SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KALLITSIS (N 2) c. GRECIA (solicitarea nr. 38688/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 februarie 2005 DEFINITIVF 06/07/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cazul Kallitsis (n 2) c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen mei Vajić Botontarova Kovler, judecători și al domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 27 ianuarie 2005, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 38688/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Evaggelos Kallitsis, a sesizat Curtea la 11 octombrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor la viață și a libertăților fundamentale ( La 6 noiembrie 2003, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1921 și își are reședința în Atena. La 25 noiembrie 1994, reclamantul sesizează instanța administrativă cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva fondului mutual al funcționarilor civili (Μετοχικό Ταμείο Πολιτικών În special, el îi reproșa că refuzase să comunice cu casa profesiilor juridice (atracționarea unei perioade a activității sale în calitate de funcționar, privându-l astfel de o pensie mai mare. În special, reclamantul solicita plata a 956 466 drahme (2 807 EUR) pentru daune materiale și 2 000 La 27 noiembrie 1996, prin decizia nr. 16689/96, Tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantului și a condamnat fondul să plătească suma de 212 942 drahme (625 EUR). La 10 și, respectiv, 21 ianuarie 1997, reclamantul și fondul de garantare au solicitat această decizie. La 28 noiembrie 1997, Curtea Administrativă de Primă Instanță (DNA) a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 4747/1997). La 25 aprilie 1998, reclamantul s-a ocupat de casare. Inițial stabilită la 15 martie 1999, instanța de judecată a avut loc, după mai multe amânări, la 24 septembrie 2001. La 28 iunie 2002, Consiliul de Stat a respins recursul (hotărârea nr. 19970/2002). PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 25 noiembrie 1994 cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta și sa încheiat la 28 iunie 2002, cu hotărârea nr. 1970/2002 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat șapte ani, șapte luni și trei zile, pentru trei instane. Curtea constată că nu există niciun motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 15. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior 17. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 19. Reclamantul declară că a suferit până în prezent un prejudiciu material și moral de ordinul de 58 694,06 EUR (EUR). 20. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 21. Curtea consideră că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat și durata procedurii. Kallitsis c. Grecia (dec.), n 38688/02, 6 noiembrie 2003. Prin urmare, nimic nu justifică faptul că îi acordă o despăgubire din partea acestui șef. 22. Curtea consideră, pe de altă parte, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil În conformitate cu art. 41, reclamantul a plătit reclamantului o sumă de 1 000 EUR în acest scop, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Guvernul afirmă că Curtea trebuie să excludă această cerere. 25. Curtea constată că reclamantul, care nu era reprezentat de un avocat, nu justifică să fi suportat cheltuieli speciale pentru recursul său la Strasbourg și consideră că nu trebuie să îi acorde nimic din acest șef. Interese moratoriu 26. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 17 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
o
2) c. GRÈCE
(Requête n
o
38688/02)
ARRÊT
17 février 2005
06/07/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kallitsis (n
o
2) c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
mes
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
M.
A.
Kovler,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 janvier 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
38688/02) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Evaggelos Kallitsis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 11 octobre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M
me
3.
Le 6 novembre 2003, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1921 et réside à Athènes.
5.
Le 25 novembre 1994, le requérant saisit le tribunal administratif d’Athènes d’une action en dommages-intérêts contre la caisse mutuelle des fonctionnaires civils (Μετοχικό Ταμείο Πολιτικών Υπαλλήλων – ci-après «
la caisse
»). Il lui reprochait en particulier d’avoir refusé de communiquer à la caisse des professions juridiques (Ταμείο Νομικών) les informations relatives à une période de son activité en tant que fonctionnaire, en le privant ainsi d’une pension plus élevée. Le requérant sollicitait en particulier le versement de 956
466 drachmes (2
807 euros) au titre du dommage matériel et 2
000
000 drachmes (5 870 euros) au titre du dommage moral.
6.
Le 27 novembre 1996, par décision n
o
16689/96, le tribunal fit partiellement droit à la demande du requérant et condamna la caisse à lui verser la somme de 212
942 drachmes (625 euros).
7.
Les 10 et 21 janvier 1997 respectivement, le requérant et la caisse interjetèrent appel de cette décision.
8.
Le 28 novembre 1997, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n
o
4747/1997).
9.
Le 25 avril 1998, le requérant se pourvut en cassation. Initialement fixée au 15 mars 1999, l’audience eut lieu, après plusieurs ajournements, le 24
septembre 2001.
10.
Le 28 juin 2002, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi (arrêt n
o
1970/2002).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il affirme que le requérant n’a pas cherché à accélérer la procédure et que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
13.
La période à considérer a débuté le 25 novembre 1994 avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 28 juin 2002, avec l’arrêt n
o
1970/2002 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré sept ans, sept mois et trois jours, pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
16.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir l’affaire
Frydlender
précitée).
17.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
19.
Le requérant affirme qu’il a subi à ce jour un préjudice matériel et moral de l’ordre de 58
694,06 euros (EUR).
20.
Le Gouvernement estime qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.
21.
La Cour estime qu’il n’existe pas de lien de causalité entre le préjudice matériel allégué et la durée de la procédure. Elle rappelle à cet égard qu’elle a rejeté le grief du requérant tiré de son droit au respect de ses biens comme étant dénué de fondement (
Kallitsis c. Grèce
(n
o
5)
(déc.), n
o
38688/02, 6 novembre 2003). En conséquence, rien ne justifie qu’elle lui accorde une indemnité de ce chef.
22.
La Cour estime en revanche que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du «
délai raisonnable
» a causé au requérant un tort moral certain, justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, elle alloue au requérant 1
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
23.
Le requérant réclame 2
000 EUR au titre pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
24.
Le Gouvernement affirme que la Cour doit écarter cette demande.
25.
La Cour note que le requérant, qui n’était pas représenté par un avocat, ne justifie pas avoir encouru des frais particuliers pour son recours à Strasbourg et estime ne rien devoir lui accorder de ce chef.
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 1
000 EUR (mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président