CtEDO 20.05.2008 Auto

PAJOR v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
20.05.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PAJOR v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 665/05 de către Kálmán PAJOR împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 20 mai 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 17 noiembrie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Kálmán Pajor, este un cetățen maghiar care s-a născut în 1940 și locuiește în Táplánszentkereszt. Guvernul maghiar („Guvernul”) este reprezentat de dl L. Höltzl, Agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În contextul unei tranzacții anulate cu privire la construcția unui apartament, la 10 februarie 1998, reclamantul a introdus o acțiune de compensare împotriva unei societăți. La 12 iunie 2002, Curtea Centrală a Pest a constatat în fața sa și a obligat ipotecul să-i plătească daune. Între timp, la 14 decembrie 1999 a fost ordonată lichidarea acestuia și a fost publicată în gazetă oficială la 13 ianuarie 2000. În această dată, termenul legal de 40 de zile pentru creditorii care își anunțau creanțele au început să alerge. La 14 iunie 2000, reclamantul a raportat reclamația pe care o avea în așteptare la fiduciarul de lichidare. La 19 iunie 2000, el a depus o cerere de reintegrare procedurală, susținând că nu a putut respecta termenul, deoarece nu a fost informat cu privire la instituția procedurii de lichidare. La 20 iunie 2000, Curtea Regională de Budapesta a ordonat reclamantului să își încheie propunerea, ceea ce el nu a făcut. Un alt ordin nefruntat a fost emis la 6 octombrie 2000. La 21 februarie 2001, reclamantul a contestat încă o altă ordonanță emise la 16 ianuarie 2001. La 2 aprilie 2001, Curtea a respins cererea reclamantului de reintegrare și recunoaștere a procedurii ca creditor. La 6 noiembrie 2003, Curtea Supremă a susținut această decizie. Reclamantul s-a plângut de durata procedurii, Guvernul a susținut că cererea a fost introdusă în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție, care prevede în mod relevant: „Curtea poate aborda chestiunea numai după epuizarea tuturor măsurilor interne ... și într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală.” Reclamantul a contestat această opinie în termeni generale. Curtea observă că cauza reclamantului s-a încheiat cu hotărârea Curții Supreme din 6 noiembrie 2003, în timp ce cererea a fost introdusă numai la 17 noiembrie 2004, adică mai mult de șase luni mai târziu. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă