ULU et AUTRES contre la TURQUIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 4159/98 prezentată de Ali ULU și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 16 octombrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Hedigan, H.S. Greve, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 1 aprilie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament de procedură pe propria răspundere prezentate de solicitanți la 29 ianuarie 2003 și, respectiv, de guvern la 11 august 2003, după ce au făcut acest lucru în mod deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții sunt resortisanți turci și își au reședința în Ankara. Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către M.S. Ulus și H.T. Ulus, avocați în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1996, Hotărârea Drumurilor Naționale (inclusiv Hotărârea La 23 iulie 1996, în dezacord cu privire la suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus o acțiune în creștere la tribunalul de mari instanțe din Ankara. Printr-o hotărâre din 26 martie 1997, Tribunalul le-a acordat reclamanților câștig de cauză și a condamnat Hotărârea să le plătească o sentință suplimentară de expropriere de 12 223 575 000 de lire turcești, însoțită de dobânzi simple la o rată de 30 % laan începând cu 16 iulie 1996. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la 20 octombrie 1997. La 23 februarie 1998, Hotărârea le-a vărsat reclamanților suplimentarea în cauză. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor de a respecta bunurile lor din cauza întârzierii de la Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 41559/98, formulată de dnii Ali Ulu, Halil maimulu, Hüseyin Ulu, Yüksel queal și Õsmail Özbey, precum și de dnii mei Șükran Uyar, Yasemin Boz, Fatma Özbey, Fatma Cantürk, Zühre Cantürk, Pakize Özdemir, Mediha Özçelik și Halime Turan, guvernul turc le oferă acestora, ex Gratia Cantürk, Pakize Özdemir, Mediha Özçelik și Halime Turan, guvernul turc propune să le plătească acestora, ex Gratia Suma totală de 60 000 EUR (șaizeci de mii EUR). Această sumă care acoperă prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit, nici unei alte sarcini fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de solicitanți. Plata acesteia va avea loc în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. La 29 ianuarie 2003, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentanții reclamanților, observ că ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... , în ceea ce privește prejudiciul suferit, cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată, inclusiv domnului Ali Ulu, Halil obrahim Ulu, Hüseyin Ulu, Yüksel Caal și mail Özbey, precum și domnul meu Șükran Uyar, Yasemin Boz, Fatma Özbey, Fatma Cantürk, Zühre Cantürk, Pakize Özdemir, Mediha Özçelik și Halime Turan, suma globală de 60 000 EUR (60 000 EUR). De asemenea, observ că plata acestei sume se va efectua în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. Declar cauza soluționată definitiv. Prezenta declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. Curtea ia notă de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

41596/98

présentée par Ali ULU et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 16 octobre 2003 en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

P.

Kūris

,

R.

Türmen

,

J.

Hedigan,

M

me

H.S.

Greve,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 1

er

avril 1998,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n

o

11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire respectivement présentées par les requérants et le Gouvernement les 29 janvier et 11 août 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont des ressortissants turcs et résident à Ankara. Ils sont représentés devant la Cour par M

es

S.S. Ulus et H.T. Ulus, avocats à Ankara.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En 1996, la Direction des routes nationales («

la Direction

») expropria des biens immobiliers appartenant aux requérants, sis à Ankara. Des indemnités d’expropriation fixées par la Direction furent versées aux requérants à la date du transfert de propriété.

Le 23 juillet 1996, en désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance d’Ankara une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.

Par un jugement du 26 mars 1997, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna la Direction à leur verser une indemnité d’expropriation complémentaire de 12 223 575 000 livres turques, assortie d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter du 16

juillet 1996. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation le 20 octobre 1997.

Le 23 février 1998, la Direction versa aux requérants le complément d’indemnité en question.

GRIEF

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard de l’Administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation et de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux dettes de l’Etat.

EN DROIT

Le 11 août 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n

o

41596/98, introduite par MM. Ali Ulu, Halil İbrahim Ulu, Hüseyin Ulu, Yüksel Çal et İsmail Özbey, ainsi que M

mes

Șükran Uyar, Yasemin Boz, Fatma Özbey, Fatma Cantürk, Zühre Cantürk, Pakize Özdemir, Mediha Özçelik et Halime Turan, le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci,

ex gratia

, la somme globale de 60

000

EUR (soixante mille euros).

Cette somme couvrant le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Son versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

»

Le 29 janvier 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par les représentants des requérants

:

«

Je note qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n

o

41596/98 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser,

ex gratia

, au titre du dommage subi, frais et dépens compris, à MM. Ali Ulu, Halil İbrahim Ulu, Hüseyin Ulu, Yüksel Çal et İsmail Özbey, ainsi que M

mes

Șükran Uyar, Yasemin Boz, Fatma Özbey, Fatma Cantürk, Zühre Cantürk, Pakize Özdemir, Mediha Özçelik et Halime Turan, la somme globale de 60

000

EUR (soixante mille euros).

Je note également que le versement de cette somme s’effectuera dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

»

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (article 37 § 1

in fine

de la Convention).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président