CtEDO 09.11.2004 Auto

CASE OF MAGLODI v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
09.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 5-3;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MAGLODI v. HUNGARY (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Budapesta. În prezent, el este reținut la închisoarea Budapesta. În 10 iunie 1999 reclamantul a fost arestat și interogat pe o acuzație de crimă. El a fost acuzat de a fi ucis un om în 1997. Cadavrul omului a fost găsit în grădina unei co-acusate. identitatea victimei nu a fost încă cunoscută. În a doua zi, Procurorul Regional din Budapesta a respins plângerea reclamantului în legătură cu arestarea sa. În acțiunea urmatoare, el a fost asistat de un avocat de apărare de alegere. La 10 și 24 iunie, 9 septembrie, 3 noiembrie 1999 și 2 mai 2000 reclamantul a fost interogat, dar el a refuzat să răspundă la întrebările adresate lui. Co-acusat a fost interogat la 21 și 23 iunie, 8 septembrie 1999 și 3 mai 2000. Martorii au fost auziți la 10 și 23 iunie, 10 și 16 iulie, 2, 3, 6 și 9 august, 10 și 29 septembrie, 3 noiembrie 1999, 17 februarie, 1 și 13 martie 2000 și 10 iulie 2001. 10. Între timp, la 12 iunie 1999, Curtea Centrală de District a Pest, confirmată de Curtea Regională de la Budapesta la 18 iunie 1999, a ordonat detenția reclamantului în reținere până la 12 iulie 1999. Curtea de District a considerat că, având în vedere gravitatea acuzațiilor împotriva acestuia, a existat un risc de coluzie și abscondare a reclamantului. 11. La 14 iunie 1999 a fost numit un patolog legist. El a prezentat avizul său final la 19 octombrie 1999 12. La 8 iulie 1999, Curtea Centrală de District Buda, confirmată de Curtea Regională la 26 iulie 1999, a prelungit detenția reclamantului până la 12 septembrie 1999 din aceleași motive date de Curtea Centrală de District Pest. 13. La 7 septembrie și 2 decembrie 1999, Curtea Regională, confirmată de un comitet de apel al aceleiași instanțe la 23 septembrie și 22 decembrie 1999, a prelungit, din aceleași motive, detenția reclamantului până la 12 decembrie 1999 și, respectiv, 12 aprilie 2000, 14. La 10 aprilie, 4 iulie și 6 octombrie 2000, Curtea Supremă a prelungit detenția reclamantului până la 12 iulie, 12 octombrie 2000 și, respectiv, 20 ianuarie 2001, și a făcut referire la pericolul abscondării reclamantului, menționând că o analiză ADN a fost efectuată în vederea confirmării identității victimei. Un expert în hemogenetică, care a fost desemnat în acest scop la 16 august 1999, și-a prezentat avizul final la 17 octombrie 2001. 15. La 6 noiembrie 2000, Curtea Regională, confirmată de un comitet de apel al aceleiași instanțe la 15 decembrie 2000, a respins cererea reclamantului de eliberare. 16. La 17 ianuarie 2001, Curtea Supremă a prelungit detenția reclamantului până la 20 aprilie 2001 și a respins cererea de eliberare. La 19 aprilie 2001, Curtea Supremă a prelungit detenția reclamantului până la 20 iulie 2001, din cauza faptului că ar putea să absoargă. 19. La 2 mai 2001, ancheta a fost închisă și dosarul a fost pus la dispoziția acuzaților. La 22 mai 2001, Procurorul public a redeschis ancheta în vederea încheierii cazului împotriva acuzaților. Aceste proceduri s-au încheiat la 20 iunie 2001. 20. Între timp, la 5 iunie 2001, Curtea Regională, confirmată de un comitet de recurs al aceluiași tribunal, la 27 iunie 2001, a respins cererea reclamantului de eliberare. 21. La 13 iulie 2001, Procurorul a preferat un proiect de lege de acuzare, acuzând reclamantul și alte două persoane de crimă. La 17 iulie 2001 și 29 aprilie 2002, Curtea Regională, confirmată de Curtea Supremă la 16 august 2001 și, respectiv, 11 iunie 2002, a susținut deținerea reclamantului la înaintare până la eliberarea hotărârii de primă instanță. Curtea a invocat pericolul abscondajului reclamantului. 23. La 8 iulie 2002, reclamantul a depus o cerere de eliberare în care s-a referit la jurisprudența internă și la jurisprudența Curții privind detenția anterioară. El a susținut, printre altele, că abscondarea lui era improbabilă având în vedere legăturile sale strânse cu mama sa bolnavă și tatăl paralizat, frații săi și fiul său de 11 ani, și faptul că el a trăit cu soția sa de cinci ani de common law și că au efectuat o renovare majoră a apartamentului lor. 24. La 23 iulie 2002, judecătorul președinte a refuzat, în temeiul articolului 95 § 4 din Codul de Procedură Penală, să ia o decizie oficială cu privire la cererea reînnoită a reclamantului de eliberare din cauză că nu se referă la noi circumstanțe. La 10 și 15 octombrie 2002, Curtea Regională a desfășurat audieri. La 25 octombrie 2002 a fost numit psihiatru criminalist pentru a examina inculpați. La 8 ianuarie 2003, Curtea Regională a depus o audiere și a refuzat să elibereze reclamantul. La 3 februarie 2003, Curtea Supremă și-a respins recursul, se bazează pe pericolul de abscondare. 26. La 4 și 20 martie 2003, Curtea Regională a depus audieri și a refuzat să elibereze reclamantul. 27. La 16 aprilie, 12 mai, 3 și 11 iunie 2003, Curtea Regională a pronunțat o hotărâre. În hotărârea sa de 34 de pagini, Curtea Regională a condamnat reclamantul de crimă și a impus o condamnare pe viață. 28. La 7 august 2003, reclamantul a interzis apelul. La 27 octombrie 2003, și-a încheiat recursul. 29. La 5 mai 2004, Curtea de Apel din Budapesta a desfășurat o audiere. Curtea a anulat hotărârea de primă instanță, a trimis cazul Curții Regionale și a prelungit detenția anterioară a reclamantului. Reclamantul a fost reținut încă de atunci. 30. Secțiunea 95 din Codul de Procedință Penală, astfel cum este în vigoare în perioada relevantă, se citește după cum urmează: (1) Detenția retrasă, atunci când este ordonată înaintea acuzării, poate dura până la decizia instanței în cadrul procedurii preliminare anterioare, până la maxim o lună. Detenția retrasă poate fi prelungită de către Curtea de District într-o ocazie, timp de cel mult două luni. După trei luni, detenția în reținere poate fi prelungită de către un singur judecător al Curții Regionale, până la două ocazii, dar nu poate continua după un an de la ordinul de reținere. După aceea, durata detenției în reținere poate fi prelungită numai de către Curtea Supremă. (2) Detenția depusă în reținere, atunci când este ordonată sau susținută de instanța de primă instanție după acuzație, poate dura până când hotărârea de primă instanție este pronunțată... (3) În cazul în care durata deținerii în reținere în reținere ordonată sau susținută după inculpare a) depășește șase luni și instanța de primă instanție nu a pronunțat o hotărâre, instanța de primă instanție b) depășește un an, Curtea Supremă examinează rezonabilitatea deținerii în reținere în reținere. (4) Curtea ... poate ... o cerere repetată de eliberare a detenției preliminare nu se referă la nicio circumstanță nouă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă