de 3 048,98 EUR. 31. Curtea consideră că reclamantul a suferit, fără îndoială, un prejudiciu moral din cauza neîndeplinirii constatate de prezenta hotărâre (hotărârea Khalfaoui menționată anterior, punctul 58). Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi alocă suma de 3 000 EUR în acest sens. 32. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea constată, în primul rând, că reclamantul a beneficiat de asistență judiciară în fața Curții și că o parte din onorariile pe care le solicită corespund, potrivit facturilor depuse, la Statuând în echitate și în conformitate cu criteriile care decurg din jurisprudența sa, Curtea acordă reclamantului 700 EUR în acest sens.

Interese moratorii 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN LA UNANIMITATE, A declarat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale și 700 EUR (șapte sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 17 decembrie 2002 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE COSTE c. FRANCE (Requête n o 50528/99) ARRÊT STRASBOURG 17 décembre 2002 DÉFINITIF 17/03/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Coste c. France, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , Gaukur Jörundsson , L. Loucaides , C. Bîrsan , M. Ugrekhelidze , M me A. Mularoni , juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 27 novembre 2001 et 26 novembre 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8. Le requérant est né en 1964 et réside à Bordeaux.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

16. L’article 583 du code de procédure pénale se lit ainsi : « Sont déclarés déchus de leur pourvoi les condamnés à une peine emportant privation de liberté pour une durée de plus de six mois, qui ne sont pas en état ou qui n’ont pas obtenu, de la juridiction qui a prononcé, dispense, avec ou sans caution, de se mettre en état. L’acte de leur écrou ou l’arrêt leur accordant dispense est produit devant la Cour de cassation, au plus tard au moment où l’affaire y est appelée. Pour que son recours soit recevable, il suffit au demandeur de justifier qu’il s’est constitué dans une maison d’arrêt, soit du lieu où siège la Cour de cassation, soit du lieu où a été prononcée la condamnation ; le surveillant-chef de cette maison d’arrêt l’y reçoit sur l’ordre du procureur général près la Cour de cassation ou du chef du parquet de la juridiction de jugement.

»

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19. Le requérant se plaint de ce que la Cour de cassation déclara celui-ci déchu de son pourvoi et refusa de disjoindre sa cause de celle de ses co ‑ accusés et de renvoyer l’audience à une date ultérieure, alors qu’il lui était impossible de se constituer prisonnier en raison d’une hospitalisation urgente. Il allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui dans sa partie pertinente, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

28. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »