SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 28511/02 prezentate de Vassilios GEORGIOU împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află la 9 decembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić dnii Spielmann S.E. Jebens, judecători și S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 iulie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINIȚIE Reclamantul, dl Vassilios Georgiou, este un cetățean grec, născut în 1949 și rezident în Atena. Guvernul grec ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Geneza cazului la 1 noiembrie 1991, reclamantul a fost angajat de Centrul Național de Cercetare Fizică (CNRSP) cu un contract de un an pe un post de calculator. Acesta a fost reînnoit de mai multe ori, pentru o perioadă de un an de fiecare dată. La 10 februarie 1995, CNRS și-a solicitat angajamentul cu contract pe durată nedeterminată. La 1 noiembrie 1995, cererea sa a fost respinsă de CNRSSP pentru motivul că postul său nu corespundea nevoilor fixe și permanente ale serviciului. La 12 decembrie 1995, reclamantul sesizează Curtea Administrativă de Apel din Atena cu privire la o acțiune în anulare a refuzului CNRSP de a-l angaja cu contract pe durată nedeterminată. La 10 octombrie 1997, Curtea Administrativă de Apel din Atena a acceptat acțiunea sa și a anulat refuzul CNRSP. Curtea administrativă de apel a considerat că respingerea cererii reclamantului nu a fost suficient de motivată, deoarece CNRSSP nu a stabilit motivele pentru care postul reclamantului nu corespundea unor nevoi fixe și permanente ale serviciului, condiție necesară pentru a fi angajat sub contract pe durată nedeterminată. Actul anulat a fost returnat administrației pentru a se pronunța din nou prin motivarea deciziei sale legale (hotărârea nr. 1628/1997). A doua procedură la 7 aprilie 1998, reclamantul a depus o nouă cerere de a fi angajat la CNRSSP. La 4 decembrie 1998, CNRSSP și-a respins cererea pentru motivul că postul său nu corespundea nevoilor fixe și permanente ale serviciului. La 7 februarie 1999, reclamantul sesizează din nou Curtea Administrativă de Apel din Atena cu privire la o acțiune în anulare a refuzului administrației de a-l angaja într-un post permanent. La 28 ianuarie 2002 și în urma unei amânări a ședinței, instanța respectivă și-a acceptat cererea și a anulat din nou refuzul administrației. Curtea administrativă de apel concluzionează că administrația nu a stabilit motivele pentru care postul reclamantului nu corespundea unor nevoi fixe și permanente ale serviciului. În special, instanța în cauză a examinat un raport intern, prezentat conducerii CNRSP, considerând că postul reclamantului nu corespunde unor nevoi fixe și permanente ale serviciului. Potrivit Curții de Apel, CNRS s-a limitat la a aproba concluziile raportului intern și nu a explicat el însuși, în decizia sa de respingere, motivele pentru care postul reclamantului nu corespundea nevoilor fixe și permanente ale serviciului. Actul anulat a fost returnat administrației pentru a se pronunța din nou prin motivarea deciziei sale legale (hotărârea nr. 35/2002). La 1 octombrie 2002, CNRS a angajat reclamantul într-un contract pe durată nedeterminată, cu efect de la acea dată. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul administrației de a se conforma hotărârilor nr. 1628/1997 și 35/2002 ale Curții Administrative de Apel din Atena. Invocând aceeași dispoziție, reclamantul se plânge în plus de durata procedurii. În ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din convenție, recurentul se plânge de refuzul CNRS de a se conforma hotărârilor nr. 1628/1997 și 35/2002 ale Curții Administrative de Apel și de a-l angaja pe baza unui contract pe durată nedeterminată retroactiv începând cu 1 noiembrie 1995, data la care cererea sa a fost respinsă de CNRSP. Partea relevantă a articolului 6 alineatul (1) se citește după cum urmează: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul combate această teză. În primul rând, el afirmă că 1 În al doilea rând, guvernul susține că, în urma hotărârilor invocate de Curtea Administrativă de Apel din Atena, CNRS nu era obligat să ofere reclamantului un contract pe durată nedeterminată; acesta avea obligația de a emite un nou act cu o motivație suficientă privind cererea reclamantului. Curtea amintește că dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 1 din convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână nefuncțională în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri, din orice instanță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată. În sensul articolului 6. Curtea a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se supune unei hotărâri judecătorești sau hotărârii pronunțate de cea mai înaltă instanță administrativă a statului în acest domeniu (a se vedea în special Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Rec., 1997, Rec., p. 510-511, punctul 40 și următoarele). În acest caz, Curtea constată că reclamantul se plânge de refuzul CNRSP de a-l angaja pe o perioadă nedeterminată retroactiv de la data la care cererea sa a fost respinsă pentru prima dată. Or, Curtea este de acord cu guvernul că hotărârile Curții Administrative de Apel din Atena nu au impus CNSP obligația de a angaja reclamantul pe durată nedeterminată, deoarece anularea actelor administrative atacate s-a bazat exclusiv pe insuficienta motivare a acestora. În acest context, Curtea Administrativă de Apel a trimis de două ori cazul administrației pentru a se pronunța din nou cu privire la cererea reclamantului, motivând suficient posibila sa decizie; rezultă din aceasta că Curtea Administrativă de Apel nu a invitat niciodată administrația să ofere candidatului postul solicitat. În plus, Curtea arată că CNRSP a îndeplinit deja cererea reclamantului, oferindu-i un contract pe durată nedeterminată. În ceea ce privește afirmația reclamantului, și anume că nu a fost angajat retroactiv, începând cu 1 În noiembrie 1995, Curtea consideră că nu îi revine sarcina de a stabili data exactă de la care administrația era obligată să angajeze persoana în cauză, această chestiune care intră sub incidența interpretării dreptului intern relevant. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul susține că durata celor două proceduri în cauză nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Guvernul susține că procedura în litigiu nu ar trebui considerată un ansamblu, deoarece administrația a luat o hotărâre cu privire la cererea reclamantului ca urmare a deciziei nr. 1628/1997 a Curții Administrative de Apel. Prin urmare, prin introducerea pentru a doua oară a Curții Administrative de Apel, reclamantul a inițiat o a doua procedură bine separată de cea deja finalizată. Curtea constată că, în urma hotărârii nr. 1628/1997 a Curții Administrative de Apel, care a anulat decizia CNRSP pentru lipsa unei motivații suficiente, administrația a emis un nou act de respingere a cererii ulterioare a reclamantului. Prin urmare, trebuie să se constate că răspunsul administrației la cererea reclamantului a pus capăt primei proceduri în litigiu în ceea ce privește cel puțin problema duratei sale. Prin urmare, Curtea va examina durata celor două proceduri separat. Curtea constată că această procedură a început la 12 decembrie 1995, cu sesizarea Curții Administrative de Apel din Atena și s-a încheiat la 10 octombrie 1997 cu hotărârea nr. 1628/1997 pronunțat de aceasta, adică cu mai mult de șase luni înainte de 25 iulie 2002, data depunerii cererii. Reclamantul nu invocă niciun motiv de natură să îl scutească de a sesiza Curtea în termen de șase luni de la această dată. În consecință, acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Perioada care trebuie luată în considerare Curtea constată că a doua procedură în litigiu a început la 7 februarie 1999, cu sesizarea Curții Administrative de Apel din Atena și s-a încheiat la 28 ianuarie 2002, cu hotărârea nr. 35/2002 pronunțată de aceasta; prin urmare, a durat doi ani, unsprezece luni și 21 de zile pentru un grad de jurisdicție. Guvernul susține că o perioadă de aproximativ trei ani pentru un grad de jurisdicție nu este excesivă. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). Curtea consideră că cauza prezenta o anumită complexitate, care se datora în special problemei motivării actului administrativ atacat. Într-adevăr, Curtea Administrativă de Apel a trebuit să examineze un raport intern al CNRSP și apoi să decidă dacă respingerea cererii reclamantului a fost suficient de motivată. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare competente, Curtea amintește că numai lentorii imputabili statului pot conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de termen [a se vedea, printre altele, Proszak c. Polonia, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, p. 2774, § 40. În cazul de față, Curtea nu constată nicio întârziere nejustificată în desfășurarea procedurii. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în cazul de față, justiția nu a fost efectuată cu întârzieri adecvate pentru a compromite eficacitatea și credibilitatea acesteia ( Katte Klitsche de la Grange c. Italia, Hotărârea din 27 octombrie 1994, seria A n 293-B, p. 39, § 61). Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 3 din convenție și să se declare inadmisibilă cererea. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Loukis Loukaj Președinte
de la requête n
o
28511/02
présentée par Vassilios GEORGIOU
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 9 décembre 2004 en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
D.
Spielmann
,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 juillet 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Vassilios Georgiou, est un ressortissant grec, né en 1949 et résidant à Athènes. Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M
me
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A.
La genèse de l'affaire
Le 1
er
novembre 1991, le requérant fut engagé par le Centre National de Recherches sur les Sciences Physiques (CNRSP) avec un contrat d'un an sur un poste d'informaticien. Celui-ci fut renouvelé à plusieurs reprises, pour une durée d'un an à chaque fois.
Le 10 février 1995, il sollicita auprès du CNRSP son engagement sous contrat à durée indéterminée. Le 1
er
novembre 1995, sa demande fut rejetée par le CNRSP au motif que son poste ne correspondait pas à des besoins fixes et permanents du service.
B.
La première procédure
Le 12 décembre 1995, le requérant saisit la cour administrative d'appel d'Athènes d'un recours en annulation du refus du CNRSP de l'engager sous contrat à durée indéterminée.
Le 10 octobre 1997, la cour administrative d'appel d'Athènes accepta son recours et annula le refus du CNRSP. La cour administrative d'appel jugea que le rejet de la demande du requérant n'était pas suffisamment motivé, faute pour le CNRSP d'avoir établi les raisons pour lesquelles le poste du requérant ne correspondait pas à des besoins fixes et permanents du service, condition exigée pour être engagé sous contrat à durée indéterminée. L'acte annulé fut renvoyé à l'administration pour qu'elle se prononce à nouveau en motivant sa décision légalement (arrêt n
o
1628/1997).
C.
La seconde procédure
Le 7 avril 1998, le requérant soumit une nouvelle demande tendant à être engagé auprès du CNRSP. Le 4 décembre 1998, le CNRSP rejeta sa demande au motif que son poste ne correspondait pas à des besoins fixes et permanents du service.
Le 7 février 1999, le requérant saisit à nouveau la cour administrative d'appel d'Athènes d'un recours en annulation du refus de l'administration de l'engager sur un poste permanent.
Le 28 janvier 2002, et suite à un ajournement de l'audience, ladite juridiction accepta sa demande et annula à nouveau le refus de l'administration. La cour administrative d'appel conclut que l'administration n'avait pas établi les raisons pour lesquelles le poste du requérant ne correspondait pas à des besoins fixes et permanents du service. En particulier, ladite juridiction examina un rapport interne, soumis à la direction du CNRSP, relevant que le poste du requérant ne correspondait pas à des besoins fixes et permanents du service. Selon la cour administrative d'appel, le CNRSP s'était borné à entériner les conclusions du rapport interne et n'avait pas expliqué lui-même, dans sa décision de rejet, les raisons pour lesquelles le poste du requérant ne correspondait pas à des besoins fixes et permanents du service. L'acte annulé fut renvoyé à l'administration pour qu'elle se prononce à nouveau en motivant sa décision légalement (arrêt n
o
35/2002).
D.
L'issue de l'affaire
Le 1
er
octobre 2002, le CNRSP engagea le requérant sous un contrat de durée indéterminée avec prise d'effet à cette date.
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du refus de l'administration de se conformer aux arrêts n
os
1628/1997 et 35/2002 de la cour administrative d'appel d'Athènes.
2.
Invoquant la même disposition, le requérant se plaint en outre de la durée de la procédure.
1.
Le requérant se plaint, sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention, du refus du CNRSP de se conformer aux arrêts n
os
1628/1997 et 35/2002 de la cour administrative d'appel et de l'engager sous contrat à durée indéterminée rétroactivement à partir du 1
er
novembre 1995, date à laquelle sa demande fut rejetée par le CNRSP.
La partie pertinente de l'article 6 § 1 se lit comme suit
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement combat cette thèse. En premier lieu, il affirme que le 1
er
octobre 2002, le requérant fut engagé par le CNRSP sous contrat à durée indéterminé. En deuxième lieu, le Gouvernement soutient que, suite aux arrêts invoqués de la cour administrative d'appel d'Athènes, le CNRSP n'était pas tenu d'offrir au requérant un contrat à durée indéterminé
; il était tenu d'émettre un nouvel acte comportant une motivation suffisante sur la demande du requérant.
La Cour rappelle que le droit d'accès à un tribunal garanti par l'article 6
§
1 de la Convention serait illusoire si l'ordre juridique interne d'un Etat contractant permettait qu'une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d'une partie. L'exécution d'un jugement, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du «
procès
» au sens de l'article 6. La Cour a déjà reconnu que la protection effective du justiciable et le rétablissement de la légalité impliquent l'obligation pour l'administration de se plier à un jugement ou arrêt prononcé par la plus haute juridiction administrative de l'Etat en la matière (voir, notamment,
Hornsby c. Grèce
, arrêt du 19 mars 1997,
Recueil
1997–II, pp. 510-511, § 40 et suiv.).
En l'occurrence, la Cour note que le requérant se plaint du refus du CNRSP de l'engager sous contrat à durée indéterminée rétroactivement à partir de la date à laquelle sa demande fut rejetée pour la première fois. Or, la Cour convient avec le Gouvernement que les arrêts de la cour administrative d'appel d'Athènes n'ont pas imposé au CNRSP l'obligation d'engager le requérant sous contrat à durée indéterminée. En effet, l'annulation des actes administratifs attaqués se fonda uniquement sur l'insuffisance de leur motivation. Dans ce contexte, la cour administrative d'appel a renvoyé à deux reprises l'affaire à l'administration pour qu'elle se prononce à nouveau sur la demande du requérant en motivant suffisamment sa décision éventuelle. Il en ressort que la cour administrative d'appel n'a jamais invité l'administration à offrir le poste sollicité au requérant. Qui plus est, la Cour relève que le CNRSP a déjà satisfait la demande du requérant en lui offrant un contrat à durée indéterminée.
Quant à l'allégation du requérant, à savoir qu'il n'a pas été engagé rétroactivement, à partir du 1
er
novembre 1995, la Cour considère qu'il ne lui incombe pas de déterminer la date précise à partir de laquelle l'administration était tenue d'engager l'intéressé, cette question relevant de l'interprétation du droit interne pertinent.
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Le requérant allègue que la durée des deux procédures en cause a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
A.
Remarque préliminaire
Le requérant affirme que les deux procédures doivent être considérées conjointement, puisque elles portent toutes deux sur le refus du CNRSP de l'engager sur un poste à durée indéterminée.
Le Gouvernement affirme que la procédure litigieuse ne devrait pas être considérée comme un ensemble, l'administration s'étant prononcée sur la demande du requérant suite à la décision n
o
1628/1997 de la cour administrative d'appel. Par conséquent, en saisissant pour la seconde fois la cour administrative d'appel, le requérant entamait une seconde procédure bien distincte de celle déjà achevée.
La Cour constate que, suite à l'arrêt n
o
1628/1997 de la cour administrative d'appel, qui annula la décision du CNRSP pour manque de motivation suffisante, l'administration a émis un nouvel acte rejetant la demande consécutive du requérant. Force est ainsi de constater que la réponse de l'administration à la demande du requérant a mis fin à la première procédure litigieuse en ce qui concerne pour le moins la question de sa durée. Par conséquent, la Cour étudiera la durée des deux procédures séparément.
B.
Sur la première procédure
La Cour constate que cette procédure a débuté le 12 décembre 1995, avec la saisine de la cour administrative d'appel d'Athènes et s'est terminée le 10
octobre 1997 avec l'arrêt n
o
1628/1997 rendu par celle-ci, soit plus de six mois avant le 25 juillet 2002, date d'introduction de la requête. Le requérant n'invoque aucune raison de nature à le dispenser de saisir la Cour dans un délai de six mois à partir de cette date.
Il s'ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l'article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
C.
Sur la seconde procédure
1.
Période à prendre en considération
La Cour note que la seconde procédure litigieuse a débuté le 7
février 1999, avec la saisine de la cour administrative d'appel d'Athènes et s'est terminée le 28 janvier 2002, avec l'arrêt n
o
35/2002 rendu par celle-ci. Elle a donc duré deux ans, onze mois et vingt-et-un jours pour un degré de juridiction.
2.
Appréciation de la durée de la procédure
Le Gouvernement plaide qu'une période d'environ trois ans pour un degré de juridiction n'est pas excessive.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
La Cour estime que l'affaire présentait une certaine complexité, qui était notamment due à la question de la motivation de l'acte administratif attaqué. En effet, la cour administrative d'appel a dû se livrer à l'examen d'un rapport interne du CNRSP pour se prononcer ensuite sur la question de savoir si le rejet de la demande du requérant était suffisamment motivé. Quant au comportement des autorités judiciaires compétentes, la Cour rappelle que seules les lenteurs imputables à l'Etat peuvent amener à conclure à l'inobservation du «
délai raisonnable
» (voir, entre autres,
Proszak c.
Pologne
, arrêt du 16
décembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-VIII, p. 2774, §
40). En l'occurrence, la Cour ne décèle aucun retard injustifié dans la conduite de la procédure.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu'en l'espèce, la justice n'a pas été «
administrée avec des retards propres à en compromettre l'efficacité et la crédibilité
» (
Katte Klitsche de la Grange c. Italie
, arrêt du 27
octobre 1994, série A n
o
293-B, p. 39, § 61).
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29
§
3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
la requête irrecevable.
Søren
Nielsen
Loukis
Loukaides
Greffier
Président