SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 32283/02 prezentată de Konstantinos ZACHARIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află la 14 decembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić dnii Spielmann S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 august 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINIȚIE Reclamantul, domnul Konstantinos Zacharis, este un resortisant grec, născut în 1941 și rezident în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Ktistakis, avocat în baroul din Tejas. Guvernul grec ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. La 16 decembrie 1996, reclamantul, pensionat din Corpul Pompierilor, sesizează Tribunalul Administrativ din Atena cu o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului în vederea obținerii unei alocări forfetare de 120 000 de drahme (aproximativ 352 de euro). La 15 aprilie 1998, Tribunalul a declarat acțiunea introdusă de reclamanta inadmisibilă, deoarece acesta a fost îndreptat împotriva statului în timp ce ar fi trebuit să fie intentat împotriva Fondului Sapers-Pompieri (Decizia nr. 1402/1998). La 18 noiembrie 1998, reclamantul a solicitat această decizie. La 29 octombrie 1999, Curtea Administrativă de Apel din Atena a confirmat decizia atacată (Decizia nr. 9783/99). La 22 iunie 2000, reclamantul s-a ocupat de casare. La 12 martie 2002, Consiliul de Stat a decis să anuleze procedura de casare în temeiul Legii nr. 2994/2001, care exclude recursul la casare pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 2 000 000 drahme (actul nr 1135/2002). Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii și de lipsa unei căi de atac în fața instanțelor interne. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge, în plus, de încălcarea dreptului său de acces la o instanță. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge, în sfârșit, de încălcarea dreptului său la respectarea proprietății sale. ÎN DREPT Reclamantul se plânge că durata procedurii nu a respectat principiul "timpul rezonabil" așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție. Părțile relevante ale acestei dispoziții se citesc astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În plus, reclamantul se plânge că în Grecia nu există nicio instanță la care să se adreseze atunci când o procedură are o durată excesivă și invocă art. 13 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Guvernul afirmă că procedura în litigiu s-a încheiat la 29 octombrie 1999, data la care Curtea Administrativă de Apel din Atena și-a pronunțat decizia nr. 9783/99. De la această dată, reclamantul era în măsură să cunoască rezultatul procedurii în fața Consiliului de Stat, întrucât obiectul financiar al litigiului său era mai mic de 2 000 000 drahme. Reclamantul reține că perioada care trebuie luată în considerare s-a încheiat la 12 martie 2002, data la care Consiliul de Stat și-a pronunțat actul prin care se pronunță anularea procedurii. Curtea nu este convinsă de argumentul guvernului, potrivit căruia procedura în litigiu s-a încheiat la 29 octombrie 1999, cu decizia nr. 9783/99 a Curții Administrative de Apel din Atena. Considerarea acestei date ca fiind sfârșitul procedurii în litigiu ar echivala cu înlocuirea rolului Consiliului de Stat, singurul organ competent să decidă soarta procedurii inițiate de reclamant (a se vedea, mutatis mutandis Gutsia și alții c. Grecia (dec.), nr. 72983/01, 25 septembrie 2003 Theodoropoulos și alte c. Grecia, 16696/02, § 14, 15 iulie 2004). Curtea constată, prin urmare, că procedura a început la 16 decembrie 1996, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 12 martie 2002, cu Actul nr. 1135/2002 al Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat cinci ani și două luni pentru trei grade de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii Guvernul consideră că durata procedurii nu a fost excesivă și afirmă, în plus, că provocarea litigiului nu era importantă din cauza faptului că suma solicitată de reclamant era de aproximativ 352 EUR. Reclamantul susține că procedura lentă rezultă în principal din comportamentul autorităților judiciare sesizate și adaugă că cauza nu a prezentat o complexitate deosebită și că a manifestat diligență în desfășurarea cazului său. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). În primul rând, Curtea consideră că cauza nu prezenta nicio dificultate specială și că reclamantul nu a lipsit de diligență în desfășurarea cauzei sale. În al doilea rând, în ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea consideră că nu li se pot reproșa perioade de inactivitate sau de încetinire nejustificată. În această privință, Curtea amintește că procedura s-a extins pe o perioadă de cinci ani și două luni, ceea ce nu este în sine nejustificat pentru trei grade de jurisdicție. În special, procedura a durat un an, trei luni și treizeci de zile în fața Tribunalului Administrativ din Atena, unsprezece luni și unsprezece zile în fața Curții Administrative de Apel din Atena și un an și nouă luni în fața Consiliului de Stat. În opinia Curții, aceste termene sunt departe de a fi neraționale. În plus, ritmul procedurii în fața tuturor instanțelor a fost susținut. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în cazul de față, justiția nu a fost efectuată cu întârzieri adecvate pentru a compromite eficiența și credibilitatea acesteia ( Katte Klitsche de la Grange c. Italia, Hotărârea din 27 octombrie 1994, seria A n 39 alin. 61). În consecință, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Curtea amintește că art. 13 din convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită să se prevaleze de drepturile și libertățile Convenției, astfel cum pot fi consacrate acestora. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință solicitarea unei căi de atac interne care să permită examinarea conținutului unui Pe baza convenției și a unei redresări adecvate (a se vedea, printre altele, Kudla c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 157, CE Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul se plângea, de asemenea, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță, precum și de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. (1) Ulterior, acesta a declarat că dorește să renunțe la obiecțiile menționate; Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să mențină aceste obiecții, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție; în plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție și a protocoalelor sale care să impună continuarea examinării obiecțiilor menționate [art. 37 alin. (1) ]. În sfârșit, această parte a cererii trebuie să fie eliminată din rol. Prin urmare, aplicarea articolului 3 din convenție ar trebui să înceteze și să fie declarată inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Loukis Loukis Lukales Președinte
de la requête n
o
32283/02
présentée par Konstantinos ZACHARIS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 14 décembre 2004 en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
D.
Spielmann
,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 5 août 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Konstantinos Zacharis, est un ressortissant grec, né en 1941 et résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M
e
I.
Ktistakis, avocat au barreau de Thèbes. Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M.
M.
Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M.
I.
Bakopoulos, auditeur auprès du Conseil Juridique de l'Etat.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 16 décembre 1996, le requérant, retraité du Corps des Sapeurs-Pompiers, saisit le tribunal administratif d'Athènes d'une action en dommages-intérêts dirigée contre l'Etat, tendant à l'obtention d'une allocation forfaitaire de 120
000 drachmes (environ 352 euros).
Le 15 avril 1998, le tribunal déclara le recours introduit par le requérant irrecevable, car il était dirigé contre l'Etat alors qu'il aurait dû être intenté contre le Fonds des Sapeurs-Pompiers (décision n
o
1402/1998).
Le 18 novembre 1998, le requérant interjeta appel de cette décision.
Le 29 octobre 1999, la cour administrative d'appel d'Athènes confirma la décision attaquée (décision n
o
9783/1999).
Le 22 juin 2000, le requérant se pourvut en cassation.
Le 12 mars 2002, le Conseil d'Etat décida d'annuler la procédure en cassation en application de la loi n
o
2944/2001 qui exclut le pourvoi en cassation pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 2
000
000
drachmes (acte n
o
1135/2002).
1.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure et de l'absence de recours devant les juridictions internes.
2.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint en outre d'une atteinte à son droit d'accès à un tribunal.
3.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint enfin d'une atteinte à son droit au respect de ses biens.
1.
Le requérant se plaint que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention. Les parties pertinentes de cette disposition se lisent ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
En outre, le requérant se plaint qu'il n'existe en Grèce aucune juridiction à laquelle s'adresser lorsqu'une procédure connaît une durée excessive. Il invoque l'article 13 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la durée de la procédure
1.
Période à prendre en considération
Le Gouvernement affirme que la procédure litigieuse s'est terminée le 29
octobre 1999, date à laquelle la cour administrative d'appel d'Athènes a rendu sa décision n
o
9783/1999. A partir de cette date, le requérant était en mesure de connaître l'issue de la procédure devant le Conseil d'Etat, puisque l'objet financier de son litige était inférieur à 2
000 000 drachmes.
Le requérant rétorque que la période à considérer s'est terminée le 12
mars 2002, date à laquelle le Conseil d'Etat a rendu son acte prononçant l'annulation de la procédure.
La Cour n'est pas convaincue par l'argument du Gouvernement, selon lequel la procédure litigieuse s'est terminée le 29 octobre 1999, avec la décision n
o
9783/1999 de la cour administrative d'appel d'Athènes. Considérer cette date comme la fin de la procédure litigieuse équivaudrait à se substituer au rôle du Conseil d'Etat, seul organe compétent pour décider du sort de la procédure engagée devant lui par le requérant (voir,
mutatis mutandis
,
Goutsia et autres c. Grèce
(déc.), n
o
72983/01, 25 septembre 2003
;
Theodoropoulos et autres c. Grèce
, n
o
16696/02, § 14, 15 juillet 2004).
La Cour note, dès lors, que la procédure a débuté le 16 décembre 1996, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes, et s'est terminée le 12
mars 2002, avec l'acte n
o
1135/2002 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré cinq ans et deux mois pour trois degrés de juridiction.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
Le Gouvernement estime que la durée de la procédure n'a pas été excessive. Il affirme, de plus, que l'enjeu du litige n'était pas important du fait que la somme réclamée par le requérant s'élevait à 352 euros environ.
Le requérant affirme que la lenteur de la procédure résulte essentiellement du comportement des autorités judiciaires saisies. Il ajoute que l'affaire ne présentait pas de complexité particulière et qu'il a fait preuve de diligence dans la conduite de son affaire.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Tout d'abord, la Cour considère que l'affaire ne présentait pas de difficulté particulière et que le requérant n'a pas manqué de diligence dans la conduite de son affaire.
Ensuite, s'agissant du comportement des autorités judiciaires, la Cour estime qu'on ne saurait leur reprocher des périodes d'inactivité ou de lenteur injustifiées. Sur ce point, la Cour rappelle que la procédure s'est étendue sur cinq ans et deux mois, ce qui n'est pas en soi déraisonnable pour trois degrés de juridiction. En particulier, la procédure a duré un an, trois mois et trente jours devant le tribunal administratif d'Athènes, onze mois et onze jours devant la cour administrative d'appel d'Athènes et un an et neuf mois devant le Conseil d'Etat. De l'avis de la Cour, ces délais sont loin d'être déraisonnables. De plus, le rythme de la procédure devant toutes les instances était soutenu.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu'en l'espèce, la justice n'a pas été «
administrée avec des retards propres à en compromettre l'efficacité et la crédibilité
» (
Katte Klitsche de la Grange c. Italie
, arrêt du 27
octobre 1994, série A n
o
293-B, p. 39, § 61).
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Sur l'existence de recours effectif
La Cour rappelle que l'article 13 de la Convention garantit l'existence en droit interne d'un recours permettant de se prévaloir des droits et libertés de la Convention tels qu'ils peuvent s'y trouver consacrés. Cette disposition a donc pour conséquence d'exiger un recours interne habilitant à examiner le contenu d'un «
grief défendable
» fondé sur la Convention et à offrir le redressement approprié (voir, parmi d'autres,
Kudla c. Pologne
[GC], n
o
Eu égard à la conclusion ci-dessus concernant le caractère raisonnable de la durée de la procédure, la Cour estime que le requérant n'avait pas, en l'espèce, de grief défendable quant à la violation de son droit à un procès dans un délai raisonnable.
Partant, ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Le requérant se plaignait également, sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention, d'une violation de son droit d'accès à un tribunal, ainsi que d'une atteinte à son droit au respect de ses biens, tel que garanti par l'article
1 du Protocole n
o
1.Par la suite, il a déclaré qu'il souhaitait se désister desdits griefs.
La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir ces griefs, au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime par ailleurs qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n'exige la poursuite de l'examen desdits griefs (Article 37 § 1
in fine
).
Partant, cette partie de la requête doit être rayée du rôle.
En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article
29
§
3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Søren
Nielsen
Loukis
Loukaides
Greffier
Président