SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GRECIA Cerere n 25559/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 martie 2006 DEFINITIVF 02/06/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza M.A. c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis mis Tulkens Steiner domnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecătorii și ai domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2006, renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 25559/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M.A. reclamanta La data de 1 august 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind libertatea fundamentale). Recurenta este reprezentată de domnul L. Pegiadis, avocat în Baroul de Onoare. Guvernul grec (atît) este reprezentat de delegatul agentului său, dl Skiani, șezând pe lângă Consiliul Juridic al statului. La 19 octombrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, reclamanta este psihiatră. La 29 noiembrie 1996, a fost deschisă la cererea Ministerului Sănătății o anchetă administrativă sub jurământ (ένορκη διοικητική ε În special, mai mulți medici, inclusiv reclamanta, au fost bănuiți că au emis ordonanțe false în favoarea laboratoarelor private care le-ar fi plătit comisioane pentru analizele biologice prescrise în detrimentul caselor de asigurări sociale. La 3 septembrie 1997, recurenta a fost audiată în cadrul anchetei administrative deschise. La data de 31 decembrie 1997, concluziile acestei anchete au fost prezentate procurorului districtual, care a dispus audierea martorilor la data de 5 aprilie 1998, iar la data de 5 aprilie 1998, s-a inițiat o procedură penală împotriva a cinci medici, inclusiv reclamanta, pentru complicitate la fraudă, fraudă și falsificare, iar la data de 20 septembrie 1999, procurorul a trimis reclamanta și alți patru medici în judecată. La 18 februarie 2003, după opt amânări în instanță, din care nici unul nu este imputat reclamantei, instanța corecțională a reclamantului (judecata nr. 15927/2003). În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 10. Recurenta a declarat că durata procedurii penale pe care a făcut-o, a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Pe admisibilitate 11. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Guvernul susține că perioada anterioară trimiterii recurentei în instanță nu trebuie să fie luată în considerare, deoarece aceasta din urmă nu era considerată încă ca fiind "acuzată 13. Potrivit recurentei, perioada care trebuie luată în considerare a început atunci când aceaceasta a fost audiată în cadrul anchetei administrative sub jurământ. 14. Curtea amintește că, în materie penală, termenul rezonabil a fost" În cazul în care o persoană este acuzată sau acuzată, aceasta poate să aibă o dată anterioară sesizării instanței de judecată, în special a arestării, a arestării și a inițierii investigațiilor preliminare. precum notificarea oficială, din partea autorității competente, a reproșului de a fi comis o infracțiune, idee care corespunde, de asemenea, noțiunii de impact semnificativ asupra situației suspectului (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 15 iulie 1982, seria A n 51, p. 33, § 73 Loureat c. Franța, n 44964/98, § 29, 13 februarie 2003). În speță, Curtea este de părere că procedura a început la 3 septembrie 1997, data la care reclamanta a fost audiată în cadrul anchetei administrative sub jurământ privind persoanele suspectate de a fi redactat hotărâri false (a se vedea, Pothulakis c. Grecia, nr 16771/02, §§ 15-17, 15 iulie 2004). În februarie 2003, cu hotărârea Tribunalului de Justiție al Tribunalului de Justiție al reclamantului, care a durat cinci ani și, prin urmare, mai mult de cinci luni pentru un grad de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 16. Potrivit guvernului, durata procedurii de recurs se explică în principal prin complexitatea cauzei care impunea o examinare aprofundată, în special în cadrul anchetei administrative sub jurământ. În plus, guvernul susține că procedura în fața organelor sesizate a fost efectuată cu celeritate, având în vedere în special caracterul serios al acuzațiilor. 17. Recurenta ia notă de faptul că tribunalul a fost amânat de opt ori, ceea ce guvernul nu contestă, din motive care nu îi erau imputabile. 18. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Pothulakis c. Grecia, citată anterior, §§ 18-25). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că o constatare de încălcare ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Cu titlu alternativ, guvernul afirmă că o sumă de 1 000 EUR ar constitui o satisfacție suficientă. 24. Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, aceasta decide să acorde reclamantei 7 000 EUR pentru prejudiciile morale. Procedură și cheltuieli de judecată 25. Recurenta solicită, de asemenea, 3 666,86 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 1 500 EUR pentru cei implicați în fața Curții. Aceasta furnizează două facturi cu o valoare totală de 2 639,76 EUR pentru procedurile în fața instanțelor interne și una de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții. 26. Guvernul afirmă că este necesar să se retragă această cerere, deoarece reclamanta nu a luat suficient cuvântul, ci a remarcat că obiectul cererii a fost simplu și repetitiv. În mod alternativ, consideră că suma alocată recurentei nu poate depăși 500 EUR. 27. Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile judiciare pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 33202/96, § 27, 28 mai 2002). 28. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri ar putea duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că trebuie, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37).În sfârșit, Curtea constată că recurenta prezintă două facturi în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne. În acest sens, Curtea acordă recurentei 500 EUR. 29. În ceea ce privește cheltuielile suportate în vederea reprezentării recurentei în fața acesteia, Curtea constată că aceasta prezintă o dovadă justificativă privind cheltuielile și cheltuielile suportate. Având în vedere caracterul rezonabil al valorii acestora, Curtea acceptă totalitatea pretențiilor recurentei și îi alocă în acest titlu 1 500 EUR. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 7 000 EUR (7 000 EUR) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 2 martie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
M.A. c. GRÈCE
(
Requête n
o
25559/03)
ARRÊT
2 mars 2006
02/06/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire M.A. c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
mes
F.
Tulkens
,
E.
Steiner
,
MM.
K.
Hajiyev
,
D.
Spielmann,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 février 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
25559/03) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M.A.
(«
la requérante
»), a saisi la Cour le 1
er
août 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, M
me
G.
Skiani, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.
3.
Le 19 octobre 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est psychiatre. Le 29 novembre 1996, une enquête administrative sous serment (ένορκη διοικητική εξέταση) fut ouverte à la demande du ministère de la Santé. En particulier, plusieurs médecins, dont la requérante, étaient soupçonnés d’avoir rédigé de fausses ordonnances au profit de laboratoires privés qui leur auraient versé des commissions sur les analyses biologiques prescrites au détriment des caisses de sécurité sociale.
5.
Le 3 septembre 1997, la requérante fut entendue dans le cadre de l’enquête administrative ouverte.
6.
Le 31 décembre 1997, les conclusions de cette enquête furent soumises au procureur. Ce dernier ordonna alors l’audition des témoins.
7.
Le 5 avril 1998, une procédure pénale fut engagée contre cinq médecins, dont la requérante, pour complicité de fraude, faux et usage de faux.
8.
Le 20 septembre 1999, le procureur renvoya la requérante et quatre autres médecins en jugement.
9.
Le 18 février 2003, après huit ajournements de l’audience, dont aucun n’est imputable à la requérante, le tribunal correctionnel d’Athènes acquitta la requérante (jugement n
o
15927/2003).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
10.
La requérante allègue que la durée de la procédure pénale dont elle fit l’objet, a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
A.
Sur la recevabilité
11.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Période à prendre en considération
12.
Le Gouvernement soutient que la période antérieure au renvoi de la requérante en jugement ne doit pas être prise en compte, car celle-ci n’était pas encore considérée comme «
accusée
».
13.
Selon la requérante, la période à considérer a débuté lorsque celle-ci fut entendue dans le cadre de l’enquête administrative sous serment.
14.
La Cour rappelle qu’en matière pénale, le «
délai raisonnable
» de l’article 6 § 1 débute dès l’instant où une personne se trouve «
accusée
»
; il peut s’agir d’une date antérieure à la saisine de la juridiction de jugement, celles notamment de l’arrestation, de l’inculpation et de l’ouverture des enquêtes préliminaires. L’«
accusation
», au sens de l’article 6 § 1, peut se définir «
comme la notification officielle, émanant de l’autorité compétente, du reproche d’avoir accompli une infraction pénale
», idée qui correspond aussi à la notion de «
répercussions importantes sur la situation
» du suspect (voir, notamment,
Eckle c. Allemagne
, arrêt du 15 juillet 1982, série A n
o
51, p. 33, § 73
;
Louerat c. France
, n
o
44964/98, § 29, 13 février 2003).
15.
En l’occurrence, la Cour est d’avis que la procédure débuta le 3
septembre 1997, date à laquelle la requérante fut entendue dans le cadre de l’enquête administrative sous serment portant sur les personnes soupçonnées d’avoir rédigé de fausses ordonnances (voir,
Pothoulakis c.
Grèce
, n
o
16771/02, §§ 15-17, 15
juillet 2004). Elle s’est terminée le 18
février 2003, avec l’arrêt du tribunal correctionnel d’Athènes acquittant la requérante. Elle a donc duré cinq ans et plus que cinq mois pour un degré de juridiction.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
16.
Selon le Gouvernement, la durée de la procédure s’explique essentiellement par la complexité de l’affaire qui exigeait un examen approfondi surtout dans le cadre de l’enquête administrative sous serment. Au demeurant, le Gouvernement fait valoir que la procédure devant les organes saisis a été menée avec célérité, vu notamment le caractère sérieux des accusations.
17.
La requérante note que l’audience fut ajournée à huit reprises, ce que le Gouvernement ne conteste pas, pour des raisons qui ne lui étaient pas imputables.
18.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
19.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir
Pothoulakis c. Grèce
, précité, §§ 18-25).
20.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
La requérante réclame 30
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
23.
Le Gouvernement estime qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. A titre alternatif, le Gouvernement affirme qu’une somme de 1
000 EUR constituerait une satisfaction équitable suffisante.
24.
La Cour estime que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du «
délai raisonnable
» a causé à la requérante un préjudice moral justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle décide d’octroyer à la requérante 7
000
EUR au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
25.
La requérante demande également 3
666,86 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et 1
500 EUR pour ceux encourus devant la Cour. Elle fournit deux factures d’un montant total de 2
639,76 EUR pour les procédures devant les juridictions internes et une autre de 1
500 EUR concernant la procédure devant la Cour.
26.
Le Gouvernement affirme qu’il convient d’écarter cette demande, car la requérante ne l’étaye pas suffisamment. Il note, de plus, que l’objet de la requête était simple et répétitif. Alternativement, il estime que la somme allouée à la requérante ne saurait dépasser 500 EUR.
27.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (
Beyeler c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
33202/96, § 27, 28 mai 2002).
28.
S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres,
Capuano c. Italie
, arrêt du 25
juin 1987, série A n
o
119-A, p. 15, §
37). En l’occurrence, la Cour note que la requérante produit deux factures en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions internes. Statuant en équité, la Cour accorde à ce titre à la requérante 500 EUR.
29.
En ce qui concerne les frais exposés pour les besoins de la représentation de la requérante devant elle, la Cour observe que celle-ci produit une pièce justificative relative aux frais et dépens encourus. Compte tenu du caractère raisonnable du montant de ceux-ci, la Cour accepte la totalité des prétentions de la requérante et lui alloue à ce titre 1
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 7
000 EUR (sept mille euros) pour dommage moral et 2
000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 mars 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président