Secțiunea a treia Cerere nr. 4333/98 prezentată de Ismail KARACA și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 8 iulie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve, Traja, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 8 mai 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei prezentate de reclamanți și, respectiv, de guvern la 28 ianuarie și 12 mai 2003, după ce au intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanții, ale căror nume figurează în declarațiile de mai jos, sunt cetățeni turci și rezidenți în Ankara.
Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. Ekșio uilu, avocat în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În mai 1995, Hotărârea Drumurilor Naționale (Karayollar (a) exproprierea unui bun imobil care aparținea reclamanților din Ankara. Prin hotărârea din 12 decembrie 1995, Tribunalul le-a dat câștig de cauză și a condamnat conducerea să le plătească o despăgubire suplimentară de expropriere de 3 465 000 000 de lire turcești, însoțită de dobânzi simple la o rată de 30 % laan începând cu 15 martie 1993. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la 26 februarie 1996. Ulterior, la cererea reclamanților, biroul de executare competent a trimis la Hotărârea ordinelor de execuție fără efect.
La 2 februarie 1998, Hotărârea a vărsat reclamanților completarea în cauză. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii de la Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, având ca origine cererea nr. 4333/98, introdusă de domnii Karaca, Mustafa Karaca și Ahmet Karaca, guvernul turc le oferă acestora, ex gratia, suma globală de 40 000 EUR (aproximativ o mie de euro). Această sumă care acoperă prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit și nici niciunei alte sarcini fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de solicitanți.
Plata acesteia va avea loc în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. La 4 februarie 2003, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților Am observat că: în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 4333/98 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, guvernul turc este pregătit să plătească, ex gratia, pentru prejudiciul suferit, inclusiv cheltuielile de judecată, către domnii.
De asemenea, observ că plata acestei sume se va face în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație se referă la soluționarea pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în sfârșit].
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Vincent Berger Ress Modululer
DÉCISION Requête n o 41933/98 présentée par Ismail KARACA et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 8 juillet 2003 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve, M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 8 mai 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire respectivement présentées par les requérants et le Gouvernement les 28 janvier et 12 mai 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, dont les noms figurent dans les déclarations ci-dessous, sont des ressortissants turcs et résident à Ankara.
Ils sont représentés devant la Cour par M e G. Ç. Ekșioğlu, avocat à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En mai 1995, la Direction des routes nationales ( Karayolları Genel Müdürlüğü , « la Direction ») expropria un bien immobilier appartenant aux requérants sis à Ankara. L’indemnité d’expropriation fixée par la Direction fut versée aux requérants à la date du transfert de propriété. En désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance d’Ankara une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
Par un jugement du 12 décembre 1995, le tribunal leur donna gain de cause et condamna la Direction à leur verser une indemnité complémentaire d’expropriation de 3 465 000 000 livres turques, assortie d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter du 15 mars 1993. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation le 26 février 1996. Par la suite, à la demande des requérants, le bureau d’exécution compétent envoya à la Direction des ordres d’exécution restés sans effet. Le 2 février 1998, la Direction versa aux requérants le complément d’indemnité en question. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard de l’Administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
EN DROIT Le 14 mai 2003, la Cour a reçu du gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 41933/98, introduite par MM. İsmail Karaca, Mustafa Karaca et Ahmet Karaca, le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci, ex gratia , la somme globale de 40 000 EUR (quarante mille euros). Cette somme couvrant le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Son versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.
Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. » Le 4 février 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants : « Je note qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 41933/98 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser, ex gratia , au titre du dommage subi, frais et dépens compris, à MM.
İsmail Karaca, Mustafa Karaca et Ahmet Karaca, la somme globale de 40 000 EUR (quarante mille euros). Je note également que le versement de cette somme s’effectuera dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties.
Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (article 37 § 1 in fin e de la Convention). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président