AFFAIRE ATHANASIOU c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

01.06.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ATHANASIOU c. GRECE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

În cazul Georgiou c. Grecia [†] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. Loucaide președinte C.L. Rozakis mis Tulkens Steiner domnii hagiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și ai dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 11 mai 2006, înmânați hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 10691/04) îndreptată împotriva Republicii Elene, printre care și un resortisant al acestui stat, M. Athanasios Georgiou [ ‡] reclamantul a sesizat Curtea la data de 3 martie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul I. Ktistakis și de domnul Yannopoulos, avocați la barourile din Thiva și, respectiv, Atena. La 21 martie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 23 iunie 1995, recurentul sesizează Tribunalul Administrativ din Atena cu privire la o acțiune împotriva Organismului de Securitate Socială (denumit în continuare IKA, IKA, care intenționa să-l condamne pe acesta din urmă la plata unor despăgubiri. Reclamantul susținea că a plătit în mod necuvenit IKA o sumă cu titlu de cotizații. La 30 aprilie 1996, instanța și-a respins acțiunea (Decizia nr. 5632/1996). La 7 noiembrie 1996, reclamantul a făcut apel. La 21 iunie 2001, Curtea Administrativă de Apel din Atena a confirmat decizia atacată (Decizia nr. 3041/2001). La 21 iunie 2002, reclamantul s-a ocupat de casare. Ședința a fost stabilită la 3 noiembrie 2003, data la care aceaceasta a fost suspendată din cauza grevei avocaților din baroul Atenei și a absenței reclamantului. Ședința a avut loc în cele din urmă la 17 noiembrie 2003. La 6 iulie 2004, Consiliul de Stat l-a decăzut pe reclamant (hotărârea nr. 1949/2004). PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 10. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Guvernul s-a opus acestei teze și susține că instanța administrativă și Curtea de Apel au luat o hotărâre într-un interval de timp rezonabil și susține că reclamantul era parțial responsabil pentru unica amânare a cazului în fața Consiliului de Stat 12. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 iunie 1995, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 6 iulie 2004, cu Hotărârea nr. 1949/2004 a Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat peste nouă ani pentru trei grade de jurisdicție. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Tsaras c. Grecia, n 5085/03, § 15-17, 4 august 2005 16. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 17. Reclamantul se plânge, de asemenea, că în Grecia nu există nicio instanță căreia să i se adreseze pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 19. Guvernul afirmă de la început că art. 6 alineatul (1) din Convenție este o lex specialis în raport cu art. 13 și nu este necesar să se decidă și asupra acestui motiv. În orice caz, guvernul susține că reclamantul ar fi putut să introducă împotriva magistraților care au luat cazul său acțiunea prevăzută la art. 105 din legea de însoțire a codului civil. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului, care rezultă din acte sau omisiuni ilegale. Potrivit guvernului, reclamantul ar fi putut introduce, de asemenea, o acțiune de luare în custodie parțială (αγωγή κακακοδικίας) împotriva acestor magistrați sau ar fi putut solicita ministrului justiției să inițieze o procedură disciplinară împotriva acestora. 20. Reclamantul susține că acțiunile propuse de guvern nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20. 13, deoarece acestea vizează doar sancționarea comportamentului personal al judecătorilor și nu oferă o redresare directă a situației incriminate; în plus, reclamantul subliniază că guvernul nu produce niciun exemplu juridic de aplicare efectivă a acțiunilor propuse. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI). 22. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferea persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, nr 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003 și Aggelopoulos c. Grecia, n. 43848/02, §§ 21-25, 9 iunie 2005).În speță, Curtea nu face distincție între niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență, cu atât mai mult cu cât guvernul nu demonstrează că ordinea juridică elenă a avut între timp o astfel de cale de atac. 23. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Cu titlu alternativ, guvernul afirmă că suma alocată pentru prejudiciul moral nu poate depăși 2 000 EUR. 27. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 28. Reclamantul solicită, de asemenea, 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 29. Guvernul afirmă că pretențiile reclamantului sunt vagi și nejustificate. 30. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a hotărât deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și, prin urmare, trebuie să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea Capanuano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate și a Curții. Prin urmare, el încearcă să respingă pretențiile sale cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucares modulier Președinte [*] La rejudecare a fost numit anterior Athanasiou c. Grecia. [†] Rectificat la 28/1/2010: în loc de Atanasiou c. Grecia [\] Rectificat la 28/1/2010 : în loc de Georgios Atanasiou