CtEDO 26.10.2004 Auto

YÜCETÜRK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.10.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YÜCETÜRK c. TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 76089/01 prezentate de Cemal YÜCETÜRK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 26 octombrie 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 iulie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Cemal Yücetürk, este un resortisant turc, născut în 1961. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Tulay, avocat la Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 4 mai 1998, reclamantul, fostul căpitan al armatei terestre, a fost suspectat de deturnarea documentelor militare confidențiale în scopul spionării, apoi a fost arestat și interogat până la 9 mai 1998 de către agenți ai Serviciului de Informații Naționale (Milli stihbarat Teșkilat) El ar fi semnat, cu o semnătură diferită, declarația sa șantajată sub constrângerea de la sfârșitul custodiei sale. La 12 mai 1998, a fost adus în fața tribunalului militar al Statului Major din Ankara, care a ordonat arestarea sa provizorie. El a fost apoi dus la închisoarea militară din Mamak. În aceeași zi, a fost examinat de medicul închisorii care a constatat urme de maltratare pe corpul său și a cerut o examinare detaliată la spitalul militar Gülhane. La 15 mai 1998, medicul legist de la spitalul militar a întocmit un raport care confirma constatările medicului închisorii. El a raportat 19 vânătăi de diferite mărimi pe brațe, subsuori și spate, vânătăi apărute între a șaptea și a cincisprezecea zi înainte de prima examinare în închisoare. Aceste sechele nu puneau în pericol viața reclamantului. Printr-un act de acuzare din 22 mai 1998, Parchetul Militar al Statului Major a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru tentativă de spionaj în temeiul articolului 56 alineatul 1-D din Codul Penal Militar, coroborat cu art. 133 alineatul (1) din Codul Penal. În fața tribunalului militar, reclamantul a respins toate acuzațiile aduse împotriva lui, susținând că fusese supus abuzurilor în timpul custodiei sale și obligat să semneze declarațiile sale de mărturisire. Mai târziu, pentru a dovedi acuzațiile sale de maltratare, el semnase cu bună știință declarația unei semnături diferite de a lui. La 4 martie 1999, tribunalul militar a solicitat Institutului de Medicină Legală să examineze rapoartele medicale și să stabilească posibila origine a vânătăilor în raport cu acuzațiile de maltratare. Raportul din 19 aprilie 1999 întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Militar a confirmat rapoartele medicale întocmite anterior. La 27 mai 1998, Institutul de Medicină Legală a prezentat un raport definitiv care confirmă concluziile precedente și a respins ipoteza că urmele de vânătăi menționate ar fi putut fi cauzate chiar de reclamant în ajunul primei sale examinări medicale. La 17 octombrie 2000, Tribunalul Militar l-a declarat vinovat pe reclamant pentru faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni. În hotărârea sa, acesta a menționat că declarația primită de Serviciul de Informații Naționale nu a fost luată în considerare în lumina constatărilor rapoartelor medicale. Pentru a stabili vinovația reclamantului, Tribunalul s-a bazat pe elemente de probă, cum ar fi depozițiile anumitor martori, confruntările reclamantului cu alți co-inculpați, numerele de telefon confiscate de la reclamant în momentul arestării sale și înregistrările telefonice pe care recurentul și-a recunoscut vocea. La 14 februarie 2001, Curtea de Casație Militară a confirmat hotărârea subliniind relevanța excluderii de la depoziția reclamantului obținută prin mijloace contrare dreptului. La 24 mai 2001, Curtea de Casație Militară a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii formulată de solicitant. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus torturii și tratamentelor inumane pentru a-i extorca mărturisirea. Pe baza acelorași fapte, se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Invocând art. 3 din convenție, recurentul se plânge că a fost supus torturii și tratamentelor inumane pentru a-i extorca mărturisirea. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că sentința sa a fost pronunțată pe baza mărturisirii sale obținute sub presiune. Curtea arată că reclamantul a fost condamnat la încheierea unei proceduri contradictorii în cursul căreia a fost în măsură să își prezinte observațiile, să prezinte elemente de probă și să facă cunoscute martorii. Instanța militară a acționat cu atâta diligență pe cât se putea aștepta în mod rezonabil din partea sa în examinarea probelor și a opozițiilor formulate de reclamant, iar din hotărârea sa reiese că reclamantul a recunoscut că a avut contacte telefonice cu suspecții. Tribunalul a efectuat o serie de expertize pentru stabilirea relelor tratamente și, ulterior, pe baza rapoartelor medicale, a exclus în mod explicit din dosar depoziția reclamantului colectată în custodie. În ceea ce privește Curtea de Casație Militară, hotărârea sa de confirmare subliniază relevanța excluderii din depoziția reclamantului obținută prin mijloace contrare dreptului. Curtea constată că Tribunalul Militar s-a bazat pe alte elemente de probă, cum ar fi depozițiile martorilor, confruntările reclamantului cu co-inculpați și înregistrările telefonice pe care reclamantul și-a recunoscut vocea. Având în vedere elementele dosarului și examinarea generală a procedurii, Curtea consideră că reclamantul nu a fost privat de dreptul său la un proces echitabil; nu poate fi identificată nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident neîntemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție, prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivării reclamantului întemeiat pe art. 3 din convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă