Balazs împotriva Ungariei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 63673/00 de către János BALÁZS împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 25 ianuarie 2005 în calitate de Camera compusă de J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Doamna Mularoni Fura-Sandström, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 17 iulie 2000, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Circumstanțe particulare ale cazului Reclamantul, dl János Balázs, este un național maghiar, născut în Csornás și locuiește în Békéscsaba, Ungaria. El este reprezentat în fața Curții de către dna E. Klement, avocat practicant la Békéscsaba. Guvernul contestat este reprezentat de dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct al Ministerului Justiției.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie 1993, reclamantul a ipotecat casa sa pentru a garanta un împrumut de 1.000.000 de forinti maghiari (HUF) care un anumit dl A.D. a contractat cu o bancă. Reclamantul a împrumutat, de asemenea, A.D. HUF 301.537 direct. A.D. a refuzat să plătească împrumuturile. Prin urmare, în 1994 și 1995, banca și, respectiv, reclamantul au inițiat o procedură împotriva lui. La 11 ianuarie 1995, o decizie finală a ordonat ca A.D. să își plătească datoria băncii. În același timp, banca a convenit cu reclamantul că, dacă nu se aplică până la 30 iunie 1996, suma ar fi percepută pe casa sa. În cadrul procedurii inițiate de reclamant, la 5 septembrie 1995, Curtea de District Gyula a eliberat un ordin de plată împotriva A.D.

și l-a ordonat să elibereze casa reclamantului din ipotecă. A.D. nu s-a opus ordinului, care a devenit, prin urmare, final la 5 octombrie 1995. În cadrul procedurii inițiate de banca împotriva A.D., Curtea de District Gyula a eliberat, la 6 octombrie 1995, o procedură de executare a procedurii I.H., la 1 noiembrie 1995, a confiscat conturile bancare ale A.D., care, totuși, au fost în debit. La 23 noiembrie 1995, reclamantul a informat judecătorul că unele mobilă au fost confiscate în casa A.D.. La 26 noiembrie 1995, judecătorul a confiscat bunuri mobiliare în casa A.D. cu o valoare aproximată de 115.000 HUF. 1996. La 4 martie 1996, banca a acordat o prelungire a termenului de plată A.D. până la 31 martie 1996 și a solicitat suspendarea execuției până la data respectivă.

În procedura inițiată de reclamant, la 6 martie 1996, Curtea de District a eliberat o pronunțare împotriva A.D. și a fost desemnată I.H. pentru colectarea datoriei. La 15 aprilie 1996, judecatorul a solicitat informații cu privire la valoarea mașinii A.D., care la 2 mai 1996 judecatorul a programat pentru licitație la 4 iunie 1996. În ziua următoare, judecatorul a solicitat să se înregistreze reclamația împotriva bunurilor imobiliare A.D.. La licitație la 4 iunie 1996 a colectat HUF 30.000. Pe 18 Iunie și 4 iulie 1996 judecătorul a confiscat prețul de achiziție de la masina A.D. și active suplimentare. La 12 noiembrie 1996 judecătorul a încercat fără succes să profite de active suplimentare la casa A.D.

O licitație suplimentară de mobilier pe 11 februarie 1997 nu a avut succes, deoarece nu a apărut niciun ofertant. Reclamantul s-a plâns de ineficiența procedurii către Președintele Curții Regionale a Județeanului Békés. La 3 martie 1997, președintele a ordonat judecătorului să acorde prioritate cauzei. La 7 martie 1997, jurisprudența a solicitat Registrul Terenului să înregistreze reclamația împotriva proprietății imobiliare ale A.D.. La 27 mai 1997, Registrul Terenului a refuzat să înregistreze reclamația din moment ce A.D. nu deținea niciunul din aceste proprietăți. În răspunsul reclamantului, la 9 aprilie 1997, președintele Curții Regionale a recomandat reclamantului să depună plângere în temeiul art. 217 din Legea nr. 53 privind executarea judiciară.

Reînnoirea plângerii reclamantului din 16 iunie 1997 privind omisiunile judecătorului a fost considerată o obiecție la execuție (végrehajtási kifogás ) și a fost transferată la Tribunalul de District competent al Gyula. La 12 decembrie 1997, Tribunalul de District a respins obiecția. În noiembrie 1998, reclamantul a solicitat informații cu privire la starea procedurii de la judecător. La 15 februarie 1999, judecătorul i-a informat că A.D. nu a avut niciun alt bun care să fie confiscat. În urma plângerilor repetate ale reclamantului cu privire la procedurile prelungite, la 1 martie 1999, președintele Curții Regionale a ordonat judecătorului să încerce să profite de activele răspândite ale A.D..

Intenția judecătorului a fost totuși eșuată, deoarece alți debitori ai A.D. au contestat cererea reclamantului. Prin urmare, la 5 mai 1999, reclamantul a fost sfătuit să inițieze proceduri direct împotriva debitorilor A.D., în conformitate cu art. 113 din Actul privind execuția judiciară. La 2 iulie 2002, Președintele Comitetului de Etică a constatat că acțiunile judecătorului sunt legale. Se pare că procedurile sunt încă în așteptare, pentru a asigura confiscarea de bunuri ale A.D., din care reclamantul poate putea lua o conștiință în viitor.

Legea internă relevantă Legea nr. 53 din 1994 privind execuția judiciară Secțiunea 113 „Dacă un terț nu recunoaște o cerere [debitorul] ..., persoana care solicită executarea poate depune o acțiune împotriva terților pentru colectarea acestei cereri.” Secțiunea 217 - Obiecție la execuție „(1) Partea ... poate depune o obiecție la executarea cu instanța care l-a ordonat, în ceea ce privește orice acțiunea ilegală a judecătorului sau pentru neacțiunea sa de a lua măsuri (denumită în continuare în continuare „acțiune executivă”). (2) O obiecție la execuție se depune în termen de 15 zile de la acțiune atacată… (3) Nicio opoziție nu poate fi depusă împotriva unei acțiuni de executare după o perioadă de șase luni…

(4) Curtea decide asupra obiecției prin o pronunță ( végzés ), după ce au auzit părțile dacă este necesar.” Secțiunea 218 - Apel în legătură cu punerea în aplicare a executării „(1) Un recurs poate fi interzis împotriva unei hotărâri de judecată rendue în cursul punerii în aplicare a executării.” Secțiunea 230 - Supravegherea Organizației de Execuție (în vigoare până la 1 septembrie 2001) „... (2) legalitatea, profesionalismul și eficiența procedurii judecătorului este supravegheată în mod cuprinzător de președintele Curții Regionale [competente].

(3) Controlul regulat al administrației și activităților oficiale ale judecătorilor este exercitat de președintele Curții de District [competente] ...” (în vigoare începând cu 1 septembrie 2001) „... (2) În ceea ce privește legalitatea procedurii judecătorului, președintele Curții Regionale [competente] are competența de a iniția proceduri disciplinare și de a solicita o anchetă privind activitățile judecătorului de către Camera [de Executorii Judiciari]. (3) Controlul regulat al administrației, activităților oficiale și desfășurarea judecătorilor este exercitat de Camera.” COMPLAINT Reclamantul se plâng în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata și ineficiența procedurii de execuție.

Reclamantul se plânge că procedura de executare a durat un timp nejustificat și a fost ineficientă. Se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care în partea sa relevantă prevede după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție, deoarece nu a apelat împotriva ordinii din 12 decembrie 1997, deși procedurile în urma objecției sale (végrehajtási kifogás ) ar fi putut accelera procedura. Acest lucru nu a putut fi înlocuit prin plângerea președintelui Curții Regionale, care avea mai degrabă competență administrativă decât judecătorească asupra judecătorului.

Nici el nu a luat o acțiune de colectare a activelor răspândite ale A.D. din partea debitorilor acesteia. În orice caz, motivul nerecuperării cererii reclamantului a fost faptul că debitorul nu a avut practic active valoroase. Curtea consideră că nu este solicitat să stabilească obiecția Guvernului, deoarece cererea este, în orice caz, inadmisibilă pentru următoarele motive. Curtea observă că reclamantul a depus executării în septembrie 1995. La 15 februarie 1999, el a fost informat că debitorul nu avea niciun alt bun care să fie confiscat. În consecință, Curtea este convinsă că perioada care urmează să fie luată în considerare este de trei ani și cinci luni. În acest sens, Curtea ezită să atribuie semnificație faptului că procedura este formal încă în așteptare, ceea ce pare a fi doar o salvgardare procedurală care permite reclamantului să asigure confiscarea oricăror active ale A.D.

care pot apărea în viitor. În cursul fazei active a procedurii, acțiunile judecătorului au fost destul de regulate și nu se poate observa nici o perioadă specifică de inactivitate imputabilă autorităților. Pentru Curte, lungimea generală nu a depășit astfel un timp rezonabil. În măsura în care plângerile reclamantei pot fi înțelese ca o critică a acțiunilor judecătorului, Curtea observă că, în singura procedură de obiecție inițiată de el, reclamantul nu a apelat împotriva ordinii din 12 decembrie 1997 și că nu a contestat în mod corespunzător și corespunzător acțiunile judecătorului în orice altă ocazie. În plus, la 5 mai 1999 a fost sfătuit să depună în judecată debitorii A.D. în temeiul articolului 113 din Actul privind executarea judiciară – o cale juridică pe care nu l-a urmărit niciodată.

Întrucât reclamantul nu a făcut o utilizare asiduă a remediilor de la dispoziția sa pentru a se plânge de lungimea sau de ineficiența procedurii de execuție în fața instanțelor interne, Curtea consideră că nu poate acum să se plângă în fața Curții cu privire la lungimea procedurii respective (a se vedea Štajcar c. Croația (dec.), nr. 46279/99, 20 ianuarie 2000. În consecință, cererea trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în ansamblu, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 63673/00 by János BALÁZS against Hungary The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 25 January 2005 as a Chamber composed of Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr R. Türmen , Mr K. Jungwiert , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Mrs E. Fura-Sandström, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 17 July 2000, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS A. Particular circumstances of the case The applicant, Mr János Balázs, is a Hungarian national, who was born in Csornás and lives in Békéscsaba, Hungary. He is represented before the Court by Ms E. Klement, a lawyer practising in Békéscsaba.

The respondent Government are represented by Mr L. Höltzl, Deputy State-Secretary, Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In September 1993 the applicant mortgaged his house in order to guarantee a loan of 1,000,000 Hungarian forints (HUF) which a certain Mr A.D. contracted with a bank. The applicant also lent A.D. HUF 301,537 directly. A.D. failed to pay the loans. Therefore, in 1994 and 1995, the bank and the applicant, respectively, instituted proceedings against him. On 11 January 1995 a final decision ordered A.D. to pay his debt to the bank. At the same time, the bank agreed with the applicant that, if unenforced by 30 June 1996, the amount would be levied on his house.

In the proceedings initiated by the applicant, on 5 September 1995 the Gyula District Court issued a payment order against A.D. and ordered him to release the applicant's house from the mortgage. A.D. did not oppose the order, which therefore became final on 5 October 1995. In the proceedings instituted by the bank against A.D., the Gyula District Court issued an enforcement order on 6 October 1995. On 1 November 1995 bailiff I.H. seized A.D.'s bank accounts, which, however, were in debit. On 23 November 1995 the applicant informed the bailiff that some furniture had been seized in A.D.'s home. On 26 November 1995 the bailiff seized movable assets in A.D.'s home of an approximate value of HUF 115,000.

The bailiff scheduled the auction of these assets for 5 March 1996. On 4 March 1996 the bank granted an extension of the deadline for payment to A.D. until 31 March 1996 and requested the suspension of execution until that date. In the proceedings instituted by the applicant, on 6 March 1996 the District Court issued an execution order against A.D., and bailiff I.H. was appointed to collect the debt. On 15 April 1996 the bailiff requested information about the value of A.D.'s car, which on 2 May 1996 the bailiff scheduled for auction on 4 June 1996. The following day the bailiff requested that the applicant's claim be registered against A.D.'s real estate. At the auction on 4 June 1996 the bailiff collected HUF 30,000.

On 18 June and 4 July 1996 the bailiff seized the purchase price from A.D.'s car and further assets. On 12 November 1996 the bailiff unsuccessfully attempted to seize further assets at A.D's home. A further auction of movables on 11 February 1997 was unsuccessful since no bidder appeared. The applicant complained about the inefficiency of the proceedings to the President of the Békés County Regional Court. On 3 March 1997 the President ordered the bailiff to give the case priority. On 7 March 1997 the bailiff urged the Land Registry to register the applicant's claim against A.D.'s real property. On 27 May 1997 the Land Registry refused to register the claim since A.D. did not own any such property.

In reply to the applicant, on 9 April 1997 the President of the Regional Court advised the applicant to file a complaint under section 217 of Act No. 53 on Judicial Execution. The applicant's renewed complaint of 16 June 1997 concerning the bailiff's omissions was considered as an objection to execution ( végrehajtási kifogás ) and was transferred to the competent Gyula District Court. On 12 December 1997 the District Court dismissed the objection. The applicant having failed to appeal, the decision became final on 7 January 1998. In November 1998 the applicant requested information about the state of the proceedings from the bailiff. On 15 February 1999 the bailiff informed him that A.D. had no further assets to be seized.

Following the applicant's repeated complaints about the prolonged proceedings, on 1 March 1999 the President of the Regional Court instructed the bailiff to attempt to seize A.D.'s outstanding assets. The bailiff's attempt was however unsuccessful, since A.D.'s other debtors disputed the applicant's claim. Therefore, on 5 May 1999 the applicant was advised to institute proceedings directly against A.D.'s debtors, pursuant to section 113 of the Act on Judicial Execution. The applicant's complaint of 8 January 2002 was transferred to the National Chamber of Judicial Executors. On 2 July 2002 the Chairman of the Committee of Ethics found the bailiff's actions lawful. Apparently, the proceedings are formally still pending, in order to secure the seizure of any assets of A.D., of which the applicant may potentially take cognisance in the future.

B. Relevant domestic law Act no. 53 of 1994 on Judicial Execution Section 113 “If a third party fails to acknowledge a claim [of the debtor] ..., the person requesting enforcement may file an action against the third party for the collection of such claim.” Section 217 - Objection to Execution “(1) The party ... may file an objection to execution with the court having ordered it, in respect of any unlawful actions of the bailiff or for his failure to take action (hereinafter jointly referred to as an “executory action”). (2) An objection to execution shall be filed within 15 days of the contested action… (3) No objection may be filed against an executory action after a period of six months…

(4) The court shall decide on the objection by an order ( végzés ), after having heard the parties if necessary.” Section 218 - Appeal in Connection with the Implementation of Execution “(1) An appeal may be lodged against a court order rendered in the course of the implementation of an execution.” Section 230 - Supervision of the Organisation of Execution (as in force until 1 September 2001) “... (2) The legality, professionalism and efficiency of the bailiff's procedure is comprehensively supervised by the President of the [competent] Regional Court.

(3) Regular control of the administration and official activities of bailiffs shall be exercised by the President of the [competent] District Court ...” (as in force since 1 September 2001) “... (2) In connection with the legality of the bailiff's procedure, the President of the [competent] Regional Court shall have powers to initiate disciplinary proceedings and to apply for an investigation into the bailiff's activities by the Chamber [of Judicial Executors]. (3) Regular control of the administration, official activities and the conduct of bailiffs shall be exercised by the Chamber.” COMPLAINT The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention about the length and the inefficiency of the execution proceedings.

THE LAW The applicant complains that the enforcement proceedings have lasted an unreasonably long time and been inefficient. He relies on Article 6 § 1 of the Convention, which in its relevant part provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” The Government submit that the applicant failed to exhaust domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention, in that he did not appeal against the order of 12 December 1997, although the proceedings in pursuit of his objection ( végrehajtási kifogás ) could have speeded up the proceedings. This could not be replaced by complaining to the President of the Regional Court, who had administrative rather than judicial power over the bailiff.

Nor did he bring an action to collect A.D.'s outstanding assets from the latter's debtors. In any event, the reason for the failure to recover the applicant's claim was the fact that the debtor had practically no valuable assets. The applicant contests these views. The Court considers that it is not called on to determine the Government's objection, since the application is in any event inadmissible for the following reasons. The Court observes that the applicant filed for enforcement in September 1995. On 15 February 1999 he was informed that the debtor had no further assets to be seized. Accordingly, the Court is satisfied that the period to be taken into consideration is three years and five months.

In this connection, the Court hesitates to attribute significance to the fact that the proceedings are formally still pending, which appears to be only a procedural safeguard enabling the applicant to secure the seizure of any assets of A.D. which may potentially arise in the future. During the active phase of the proceedings, the bailiff's actions were rather regular and no particular period of inactivity imputable to the authorities can be observed. For the Court, the overall length has thus not exceeded a reasonable time. To the extent that the applicant's complaints may be understood as a criticism of the bailiff's actions, the Court observes that, in the only objection proceedings initiated by him, the applicant did not appeal against the order of 12 December 1997 and that he did not object in due and proper form to the bailiff's actions on any other occasion.

Moreover, on 5 May 1999 he was advised to sue A.D.'s debtors under section 113 of the Act on Judicial Execution – a legal avenue which he has never pursued. As the applicant failed to make assiduous use of the remedies at his disposal to complain about the length or the inefficiency of the execution proceedings before the domestic courts, the Court considers that he cannot now complain to the Court about the length of those proceedings (see Štajcar v. Croatia (dec.), no. 46279/99, 20 January 2000. Consequently, the application must be rejected as being manifestly ill-founded as a whole, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible.

S. Dollé J.-P. Costa Registrar President