Prima SECȚIUNE TSIOTRAS c. GRECIA Cerere nr. 13464/04) HOTĂRÂREA STRASBURG iunie 2006 DEFINIF 01/09/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tsiotras c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Mes Tulkens Steiner domnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și ai domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 11 mai 2006, se retrage la hotărâre că iată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 13464/04) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Christos Tsioras ( reclamantul a sesizat Curtea la 30 martie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat de domnul I. Ktistakis și D. Yannopoulos, avocați la barele din Thiva și, respectiv, dine. Guvernul grec ( La 24 martie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. La 10 noiembrie 1994, el sesiza Curtea Administrativă din cauza unei acțiuni în anulare a unei decizii a ministrului agriculturii, care își respingea cererea de mărire a salariului în timpul concediului său sabatic. În urma unei amânări, la 7 iunie 1996 s-a pronunțat . La 24 iunie 1996, Curtea Administrativă din Agriculture a dat dreptul la cererea sa (Decizia nr. 1440/1996). La 17 martie 1997, ministrul agriculturii interjeta recurs. În urma a nouă amânări, a avut loc la 14 aprilie 2003. La 9 iunie 2003, Consiliul de Stat a infirmat decizia atacată (hotărârea nr. 1536/2003). Această hotărâre a fost netă și certificată în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție la 11 decembrie 2003. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. În plus, susține că reclamantul nu a încercat niciodată să accelereze procedura în fața instanței judecătorești și a Consiliului de Stat. 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 noiembrie 1994, cu sesizarea Curții Administrative de Apel din Atena și sa încheiat la 9 noiembrie 1994 În iunie 2003, cu Hotărârea nr. 1536/2003 a Consiliului de Miniștri. Prin urmare, aceasta a avut loc pe parcursul a opt ani și șapte luni pentru două grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 12. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Aggelopoulos c. Grecia, nr. 43848/02, §§ 12-18, 9 iunie 2005 15. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 16. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că nu există nicio instanță în Grecia căreia să se plângă de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 17. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d 13 Și nu este necesar să se pronunțe și asupra acestui aspect. În orice caz, guvernul susține că reclamantul ar fi putut să introducă împotriva magistraților prinși în dosarul său acțiunea prevăzută în art. 105 din legea de însoțire a codului civil. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, care creează o responsabilitate extracontractuală a statului, care rezultă din: acte sau omisiuni ilegale. Potrivit guvernului, reclamantul ar fi putut introduce, de asemenea, o acțiune de luare în custodie parțială (αγωγή κακακοδικίας) împotriva magistraților respectivi sau ar fi putut solicita ministrului justiției să inițieze o procedură disciplinară împotriva acestora. 19. Reclamantul susține că acțiunile propuse de guvern nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19. 13, deoarece acestea nu vizează decât sancționarea comportamentului personal al judecătorilor și nici o redresare directă a situației incriminate. În plus, reclamantul subliniază că guvernul nu produce niciun exemplu juridic de aplicare efectivă a acțiunilor propuse 20. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI). 21. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (konti-Arvaniti c. Grecia, nr 5340/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003 Aggelopoulos c. Grecia, 43848/02, §§ 21-25, 9 iunie 2005).În speță, Curtea nu face distincție între niciun motiv de sine în afara acestei jurisprudențe, cu atât mai mult cu cât guvernul nu demonstrează că ordinea juridică elenă a fost între timp dotată cu o astfel de cale de atac. 22. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că o constatare de încălcare ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Cu titlu alternativ, guvernul afirmă că suma alocată pentru prejudiciul moral nu poate depăși 2 000 EUR. 26. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 27. Reclamantul solicită, de asemenea, 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 28. Guvernul afirmă că pretențiile reclamantului sunt vagi și nejustificate. 29. Curtea reamintește că achitarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a statuat deja că lungimea unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor reclamantului în fața instanțelor interne și că Õ ar trebui, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Capano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate și a Curții. Prin urmare, este oportun să se respingă pretențiile sale cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7 000 EUR (7 000 EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
TSIOTRAS c. GRÈCE
(
Requête n
o
13464/04)
ARRÊT
1
er
juin 2006
01/09/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Tsiotras c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
mes
F.
Tulkens
,
E.
Steiner
,
MM.
K.
Hajiyev
,
D.
Spielmann,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 mai 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
13464/04) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Christos Tsiotras («
le requérant
»), a saisi la Cour le 30 mars 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
es
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, M
me
G.
Skiani, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat.
3.
Le 24 mars 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant réside à Thessaloniki et il est employé au ministère de l’Agriculture.
5.
Le 10 novembre 1994, il saisit la cour administrative d’appel d’Athènes d’un recours en annulation d’une décision du ministre de l’Agriculture, qui rejetait sa demande d’augmentation de salaire pendant son congé sabbatique.
6.
Suite à un ajournement, l’audience eut lieu le 7 juin 1996. Le 24 juin 1996, la cour administrative d’appel d’Athènes fit droit à sa demande (décision n
o
1440/1996).
7.
Le 17 mars 1997, le ministre de l’Agriculture interjeta appel.
8.
Suite à neuf ajournements, l’audience eut lieu le 14 avril 2003. Le 9
juin 2003, le Conseil d’Etat infirma la décision attaquée (arrêt n
o
1536/2003). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 11 décembre 2003.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
9.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
10.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il affirme que les juridictions internes ont statué dans des délais raisonnables. De surcroît, il argue que le requérant n’a jamais cherché à accélérer la procédure devant la cour d’appel et le Conseil d’Etat.
11.
La période à considérer a débuté le 10 novembre 1994, avec la saisine de la cour administrative d’appel d’Athènes, et s’est terminée le 9
juin 2003, avec l’arrêt n
o
1536/2003 du Conseil d’Etat. Elle s’étala donc sur huit ans et sept mois environ pour deux degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
12.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
13.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
14.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir,
Aggelopoulos c. Grèce
, n
o
43848/02, §§ 12-18, 9
juin 2005).
15.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
16.
Le requérant se plaint également du fait qu’il n’existe en Grèce aucune juridiction à laquelle s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
17.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
18.
Le Gouvernement affirme d’emblée que l’article 6 § 1 de la Convention est une
lex
specialis
par rapport à l’article
13 et qu’il n’est pas nécessaire de se prononcer aussi sur ce grief. De toute façon, le Gouvernement soutient que le requérant aurait pu introduire contre les magistrats saisis de son dossier l’action prévue par l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil. Cet article établit le concept d’acte dommageable spécial de droit public, créant une responsabilité extracontractuelle de l’Etat, qui résulte d’actes ou omissions illégaux. Selon le Gouvernement, le requérant aurait pu également introduire une action de prise à partie (αγωγή κακοδικίας) contre lesdits magistrats ou demander au ministre de la Justice d’engager une procédure disciplinaire à leur encontre.
19.
Le requérant affirme que les recours proposés par le Gouvernement ne remplissent pas les conditions de l’article
13, car ils ne visent qu’à sanctionner le comportement personnel des juges et n’offrent pas un redressement direct de la situation incriminée. De plus, le requérant souligne que le Gouvernement ne produit aucun exemple jurisprudentiel d’application effective des recours proposés.
20.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
2000
‑
XI).
21.
Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (
Konti-Arvaniti c. Grèce
, n
o
53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003
et
Aggelopoulos c. Grèce
, n
o
43848/02, §§ 21-25, 9 juin 2005). La Cour ne distingue en l’espèce aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence, d’autant plus que le Gouvernement ne démontre pas que l’ordre juridique hellénique a été entre-temps doté d’une telle voie de recours.
22.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article
13 de la Convention en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eût permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
24.
Le requérant réclame 20
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
25.
Le Gouvernement estime qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. A titre alternatif, le Gouvernement affirme que la somme allouée au titre du dommage moral ne saurait dépasser 2 000 EUR.
26.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle lui accorde 7
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
27.
Le requérant demande également 500 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour.
28.
Le Gouvernement affirme que les prétentions du requérant sont vagues et non justifiées.
29.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres,
Capuano c. Italie
, arrêt du 25
juin 1987, série A n
o
119-A, p. 15, §
37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que le requérant ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies et la Cour. Il échet donc de rejeter ses prétentions au titre des frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 7 000 EUR (sept mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 1
er
juin 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président