Radulescu împotriva României

Secțiunea a treia Cerere nr. 66988/01 prezentată de Gabriela-Hortenzia și Aurica RADULESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la februarie 2005 într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Biersan mes Tsatsața-Nikolovska Jaeger dnii Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii dlui V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 aprilie 2000, având în vedere decizia parțială din 30 martie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele mele Gabriela-Hortenzia Radulescu și Aurica Radulescu, sunt resortisanți români, născuți în 1952, respectiv 1930 și reședința la Bistrita.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 27 iulie 1987, recurentele au introdus în fața Tribunalului de Primă Instanță al Targovistei o acțiune având ca obiect anularea unui testament și a unui certificat succesoral privind succesiunea A.R. și I.R., bunicii primei recurente și socrii celei de a doua, precum și repartizarea succesiunii acestora. Prin hotărârea din 2 octombrie 1991, prin recursul în anulare al procurorului general, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat hotărârea definitivă pronunțată cu privire la acțiunea recurentelor de către tribunalul departamental din Dambovita la 30 septembrie 1989 și a retrimis cazul pentru a fi reexaminat în fața Tribunalului de Primă Instanță din Brașov.

Prin hotărârea din 29 mai 1998, Tribunalul de Primă Instanță din Brașov a primit parțial acțiunea recurentelor și, fără a anula testamentul în cauză, a împărțit bunurile în natură pe baza a două rapoarte de expertiză. Printr-o decizie din 23 februarie 1999, tribunalul județ din Brașov a primit apelurile formulate de toate părțile la litigiu și a trimis cazul în fața Tribunalului de Primă Instanță din Brașov. Prin hotărârea din 13 mai 1999, Curtea de Apel de la Brașov a întâmpinat recursul recurentelor împotriva deciziei din 23 februarie 1999 și, considerând că această decizie fusese pronunțată în același timp sub ultra- Mică, Casa și a trimis cazul în fața tribunalului departamental din Brașov pentru o reexaminare a apelului.

Printr-o decizie din 7 octombrie 1999, tribunalul departamental din Brașov a respins apelul recurentelor. Acțiunea recurentelor a fost primită parțial printr-o hotărâre din 16 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție care a acordat recurentelor suma solicitată pentru leucrum cesans, dar mențineau împărțirea bunurilor, așa cum fusese decis prin deciziile atacate. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, recurentele susțin că acțiunea lor nu a fost judecată într-un termen rezonabil, având în vedere că acțiunea lor introdusă la 27 iulie 1987 nu a fost definitivă decât printr-o hotărâre din 16 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție. Prin decizia parțială din 30 martie 2004, camera căreia i s-a atribuit cauza a decis să comunice guvernului pârât motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenția privind durata procedurii civile în cauză și să respingă restul cererii ca inadmisibilă.

În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Comisia a decis, de asemenea, să examineze împreună admisibilitatea și fondul plângerii menționate anterior. La 28 iunie 2004, guvernul și-a prezentat observațiile privind admisibilitatea și justificarea cererii. În iulie 2004, grefa a transmis aceste observații recurentelor care au stabilit termenul pentru prezentarea observațiilor lor ca răspuns la 15 septembrie 2004. Întrucât nu au primit niciun răspuns din partea acestora, o scrisoare recomandată cu confirmare de primire le-a fost trimisă prin grefa din 18 noiembrie 2004, avertizându-le că, în absența oricărui răspuns până la 15 decembrie 2004, Curtea ar putea considera că nu mai intenționează să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rol.

Nu a fost trimis niciun răspuns la această scrisoare Curții. Pe de altă parte, din dosar reiese că recurentele nu au trimis nicio scrisoare Curții începând cu 21 decembrie 2000. Curtea constată că recurentele, care nu au trimis nicio scrisoare Curții începând cu 21 decembrie 2000, nu și-au prezentat observațiile ca răspuns la observațiile guvernului și nu au răspuns la întrebarea dacă doresc să își mențină cererea, în pofida rechemării trimise de grefă, recomandându-le cu confirmare de primire, avertizându-le cu privire la posibila radiere a rolului cererii lor în lipsa oricărei motive din partea lor. Curtea concluzionează că recurentele nu mai doresc să își mențină cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție și consideră, de asemenea, că nicio situație specială referitoare la respectarea drepturilor garantate prin convenție nu impune continuarea examinării cererii, în sensul articolului 37 alineatul (1) în fine din convenție.

Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 3 din Convenție și să se elimine cauza rolului în aplicarea articolului 37 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Grefier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 66988/01 présentée par Gabriela-Hortenzia et Aurica RADULESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 1 er février 2005 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , C. Bîrsan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , R. Jaeger , MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson, juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 avril 2000, Vu la décision partielle du 30 mars 2004, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes, M mes Gabriela-Hortenzia Radulescu et Aurica Radulescu, sont des ressortissantes roumaines, nées respectivement en 1952 et 1930 et résidant à Bistrita.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 27 juillet 1987, les requérantes introduisirent devant le tribunal de première instance de Targoviste une action ayant pour l'objet l'annulation d'un testament et d'un certificat successoral concernant la succession de A.R. et I.R., grands-parents de la première requérante et beaux-parents de la deuxième, ainsi que le partage de leur succession. Par un arrêt du 2 octobre 1991, sur recours en annulation du procureur général, la Cour suprême de Justice cassa la décision définitive rendue sur l'action des requérantes par le tribunal départemental de Dambovita le 30 septembre 1989 et renvoya l'affaire pour être réexaminée devant le tribunal de première instance de Brasov.

Par un jugement du 29 mai 1998, le tribunal de première instance de Brasov accueillit partiellement l'action des requérantes et, sans annuler le testament en question, partagea les biens en nature sur le fondement de deux rapports d'expertise. Par une décision du 23 février 1999, le tribunal départemental de Brasov accueillit les appels formés par toutes les parties au litige et renvoya l'affaire devant le tribunal de première instance de Brasov. Par un arrêt du 13 mai 1999, la cour d'appel de Brasov accueillit le recours des requérantes contre la décision du 23 février 1999 et, en considérant que cette décision avait été rendue à la fois infra et ultra petita , la cassa et renvoya l'affaire devant le tribunal départemental de Brasov pour un réexamen de l'appel.

Par une décision du 7 octobre 1999, le tribunal départemental de Brasov rejeta l'appel des requérantes. Le recours des requérantes fut partiellement accueilli par un arrêt du 16 février 2000 de la Cour suprême de Justice qui accorda aux requérantes le montant demandé au titre de lucrum cessans , mais maintint le partage des biens, tel qu'il avait été décidé par les décisions attaquées. GRIEF Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, les requérantes allèguent que leur action n'a pas été jugée dans un délai raisonnable, compte tenu de ce que leur action introduite le 27 juillet 1987 n'a été définitivement tranchée que par un arrêt du 16 février 2000 de la Cour suprême de Justice.

PROCÉDURE Par une décision partielle du 30 mars 2004, la chambre à laquelle l'affaire a été attribuée a décidé de communiquer au Gouvernement défendeur le grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention relatif à la durée de la procédure civile en question et de rejeter comme irrecevable le restant de la requête. En application de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé également d'examiner ensemble la recevabilité et le fond du grief précité. Le 28 juin 2004, le Gouvernement a présenté ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Le 1 er juillet 2004, le greffe a envoyé ces observations aux requérantes fixant le délai pour présenter leurs observations en réponse au 15 septembre 2004. Aucune réponse de leur part n'étant parvenue, un courrier en recommandé avec accusé de réception leur a été envoyé par le greffe le 18 novembre 2004, les avertissant qu'en l'absence de toute réponse jusqu'au 15 décembre 2004, la Cour pourrait estimer qu'elles n'entendaient plus maintenir leur requête et décider de la rayer du rôle. Aucune réponse à ce courrier n'a été envoyée à la Cour.

Par ailleurs, il ressort du dossier que les requérantes n'ont pas adressé de lettre à la Cour depuis le 21 décembre 2000. EN DROIT La Cour constate que les requérantes, qui n'ont envoyé aucune lettre à la Cour depuis le 21 décembre 2000, n'ont pas présenté leurs observations en réponse à celles du Gouvernement et n'ont pas répondu à la question de savoir si elles désiraient maintenir leur requête, malgré le rappel envoyé par le greffe en recommandé avec accusé de réception, les avertissant de la possible radiation du rôle de leur requête en l'absence de toute réaction de leur part. La Cour en conclut que les requérantes n'entendent plus maintenir leur requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention.

Elle estime, par ailleurs, qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête, au sens de l'article 37 § 1 in fine de la Convention. En conséquence, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 § 3 de la Convention et de rayer l'affaire du rôle en application de l'article 37 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président