- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 februarie 2005
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
- Préjudice moral - constat de violation suffisant
- Remboursement partiel frais et dépens
Mancar împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI c. TURCIA (solicitarea nr. 57372/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 februarie 2005 DEFINITIVF 15/05/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Mancar c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B.
Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 25 ianuarie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 57372/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Nuri Mancar ( reclamantul a sesizat Curtea la 21 februarie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul B. Yörük, avocat la Antalya. Guvernul turc nu a desemnat un agent în cadrul procedurii în fața Curții.
La 12 septembrie 2002, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prin scrisoarea din 2 iunie 2004, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. La 8 februarie 1996, municipalitatea Muratpașa (Antalya) a expropriat un teren care aparținea reclamantului și i-a plătit acestuia din urmă o compensație de expropriere. La 15 mai 1998, în dezacord cu suma plătită, reclamantul sesizează Tribunalul de Mare Instanță din Antalya cu privire la o acțiune în creștere a despăgubirii de expropriere. La 11 iunie 1999, tribunalul i-a dat câștig de cauză și a condamnat municipalitatea să îi plătească o sumă suplimentară de 156 789 011 914 de lire turce (TRL), adică aproximativ 365 900 de euro (EUR), împreună cu dobânzi moratorii la rata legală începând cu 1 iunie 1998. La 9 noiembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță.
Între martie 2002 și februarie 2004, reclamantul obține plata a 263 186 185 260 TRL, aproximativ 145 300 EUR. Întreaga indemnizație suplimentară nu a fost încă plătită până în prezent. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 10. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 11. Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a indemnizației suplimentare de expropriere, din cauza întârzierii statului în plata acestei indemnizații și a insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia.
În acest sens, se invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.
Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Aka, citată anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; întradevăr, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate; pe fond 13. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51). Întârzierile în plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne, imputate administrației expropriante, au cauzat reclamantului un prejudiciu distinct, adăugat la exproprierea proprietății sale.
Acest prejudiciu este dublat de o rată insuficientă a dobânzii moratorii în raport cu rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței reclamantului în momentul exproprierii terenului său și valoarea sa la momentul decontării sale efective determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 15. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 16. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Daune materiale și morale 17. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 519 215 dolari americani (USD) și solicită, de asemenea, repararea unei daune morale pe care o evaluează la 110 000 USD. 18. Guvernul contestă aceste pretenții. 19. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka (citată, p. 2683). 2684§ 55-56) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă suma solicitată ca prejudiciu material, respectiv 429 390 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 000 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții.
21. Guvernul contestă aceste pretenții. 22. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile. Interese moratorii 23. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 429 390 EUR (patru sute douăzeci și nouă de mii trei sute nouă sute nouă de euro) pentru daune materiale ii.
500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 15 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE MANCAR c. TURQUIE (Requête n o 57372/00) ARRÊT STRASBOURG 15 février 2005 DÉFINITIF 15/05/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Mancar c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 janvier 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 57372/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Nuri Mancar (« le requérant »), a saisi la Cour le 21 février 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e B. Yörük, avocat à Antalya. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n'a pas désigné d'agent dans la procédure devant la Cour.
Le 12 septembre 2002, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Par une lettre du 2 juin 2004, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4. Le requérant est né en 1928.
Le 8 février 1996, la commune de Muratpașa (Antalya) expropria un terrain appartenant au requérant et versa à ce dernier une indemnité d'expropriation.
Le 15 mai 1998, en désaccord sur le montant payé, le requérant saisit le tribunal de grande instance de Antalya d'un recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation.
Le 11 juin 1999, le tribunal lui donna gain de cause et condamna la municipalité à lui verser un complément d'indemnité de 156 789 011 914 livres turques (TRL), soit environ 365 900 euros (EUR), assorti d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 1 er juin 1998.
Le 9 novembre 1999, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
Entre mars 2002 et février 2004, le requérant obtint le paiement de 263 186 185 260 TRL, environ 145 300 EUR. La totalité de l'indemnité complémentaire n'a toujours pas été versée à ce jour. II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
10. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Le requérant se plaint d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation, en raison du retard pris par l'Etat dans le paiement de cette indemnité et de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Aka , précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celui-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 1 du Protocole n o 1 (voir Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
Elle a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes, imputable à l'administration expropriante, a fait subir au requérant un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de son bien. Ce préjudice est doublé par l'insuffisance du taux des intérêts moratoires par rapport à celui de l'inflation. Le décalage entre la valeur de la créance du requérant au moment de l'expropriation de son terrain et sa valeur lors de son règlement effectif amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
16. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu'il évalue à 519 215 dollars américains (USD). Il réclame en outre la réparation d'un dommage moral qu'il évalue à 110 000 USD.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt Aka (précité, pp. 2683 ‑ 2684, §§ 55-56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde le montant demandé à titre de dommage matériel, soit 429 390 EUR. Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 10 000 USD pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral ; 4. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 429 390 EUR (quatre cent vingt-neuf mille trois cent quatre-vingt-dix euros) pour dommage matériel ; ii. 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 février 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président