CtEDO 18.01.2005 Auto

AGAFONOV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
18.01.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AGAFONOV v. RUSSIA (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 67105/01 de Anatoliy Alenseyevich AGAFONOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 18 ianuarie 2005 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pellonpää Maruste Traja Kovler Šikuta, judecători și dl O'Boyle Grefier Având în vedere cererea depusă la 9 februarie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Anatoliy Alekseyevich Agafonov, este un național rus, care s-a născut în 1968 și este în prezent reținut în Yekaterinburg. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl D. Yunov, avocat practicant în Pervoralsk. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 aprilie 1995, Biroul Procurorului din regiunea Sverdlovsk a ordonat detenția reclamantului cu suspiciune că a comis o crimă și participarea la o bandă armată. În timp ce reclamantul a intrat în ascunzătoare, el a fost pus pe o listă de persoane căutate de poliție. La 25 iunie 1995, reclamantul a fost arestat de către autoritățile ukraniene din Kiev. După extrădarea în Rusia într-o dată neespecificată în 1995, el a fost acuzat de crimă și participare la o bandă înarmată, și a fost plasat într-o închisoare în reținere în Yekaterinburg. În șase ocazii din 1997 până în 2000, factura de acuzare a reclamantului a fost pregătită de acuzație și transferată în instanță pentru proces. Cu toate acestea, prin hotărârile din 6 mai 1997, 11 noiembrie 1998, 8 iunie 1999, 11 februarie 2000, 30 iunie 2000 și 26 decembrie 2000, Curtea Regională Sverdlovsk a refuzat să comite reclamantul pentru judecată și a trimis cauzei pentru anchetă suplimentară prin trimitere la diferite încălcări procedurale comise de către investigatori. Reclamantul a fost retras în custodie în așteptarea procesului prin decizia autorităților judiciare și de investigare relevante. Solicitațiile reclamantului de eliberare au fost respinse de Curtea Supremă a Federației Ruse. La 28 august 2002, Curtea Regională Sverdlovsk a condamnat reclamantul de crimă și l-a condamnat la unsprezece ani și jumătate de închisoare. Reclamantul nu a recurs împotriva hotărârii. Evenimentele care au avut loc după comunicarea cauzei La 31 martie 2003, grefierul a trimis o scrisoare reclamantului, informându-i că Curtea a hotărât să comunice guvernului rus. La 16 iulie 2003, Guvernul și-a prezentat observațiile scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. La 17 iulie 2003, reclamantul a fost invitat să depună declarațiile sale în răspuns până la 18 septembrie 2003. La 19 martie 2004, Registrul a trimis, prin scrisoarea înregistrată cu recunoaștere de primire, o scrisoare adresaui reprezentantului reclamantului și reclamantului însuși. Reclamantul a fost avertizat că, dacă nu răspunde la această scrisoare, Curtea ar putea concluziona că nu mai are intenția de a-și continua cererea. Iese din recunoașterile relevante de primire că scrisorile au fost livrate la 14 aprilie 2004 și, respectiv, la 13 aprilie 2004. Reclamantul nu a reluat până în prezent corespondența cu Curtea, fie direct, fie prin intermediul reprezentantului său juridic. În conformitate cu articolele 5 și 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedura penală împotriva acestuia și detenția anterioară erau ilegale și excesiv de lungi. Curtea, având în vedere evenimentele care au avut loc după notificarea cererii, a fost dată guvernului rus și după ce și-au prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei, consideră că nu trebuie să examineze prezenta cerere și că ar trebui să se aplice art. 37 § 1 din convenție. „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea;... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia, este necesar.” În acest sens, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat niciun răspuns la observațiile prezentate de guvernul contestat la 16 iulie 2003. De asemenea, nu a răspuns la o comunicare suplimentară din partea Registrului Curții, care a fost o scrisoare înregistrată din 19 martie 2004, avertizându-i că cererea sa ar putea fi eliminată din listă dacă nu a răspuns. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea și că nu mai este justificat să continue examinarea cauzei. În plus, Curtea nu constată niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 § 1 în amendă, care ar impune continuarea procedurii în temeiul acestei dispoziții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă