CASE OF MARKOVIC v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF MARKOVIC v. CROATIA (CtEDO, 2004)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE MARKOVI î. CROATIA (Declarația nr. 4469/02) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 21 octombrie 2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Marković v. Croația, Curtea Europeană a Dnei Steiner Hajiyev, în calitate de Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Doamna Tulkens Vajić, dna Steiner Hajiyev, judecătorii și dl Quesada, grefierul adjunct, deliberat în privat la 30 septembrie 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 4469/02) împotriva Republicii Croației depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți croați, dl Ivan Marković și dl Vladimir Marković („reclamanții”), la 9 ianuarie 2002. Reclamanții au fost reprezentați de dl R. Radović, avocat care practică la Zagreb. Guvernul croat (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna L. Lukina-Karajković. Reclamanții au plâns că promulgarea legii privind obligațiile civile (modificațiile) din 1996 a încălcat dreptul de acces la instanță garantat de art. 6 § 1 din Convenție și dreptul lor la un remediu eficace garantat de art. 13 din Convenție. Prin decizia din 16 decembrie 2003, Curtea a declarat reclamațiile reclamanților admisibile. La 11 martie și la 18 mai 2004, Guvernul și, respectiv, reclamanții au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții locuiesc la Zagreb. La 28 martie 1992, casa de weekend a reclamanților din Sesvete, Croația, a fost explodată de infractori necunoscuti. La 9 martie 1995, reclamanții au instituit proceduri civile în fața Curții Municipale de Zagreb ( Općinski sud u Zagrebu ) cerând daune din partea Republicii Croația pentru proprietatea lor deteriorată. În conformitate cu Legea privind obligațiile civile (Amendamente) din 1996 ( Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima , Gazette Oficial nr. 7/1996), Curtea Municipală de Zagreb a rămas la procedura la 5 aprilie 1996. 10. Procedura a reluat la 20 noiembrie 2003 în conformitate cu „Damajul din Actele Teroristice și Demonstrații Publice din 2003” (Zcazon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija , Gazette Oficial nr. 117/2003). HOTĂRÂREA 11. La 11 martie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de Agentul Guvernului: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Croației oferă să plătească ex gratie 10 000 de euro dlui Ivan Marković și dlui Vladimir Marković. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, convertite în moneda națională la data plăților și fără taxe care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data executării hotărârii Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. În plus, Guvernul se angajează să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 12. La 18 mai 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că Guvernul Croației este pregătit să plătească ex-grația suma de EUR. 10 000 de persoane care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, convertite în monedă națională la data plății și fără taxe care ar putea fi aplicabile, dlui Ivan Marcović și dlui Vladimir Marcović, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Reclamanții acceptă propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Croației în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Reclamanții declară că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. Reclamanții se angajează, de asemenea, să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 13. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 14. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din lista de cazuri. Pentru aceste motive, Curtea UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 21 octombrie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului