KOCSIS v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KOCSIS v. HUNGARY (CtEDO, 2005)
SEGUNDA SECȚIUNE DE DECIZIE FINALĂ Cererea nr. 66597/01 de Gyula KOCSIS împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 25 ianuarie 2005 în calitate de Cameră compusă de: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze dna Mularoni dna Fura-Sandström, judecători și dna Dollé, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 11 mai 2000, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului; având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului; având în vedere decizia parțială din 4 martie 2003; având în vedere deliberarea, hotărând după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Gyula Kocsis, este un național maghiar care s-a născut în 1914 și trăiește în Erdőbénye. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Cs. Lakatos, un avocat practicant în Miskolc. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, acuzat de crimă, a fost în detenție prealabilă de la 29 decembrie 1990 până la 15 februarie 1991. La 22 iulie 1991, Procurorul public din județul Borsod-Abaúj-Zemplen a întrerupt procedura penală împotriva reclamantului. La 29 ianuarie 1992, reclamantul a instituit o procedură care solicită compensarea pentru daune care a apărut din cauza detenției sale nejustificate în conformitate cu art. 383 § 1 din Codul de procedură penală. La o dată ulterioară, reclamantul și-a prelungit acțiunea depusă de 1.000.000 de forinti maghiari (HUF) pentru compensare pentru prejudiciu moral. La 11 martie 1994, Tribunalul de District Miskolc a acordat reclamantului HUF 40.750 ca compensare pentru detenția sa și a transferat cererile pentru prejudiciu moral într-o instanță civilă. La 5 iulie 1994, Curtea Regională a Județeanului Borsod-Abaúj-Zemplén a anulat hotărârea Curții de District și a remis cazul în fața instanței de primă instanță, declarând că Curtea de District nu a procedat în conformitate cu legea. În reluarea procedurii, Curtea de District Miskolc, la 24 iunie 1996, a respins acțiunea reclamantului. La 26 septembrie 1996, Curtea Regională Borsod-Abaúj-Zemplen a respins recursul reclamantului. La 13 ianuarie 2000, Curtea Supremă a respins petiția reclamantului de reexaminare. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 cu privire la durata procedurii de compensare. HOTĂRÂREA La 31 august 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Ungariei oferă 4000 EUR (patru mii de euro) dlui Gyula Kocsis, în vederea asigurării unei rezoluții a cererii înregistrate în temeiul nr. 66597/01. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 litera (b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă se plătește unui cont bancar numit de solicitant, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Dobânzi simple la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 2 septembrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că Guvernul Ungariei este pregătit să-mi plătească suma de 4000 EUR (patru mii de euro) care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și dobânzile în cazul în care plata este întârziată, în vederea asigurării unei rezoluții de cerere nr. 66597/01 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Ungariei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că această plată constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de acordul atins între părți și consideră că această chestiune a fost rezolvată (art. 37 § 1 litera (b) din Convenție). În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea suplimentară a cererii. În consecință, cererea la cazul articolului 29 § 3 din Convenția ar trebui întreruptă, iar cazul a fost exclus din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa