SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 33660/02 prezentate de Christos FOTOPOULOS și Constantinos PSINAS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se întrunește la 14 decembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić dnii Spielmann S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 septembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINIȚIE Reclamanții, dnii Christos Fotopoulos și Constantinos Psinas, sunt resortisanți greci, născuți în 1937 și 1936 și rezidenți în Atena. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul I. Ktistakis, avocat în baroul din Thiva. Guvernul grec ( K. Georgiadis, auditor la Consiliul Juridic al statului. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 decembrie 1996, reclamanții, pensionații de la Corpul Saparor-Pompieri, au sesizat instanța administrativă din Atena cu o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului, în vederea obținerii unei alocații forfetare de 162 000 de drahme (aproximativ 475 de euro). Ei susțineau că refuzul de a le plăti alocația menționată anterior a încălcat principiul echității, garantat prin art. 4 din Constituția Greciei, pensionarii armatei primind deja această alocație. La 15 aprilie 1998, Tribunalul a declarat acțiunea introdusă de reclamanții inadmisibili, pe motiv că acesta era îndreptat împotriva statului în timp ce ar fi trebuit să fie intentat împotriva Fondului Pompierilor Sapari (Decizia nr. 1401/1998). La 20 octombrie 1998, reclamanții au solicitat această decizie. La 21 aprilie 2000, Curtea Administrativă de Apel din Atena a confirmat decizia atacată (Decizia nr. 3248/2000). La 27 noiembrie 2000, reclamanții s-au ocupat de Casație. La 13 martie 2002, Consiliul de Stat a decis anularea procedurii de Casație în temeiul Legii nr. 2944/2001, publicată la 8 martie 2002, octombrie 2001, care exclude recursul în casare pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 2 000 000 drachme (actul nr. 1161/2002). GRIFS invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii și de lipsa unei căi de atac în fața instanțelor interne. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng, în plus, de încălcarea dreptului lor de acces la o instanță. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 coroborat cu art. 14 din convenție, reclamanții se plâng, în sfârșit, de încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor. 6 alin. (1) din Convenție. Părțile relevante ale acestei dispoziții se citesc astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În plus, reclamanții se plâng că în Grecia nu există nicio instanță la care să se adreseze atunci când o procedură are o durată excesivă și invocă art. 13 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Pe durata procedurii 1. Perioada care trebuie luată în considerare Guvernul susține că procedura în litigiu s-a încheiat la 8 octombrie 2001, data publicării Legii nr. 2994/2001, excluzând recursul în casație în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 2 000 000 drahme. Guvernul susține că actul nr. 1161/2002 al Consiliului de Stat nu avea caracter executoriu, întrucât declarase pur și simplu anularea instanței. Reclamanții reclamau că perioada care trebuia luată în considerare s-a încheiat la 13 martie 2002, data la care Consiliul de Stat și-a pronunțat acțiunea pronunțând anularea procedurii. Curtea nu este convinsă de argumentul guvernului potrivit căruia procedura în litigiu s-a încheiat la 8 octombrie 2001, cu publicarea Legii nr. 2994/2001. Considerarea acestei date ca fiind sfârșitul procedurii în litigiu ar echivala cu înlocuirea rolului Consiliului de Stat, singurul organism competent să decidă soarta procedurii inițiate în fața reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis Gutsia și alții, Grecia (dec.), nr. 72983/01, 25 septembrie 2003 Theodoropoulos și alții c. Grecia, n 16696/02, § 14, 15 iulie 2004). Curtea ia notă, prin urmare, că procedura a început la 16 decembrie 1996, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 13 martie 2002, cu actul n 1161/2002 al Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat cinci ani, două luni și 28 de zile pentru trei grade de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii Guvernul consideră că durata procedurii nu a fost excesivă. Reclamanții susțin că procedura lentă rezultă în principal din comportamentul autorităților judiciare sesizate și adaugă că cauza nu prezenta o complexitate deosebită și că au manifestat diligență în desfășurarea cazului lor. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). În primul rând, Curtea consideră că cauza nu prezenta nicio dificultate specială și că reclamanții nu au lipsit de diligență în desfășurarea cauzei lor. În al doilea rând, în ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea consideră că nu li se pot reproșa perioade de inactivitate sau de încetinire nejustificată. Cu privire la acest aspect, Curtea amintește că procedura durează în total cinci ani, două luni și 28 de zile, ceea ce nu este în sine nejustificat pentru trei grade de jurisdicție. În special, procedura a durat un an, trei luni și treizeci de zile în fața Tribunalului Administrativ din Atena, un an, șase luni și o zi în fața Curții Administrative de Apel din Atena și un an, trei luni și șaisprezece zile în fața Consiliului de Stat. În opinia Curții, aceste termene sunt departe de a fi iraționale. În plus, ritmul procedurii în fața tuturor instanțelor a fost susținut. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în cazul de față, justiția nu a fost efectuată cu întârzieri adecvate pentru a pune în pericol eficacitatea și credibilitatea acesteia ( Katte Klitsche de la Grange c. Italia, Hotărârea din 27 octombrie 1994, seria A n 293-B, p. 39, § 61). Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și (4) din Convenție. Cu privire la existența unei căi de atac efective Curtea amintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită invocarea drepturilor și libertăților Convenției, astfel cum pot fi consacrate acestora. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință solicitarea unei căi de atac interne care să permită examinarea conținutului unui Pe baza convenției și a unei redresări adecvate (a se vedea, printre altele, Kudla c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 157, CE Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamanții se plângeau, de asemenea, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, de o încălcare a dreptului lor de acces la o instanță, precum și de o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție și, ulterior, au declarat că doresc să renunțe la aceste obiecții. Curtea concluzionează că reclamanții nu mai intenționează să mențină aceste obiecțiuni, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție și consideră că nicio situație specială privind respectarea drepturilor garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării respectivelor obiecțiuni [art. 37 alineatul (1) in fine Participă, această parte a cererii trebuie eliminată din rol. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 3 din convenție și să se declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Loukis LOUCAIDES Premier
de la requête n
o
33660/02
présentée par Christos FOTOPOULOS et Constantinos PSINAS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 14 décembre 2004 en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
D.
Spielmann
,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 septembre 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, MM. Christos Fotopoulos et Constantinos Psinas, sont des ressortissants grecs, nés respectivement en 1937 et 1936 et résidant à Athènes. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M.
M.
Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 16 décembre 1996, les requérants, retraités du Corps des Sapeurs-Pompiers, saisirent le tribunal administratif d'Athènes d'une action en dommages-intérêts dirigée contre l'Etat, tendant à l'obtention d'une allocation forfaitaire de 162
000 drachmes (environ 475 euros). Ils alléguaient que le refus de leur verser l'allocation susmentionnée méconnaissait le principe d'équité, garanti par l'article 4 de la Constitution grecque, les retraités de l'armée ayant déjà perçu ladite allocation.
Le 15 avril 1998, le tribunal déclara le recours introduit par les requérants irrecevable, au motif que celui-ci était dirigé contre l'Etat alors qu'il aurait dû être intenté contre le Fonds des Sapeurs-Pompiers (décision n
o
1401/1998).
Le 20 octobre 1998, les requérants interjetèrent appel de cette décision.
Le 21 avril 2000, la cour administrative d'appel d'Athènes confirma la décision attaquée (décision n
o
3248/2000).
Le 27 novembre 2000, les requérants se pourvurent en cassation.
Le 13 mars 2002, le Conseil d'Etat décida d'annuler la procédure en cassation en application de la loi n
o
2944/2001, publiée le 8
octobre 2001, qui exclut le pourvoi en cassation pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 2
000 000 drachmes (acte n
o
1161/2002).
1.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure et de l'absence de recours devant les juridictions internes.
2.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent en outre d'une atteinte à leur droit d'accès à un tribunal.
3.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1 combiné avec l'article 14 de la Convention, les requérants se plaignent, enfin, d'une atteinte à leur droit au respect de leurs biens.
1.
Les requérants se plaignent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention. Les parties pertinentes de cette disposition se lisent ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
En outre, les requérants se plaignent qu'il n'existe en Grèce aucune juridiction à laquelle s'adresser lorsqu'une procédure connaît une durée excessive. Ils invoquent l'article 13 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la durée de la procédure
1.Période à prendre en considération
Le Gouvernement affirme que la procédure litigieuse s'est terminée le 8
octobre 2001, date de publication de la loi n
o
2944/2001, excluant le pourvoi en cassation devant le Conseil d'Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 2
000 000 drachmes. Le Gouvernement argue que l'acte n
o
1161/2002 du Conseil d'Etat n'avait pas de caractère exécutoire, puisqu'il avait simplement déclaré l'annulation de l'instance.
Les requérants rétorquent que la période à considérer a pris fin le 13
mars 2002, date à laquelle le Conseil d'Etat a rendu son acte prononçant l'annulation de la procédure.
La Cour n'est pas convaincue par l'argument du Gouvernement, selon lequel la procédure litigieuse s'est terminée le 8 octobre 2001, avec la publication de la loi n
o
2944/2001. Considérer cette date comme la fin de la procédure litigieuse équivaudrait à se substituer au rôle du Conseil d'Etat, seul organe compétent pour décider du sort de la procédure engagée devant lui par les requérants (voir,
mutatis mutandis
,
Goutsia et autres c. Grèce
(déc.), n
o
72983/01, 25 septembre 2003
;
Theodoropoulos et autres c.
Grèce
, n
o
16696/02, § 14, 15 juillet 2004).
La Cour note, dès lors, que la procédure a débuté le 16 décembre 1996, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes et s'est terminée le 13
mars 2002, avec l'acte n
o
1161/2002 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré cinq ans, deux mois et vingt-huit jours pour trois degrés de juridiction.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
Le Gouvernement estime que la durée de la procédure n'a pas été excessive.
Les requérants affirment que la lenteur de la procédure résulte essentiellement du comportement des autorités judiciaires saisies. Ils ajoutent que l'affaire ne présentait pas de complexité particulière et qu'ils ont fait preuve de diligence dans la conduite de leur affaire.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Tout d'abord, la Cour considère que l'affaire ne présentait pas de difficulté particulière et que les requérants n'ont pas manqué de diligence dans la conduite de leur affaire.
Ensuite, s'agissant du comportement des autorités judiciaires, la Cour estime qu'on ne saurait leur reprocher des périodes d'inactivité ou de lenteur injustifiées. Sur ce point, la Cour rappelle que la procédure dura au total cinq ans, deux mois et vingt-huit jours, ce qui n'est pas en soi déraisonnable pour trois degrés de juridiction. En particulier, la procédure a duré un an, trois mois et trente jours devant le tribunal administratif d'Athènes, un an, six mois et un jour devant la cour administrative d'appel d'Athènes et un an, trois mois et seize jours devant le Conseil d'Etat. De l'avis de la Cour, ces délais sont loin d'être déraisonnables. De plus, le rythme de la procédure devant toutes les instances était soutenu.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu'en l'espèce, la justice n'a pas été «
administrée avec des retards propres à en compromettre l'efficacité et la crédibilité
» (
Katte Klitsche de la Grange c. Italie
, arrêt du 27
octobre 1994, série A n
o
293-B, p. 39, § 61).
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Sur l'existence de recours effectif
La Cour rappelle que l'article 13 de la Convention garantit l'existence en droit interne d'un recours permettant de se prévaloir des droits et libertés de la Convention tels qu'ils peuvent s'y trouver consacrés. Cette disposition a donc pour conséquence d'exiger un recours interne habilitant à examiner le contenu d'un «
grief défendable
» fondé sur la Convention et à offrir le redressement approprié (voir, parmi d'autres,
Kudla c. Pologne
[GC], n
o
Eu égard à la conclusion ci-dessus concernant le caractère raisonnable de la durée de la procédure, la Cour estime que les requérants n'avaient pas, en l'espèce, de grief défendable quant à la violation de leur droit à un procès dans un délai raisonnable.
Partant, ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Les requérants se plaignaient également, sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention, d'une violation de leur droit d'accès à un tribunal, ainsi que d'une atteinte à leur droit au respect de leurs biens, tel que garanti par l'article 1 du Protocole n
o
1 combiné avec l'article 14 de la Convention. Par la suite, ils ont déclaré qu'ils souhaitaient se désister desdits griefs.
La Cour en conclut que les requérants n'entendent plus maintenir ces griefs, au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime par ailleurs qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n'exige la poursuite de l'examen desdits griefs (article 37 § 1
in fine
).
Partant, cette partie de la requête doit être rayée du rôle.
En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29
§
3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Søren
Nielsen
Loukis LOUCAIDES
Greffier
Président