- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 octombrie 2004
- Stat pârât
- HRV
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Markovic împotriva Croației
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE MARKOVI î. CROATIA (Declarația nr. 4469/02) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 21 octombrie 2004 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Marković v. Croația, Curtea Europeană a Dnei Steiner Hajiyev, în calitate de Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Doamna Tulkens Vajić, dna Steiner Hajiyev, judecătorii și dl Quesada, grefierul adjunct, deliberat în privat la 30 septembrie 2004, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 4469/02) împotriva Republicii Croației depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți croați, dl Ivan Marković și dl Vladimir Marković („reclamanții”), la 9 ianuarie 2002. Reclamanții au fost reprezentați de dl R. Radović, avocat care practică la Zagreb.
Guvernul croat (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna L. Lukina-Karajković. Reclamanții au plâns că promulgarea legii privind obligațiile civile (modificațiile) din 1996 a încălcat dreptul de acces la instanță garantat de art. 6 § 1 din Convenție și dreptul lor la un remediu eficace garantat de art. 13 din Convenție. Prin decizia din 16 decembrie 2003, Curtea a declarat reclamațiile reclamanților admisibile. La 11 martie și la 18 mai 2004, Guvernul și, respectiv, reclamanții au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții locuiesc la Zagreb. La 28 martie 1992, casa de weekend a reclamanților din Sesvete, Croația, a fost explodată de infractori necunoscuti.
La 9 martie 1995, reclamanții au instituit proceduri civile în fața Curții Municipale de Zagreb ( Općinski sud u Zagrebu ) cerând daune din partea Republicii Croația pentru proprietatea lor deteriorată. În conformitate cu Legea privind obligațiile civile (Amendamente) din 1996 ( Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima , Gazette Oficial nr. 7/1996), Curtea Municipală de Zagreb a rămas la procedura la 5 aprilie 1996. 10. Procedura a reluat la 20 noiembrie 2003 în conformitate cu „Damajul din Actele Teroristice și Demonstrații Publice din 2003” (Zcazon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija , Gazette Oficial nr. 117/2003). HOTĂRÂREA 11. La 11 martie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de Agentul Guvernului: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Croației oferă să plătească ex gratie 10 000 de euro dlui Ivan Marković și dlui Vladimir Marković.
Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, convertite în moneda națională la data plăților și fără taxe care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data executării hotărârii Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. În plus, Guvernul se angajează să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 12. La 18 mai 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că Guvernul Croației este pregătit să plătească ex-grația suma de EUR.
10 000 de persoane care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, convertite în monedă națională la data plății și fără taxe care ar putea fi aplicabile, dlui Ivan Marcović și dlui Vladimir Marcović, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Reclamanții acceptă propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Croației în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Reclamanții declară că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins.
Reclamanții se angajează, de asemenea, să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 13. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 14. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din lista de cazuri. Pentru aceste motive, Curtea UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 21 octombrie 2004, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Santiago Quesada Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF MARKOVIĆ v. CROATIA (Application no. 4469/02) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 21 October 2004 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Marković v. Croatia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mrs F. Tulkens , Mrs N. Vajić , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev, judges , and Mr S. Quesada , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 30 September 2004, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 4469/02) against the Republic of Croatia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Croatian nationals, Mr Ivan Marković and Mr Vladimir Marković (“the applicants”), on 9 January 2002.
The applicants were represented by Mr R. Radović, a lawyer practising in Zagreb. The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms L. Lukina-Karajković.
The applicants complained that the enactment of the Civil Obligations (Amendments) Act 1996 violated their right of access to court guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention and their right to an effective remedy guaranteed by Article 13 of the Convention.
By a decision of 16 December 2003 the Court declared the applicants’ complaints admissible.
On 11 March and on 18 May 2004 the Government and the applicants, respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicants live in Zagreb.
On 28 March 1992 the applicants’ weekend house in Sesvete, Croatia, was blown up by unknown perpetrators.
On 9 March 1995 the applicants instituted civil proceedings before the Zagreb Municipal Court ( Općinski sud u Zagrebu ) seeking damages from the Republic of Croatia for their damaged property.
Pursuant to the Civil Obligations (Amendments) Act 1996 ( Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima , Official Gazette no. 7/1996), the Zagreb Municipal Court stayed the proceedings on 5 April 1996.
The proceedings resumed on 20 November 2003 pursuant to the “Damage from Terrorist Acts and Public Demonstrations Act 2003” ( Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija , Official Gazette no. 117/2003). THE LAW
On 11 March 2004 the Court received the following declaration signed by the Government’s Agent: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of Croatia offer to pay ex gratia EUR 10,000 to Mr Ivan Marković and Mr Vladimir Marković. This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, converted into the national currency on the date of payment and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 18 May 2004 the Court received the following declaration signed by the applicants: “I note that the Government of Croatia are prepared to pay ex gratia the sum of EUR 10,000 covering pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, converted into national currency on the date of payment and free of any taxes that may be applicable, to Mr Ivan Marković and Mr Vladimir Marković with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. The applicants accept the proposal and waive any further claims against Croatia in respect of the facts of this application. The applicants declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached. The applicants further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of its list of cases.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 21 October 2004, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Santiago Quesada Christos Rozakis Deputy Registrar President