CtEDO 09.03.2000 Auto

KALLITSIS contre la GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
09.03.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KALLITSIS contre la GRECE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46351/99 prezentate de Evangelos KALLITSIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la martie 2000 într-o cameră compusă din domnul Fischbach, președintele C.L. Rozakis, B. Conforti, G. Bonello, V. Stráznická P. Lorenzen, domnul Tsatsa-Nikolovska, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 10 ianuarie 1999 și înregistrată la 24 februarie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 22 noiembrie 1999 și cele prezentate ca răspuns de reclamant la 3 ianuarie 2000, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul este un resortisant grec, născut în 1921. Este magistrat pensionat și locuiește în Atena. Circumstanțele speciale ale cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 mai 1996, reclamantul sesizează cea de-a 42-a divizie a Contabilității Generale de Stat (attenționalitatea generală a statului) cu privire la o cerere de reajustare a pensiei sale. Această cerere a fost respinsă la 20 mai 1996 (Decizia nr. 5729/1995). La 19 decembrie 1996, Camera a doua a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo) infirmă decizia atacată și stabilește cuantumul pensiei suplimentare care trebuia acordată reclamantului, precizând că anumite sume trebuiau plătite imediat (hotărârea nr. 2133/1996). La 27 iunie 1997, reclamantul s-a ocupat parțial de casare, solicitând reajustarea anumitor sume. În aceeași zi, Parlamentul elen a adoptat Legea nr. 2512/1997 care aducea anumite detalii cu privire la modul de calcul al pensiei pensionarilor. La art. 3 din această lege, referindu-se la cauzele care ar fi fost decise într-un mod contrar dispozițiilor sale, declara orice pretenție referitoare la aceasta și pronunța anularea oricărei proceduri judiciare aferente, eventual pendinte în fața oricărei instanțe. La 13 mai 1998, prin Hotărârea nr. 767/1998, formarea plenară a Curții de Conturi a considerat în primul rând că Legea nr. 2512/1997 nu se află în cauza reclamantului, soluția reținută de A doua Cameră nu contravine dispozițiilor legii menționate anterior. Ulterior, ea a respins recursul reclamantului după o examinare pe fond a cererilor sale. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 18 mai 1998. În caz contrar, a fost lovită de un recurs în casație din partea statului, Hotărârea nr. 2133/1996 al Curții de Conturi a devenit astfel definitivă, iar până în prezent reclamantul nu a atins sumele de care dispune. La 16 decembrie 1998, reclamantul a solicitat contabilității generale a statului să se conformeze hotărârii nr. 2133/1996. La 8 iulie 1999, reclamantul sesizează instanța administrativă în termen de o cerere de a se conforma hotărârii nr. 2133/1996. obținerea unor daune-interese, în temeiul articolului 105 din legea de însoțire a codului civil (a se vedea mai jos), ca urmare a prejudiciului suferit de refuzul administrației de a-i plăti sumele în cauză. Statul este obligat să repare prejudiciul cauzat de actele ilegale sau omisiunile organelor sale în cursul exercitării autorității publice, cu excepția cazului în care actul sau omisiunea a avut loc în lipsă de cunoștință de o dispoziție existentă și destinată să servească interesului public. Persoana vinovată este solidară, sub rezerva dispozițiilor speciale privind răspunderea miniștrilor. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului. Această responsabilitate rezultă din: acte sau omisiuni ilegale. Actele în cauză pot fi, nu numai acte juridice, ci și acte materiale ale administrației, inclusiv acte neexecutive în principiu (Kyriakopoulos, Comentariu din Codul civil, art. 105 din Legea de însoțire a Codului civil, nr. 23 ; Filios, Dreptul contractelor, partea specială, volumul 6, Răspunderea delictuală 1977, § 48 B 112 ; E. Spiliotopoulos, Dreptul administrativ, a treia ediție, § 217; Hotărârea nr. 535/1971 a Curții de Casație; Nomiko Vima , anul 19 , p. 1414; Hotărârea nr. 492/1977 a Curții de Casație; Nomiko Vima , al 16-lea an, p. 75). Admisibilitatea acțiunii în despăgubire este supusă unei condiții: natura ilegală a actului sau a omisiunii. GRIEF Reclamantul se plânge că refuzul autorităților competente de a se conforma hotărârii nr. 2133/1996 a Curții de Conturi nu își recunoaște dreptul la protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile referitoare la drepturile sale cu caracter civil. Cererea a fost depusă la 15 ianuarie 1999 și înregistrată la 24 februarie 1999. La 24 august 1999, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitând să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia acesteia. Guvernul și-a prezentat observațiile la 22 noiembrie 1999, iar reclamantul a răspuns la 16 decembrie 1999. ÎN JUSTIȚIE Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 14 alineatul (1) și art. 2 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, reclamantul se plânge că refuzul autorităților competente de a se conforma hotărârii nr. 2133/1996 a Curții de Conturi nu își recunoaște dreptul la o protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile referitoare la drepturile sale cu caracter civil. Curtea nu este competentă decât să examineze acțiunile prin care se invocă o încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Ea nu este competentă să examineze acțiunile referitoare la presupuse încălcări ale altor instrumente internaționale sau ale dreptului intern. Prin urmare, aceasta nu va lua în considerare cererea decât la unghiul articolului 6 1 din Convenție, ale cărei părți interesate au la dispoziție orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, guvernul pledează în favoarea cererii de nerespectare a termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție. În special, guvernul afirmă că reclamantul nu a sesizat Curtea în termen de șase luni de la data notificării hotărârii nr. 767/1998 a formării plenare a Curții de Conturi. Guvernul susține, de asemenea, că cererea trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, cauza fiind în prezent în curs de desfășurare în fața instanței administrative da . Guvernul observă în special că despăgubirile care ar putea fi acordate reclamantului ar putea consta într-o sumă importantă cu titlu de despăgubiri și, prin urmare, ar avea ca efect remedierea presupuselor încălcări. Guvernul solicită, de asemenea, Curții să respingă cererea de incompatibilitate materială cu dispozițiile Convenției. El consideră că, prin cererea sa în fața Curții, recurentul tinde să obțină o reajustare a cuantumului pensiei sale. Guvernul în deduce că este necesar să se aplice jurisprudența Curții cu privire la funcționari și, prin urmare, să decidă că contestația nu se referă la un drept civil § 1 din Convenție. În ceea ce privește fondul, guvernul susține că, în temeiul Legii nr. 2512/... cazul reclamantului a fost clasat și revendicările sale au fost prescrise. Astfel, refuzul contabilității generale a statului membru în cauză de a executa Hotărârea nr. 2133/1996 a celei de-a doua Camere a Curții de Conturi este conform cu această lege, nu este ilegal și nu aduce atingere art. 6 din Convenție. Reclamantul combate teza guvernului. Excepțiile preliminare ale guvernului Curtea amintește că, în termenii articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive [Note1] Or, atunci când presupusa încălcare constă într-o situație continuă, termenul de șase luni începe să curgă numai din momentul în care această situație continuă (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Hornsby c. Grecia din 19 martie 1997, Rec., 1997, p. 508, § 35). În cazul de față, Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu se plânge de procedura pe care a inițiat-o în fața Curții de Conturi, ci de refuzul autorității competente de a-i plăti pensia suplimentară de care a fost recunoscut titular la sfârșitul procedurii respective. Acest refuz, care rămâne întotdeauna împotriva reclamantului, se rezumă într-o situație continuă. Prin urmare, termenul de șase luni nu este aplicabil în prezenta cauză. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția de întârziere invocată de guvern. Curtea amintește că Regula de epuizare a căilor de atac interne reluate în art. 35 alin. (1) din Convenție impune persoanelor care doresc să inițieze împotriva statului o acțiune în fața unui organism judiciar sau arbitral internațional obligația de a utiliza anterior acțiunile pe care le oferă sistemul juridic al țării lor. Prin urmare, nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea lor juridică internă. Pentru a se putea considera că a respectat regula, un reclamant trebuie să se prevaleze de căile de atac disponibile în mod normal și suficiente pentru a-i permite să obțină despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar (a se vedea, printre altele, Hotărârea Assenov și alții c. Bulgaria din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., p. 3286 § 85). În speță, Curtea remarcă faptul că art. 105 din legea de însoțire a codului civil, care consacră răspunderea extracontractuală a administrației publice, în ceea ce privește acțiunea referitoare la o condiție : natura ilegală a unui act sau a unei omisiuni cu ocazia exercitării autorității publice; cu toate acestea, guvernul însuși susține că refuzul administrației care face obiectul prezentei acțiuni nu este obligatoriu, deoarece este conform dispozițiilor Legii nr. 2512/1997. În aceste condiții, Curtea consideră că nu s-a demonstrat că calea de atac în cauză este eficientă; prin urmare, este necesar să se respingă excepția de neobosire a căilor de atac interne impuse de guvern. Curtea arată că cererea nu se referă la dreptul reclamantului de a revendica o creștere a pensiei sale, ci la refuzul administrației de a se conforma unei hotărâri judecătorești care îl recunoaște titular al acestui drept. Or, Curtea a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația ca administrația să se supună unei hotărâri sau hotărâri pronunțate de cea mai înaltă instanță administrativă a statului în materie (a se vedea Hotărârea Hornsby c. Grecia citată anterior, p. 510-511, punctul 40 și următoarele). În plus, presupunând chiar că guvernul elen înțelege prin această excepție de la obligația de a declara că procedura în fața Curții de Conturi nu se referea la drepturile de caracter civil ale reclamantului, Curtea amintește că, într-o hotărâre recentă, Curtea a statuat că litigiile în materie de pensii intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999, care urmează să fie publicată în Repertoriul Hotărârilor și Hotărârilor 1999, § 67. Prin urmare, dorește să respingă excepția din care face parte. Curtea a efectuat o examinare preliminară a tezelor elaborate de părți și consideră că acestea ridică probleme de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare de fond. Prin urmare, cererea nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nefondare. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară request requestable toate mijloacele de fond rezervate. S. Dolle M. Fischbach Premier Președinte [Note1] Aceste dispozitive pot fi precedate de o decizie de atașare a cererilor:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-03-09
0,98
LOGOTHETIS contre la GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46352/99 présentée par Ioannis LOGOTHETIS contre Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 9 mars 2000 en une chambre composée de M. M. Fisc
CtEDO 2004-12-02
0,97
KALLITSIS (N° 4) c. GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 38682/02 présentée par Evaggelos KALLITSIS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 2 décembre 2004 en une chambre composée de :
CtEDO 2001-03-08
0,97
KOLOKOTRONIS contre la GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n° 52428/99 présentée par Stylianos KOLOKOTRONIS contre Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 8 mars 2001 en une chambre composée de MM. A.B. Baka, président, C.L. R
CtEDO 2001-03-29
0,97
MARINAKOS contre la GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 49282/99 présentée par Ioannis MARINAKOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 29 mars 2001 en une chambre composée de MM. A.B
CtEDO 2002-12-12
0,96
TSOLAKIDIS contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 5313/02 présentée par Christos TSOLAKIDIS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 12 décembre 2002 en une chambre com
Sursă