AFFAIRE KOLECI c. GRECE

STRASBURG 27 aprilie 2006 DEFINIF 27/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Koloci c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis mis Tulkens Vajić domnii Kovler, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători și ai domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 aprilie 2006, Rend la hotărâre că iată, adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 14309/04) îndreptată împotriva Republicii Elene de un resortisant al Albaniei, domnul Alket Koleci ( În conformitate cu art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care a sesizat Curtea la 21 aprilie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 26 mai 2005, Curtea a decis să comunice cauza întemeiat pe durata procedurii guvernului. La 30 mai 2005, guvernul albanez a fost invitat să prezinte, dacă este cazul, observații scrise cu privire la cauza (art. 36 §). 1 din Convenție și 44 alin. (1) din regulament. Acesta nu a răspuns. De fapt, reclamantul s-a născut în 1972. El este în prezent reținut în închisoarea Korydallos (Pire). La 30 martie 2001, reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie pentru trafic de droguri. La 21 august 2001, a fost trimis înapoi în instanță. Februarie 2002, data la care Consiliul reclamantului s-a prezentat în fața instanței și a solicitat o scurtă amânare a cauzei pe motiv că . L La 30 mai 2002, instanța din statul de judecată l-a declarat vinovat pe reclamant și l-a condamnat la condamnare pe viață și la 200 000 EUR pe zi (Decizia nr. 1458-1459-1471-1472-1484-1485/2002). Reclamantul, care a fost reprezentat de un avocat în timpul procesului său, a întrerupt apoi apelul la această decizie. La data stabilită la 15 iunie 2005, la data la care reclamantul, care a făcut recurs în susținerea acestuia, a amânat procesul pe motiv că avocatul său pleda pentru o altă cauză în curs de desfășurare. Instanța de apel a amânat cauza la data de 6 februarie 2006. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA ÎN REGARDA PROCEDURII Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa este întemeiată. Guvernul afirmă că durata procedurii în litigiu nu este critică, ci observă în special că procesul a fost desfășurat cu celeritate și subliniază că reclamantul ar fi putut solicita în apropierea instanței să suspende pedeapsa pentru a evita să fie ținut în așteptarea procesului său în fața acestei instanțe. Guvernul observă, de asemenea, că încuviințarea a fost amânată de două ori la cererea reclamantului. Cu privire la admisibilitate Curtea constată că acest ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Perioada care trebuie luată în considerare 10. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 martie 2001, cu arestarea reclamantului și nu a încetat încă, procedura fiind pendinte în apel și, prin urmare, a durat deja aproximativ cinci ani pentru două instanțe. Caracter rezonabil al duratei procedurii 11. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 12. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 13. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. În special în ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea amintește că la art. 6 nu se solicită o cooperare activă cu autoritățile judiciare. De asemenea, nu i se poate reproșa nici faptul că a profitat pe deplin de posibilitățile pe care le deschidea legislația națională. Cu toate acestea, comportamentul reclamantului constituie un fapt obiectiv, care nu este imputat statului pârât și care intră în discuție pentru a determina dacă a existat sau nu o depășire a termenului rezonabil (a se vedea, printre multe altele, Lechner și Hess c. Austria, Hotărârea din 23 iunie 2008 aprilie 1987, seria A nr 118, p. 19, § 49). Curtea este de acord, în speță, că cele două cereri de amânare depuse de reclamant erau justificate și nu au contribuit în mod nejustificat la durata generală a procedurii. În schimb, Curtea consideră că comportamentul autorităților nu este lipsit de critici. ; Curtea se referă în special la faptul că instanța în apel a fost inițial stabilită la mai mult de trei ani de la introducerea acțiunii, termen care nu a fost justificat în nici un caz de către guvern. 14. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea apreciază că, în juridic, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 15. Fără a invoca o dispoziție a convenției, reclamantul se plânge că a fost condamnat în pofida nevinovăției sale. El face o declarație din unul dintre co-inculpații săi care îl exonerează de orice implicare în traficul de droguri la care este acuzat că a participat. De asemenea, acesta afirmă că nu a putut fi reprezentat de un avocat în timpul procesului său, deoarece niciunul dintre ei nu a vrut să apere un resortisant albanez. În observațiile sale ca răspuns la cele ale guvernului, el a declarat, de asemenea, că a fost lovit de poliție în timpul arestării sale, fără nicio altă precizare. Cu privire la admisibilitatea 16. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe echitatea procedurii, Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante a organelor convenției, conformitatea unui proces cu cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție trebuie, în principiu, să fie examinată pe baza procedurii penale în ansamblul său, și anume după încheierea acesteia (a se vedea, de exemplu, Bernard c. Franța, Hotărârea din 23 Cu toate acestea, în anumite cazuri excepționale, nu se poate exclude decât un element determinat fie în acest moment, pe care îl permite Curții să judece legalitatea procesului într-un stadiu mai timpuriu, chiar înainte ca instanțele naționale să fi pronunțat o hotărâre definitivă în cauză (a se vedea printre altele, Deligiannis c. Grecia. , (dec.), n 5074/03, 5 iunie 2003). Curtea, notând că procedura penală diligentă împotriva reclamantului este în prezent pendinte în fața instanei de recurs, nu face obiectul unor astfel de împrejurări. 17. În ceea ce privește acuzațiile de maltratare pe care le-ar fi suferit reclamantul în momentul arestării sale, presupunând chiar că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea constată că nu există niciun motiv întemeiat. 18. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 20. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 27 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

KOLECI c. GRÈCE

(

Requête n

o

14309/04)

ARRÊT

STRASBOURG

27 avril 2006

DÉFINITIF

27/07/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Koleci c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

mes

F.

Tulkens

,

N.

Vajić

,

MM.

A.

Kovler,

D. Spielmann,

S.E. Jebens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 avril 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

14309/04) dirigée contre la République hellénique par un ressortissant albanais, M. Alket Koleci («

le requérant

»), qui a saisi la Cour le 21 avril 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M

me

Z. Hatzipavlou, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

3.

Le 26 mai 2005, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. Le 30 mai 2005, le gouvernement albanais a été invité à présenter, s’il le désirait, des observations écrites sur l’affaire (articles

36 §

1 de la Convention et 44 § 1 du règlement). Celui-ci n’a pas répondu.

EN FAIT

4.

Le requérant est né en 1972. Il est actuellement détenu à la prison de Korydallos (Pirée).

5.

Le 30 mars 2001, le requérant fut arrêté et placé en détention provisoire pour trafic de drogues. Le 21 août 2001, il fut renvoyé en jugement. L’audience fut fixée au 1

er

février 2002, date à laquelle le conseil du requérant se présenta devant le tribunal et réclama un court ajournement de l’affaire au motif qu’il était malade. L’audience fut reportée au 15 février 2002, date à laquelle le tribunal ajourna à nouveau l’affaire

ex officio

. L’audience fut fixée au 29 mars 2002.

6.

Le 30 mai 2002, la cour d’assises d’Athènes déclara le requérant coupable et le condamna à la réclusion à perpétuité et à 200

000 euros d’amende (décision n

o

1458-1459-1471-1472-1484-1485/2002). Le requérant, qui était représenté par un avocat lors de son procès, interjeta alors appel de cette décision. La cour d’assises ordonna que l’appel n’ait pas d’effet suspensif. L’audience devant la cour d’appel d’Athènes fut fixée au 15 juin 2005, date à laquelle le requérant, justificatifs à l’appui, demanda l’ajournement du procès au motif que son avocat plaidait une autre affaire en cours. La cour d’appel ajourna l’affaire au 6 février 2006.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

7.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

8.

Le Gouvernement affirme que la durée de la procédure litigieuse ne prête pas à critique. Il note en particulier que l’instruction a été menée avec célérité et souligne que le requérant aurait pu demander près la cour d’appel la suspension de sa peine pour éviter d’être détenu dans l’attente de son procès devant cette juridiction. Le Gouvernement note par ailleurs que l’audience fut ajournée à deux reprises à la demande du requérant.

A.

Sur la recevabilité

9.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Période à prendre en considération

10.

La période à considérer a débuté le 30 mars 2001, avec l’arrestation du requérant, et n’a pas encore pris fin, la procédure étant pendante en appel. Elle a donc déjà duré cinq ans environ pour deux instances.

2.

Caractère raisonnable de la durée de la procédure

11.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,

Pélissier et Sassi c. France

[GC], n

o

25444/94, § 67, CEDH 1999-II).

12.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Pélissier et Sassi

précité).

13.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. S’agissant notamment du comportement du requérant, la Cour rappelle que l’article 6 n’exige pas de l’intéressé une coopération active avec les autorités judiciaires. On ne saurait non plus lui reprocher d’avoir tiré pleinement parti des possibilités que lui ouvrait le droit interne. Toutefois, le comportement du requérant constitue un fait objectif, non imputable à l’Etat défendeur et qui entre en ligne de compte pour déterminer s’il y a eu ou non dépassement du «

délai raisonnable

» (voir, parmi beaucoup d’autres,

Lechner et Hess c.

Autriche

, arrêt du 23

avril 1987, série

A n

o

118, p. 19, § 49). La Cour est d’avis, en l’espèce, que les deux demandes d’ajournement déposées par le requérant étaient justifiées et n’ont pas indûment contribué à la durée globale de la procédure. En revanche, elle estime que le comportement des autorités n’est pas exempt de critiques

; la Cour se réfère notamment au fait que l’audience en appel fut initialement fixée plus de trois ans après l’introduction du recours, délai qui n’a aucunement été justifié par le Gouvernement.

14.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

15.

Sans invoquer de disposition de la Convention, le requérant se plaint qu’il a été condamné en dépit de son innocence. Il produit une déclaration d’un de ses co-accusés le disculpant de toute implication dans le trafic de drogues auquel il est accusé d’avoir participé. Il affirme par ailleurs qu’il n’a pas pu être représenté par un avocat lors de son procès, car aucun d’entre eux n’a voulu défendre un ressortissant albanais. Dans ses observations en réponse à celles du Gouvernement, il affirme aussi qu’il a été frappé par la police lors de son arrestation, sans autre précision.

Sur la recevabilité

16.

S’agissant des griefs tirés de l’équité de la procédure, la Cour rappelle que selon une jurisprudence constante des organes de la Convention, la conformité d’un procès aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention doit en principe être examinée sur la base de la procédure pénale dans son ensemble, à savoir une fois celle-ci terminée (voir, par exemple,

Bernard c. France

, arrêt du 23

avril 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-II, p. 879, §

37). Toutefois, dans certains cas exceptionnels, on ne peut exclure qu’un élément déterminé soit à ce point décisif qu’il permette à la Cour de juger de l’équité du procès à un stade plus précoce, avant même que les juridictions nationales aient rendu un jugement définitif dans l’affaire (voir parmi d’autres,

Deligiannis c. Grèce

, (déc.), n

o

5074/03, 5 juin 2003). La Cour, notant que la procédure pénale diligentée contre le requérant est actuellement pendante devant la cour d’appel, ne relève pas de circonstances de ce genre.

17.

S’agissant de l’allégation de mauvais traitements que le requérant aurait subis lors de son arrestation, à supposer même que ce grief remplisse les conditions de recevabilité prévues par l’article 35 § 1 de la Convention, la Cour note qu’il n’est aucunement étayé.

18.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

19.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

20.

Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 avril 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président