KAYA ET AUTRES c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 56370/00 prezentate de Recep KAYA și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 21 octombrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și viticultori ai dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 4 septembrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, dnii Recep Kaya, Keziban Kaya, Fikriye Demir, Ramazan Kaya, Șaban Kaya, Mustafa Kaya și Nazmiye Mamak, sunt resortisanți turci, născuți în 1946, 1941, 1960, 1963, 1965, 1967 și 1971 și rezidenți în Ankara. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. Ezerbolat, avocat în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În ceea ce privește parcela nr. 178 la 10 octombrie 1995, Hotărârea Drumurilor Naționale ( 178 din partea reclamanților pentru construirea unei autostrăzi. Indemnizațiile de expropriere stabilite de Direcție au fost plătite reclamanților la data transferului de proprietate asupra bunurilor către Direcție. La 1 noiembrie 1995, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a indemnizațiilor de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Ankara. Prin hotărârea din 14 noiembrie 1996, Tribunalul de Mare Instanță i-a acordat o indemnizație suplimentară de expropriere de 4 893 075 000 de lire turcești (TRL), însoțită de dobânzi moratorii la rata legală începând cu 10 octombrie 1995. Prin hotărârea din 24 noiembrie 1997, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 27 aprilie 1998, Hotărârea a plătit indemnizația suplimentară însoțită de dobânzi moratorii către reclamanți, o sumă totală de 8 160 063 000 TRL. În ceea ce privește parcelele n 1339 și 1340 24 iulie 1995, Hotărârea expropriază parcelele n 1339 și 1340 aparținând reclamanților pentru construirea unei autostrăzi. Indemnizațiile de expropriere stabilite de Direcție au fost plătite reclamanților la data transferului proprietății bunurilor către Direcție. La 26 iulie 1995, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Ankara. Prin hotărârea din 7 noiembrie 1996, Tribunalul de Mare Instanță i-a acordat o indemnizație suplimentară de expropriere de 2 151 071 000 de lire turcești (TRL), însoțită de dobânzi moratorii la rata legală începând cu 24 iulie 1995. La 21 ianuarie 1997, această ultimă hotărâre a devenit definitivă. La 4 martie 1998, Hotărârea a plătit indemnizația suplimentară însoțită de dobânzi moratorii către reclamanți, ceea ce reprezintă o sumă totală de 8 539 440 000 TRL. GRIEFS care invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de întârzierea luată de stat în plata unei indemnizații suplimentare de expropriere și de insuficiența ratei dobânzii moratorii aplicate datoriilor statului. Bazându-se pe aceleași fapte, au imputat încălcarea art. 14 din Convenție din cauza aplicării unei rate inferioare datoriilor statului. 178, reclamanții invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a întârzierii statului în plata unei indemnizații suplimentare de expropriere și a unei rate insuficiente a dobânzii moratorii aplicate datoriilor statului. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 1339 și 1340, reclamanții se plâng, de asemenea, de o încălcare a aceleiași dispoziții menționate anterior, care formulează aceleași obiecțiuni. Curtea constată că suma plătită reclamanților este mai mare decât suma găsită prin metoda de calcul aplicată în cauza Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997-IV). Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivelor reclamanților întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr 1 cu privire la parcela nr 178; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

56370/00

présentée par Recep KAYA et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 21 octobre 2004 en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja

,

M

me

A.

Gyulumyan,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 4 septembre 1998,

Vu l'article 5 § 2 du Protocole n

o

11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, MM. Recep Kaya, Keziban Kaya, Fikriye Demir, Ramazan Kaya, Șaban Kaya, Mustafa Kaya et Nazmiye Mamak, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1946, 1941, 1960, 1963, 1965, 1967 et 1971 et résidant à Ankara. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

İ. Ezerbolat, avocat à Ankara.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Quant à la parcelle n

o

178

Le 10 octobre 1995, la Direction des routes nationales («

la Direction

») expropria la parcelle n

o

178 appartenant aux requérants pour la construction d'une autoroute. Des indemnités d'expropriation fixées par la Direction furent versées aux requérants à la date du transfert de propriété des biens à la Direction.

Le 1

er

novembre 1995, les requérants introduisirent un recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation auprès du tribunal de grande instance d'Ankara.

Par un jugement du 14 novembre 1996, le tribunal de grande instance lui accorda une indemnité complémentaire d'expropriation de 4

893

075

000 livres turques (TRL) assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 10 octobre 1995.

Par un arrêt du 24 novembre 1997, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

Le 27 avril 1998, la Direction versa l'indemnité complémentaire assortie d'intérêts moratoires aux requérants, soit un montant total qui s'élève à 8

160

063

000 TRL.

Quant aux parcelles n

o

1339 et 1340

Le 24 juillet 1995, la Direction expropria les parcelles n

o

1339 et 1340 appartenant aux requérants pour la construction d'une autoroute. Des indemnités d'expropriation fixées par la Direction furent versées aux requérants à la date du transfert de propriété des biens à la Direction.

Le 26 juillet 1995, les requérants introduisirent un recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation auprès du tribunal de grande instance d'Ankara.

Par un jugement du 7 novembre 1996, le tribunal de grande instance lui accorda une indemnité complémentaire d'expropriation de 2

151

071

000 livres turques (TRL) assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 24 juillet 1995.

Le 21 janvier 1997, ce dernier jugement devint définitif.

Le 4 mars 1998, la Direction versa l'indemnité complémentaire assortie d'intérêts moratoires aux requérants, soit un montant total qui s'élève à 8

539

440

000 TRL.

GRIEFS

Invoquant l'article 1 du Protocole n

o

1, les requérants se plaignent du retard pris par l'Etat dans le paiement d'une indemnité complémentaire d'expropriation et de l'insuffisance du taux d'intérêts moratoires appliqué aux dettes de l'Etat. Se basant sur les mêmes faits, ils allèguent la violation de l'article 14 de la Convention en raison de l'application d'un taux inférieur aux dettes de l'Etat.

EN DROIT

1.

S'agissant de la parcelle n

o

178, les requérants allèguent une violation de l'article 1 du Protocole n

o

1 en raison du retard pris par l'État dans le paiement du complément d'indemnité d'expropriation et de l'insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqués aux dettes de l'État.

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 3 b) de son règlement.

2.

Quant aux parcelles n

o

1339 et 1340, les requérants se plaignent aussi d'une violation de la même disposition mentionnée ci-dessus, formulant les mêmes griefs. La Cour observe que le montant versé aux requérants est supérieur au montant trouvé selon la méthode de calcul appliquée dans l'affaire

Akkuș c. Turquie

(arrêt du 9 juillet 1997,

Recueil des Arrêts et Décisions

1997-IV).

Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen du grief des requérants tiré de l'article 1 du Protocole n

o

1 quant à la parcelle n

o

178;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président