Alataș și Kalkan împotriva Turciei

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ALATAȘ ȘI KALKAN c. TURCIA (solicitarea nr. 57642/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 octombrie 2005 DEFINITIVF 11/01/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Alataș și Kalkan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecătorii domnului S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 20 septembrie 2005, Rend la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural la originea cauzei se află o cerere (n 57642/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Abdullah Alataș și Aktay, avocați în Ankara.

În prezenta cauză, guvernul turc ( În primul rând, reclamanții s-au plâns de întârzierea pe care l-au luat la data la care au plătit-o în mod suplimentar pentru expropriere, cu interese insuficiente în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 52) 1 din Regulamentul de procedură al Curții. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. La 13 iunie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.

noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. În cazul în care, la data de 17 iulie 1996, reclamantul a introdus o cale de atac în fața tribunalului din marele stat membru al statului membru în care se află instanța de judecată, Tribunalul a stabilit o cale de atac la data de 17 iulie 1996. În dezacord cu suma plătită, reclamanții au introdus o cale de atac în creștere în fața instanței judecătorești din statul membru în care se află instanța de judecată din statul membru în care se află instanța de judecată (inclusiv instanța de judecată din statul membru în cauză).

Prin hotărârea din 29 decembrie 1997, tribunalul le-a acordat reclamanților câștig de cauză și le-a acordat o despăgubire suplimentară de 5 954 751 000 de cărți turcești vechi ( Curtea de Casație a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 29 iunie 1998. 11.L.Administrație suplimentară, plus dobânda moratorie, a fost plătită reclamanților la 11 noiembrie 1999, data la care suma de 14 344 980 000 TRL. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 12. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Akkuș c. Turcia 1305-1306, § 13-16), și Akac. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALEGATE DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 13. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Teze ale părților 14. Guvernul invită Curtea, în primul rând, să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni în temeiul articolului 35 din Convenție. din termenul respectiv ar fi 29 iunie 1998, data la care hotărârea Tribunalului de Mare Instanță a devenit definitivă după respingerea de către Curte a recursului în recurs intentat de către administrația expropriantă. Or, reclamanții au sesizat Curtea la 19 aprilie 2000, adică la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă. 15. Guvernul susține, de asemenea, că nu au fost epuizate căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 din convenție, din cauza faptului că nu au exercitat în mod corect acțiunea pusă la dispoziția acestora prin art. 105 din Codul obligațiilor.

16. Reclamanții contestă prima teză, dar nu se pronunță asupra celei de a doua. În primul rând, ei observă că, în 1993, nu li s-a plătit decât în 1996, după ce terenul a fost transferat efectiv de la suprafață la . În al doilea rând, ei denunță întârzierea efectuării plății în avans. În aceste privințe, aceștia susțin că întârzierile denunțate în speță nu au fost compensate, din cauza lipsei oricărui interes moratoriu în ceea ce privește prima parte și din cauza insuficienței intereselor acordate în ceea ce privește a doua parte, având în vedere rata foarte ridicată a inflației în Turcia.

Aprecierea Curții în ceea ce privește admisibilitatea 18. În ceea ce privește excepia de la regula de șase luni (punctul 14 de mai sus), Curtea arată că t ă ț ii cu care este sesizată se referă în principal la întârzierea impusă de administra ț ia care urmează să fie plătită de către t ă ț i le suplimentare de expropriere și la prejudiciul care ar fi rezultat astfel pentru in t e r i t ă ț ii. Or, un astfel de litigiu nu putea fi invocat de aceștia decât după ce a existat un anumit termen rezonabil pe care Curtea l-a admis până în prezent ca fiind de trei luni de la hotărârea Curții de Casație ( Akkuș) , citată anterior, p. 1331 alineatul 35). Cu toate acestea, cauza trebuia, în orice caz, să fie supusă organelor Convenției în termen de șase luni de la plata sumei acordate de instanțele interne, act care a pus capăt situației care constituie o încălcare.

Curtea consideră că data care trebuie reținută ca fiind data a quo din acest termen este, prin urmare, plata sumei datorate de către administrație, și anume 11 noiembrie 1999. În consecință, prin solicitarea Comisiei la 19 aprilie 2000, reclamanții au îndeplinit cerința articolului 35 din Convenție. 19. În ceea ce privește problema neobosirii în speță (punctul 15 de mai sus), Reamintește că Curtea a respins deja o excepție similară în cauza Aka (citată anterior, pp. 2678 2679, §§ 34-37). În acest caz, Curtea nu poate accepta excepțiile guvernului. 21. Cu toate acestea, în ceea ce privește prima parte a cauzei reclamanților, Curtea consideră că părțile interesate nu au fost în măsură să demonstreze că au suferit vreun prejudiciu disproporționat în cursul primilor trei ani de la introducerea deciziei de expropriere în registrul funciar.

Într-adevăr, în această perioadă ei au continuat să se bucure de bunurile lor, chiar dacă drepturile lor reale au fost limitate ca urmare a acestei înscrieri. Presupunând chiar că restricția le-a cauzat o pierdere a faptului, de exemplu, de la interdicția de vânzare al cărei bun a fost lovit, este totuși forțată să constate că această parte a plângerii se confruntă cu un motiv de nu extenuare, întrucât reclamanții nu au făcut niciun demers în fața organismelor naționale pentru a susține o astfel de pierdere. Această parte a … , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că acesta trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

Aceasta constată într-adevăr că această componentă nu se confruntă cu niciun motiv d . . În ceea ce privește fondul 23. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș , p. 1310, § 30-31, și Aka, p. 2682, § 50-51, menționate anterior. 24. Curtea constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor.

25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 26, reclamanții se plâng, de asemenea, că durata procedurii de expropriere care a început în 1993 cu înscrierea în registrul funciar a deciziei de expropriere și care s-a încheiat cu plata despăgubirii suplimentare, care a avut loc în noiembrie 1999 nu a respectat art. 6 alineatul (1) din Convenție. 27. Guvernul susține că durata procedurii, inițiată la 8 august 1996, cu introducerea acțiunii în creștere a acțiunii și încheiată la 29 iunie 1998 cu hotărârea Curții de Casație, nu poate fi considerată rezonabilă, subliniind în special absența în speță a întârzierii imputate instanțelor naționale.

28. Având în vedere concluzia sa anterioară pe teren de la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că acest fapt, deși nu se referă la niciun motiv de a se aplica articolului 35, nu merită o examinare separată în ceea ce privește aspectele legate de cerina de celeritate prevăzută la art. 6 alineatul (1). III. PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Răni și cheltuieli de judecată 30. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 7 504 dolari americani (USD), sumă echivalentă cu aproximativ 6 177 de euro (EUR).

Pe de altă parte, în formularul de cerere, aceștia solicitau, de asemenea, repararea unei daune morale, precum și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții, fără a-și număra pretențiile. 31. Guvernul nu se pronunță asupra acestor chestiuni. 32. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată anterior, p. 1311, § 35-36 și 39), și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamanților, în comun, pentru prejudiciul material, echivalentul în euro al sumei solicitate, și anume 6 177 EUR. 33. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă.

34. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și obligatoriu și sunt de o sumă rezonabilă (a se vedea, printre multe altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], nr 31195/96, § 79, CEDH 1999-II). Deși cererea reclamanților nu este nici criptată, nici documentată, forța este totuși de acord că reclamanții au suportat în mod necesar anumite cheltuieli în scopul reprezentării lor în fața instanțelor naționale, precum și la Strasbourg. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamanților 1 000 EUR, indiferent de costuri.

Interese moratoriu 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L Încheie restul cererii admisibile A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr în ceea ce privește înălțarea cu întârziere a plății în avans din partea întreprinderilor suplimentare de expropriere; A se vedea că nu există nici un motiv de a se lua în considerare separat … faptul că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului i. 6 177 EUR (șase mii o sută șaptezeci și șapte de euro) pentru daune materiale ii.

1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe exigibile la data plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 octombrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Naismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE ALATAȘ ET KALKAN c. TURQUIE (Requête n o 57642/00) ARRÊT STRASBOURG 11 octobre 2005 DÉFINITIF 11/01/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Alataș et Kalkan c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M me D. Jočienė, M. D. Popović, juges , M. S. Naismith, greffier adjoint de section . Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 septembre 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

7. En 1993, la Direction générale des routes nationales (« la Direction ») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant aux requérants et sis à İskenderun, pour la construction d’une voie périphérique.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12. Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir Akkuș c. Turquie (arrêt du 9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16), et Aka c. Turquie (arrêt du 23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

26. Les requérants se plaignent également de ce que la durée de la procédure d’expropriation qui débuta en 1993 avec l’inscription au registre foncier de la décision d’exproprier et qui prit fin avec le paiement de l’indemnité complémentaire, intervenu en novembre 1999 a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

29. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommages et frais et dépens