BALAZS v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
BALAZS v. HUNGARY (CtEDO, 2005)
SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 63673/00 de către János BALÁZS împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 25 ianuarie 2005 în calitate de Camera compusă de J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Doamna Mularoni Fura-Sandström, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 17 iulie 2000, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Circumstanțe particulare ale cazului Reclamantul, dl János Balázs, este un național maghiar, născut în Csornás și locuiește în Békéscsaba, Ungaria. El este reprezentat în fața Curții de către dna E. Klement, avocat practicant la Békéscsaba. Guvernul contestat este reprezentat de dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie 1993, reclamantul a ipotecat casa sa pentru a garanta un împrumut de 1.000.000 de forinti maghiari (HUF) care un anumit dl A.D. a contractat cu o bancă. Reclamantul a împrumutat, de asemenea, A.D. HUF 301.537 direct. A.D. a refuzat să plătească împrumuturile. Prin urmare, în 1994 și 1995, banca și, respectiv, reclamantul au inițiat o procedură împotriva lui. La 11 ianuarie 1995, o decizie finală a ordonat ca A.D. să își plătească datoria băncii. În același timp, banca a convenit cu reclamantul că, dacă nu se aplică până la 30 iunie 1996, suma ar fi percepută pe casa sa. În cadrul procedurii inițiate de reclamant, la 5 septembrie 1995, Curtea de District Gyula a eliberat un ordin de plată împotriva A.D. și l-a ordonat să elibereze casa reclamantului din ipotecă. A.D. nu s-a opus ordinului, care a devenit, prin urmare, final la 5 octombrie 1995. În cadrul procedurii inițiate de banca împotriva A.D., Curtea de District Gyula a eliberat, la 6 octombrie 1995, o procedură de executare a procedurii I.H., la 1 noiembrie 1995, a confiscat conturile bancare ale A.D., care, totuși, au fost în debit. La 23 noiembrie 1995, reclamantul a informat judecătorul că unele mobilă au fost confiscate în casa A.D.. La 26 noiembrie 1995, judecătorul a confiscat bunuri mobiliare în casa A.D. cu o valoare aproximată de 115.000 HUF. 1996. La 4 martie 1996, banca a acordat o prelungire a termenului de plată A.D. până la 31 martie 1996 și a solicitat suspendarea execuției până la data respectivă. În procedura inițiată de reclamant, la 6 martie 1996, Curtea de District a eliberat o pronunțare împotriva A.D. și a fost desemnată I.H. pentru colectarea datoriei. La 15 aprilie 1996, judecatorul a solicitat informații cu privire la valoarea mașinii A.D., care la 2 mai 1996 judecatorul a programat pentru licitație la 4 iunie 1996. În ziua următoare, judecatorul a solicitat să se înregistreze reclamația împotriva bunurilor imobiliare A.D.. La licitație la 4 iunie 1996 a colectat HUF 30.000. Pe 18 Iunie și 4 iulie 1996 judecătorul a confiscat prețul de achiziție de la masina A.D. și active suplimentare. La 12 noiembrie 1996 judecătorul a încercat fără succes să profite de active suplimentare la casa A.D. O licitație suplimentară de mobilier pe 11 februarie 1997 nu a avut succes, deoarece nu a apărut niciun ofertant. Reclamantul s-a plâns de ineficiența procedurii către Președintele Curții Regionale a Județeanului Békés. La 3 martie 1997, președintele a ordonat judecătorului să acorde prioritate cauzei. La 7 martie 1997, jurisprudența a solicitat Registrul Terenului să înregistreze reclamația împotriva proprietății imobiliare ale A.D.. La 27 mai 1997, Registrul Terenului a refuzat să înregistreze reclamația din moment ce A.D. nu deținea niciunul din aceste proprietăți. În răspunsul reclamantului, la 9 aprilie 1997, președintele Curții Regionale a recomandat reclamantului să depună plângere în temeiul art. 217 din Legea nr. 53 privind executarea judiciară. Reînnoirea plângerii reclamantului din 16 iunie 1997 privind omisiunile judecătorului a fost considerată o obiecție la execuție (végrehajtási kifogás ) și a fost transferată la Tribunalul de District competent al Gyula. La 12 decembrie 1997, Tribunalul de District a respins obiecția. În noiembrie 1998, reclamantul a solicitat informații cu privire la starea procedurii de la judecător. La 15 februarie 1999, judecătorul i-a informat că A.D. nu a avut niciun alt bun care să fie confiscat. În urma plângerilor repetate ale reclamantului cu privire la procedurile prelungite, la 1 martie 1999, președintele Curții Regionale a ordonat judecătorului să încerce să profite de activele răspândite ale A.D.. Intenția judecătorului a fost totuși eșuată, deoarece alți debitori ai A.D. au contestat cererea reclamantului. Prin urmare, la 5 mai 1999, reclamantul a fost sfătuit să inițieze proceduri direct împotriva debitorilor A.D., în conformitate cu art. 113 din Actul privind execuția judiciară. La 2 iulie 2002, Președintele Comitetului de Etică a constatat că acțiunile judecătorului sunt legale. Se pare că procedurile sunt încă în așteptare, pentru a asigura confiscarea de bunuri ale A.D., din care reclamantul poate putea lua o conștiință în viitor. Legea internă relevantă Legea nr. 53 din 1994 privind execuția judiciară Secțiunea 113 „Dacă un terț nu recunoaște o cerere [debitorul] ..., persoana care solicită executarea poate depune o acțiune împotriva terților pentru colectarea acestei cereri.” Secțiunea 217 - Obiecție la execuție „(1) Partea ... poate depune o obiecție la executarea cu instanța care l-a ordonat, în ceea ce privește orice acțiunea ilegală a judecătorului sau pentru neacțiunea sa de a lua măsuri (denumită în continuare în continuare „acțiune executivă”). (2) O obiecție la execuție se depune în termen de 15 zile de la acțiune atacată. ... (3) Nicio opoziție nu poate fi depusă împotriva unei acțiuni de executare după o perioadă de șase luni. ... (4) Curtea decide asupra obiecției prin o pronunță ( végzés ), după ce au auzit părțile dacă este necesar.” Secțiunea 218 - Apel în legătură cu punerea în aplicare a executării „(1) Un recurs poate fi interzis împotriva unei hotărâri de judecată rendue în cursul punerii în aplicare a executării.” Secțiunea 230 - Supravegherea Organizației de Execuție (în vigoare până la 1 septembrie 2001) „... (2) legalitatea, profesionalismul și eficiența procedurii judecătorului este supravegheată în mod cuprinzător de președintele Curții Regionale [competente]. (3) Controlul regulat al administrației și activităților oficiale ale judecătorilor este exercitat de președintele Curții de District [competente] ...” (în vigoare începând cu 1 septembrie 2001) „... (2) În ceea ce privește legalitatea procedurii judecătorului, președintele Curții Regionale [competente] are competența de a iniția proceduri disciplinare și de a solicita o anchetă privind activitățile judecătorului de către Camera [de Executorii Judiciari]. (3) Controlul regulat al administrației, activităților oficiale și desfășurarea judecătorilor este exercitat de Camera.” COMPLAINT Reclamantul se plâng în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata și ineficiența procedurii de execuție. Reclamantul se plânge că procedura de executare a durat un timp nejustificat și a fost ineficientă. Se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care în partea sa relevantă prevede după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție, deoarece nu a apelat împotriva ordinii din 12 decembrie 1997, deși procedurile în urma objecției sale (végrehajtási kifogás ) ar fi putut accelera procedura. Acest lucru nu a putut fi înlocuit prin plângerea președintelui Curții Regionale, care avea mai degrabă competență administrativă decât judecătorească asupra judecătorului. Nici el nu a luat o acțiune de colectare a activelor răspândite ale A.D. din partea debitorilor acesteia. În orice caz, motivul nerecuperării cererii reclamantului a fost faptul că debitorul nu a avut practic active valoroase. Curtea consideră că nu este solicitat să stabilească obiecția Guvernului, deoarece cererea este, în orice caz, inadmisibilă pentru următoarele motive. Curtea observă că reclamantul a depus executării în septembrie 1995. La 15 februarie 1999, el a fost informat că debitorul nu avea niciun alt bun care să fie confiscat. În consecință, Curtea este convinsă că perioada care urmează să fie luată în considerare este de trei ani și cinci luni. În acest sens, Curtea ezită să atribuie semnificație faptului că procedura este formal încă în așteptare, ceea ce pare a fi doar o salvgardare procedurală care permite reclamantului să asigure confiscarea oricăror active ale A.D. care pot apărea în viitor. În cursul fazei active a procedurii, acțiunile judecătorului au fost destul de regulate și nu se poate observa nici o perioadă specifică de inactivitate imputabilă autorităților. Pentru Curte, lungimea generală nu a depășit astfel un timp rezonabil. În măsura în care plângerile reclamantei pot fi înțelese ca o critică a acțiunilor judecătorului, Curtea observă că, în singura procedură de obiecție inițiată de el, reclamantul nu a apelat împotriva ordinii din 12 decembrie 1997 și că nu a contestat în mod corespunzător și corespunzător acțiunile judecătorului în orice altă ocazie. În plus, la 5 mai 1999 a fost sfătuit să depună în judecată debitorii A.D. în temeiul articolului 113 din Actul privind executarea judiciară – o cale juridică pe care nu l-a urmărit niciodată. Întrucât reclamantul nu a făcut o utilizare asiduă a remediilor de la dispoziția sa pentru a se plânge de lungimea sau de ineficiența procedurii de execuție în fața instanțelor interne, Curtea consideră că nu poate acum să se plângă în fața Curții cu privire la lungimea procedurii respective (a se vedea Štajcar c. Croația (dec.), nr. 46279/99, 20 ianuarie 2000. În consecință, cererea trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în ansamblu, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa