CtEDO 10.08.2006 Auto

AFFAIRE GEROGIANNAKIS c. GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
10.08.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Partiellement irrecevable;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE GEROGIANNAKIS c. GRECE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

În cauza Gerogiannakis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră formată din domni. L. Loucaide, președinte, C.L. Rozakis, F. Tulkens, E. Steiner, dnii K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecătorii mei, și domnul S. Nielsen, grefierul secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 iulie 2006, Renunță la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată de procedură La originea ui este o cerere (n 30173/03) condusă împotriva Republicii Elene de doi resortisanți ai acestui stat, domnii Pantelis și Charalampos Gerogiannakis ( A. Evangeliou, avocat în barou daié. Guvernul grec (at'u') este reprezentat de delegatul agentului său, dl Skiani, care se ocupă de Consiliul juridic al statului. La 4 mai 2005, Curtea a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. Prezenta cauză se referă la un litigiu între M.P. și reclamanți cu privire la modificarea formulării unui cec pe care reclamanții îl primiseră din partea sa. La 1 aprilie și 29 august 1991, M.P. a depus două plângeri penale împotriva reclamanților pentru falsificare și utilizare falsă. La 4 aprilie 1991 și 16 octombrie 1991, au fost inițiate două acțiuni penale împotriva reclamanților pentru falsificare, utilizare falsă și fraudă. La 27 ianuarie 1993, reclamanții au fost chemați în fața instanței judecătorești. La 2 martie 1993, ei și-au depus memoriul amplificativ. La 30 martie 1994, procurorul a solicitat judecătorului care a întocmit un raport grafologic la Tribunalul Corecțional din Rethymno, iar la 6 septembrie 1994, acest raport a fost depus în fața judecătorului instructor. La 1 noiembrie 1994, reclamanții au fost chemați în fața judecătorului instructor pentru a prezenta o memorie suplimentară de apărare. La 30 mai 1995, camera de judecată a tribunalului corecțional din Rethymno: deschiderea conturilor bancare ale reclamanților (Ordonanța nr. 44/1995). La 14 iunie 1995, reclamanții au solicitat revocarea acestei ordonanțe. La 17 iulie 1995, camera de judecată a tribunalului corecțional din Rethymno a respins cererea reclamanților (ordonația nr. 69/1995 11. La 9 februarie 1996, camera de judecată a tribunalului corecțional din Rethymno i-a trimis pe reclamanți înapoi în instanță (ordonanța nr. 13/1996). La 14 februarie 1996, reclamanții au răspuns la apelul la această ordonanță. La 13 mai 1996, camera de acuzare a instanței judecătorești a recurs la ordonanța atacată (ordonanța nr. 143/1996). La 5 iunie 1996, reclamanții s-au ocupat de casarea împotriva ordonanței menționate. La 24 octombrie 1996, camera de judecată a Curții de Casație a încălcat parțial dreptul la ordonanță atacată în ceea ce privește actul de fraudă. La 15 mai 1998, și după trei amânări ale hotărârii, Tribunalul Corecțional din Rethymno i-a relaxat pe reclamanți (judecata nr. 184/1998). 13. La 24 august 1998, procurorul din apropierea Curții de Casație a solicitat ca hotărârea nr. 184/1998 să fie pronunțată. La 2 aprilie 1999, Curtea de Casație a aprobat propunerea procurorului districtual, a respins hotărârea nr. 184/1998 al Tribunalului Corecțional din Rethymno pentru deficiențe de procedură și a retrimis cauza în fața instanței judecătorești de recurs (hotărârea nr. 738/99) 14. La 25 februarie 2000, instanța judecătorească din Rethymno, acționând în instanță de primă instanță, a declarat reclamanții vinovați ai șefului de fals și i-a condamnat la patru ani de reculegere (judecarea nr. La 2 iulie 2001, tribunalul din Creta, acționând în apel, a redus pedeapsa aplicată la doi ani de condamnare (judecata nr. 135/2001). 16. La 20 septembrie 2001, reclamanții s-au ocupat de Casație. La 27 februarie 2003, Curtea de Casație i-a decăzut pe reclamanți (hotărârea nr. 509/2003). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE17, reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 aprilie 1991, data la care prima urmărire penală a fost inițiată împotriva reclamanților și a fost încheiată la 27 februarie 2003, cu hotărârea nr. 509/2003 a Curții de Casație și, prin urmare, a durat 11 ani și 11 luni pentru șapte instanțe. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 21. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Proios c. Grecia, nr 35765/03, §§ 13-22, 24 noiembrie 2005 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Într-adevăr, Curtea constată că nu își susține teza cu privire la complexitatea cauzei care nu a avut legătură în mod special cu partea penală a unui litigiu rezultat din modificarea textului unui cec. În ceea ce privește comportamentul reclamanților, Curtea remarcă faptul că au prezentat numeroase acțiuni în cursul ui procesării cauzei. Cu toate acestea, Comisia consideră că nu le poate reproșa că au profitat pe deplin de posibilitățile pe care le-au avut în temeiul dreptului intern. Cu toate acestea, comportamentul lor constituie un fapt obiectiv, care nu este imputat statului pârât și care intră în calcul pentru a determina dacă a existat sau nu o depășire a termenului rezonabil (a se vedea, printre multe altele, Lechner și Hes c. Austria , Hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A n 118, p. 19, § 49). Curtea este de acord, în speță, că întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul instanțelor sesizate. În această privință, Curtea constată în special o perioadă din inactivitate de un an și aproximativ zece luni, variind de la 4 aprilie 1991, data la care prima urmărire penală a fost inițiată până la 27 ianuarie 1993, data la care reclamanții au fost convocați în fața instanței judecătorești din statul membru în cauză. Având în vedere jurisprudența sa în această privință și având în vedere durata generală a procedurii, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. Pe de altă parte, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție. Ei susțin că instanțele interne au comis erori de fapt și de drept prin examinarea cazului lor. În plus, aceștia se plâng de lipsa de imparțialitate a instanțelor de fond, din cauza prezenței unor magistrați în formațiuni în camere sau în ședințe de judecată care au pronunțat recursuri pe care reclamanții le-au formulat în diferite etape ale procedurii. În cele din urmă, reclamanții se plâng, sub aspectul articolului 6 alineatul (2) din convenție, că nu au beneficiat în cadrul procedurii în fața instanțelor interne de o protecție a principiului prezumției de nevinovăție. Pe admisibilitate 25. În măsura în care recurentele se plâng de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În special, nu este de competența Curții să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). În cazul de față, Curtea nu identifică niciun indice derbitrar în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căruia reclamanții au avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor. 26. Pe de altă parte, în măsura în care reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate a instanțelor sesizate, Curtea arată că acestea nu au invocat în fața Curții de Casație la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, ei nu au atras atenția înaltei instanțe asupra problemei cu care se confruntă în prezent Curtea și, prin urmare, nu au epuizat în mod valabil căile de atac pe care le puneau la dispoziție dreptul elen. 27. În cele din urmă, în ceea ce privește Ö în ceea ce privește Õ în ceea ce privește Õ protecția prezumției de nevinovăție, Curtea amintește că această garanție nu este cunoscută dacă o hotărâre privind un inculpat reflectă Õ este vinovată, în timp ce vinovăția sa nu a fost stabilită în mod legal (parțial alții, Lavents c. Letonia, n 58442/00, § 125-126, 28 noiembrie 2002).În ceea ce privește cauza în speță, Curtea constată că vinovația reclamanților a fost stabilită de instanțele competente în conformitate cu procesul contradictoriu. În plus, nu reiese din dosar că instanțele interne au ignorat prezumția de nevinovăție a reclamanților 28. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1), al articolului 3 și al articolului 4 din convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . încălcarea ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, el consideră că suma alocată în acest sens nu poate depăși 700 EUR. 32. Curtea reamintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului persoanelor interesate de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste circumstanțe, Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi avut de suferit reclamanții (Apietto c. Franța, nr 56927/00, § 21, 25 februarie 2003). 33. Curtea consideră, în schimb, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea acordă fiecărui reclamant 2 000 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. 800 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții fără a prezenta documente justificative. 35. Guvernul afirmă că pretențiile reclamanților sunt vagi și nejustificate. Alternativ, acesta consideră că suma alocată în acest sens nu poate depăși 500 EUR. 36. Curtea reamintește că achitarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a statuat deja că lungimea unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor reclamantului în fața instanțelor interne și că Õ ar trebui, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Capano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate și a Curții. Prin urmare, este oportun să se respingă pretențiile lor în acest sens. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 10 august 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-03-02
0,97
AFFAIRE M.A. c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE M.A. c. GRÈCE ( Requête n o 25559/03) ARRÊT STRASBOURG 2 mars 2006 DÉFINITIF 02/06/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de
CtEDO 2006-04-13
0,97
AFFAIRE MOUZOUKIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MOUZOUKIS c. GRÈCE (Requête n o 39295/02) ARRÊT STRASBOURG 13 avril 2006 DÉFINITIF 13/07/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2006-06-22
0,97
AFFAIRE GOROU c. GRECE (N° 3)
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GOROU c. GRÈCE (N o 3) (Requête n o 21845/03) ARRÊT STRASBOURG 22 juin 2006 DÉFINITIF 23/10/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2006-03-30
0,97
AFFAIRE KOLLOKAS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KOLLOKAS c. GRÈCE ( Requête n o 10304/03) ARRÊT STRASBOURG 30 mars 2006 DÉFINITIF 30/06/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2006-06-01
0,97
AFFAIRE TSIOTRAS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE TSIOTRAS c. GRÈCE ( Requête n o 13464/04) ARRÊT STRASBOURG 1 er juin 2006 DÉFINITIF 01/09/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
Sursă