- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 iulie 2023
- Stat pârât
- SVK
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Sarkocy împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE SARKOCY c. SLOVAKIA (Declarația nr. 51334/21) JUDGMENT STRASBOURG 20 iulie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sarkocy c. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Gilberto Felici , Președintele Alena Poláčková, Raffaele Sabato , judecători și Viktoriya Maradodina, Hotărând Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 29 iunie 2023, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere împotriva Slovaciei depusă de un cetățen slovac la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 12 octombrie 2021. Guvernul slovac („Guvernul”) a fost anunțat de cerere.
FACTE Detaliile reclamantului și informațiile relevante pentru cerere sunt prezentate în tabelul anexat. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurilor civile, deținute înainte de două nivele de competență, în ceea ce privește Cererea de protecție împotriva presupuselor declarații difamatorii de către un fost judecător al unei instanțe de primă instanță. Procedura a început la 11 iulie 2014 când a fost depusă reclamația. La 11 septembrie 2018, instanța de primă instanță a respins reclamația din cauza deficiențelor procedurale. În septembrie 2020, reclamantul și-a retras cererea, susținând că procedura prelungită și-a pierdut scopul și a dorit să evite alte traume cauzate de presupusa difamare și a iertat inculpatul.
La 23 octombrie 2020, decizia instanței de primă instanție de a întrerupe procedura a devenit finală și procedura s-a încheiat. Reclamantul a depus o plângere constituțională la 21 septembrie 2020, în urma căreia Curtea Constituțională a examinat lungimea generală a procedurii impugnate și a constatat, într-o decizie din 15 aprilie 2021, o încălcare a cerințelor de timp rezonabil din cauza întârzierilor înainte de prima Tribunalul de Instanță. Acesta nu a acordat reclamantului orice satisfacție echitabilă, având în vedere că constatarea unei încălcări a oferit o soluție adecvată, deoarece procedura s-a încheiat între timp din cauza retragerii acțiunii reclamantului (III. 100/2021). HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns că durata procedurii civile în cauză era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” și se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție.
Guvernul a considerat că reclamantul nu mai este o „victima” a unei încălcări, deoarece Curtea Constituțională a recunoscut încălcarea, iar procedurile s-au încheiat între timp. Ei au constatat că Curtea Constituțională a motivat în mod corespunzător în conformitate cu jurisprudența Curții (au citat, de exemplu, Šedý c. Slovacia, nr. 72237/01, 19 decembrie 2006) motivul pentru care aceasta nu a acordat nicio satisfacție echitabilă și au susținut, de asemenea, că reclamantul nu a suferit niciun dezavantaj semnificativ, având în vedere că procedura a fost întreruptă după retragerea acțiunii sale la doar câteva zile de la depunerea plângerii sale constituționale. În plus, au subliniat că reclamantul este reclamant în 110 seturi de proceduri judiciare.
([Comitet], nr. 10092/13 și altele 6, § 117, 8 februarie 2018), Guvernul a concluzionat că acest fapt a influențat neapărat percepția reclamantului cu privire la daunele cauzate de lungimea necorespunzătoare a procedurii, în comparație cu persoanele pentru care depune o acțiune și participă la proceduri judiciare nu a fost o parte comună a vieții lor cotidiane. Curtea remarcă că, deși Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere fără întârziere nejustificată, nu a acordat nicio compensație financiară în ceea ce privește prejudiciile morale, declarând că constatarea unei încălcări era suficientă de remediere. 10. În această privință, Curtea reiterează că există o presupunere puternică, dar refută, că o procedură excesivă de lungă, care nu se va întâmpla.
prejudiciu material, cu excepția cazului în care Šedý, citat mai sus, § 89). 11. Curtea observă că procedura în cauză a început la 11 iulie 2014 și s-a încheiat la 23 octombrie 2020. Astfel, au durat șase ani și aproximativ trei luni pentru două nivele de competență. 12. Curtea observă, la început, că în această perioadă de mai mult de șase ani, instanța de primă instanță nu a decis niciodată în ceea ce privește fondurile și decizia sa de a respinge cererea din cauza deficiențelor procedurale a fost anulată de către instanța de apel. În plus, în contrast cu Šedý (citată mai sus, §§ 90-92), procedura nu a fost îndelungată substanțial de către solicitant. Procedura încurcată a suferit întârzieri înainte de a depune plângerea constituțională și a hotărât să retragă acțiunile, iar aceste întârzieri irazonabile nu pot fi atribuite.
Prin urmare, Curtea constată că, la momentul depunerii plângerii constituționale, reclamantul a avut încă un interes deosebit în accelerarea procedurii și nu poate fi învins pentru faptul că a profitat ulterior de drepturile sale procedurale prin retragerea cererii. În plus, motivele sale pentru retragere apar logice și solide în contextul procedurii civile privind protecția drepturilor personale și a presupusei difamări. 13. Astfel, remedierea obținută de reclamant la nivel intern nu poate fi considerată suficientă în circumstanțele și având în vedere jurisprudența Curții (a se vedea Šedý, § 89. Reclamantul poate, în consecință, pretinde că este o „victima” a unei încălcări a cerinței de „temps rezonabil” și că nici Curtea nu poate fi de acord cu Guvernul că dezavantajul pe care l-a suferit reclamantul este „nesignificant”, având în vedere că numai retragerea acțiunii s-a încheiat în mod eficient, după mai mult de șase ani, procedurile nejustificate.
14. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 15. În cazul principal al lui Obluk v. Slovakia, nr. 69484/01, 20 septembrie 2006, Curtea a constatat deja o încălcare a articolului 6 din Convenție, având în vedere o lungime excesivă a procedurilor. 16. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să justifice durata generală a procedurii la nivel național.
Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 17. Prin urmare, aceste plângeri sunt admisibile și dezvăluie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 19. Respectând documentele în posesiență și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Obluk, citat mai sus), Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei indicate în tabelul adăugat.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; declară că această cerere dezvăluie încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție privind lungimea excesivă a procedurilor civile; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma indicată în tabelul adăugat; (b) cea de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătește pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 iulie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Viktoriya Maradudina Gilberto Felici Președintele adjunct al Registrului interimar APPENDIX Cerere privind plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (lungimea excesivă a procedurilor civile) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Începutul procedurii Sfârșitul procedurii Niveluri totale de jurisdicție Curtea internă Numărul dosarului Premiul intern (în euro) Sumele acordate pentru prejudiciu material și moral pentru reclamant (în euro) [1] 51334/21 12/10/2021 Jan SARKOCY 1953 11/07/2014 23/10/2020 6 ani, 3 luni și 13 zile 2 niveluri de jurisdicție Curtea Constituțională III. ÚS 100/2021 2.300 [1] În plus, orice taxă care poate fi taxabilă reclamantului.
FIRST SECTION
CASE OF SARKOCY v. SLOVAKIA (Application no. 51334/21) JUDGMENT STRASBOURG 20 July 2023 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Sarkocy v. Slovakia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Gilberto Felici , President , Alena Poláčková, Raffaele Sabato , judges , and Viktoriya Maradudina, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 29 June 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application against Slovakia lodged by a Slovak national with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 12 October 2021.
The Slovak Government (“the Government”) were given notice of the application. THE FACTS
The applicant’s details and information relevant to the application are set out in the appended table.
The applicant complained of the excessive length of civil proceedings, held before two levels of jurisdiction, concerning his claim for protection against alleged defamatory statements by a now former judge of a first ‑ instance court.
The proceedings started on 11 July 2014 when the claim was lodged. On 11 September 2018 the first-instance court rejected the claim on account of procedural deficiencies. That judgment was quashed on appeal on 30 November 2018 and the case was remitted for further proceedings. On 29 September 2020 the applicant withdrew his claim, submitting that the prolonged proceedings had lost their purpose and he wanted to avoid further trauma caused by the alleged defamation and had forgiven the defendant. On 23 October 2020 the first-instance court’s decision to discontinue the proceedings became final and the proceedings ended.
The applicant lodged a constitutional complaint on 21 September 2020, following which the Constitutional Court examined the overall length of the impugned proceedings and found, in a decision of 15 April 2021, a violation of the reasonable time requirement on account of delays before the first ‑ instance court. It did not grant the applicant any just satisfaction, considering that the finding of a violation offered appropriate redress because the proceedings had ended in the meantime on account of the applicant’s withdrawal of the action (III. ÚS 100/2021). THE LAW
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE
6 § 1 OF THE CONVENTION
7. The applicant complained that the length of the civil proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement. He relied on Article 6 § 1 of the Convention.
The Government considered that the applicant was no longer a “victim” of a violation since the Constitutional Court had acknowledged the violation and the proceedings had ended in the meantime. They found that the Constitutional Court had duly reasoned in line with the Court’s case-law (they cited, for example, Šedý v. Slovakia , no. 72237/01, 19 December 2006) why it had not awarded any just satisfaction. They further submitted that the applicant had not suffered any significant disadvantage given that the proceedings had been discontinued following his withdrawal of the action only a few days after having lodged his constitutional complaint. Furthermore, they pointed out that the applicant is a claimant in 110 sets of judicial proceedings. Relying on the Court’s findings in Žirovnický v. the Czech Republic ([Committee], nos. 10092/13 and 6 others, § 117, 8 February 2018), the Government concluded that such a fact necessarily influenced the applicant’s perception of the damage caused by the unreasonable length of the proceedings, compared to people for whom lodging an action and participating in judicial proceedings was not a common part of their everyday lives.
The Court observes that, although the Constitutional Court found a violation of the applicant’s right to a hearing without unjustified delay, it awarded no financial compensation in respect of non ‑ pecuniary damage, stating that the finding of a violation was sufficient redress.
It remains to be assessed whether the above redress can be considered appropriate and sufficient under the circumstances of the present case (see, for example, Jensen v. Denmark (dec.), no. 48470/99, 20 March 2003). In that connection the Court reiterates that there is a strong but rebuttable presumption that excessively long proceedings will occasion non ‑ pecuniary damage unless duly justified otherwise ( Šedý, cited above, § 89).
The Court observes that the proceedings in question commenced on 11 July 2014 and ended on 23 October 2020. They thus lasted six years and some three months for two levels of jurisdiction.
The Court observes at the outset that during that period of more than six years the first-instance court had never decided on the merits and its decision to reject the claim on account of the procedural deficiencies was quashed by the appellate court. Moreover, in contrast with Šedý (cited above, §§ 90-92), the proceedings had not been substantially prolonged by the applicant. The impugned proceedings had suffered from delays before he lodged the constitutional complaint and decided to withdraw the action, and those unreasonable delays cannot be attributed him. Therefore, the Court notes that at the time of lodging the constitutional complaint the applicant still had a keen interest in accelerating the proceedings and he cannot be blamed for subsequently taking advantage of his procedural rights by withdrawing the claim. Moreover, his reasons for the withdrawal appear logical and sound in the context of the civil proceedings concerning protection of personal rights and alleged defamation.
Thus, the redress obtained by the applicant at the domestic level cannot be considered sufficient under the circumstances and in the light of the Court’s case-law (see Šedý, cited above, § 89). The applicant can accordingly still claim to be a “victim” of a breach of the “reasonable time” requirement. Neither can the Court agree with the Government that the disadvantage the applicant suffered is “non-significant”, given that it was only the withdrawal of the action that effectively ended, after more than six years, the unreasonably lengthy proceedings.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
In the leading case of Obluk v. Slovakia, no. 69484/01, 20 September 2006, the Court has already found a violation of Article 6 of the Convention given an excessive length of proceedings.
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of justifying the overall length of the proceedings at the national level. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article 6 § 1 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE
41 OF THE CONVENTION
18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
Regard being had to the documents in its possession and to its case ‑ law (see, in particular, Obluk, cited above), the Court considers it reasonable to award the sum indicated in the appended table. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that this application discloses a breach of Article 6 § 1 of the Convention concerning the excessive length of civil proceedings; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the amount indicated in the appended table; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Done in English, and notified in writing on 20 July 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Viktoriya Maradudina Gilberto Felici Acting Deputy Registrar President APPENDIX Application raising complaints under Article 6 § 1 of the Convention (excessive length of civil proceedings) Application no. Date of introduction Applicant’s name Year of birth Start of proceedings End of proceedings Total length Levels of jurisdiction Domestic court File number Domestic award (in euros) Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage per applicant (in euros) [1] 51334/21 12/10/2021 Ján SARKOCY 1953 11/07/2014 23/10/2020 6 years, 3 months and 13 days 2 levels of jurisdiction Constitutional Court III. ÚS 100/2021 0 2,300 [1] Plus any tax that may be chargeable to the applicant.