CtEDO 13.05.2003 Auto

KEREKGYARTO v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
13.05.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly admissible;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KEREKGYARTO v. HUNGARY (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 47355/99 de către Miklós KERÉKGYÁRTÓ împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 13 mai 2003 în calitate de Cameră compusă de J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Loucaides Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Doamna Mularoni, judecători și dna Dollé grefier Având în vedere cererea depusă la 2 decembrie 1998 și înregistrată la 12 aprilie 1999, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Miklós Kerékgyártó, este un național maghiar, care s-a născut în 1948 și trăiește în Budapesta. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. A. Primul set de proceduri (1) La 7 iulie 1993, dl și doamna N. au introdus o acțiune împotriva reclamantului în fața Curții Centrale de District de Pest. În contextul unui litigiu privind un contract de împrumut executat între părți, reclamanții au solicitat anularea achiziționării apartamentului lor, care a avut loc ca măsură de securitate pentru nepagarea împrumutului. La 9 februarie, 21 martie, 5 octombrie 1994 și 8 martie 1995, Curtea de District a desfășurat audieri. La 13 martie 1995, Curtea de District a pronunțat o hotărâre în care a anulat achiziționarea apartamentului și, în ceea ce privește contractul de împrumut, a redus suma datoriei reclamanților față de solicitant. La 22 martie 1995, reclamanții au recursat și, simultan, au solicitat încheierea hotărârii în ceea ce privește anularea contractului de împrumut în sine. La 27 martie 1995, reclamantul și-a depus recursul. La 29 martie 1995, reclamantul a depus o cerere de prejudecată care a fost respinsă la 26 mai 1995. În urma a două audieri în a doua instanță la 29 iunie și 14 noiembrie. 1995, în ultimă dată, Curtea Regională de Budapesta a suspendat procedura de recurs în așteptarea încheierii hotărârii din 13 martie 1995. Audierile programate de Curtea de District pentru 7 februarie și 12 aprilie 1996 au fost suspendate din cauza încercărilor nesfârșite de a convoca unul dintre acuzați. Prin o decizie suplimentară din 9 octombrie 1996, Curtea de District a admis cererea reclamanților de încheiere și a determinat o cerere care nu a fost tratată în decizia sa principală. La 4 decembrie 1996, reclamantul a recurs. În continuare, la 8 iulie 1997, Curtea regională a avut o audiere, după ce a respins petiția de prejudecată la 17 februarie 1997. La 4 septembrie 1997, judecătorii s-au retras din caz. O nouă ședință prevăzută pentru 22 ianuarie 1998 a fost anulată din cauza bolii unui judecător în cadrul bancului nou numit. O nouă ședință a avut loc la 2 iunie 1998. La 9 iunie 1998, Curtea regională a adoptat o hotărâre de a doua instanță, susținând în esență hotărârile de primă instanță. La 3 septembrie 1998, reclamantul a depus o cerere de reexaminare. La 23 februarie 1999, Curtea Supremă a ordonat încheierea cererei și a încercat să notifice reclamanților. ulterior, un gardian ad litem a fost desemnat pentru reclamanți. Tutorele a depus cererile reclamanților în răspuns la 22 decembrie 1999. La 4 aprilie 2000, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamantului, decizia respectivă a fost transmisă la 17 iulie 2000. B. Al doilea set de procedură La 11 octombrie 1994, reclamantul a interzis o acțiune în fața Curții Centrale de District de Pest împotriva dnei și a dnei S., garanții contractului de împrumut de mai sus. La 26 octombrie 1994, Curtea i-a ordonat să-și încheie acțiunile. A făcut-o la 5 decembrie 1994. La 18 iulie 1995, Curtea de District a ținut o audiere, a acceptat cererile reclamantului și a ordonat inculpaților să-i plătească 610.000 de forinti maghiari. La 21 august 1995, acuzații au interzis apelul, iar ulterior au fost ordonați să își încheie recursul. La cererea lor, Curtea Regională le-a dat până la 20 noiembrie 1995. La 20 mai 1996, Curtea Regională a pronunțat o audiere și a respins apelul acuzaților. La 16 decembrie 1997, Curtea Supremă, în cadrul procedurii de revizuire, a anulat decizia de a doua instanță depunând că valabilitatea contractului de împrumut de mai sus era o întrebare preliminară. În reluarea procedurii, la 20 mai 1998, Curtea regională a suspendat procesul în așteptarea rezultatului recursului referitor la acțiunea menționată de dl și dna N. împotriva reclamantului. În urma hotărârii de revizuire a Curții Supreme din 4 aprilie 2000 în prima procedură, Curtea Regională a continuat a doua procedură și, la 31 ianuarie 2001, a respins apelul acuzaților. Nici o cerere de revizuire nu a fost depusă împotriva acestei decizii. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura a durat o perioadă de timp nejustificată și că procedura urmată de instanța internă în primul caz a fost nedrept. HOTĂRÂREA Prima plângere a reclamantului se referă la compatibilitatea lungii procedurii cu art. 6 § 1 din Convenția, care prevede, în părțile sale relevante, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal (...)” Curtea remarcă la început că procedura a început la 7 iulie 1993 și, respectiv, 11 octombrie 1994,. S-a încheiat la 17 iulie 2000, cu serviciul hotărârii Curții Supreme și la 31 Prin urmare, prima procedură a durat aproximativ șapte ani pentru trei instanțe judiciare, iar a doua procedură a durat mai puțin de șase ani și patru luni pentru două niveluri de competență. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne care îi sunt disponibile în temeiul legislației maghiare, deoarece nu a instituit o acțiune oficială de răspundere în temeiul articolului 349 din Codul Civil care solicită compensare pentru procedurile prolungate. 1 din Convenție prevede, în partea sa relevantă,: „Curtea poate trata chestiunea numai după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu normele în general recunoscute ale dreptului internațional (...).” Curtea reamintește faptul că o acțiune oficială de răspundere în temeiul articolului 349 din Codul civil maghiar nu poate fi luată în considerare, pentru lipsa unei jurisprudențe interne relevante, o soluție eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii civile în așteptare sau încheiată (a se vedea Nyírő și Takács c. Ungaria (dec.), nr. 52724/99 și 52726/99 (acordată), 17 septembrie 2002, nedeclarată; Erdős c. Ungaria (dec.), nr. 38937/97, 3 mai 2001, nedeclarat. Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul în cauză. Prin urmare, plângerea nu poate fi respinsă pentru neepuizarea căilor interne de recurs. Potrivit reclamantului, durata procedurii este încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. În special, susține că primul caz nu a progresat între 5 octombrie 1994 și 8 martie 1995, între 13 martie 1995 și 9 Octombrie 1996 și între 4 decembrie 1996 și 4 septembrie 1997. În plus, a doua procedură a fost suspendată inutil timp de aproape doi ani. Guvernul respinge afirmația, susținând că nici o întârziere substanțială nu a fost imputabilă autorităților în orice caz. În ceea ce privește prima procedură, ei susțin că părțile nu au prezentat diligence în continuarea cazului lor și că reclamantul a depus în mod repetat cereri nefondate de prejudecată. În ceea ce privește al doilea caz, ei susțin că lungimea acesteia nu poate fi considerată excesivă, având în vedere ceea ce este în joc pentru reclamant și că o suspendare a fost justificată în așteptarea deciziei privind o problemă preliminară. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa privind problema „tempă rezonabilă” (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate informațiile în posesia sa, că este necesară examinarea meritelor acestei plângeri. Cealaltă plângere a reclamantului se referă la presupusa nedreptate a primei proceduri. Curtea constată că nu există nimic în dosarul de a sugera că instanțele care au auzit afirmația reclamantului nu au fost imparțiale sau că procedura nu a respectat în niciun fel cerințele de echitate prevăzute la art. 6 § 1. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate admisibilă, fără a prejudicia fondurile, plângerile reclamantului cu privire la durata celor două seturi de procedură; Restul cererii sunt inadmisibile. Președintele grefierului Dollé J.-P. Costa

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă