Gönülsen împotriva Turciei

Rezoluția ResDH(2004)91 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 octombrie 2003 (definită la 9 ianuarie 2004) în cauza Gönülsen împotriva Turciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 decembrie 2004, cu ocazia celei de-a 906-a ședințe a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 9 octombrie 2003 în cauza Gönülșen și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenția care reamintește că la originea acestei cauze se află o cerere (n 59649/00) îndreptat împotriva Turciei, introdusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la 16 iunie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenție, de către M. Bar.

Gönülsen, resortisant turc, și Curtea a declarat admisibile obiecțiunile potrivit cărora, pe de o parte, reclamantul a fost judecat și condamnat de o instanță de securitate a statului care nu putea fi considerată independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său și, pe de altă parte, nu beneficiase de o procedură echitabilă întrucât, în hotărârea sa din 9 octombrie 2003, Curtea, în unanimitate: a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Ankara - a declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecții formulate în temeiul articolului 6 din Convenție - a spus că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsul prejudiciu moral, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenția care a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 9 octombrie 2003, având în vedere obligația Turciei de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție Întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri,

guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, inclusiv modificarea articolului 143 din Constituția turcă privind componența cursurilor de securitate ale statului (Legea nr. 4388, adoptată la 18 iunie 1999) și intrarea în vigoare, la 22 iunie 1999, a Legii nr. 4390 privind încetarea, la aceeași dată, a funcțiilor magistraților și procurorilor militari în cadrul cursurilor de securitate ale statului (a se vedea Rezoluția DH(99) 555 în cauza șteraklar împotriva Turciei) și a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct vizate Se declară, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Turciei, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2004)91 relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme du 9 octobre 2003 (définitif le 9 janvier 2004) dans l'affaire Gönülșen contre la Turquie (adoptée par le Comité des Ministres le 22 décembre 2004, lors de la 906e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales telle qu'amendée par le Protocole n o 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 9 octobre 2003 dans l'affaire Gönülșen et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n o 59649/00) dirigée contre la Turquie, introduite devant la Cour européenne des Droits de l'Homme le 16 juin 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention, par M. Barıș Gönülșen, ressortissant turc, et que la Cour a déclaré recevables les griefs selon lesquels d'une part le requérant avait été jugé et condamné par une cour de sûreté de l'Etat qui ne pouvait pas être considérée comme étant indépendante et impartiale en raison de la présence d'un juge militaire siégeant en son sein, et d'autre part il n'avait pas bénéficié d'une procédure équitable ;

Considérant que dans son arrêt du 9 octobre 2003 la Cour, à l'unanimité : - a dit qu'il y avait eu violation de l'article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara ; - a dit qu'il n'y avait pas lieu d'examiner les autres griefs tirés de l'article 6 de la Convention ; - a dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 9 octobre 2003, eu égard à l'obligation qu'a la Turquie de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment l'amendement de l'article 143 de la Constitution turque relatif à la composition des cours de sûreté de l'Etat (loi n o 4388, adoptée le 18 juin 1999) et l'entrée en vigueur, le 22 juin 1999, de la loi n o 4390 mettant fin, à la même date,

aux fonctions des magistrats et procureurs militaires au sein des cours de sûreté de l'Etat (voir Résolution DH(99)555 dans l'affaire Çiraklar contre la Turquie), et a indiqué que l'arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la Turquie, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.