SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 38682/02 prezentate de Evaggelos KALLITSIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 2 decembrie 2004 într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L. Rozakis Lorenzen mes Vajić Bototarova dnii Spielmann S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 octombrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINIȚIE Reclamantul, dl Evaggelos Kallitsis, este un resortisant grec, născut în 1921 și rezident în Atena. Guvernul pârât este reprezentat de delegații agentului său, dl V. Kyriazopoulos, administrator pe lângă Consiliul Juridic al statului și dl Papida, auditor pe lângă Consiliul Juridic al statului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. Reclamantul, magistrat pensionat, sesizează 42 divizia contabilității generale a statului (dlεvικό Λoγστήριo τoυ Κράτoυς) cu privire la o cerere de reajustare a pensiei sale pentru anul 1996. Această cerere a fost respinsă prin Decizia nr. 61297/1999. La 5 noiembrie 1999, reclamantul a solicitat această decizie. La 22 iunie 2000, a doua cameră a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo) infirmă decizia atacată și a fixat la 238 740 drahmes pe lună cuantumul pensiei suplimentare care trebuia acordat reclamantului pentru anul 1996 (hotărârea nr. 1321/2000). Această hotărâre a devenit definitivă în absența unui recurs în casație formulat de stat. La 28 decembrie 2000, ministrul de finanțe a făcut ca decizia nr. 127534, publicată în Jurnalul Oficial din 5 ianuarie 2001, de executare a hotărârilor Curții de Conturi privind pensiile suplimentare ale magistraților pensionați. Decizia prevede plata pensiilor suplimentare prin intermediul a două transferuri în 2005 și 2006, fără dobândă; aceste sume trebuie plătite părților interesate după depunerea unei declarații care să ateste că nu au primit nicio altă plată în acest sens și că nu vor ridica nicio altă plângere similară pentru perioada în cauză. Reclamantul prezintă un rezumat care menționează beneficiarii și sumele care urmează să fie plătite, redactate în iunie 2002 și care poartă semnătura ministrului de finanțe. Reclamantul, care, prin urmare, nu a afectat încă sumele alocate prin Hotărârea nr. 1321/2000, contestă eficacitatea măsurii instituite prin Decizia nr. 127534 și afirmă că aceaceasta este arbitrară și neconstituțională. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că refuzul autorităților competente de a se conforma hotărârii nr. 1321/2000 a Curții de Conturi nu își respectă dreptul la o protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile referitoare la drepturile sale cu caracter civil. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, numai omisiunea autorităților naționale de a se conforma pe o perioadă lungă de timp hotărârii nr. 1321/2000 al Curții de Conturi aduce atingere dreptului său la o protecție judiciară efectivă a drepturilor sale cu caracter civil, precum și dreptului său la respectarea bunurilor sale. Părțile relevante ale articolului 6 alineatul (1) din convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr 1 dispune de Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul afirmă, printre altele, că cererea este tardivă și consideră că situația în litigiu a luat sfârșit la 5 ianuarie 2001, data la care a fost publicată în Jurnalul Oficial decizia nr. 127534. Prin această decizie, statul elen s-a conformat pe deplin hotărârii nr. 1321/2000 al Curții de Conturi. Dacă reclamantul ar fi persistat în obiecțiunile sale, ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la publicarea oficială a deciziei respective. Reclamantul se opune acestei teze și susține că se plânge de o situație continuă și adaugă că, în iunie 2002, cu mai puțin de șase luni înainte de depunerea cererii sale, ministrul de finanțe a aprobat recapitularea beneficiarilor și a sumelor care trebuie plătite fiecăruia. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât dacă: în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive . Această regulă constituie un factor de securitate juridică (a se vedea Wilde, Ooms și Versyp c. Belgia, Hotărârea din 28 mai 1970, seria A n 29-30, § 50) și răspunde, de asemenea, nevoii de a acorda persoanei interesate suficient timp de reflecție pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere Curții și de a defini conținutul acesteia (Iordache c. România (dec.) 55092/00, 23 martie 2004). Astfel, aceasta marchează limita temporală a controlului exercitat de Curte și raportează atât persoanelor fizice, cât și autorităților statului perioada care depășește perioada în care acest control nu mai este posibil (a se vedea Walker c. Regatul Unit (dec.), n 34979/97, CEDO 2000-I Kadićis c. Letonia 2) (dec.), n 62393/00, 25 septembrie 2003). În cazul de față, Curtea este de acord cu guvernul că reclamantul ar fi trebuit să o sesizeze în termen de șase luni de la publicarea oficială a deciziei n 127534 de stabilire a calendarului de plată a sumelor alocate, recapitulativul din iunie 2002 fiind doar o decizie de confirmare. 1321/2000 al Curții de Conturi din care reclamantul își trage pretențiile, o chestiune care se contrazice între părți, Curtea constată că această decizie va concretiza poziția pe care statul elen a dorit să o adopte în acest caz. Într-adevăr, începând cu publicarea acestei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 5 ianuarie 2001, era clar că suma alocată reclamantului nu i s-ar fi plătit decât începând cu 2005. Prin urmare, această situație nu poate fi paralelă cu ipoteza în care persoana în cauză nu are nicio certitudine sau informație cu privire la executarea unei hotărâri judecătorești sau nu și poate pretinde că este victima unei situații continue până la executarea acestei decizii. În plus, reclamantul nu invocă niciun motiv care ar fi putut justifica faptul că a așteptat până la 22 octombrie 2002 înainte de a sesiza Curtea, cu atât mai mult cu cât susține el însuși că decizia nr. 127534 este arbitrară și neconstituțională și că, prin urmare, se pare că aceasta trebuie interpretată ca un refuz al statului de a se conforma hotărârii nr. 1321/2000. Recapitularea făcută de reclamant cu numele beneficiarilor pensiei suplimentare și sumele care trebuie plătite, recapitulare aprobată de ministrul de finanțe în iunie 2002, nu este decât un act de punere în aplicare a Deciziei nr. 127534 și nu poate fi invocată de reclamant pentru a explica întârzierea pe care a pus-o în sesizarea Curții. Prin urmare, cererea este întârziată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din convenție și să se declare inadmisibilă cererea. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Françoise Tulkens Grefier Președinte
de la requête n
o
38682/02
présentée par Evaggelos KALLITSIS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 2 décembre 2004 en une chambre composée de
:
M
me
F.
Tulkens
,
présidente
,
MM.
C.L.
Rozakis
,
P.
Lorenzen
,
M
mes
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
MM.
D.
Spielmann
,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 octobre 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Evaggelos Kallitsis, est un ressortissant grec, né en 1921 et résidant à Athènes. Le gouvernement défendeur est représenté par les délégués de son agent, M. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M
me
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, magistrat à la retraite, saisit la 42
e
division de la Comptabilité Générale de l'Etat (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) d'une demande en vue d'obtenir le réajustement de sa pension pour l'année 1996. Cette demande fut rejetée par décision n
o
61297/1999.
Le 5 novembre 1999, le requérant interjeta appel de cette décision.
Le 22 juin 2000, la deuxième chambre de la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo) infirma la décision attaquée et fixa à 238
740
drachmes par mois le montant de la pension complémentaire qui devait être accordé au requérant pour l'année 1996 (arrêt n
o
1321/2000). Cet arrêt est devenu définitif à défaut d'un pourvoi en cassation formé par l'Etat.
Le 28 décembre 2000, le ministre des Finances rendit la décision n
o
127534, publiée au Journal officiel du 5 janvier 2001, tendant à l'exécution des arrêts de la Cour des comptes relatifs aux pensions complémentaires des magistrats à la retraite. La décision prévoit le paiement des pensions complémentaires par le biais de deux virements en 2005 et en 2006, sans intérêts. Ces montants sont à verser aux intéressés après dépôt d'une déclaration attestant qu'ils n'ont reçu aucun autre paiement à ce titre et qu'ils ne soulèveront aucune autre réclamation similaire pour la période en cause. Le requérant produit un récapitulatif mentionnant les bénéficiaires et les montants à verser, rédigé en juin 2002 et portant la signature du ministre des Finances.
Le requérant, qui n'a donc pas encore touché les sommes allouées par l'arrêt n
o
1321/2000, conteste l'efficacité de la mesure instaurée par la décision n
o
127534.Il affirme que celle-ci est arbitraire et anticonstitutionnelle.
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que le refus des autorités compétentes de se conformer à l'arrêt n
o
1321/2000 de la Cour des comptes méconnaît son droit à une protection judiciaire effective s'agissant des contestations sur ses droits de caractère civil.
2.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint en outre d'une atteinte à son droit au respect de ses biens.
Le requérant se plaint, sous l'angle des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, que l'omission des autorités nationales de se conformer pendant une longue période à l'arrêt n
o
1321/2000 de la Cour des comptes porte atteinte à son droit à une protection judiciaire effective de ses droits de caractère civil, ainsi qu'à son droit au respect de ses biens.
Les parties pertinentes de l'article 6 § 1 de la Convention sont ainsi libellées
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
L'article 1 du Protocole n
o
1 dispose
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
Le Gouvernement affirme entre autres que la requête est tardive. Il estime que la situation litigieuse prit fin le 5 janvier 2001, date à laquelle fut publiée au Journal officiel la décision n
o
127534.Par cette décision, l'Etat grec s'est pleinement conformé à l'arrêt n
o
1321/2000 de la Cour des comptes. Si le requérant persistait dans ses griefs, il aurait dû introduire sa requête dans un délai de six mois à partir de la publication officielle de ladite décision.
Le requérant s'oppose à cette thèse et affirme qu'il se plaint d'une situation continue. Il ajoute qu'en juin 2002, donc moins de six mois avant l'introduction de sa requête, le ministre des Finances approuva le récapitulatif des bénéficiaires et des montants à verser à chacun.
La Cour rappelle qu'aux termes de l'article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie que «
dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive
». Cette règle constitue un facteur de sécurité juridique (voir
De
Wilde,
Ooms et Versyp c. Belgique
, arrêt du 28 mai 1970, série A n
o
12, pp. 29-30, § 50) tout en répondant également au besoin de laisser à l'intéressé un délai de réflexion suffisant pour lui permettre d'apprécier l'opportunité de présenter une requête à la Cour et pour en définir le contenu (
Iordache c. Roumanie
(déc.)
,
n
o
55092/00, 23 mars 2004). Ainsi, elle marque la limite temporelle du contrôle exercé par la Cour et signale, à la fois aux individus et aux autorités de l'Etat, la période au-delà de laquelle ce contrôle n'est plus possible (voir
Walker c. Royaume-Uni
(déc.), n
o
;
Kadiķis c. Lettonie
(n
o
2) (déc.), n
o
62393/00, 25 septembre 2003).
Dans le cas d'espèce, la Cour convient avec le Gouvernement que le requérant aurait dû la saisir dans un délai de six mois à partir de la publication officielle de la décision n
o
127534 fixant de manière précise le calendrier de paiement des montants alloués, le récapitulatif de juin 2002 n'étant qu'une décision purement confirmative. Indépendamment de la question de savoir si la solution apportée par cette décision constitua une exécution satisfaisante de l'arrêt n
o
1321/2000 de la Cour des comptes dont le requérant tire ses prétentions, question disputée entre les parties, la Cour constate que cette décision concrétisa la position que l'Etat grec a souhaité adopter en l'espèce. En effet, à partir de la publication de cette décision au Journal officiel du 5 janvier 2001, il était clair que la somme allouée au requérant ne lui serait versée qu'à partir de 2005. Cette situation ne saurait donc être mise en parallèle avec l'hypothèse dans laquelle l'intéressé n'a aucune certitude ni information quant à l'exécution ou non d'une décision de justice et peut alors prétendre d'être victime d'une situation continue tant que cette décision n'est pas exécutée.
Qui plus est, le requérant n'invoque aucune raison qui aurait pu justifier le fait qu'il a attendu jusqu'au 22 octobre 2002 avant de saisir la Cour, d'autant plus qu'il affirme lui-même que la décision n
o
127534 est arbitraire et anticonstitutionnelle et qu'il semble donc affirmer que celle-ci doit être interprétée comme un refus de l'Etat de se conformer à l'arrêt n
o
1321/2000. Le récapitulatif produit par le requérant avec les noms des bénéficiaires de la pension complémentaire et les montants à verser, récapitulatif approuvé par le ministre des Finances en juin 2002, n'est qu'un acte d'application de la décision n
o
127534 et ne saurait être invoqué par le requérant pour expliquer le retard qu'il a mis dans la saisine de la Cour.
Il s'ensuit que la requête est tardive et doit être rejetée en application de l'article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 §
3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Søren
Nielsen
Françoise
Tulkens
Greffier
Présidente