AFFAIRE KARAHANOĞLU c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.10.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KARAHANOĞLU c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KARAHANO. TURCIA (solicitarea nr. 74341/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 octombrie 2006 DEFINIF 12/02/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Karahano Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 12 septembrie 2006, rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 74341/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 1 august 2001, Mehmet Karahano.lu a sesizat Curtea la data de 1 august 2001 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de la Iehova și a libertăilor fundamentale ( La 12 septembrie 2003, Curtea (secțiunea a patra) a decis să comunice cererea guvernului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 5 aprilie 2006, în temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA □ESPECE Reclamantul s-a născut în 1949 și își are reședința în Istanbul. La 13 septembrie 2000, în restaurantul reclamantului s-a declarat un incendiu de șemineu și s-a limitat rapid. Raportul întocmit în aceeași zi de pompieri a indicat că incendiul a fost declarat din cauza funinginelor și grăsimilor acumulate în coșul de fum și a ajuns la concluzia că este imprudență. La 7 noiembrie 2000, procurorul Republicii Beyo La 14 noiembrie 2000, hotărând pe baza dosarului, Tribunalul de Poliție din Beyoślu a eliberat un ordin penal prin care l-a condamnat pe solicitant la o amendă ușoară de 22 815 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 40 EUR (EUR) ]. 11. La 11 martie 2001, ordonanța penală a fost notificată reclamantului 12. La 19 martie 2001, reclamantul a formulat o opoziție împotriva acestei ordonanțe în fața tribunalului corecțional din Beyo. 13. La 20 martie 2001, instanța corecțională a respins această opoziție la sfârșitul unei examinări pe baza dosarului. 14. La 20 iunie 2001, reclamantul a avut suma de la La 17 iulie 2001, procurorul general al Republicii a constatat că reclamantul nu a plătit la termen și a convertit-o într-o pedeapsă cu închisoarea de trei zile. 16. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 4616 din 21 decembrie 2000 privind eliberarea condiționată, suspendarea pedepsei cu închisoarea și executarea pedepsei cu închisoarea, pedeapsa reclamantului a fost suspendată 17. La 6 octombrie 2004, tribunalul de poliție a arătat că pedeapsa reclamantului fusese executată la 20 iunie 2001 și în măsura în care acesta nu a comis o nouă infracțiune de atunci, a dus la încuviințarea cazierului său judiciar. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE18. La art. 566 alineatul (1) din vechiul cod penal se citea după cum urmează: Oricine, chiar din neglijență sau din lipsă de experiență, riscă să pună în pericol, în orice fel, un pericol pentru persoane sau daune grave pentru bunuri, va fi pedepsit cu cel puțin 15 zile de închisoare sau cu o amendă ușoară de cel puțin... 19. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală erau astfel formulate art. 386 Instanța judecătorească pronunță fără a ține în frâu un ordin penal asupra infracțiunilor din domeniul de competență al instanțelor de poliție. Instanța penală se poate referi numai la condamnarea la o amendă ușoară sau grea sau la o pedeapsă cu închisoarea de maximum trei ani sau la interdicția temporară de a exercita o profesie și o profesie sau o sechestrare (...) art. 387 În cazul în care judecătorul penal vede un dezavantaj în a se pronunța fără audiere, acesta poate stabili o dată pentru ținerea acesteia. art. 390 O audiere este ținută în caz de opoziție formulată împotriva unui ordin penal care se referă la o pedeapsă de închisoare ușoară. (...) În cazul unei opoziții formulate împotriva unei ordonanțe privind o condamnare la o amendă ușoară sau grea sau la o interdicție temporară de a exercita o profesie și o ocupație sau o sechestrare (...), președintele Tribunalului corecțional sau judecătorul soluționează opoziția în temeiul art. 301, 302 și 303 [din prezentul cod]. (...) Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, procedura de opoziție se desfășoară fără audiere. Procurorul Republicii este ascultat dacă este necesar. În cazul în care opoziția este primită, aceeași instanță examinează temeinicia cauzei. art. 343 (referitor la recurs în interesul legii) Atunci când este luat în considerare faptul că a fost pronunțată, de către un judecător sau de către o instanță, o hotărâre sau o hotărâre care a devenit definitivă fără a trece prin examinarea Curții de Casație, ministrul justiției poate da un ordin formal Parchetului Republicii pentru ca acesta din urmă să solicite Curții de Casație să anuleze hotărârea sau hotărârea în cauză. (...) 20. Prin hotărârea pronunțată la 30 iunie 2004, Curtea Constituțională, în unanimitate, a declarat art. 390 alineatul (3) din fostul Cod de procedură penală care nu este în conformitate cu art. 36 din Constituție și l-a anulat. Comisia a considerat că absența unei hotărâri în fața Tribunalului Penal, care a solicitat să se pronunțe cu privire la opoziția formulată împotriva unui ordin penal, a încălcat dreptul la un proces echitabil și a restricționat dreptul la apărare, astfel cum se prevede la art. 6 din convenție și la art. 36 din Constituție. În timp ce a subliniat legitimitatea procedurii de ordonanță penală, a arătat că o instanță trebuia să aibă loc în fața tribunalului corecțional. 21. La 1 iunie 2005, au intrat în vigoare noile coduri penale și de procedură penală, care nu conțin dispoziții privind ordonanța penală. Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanțele nu au ținut de cuvânt. Astfel, a fost privat de dreptul său de a participa la dezbateri și nu a putut să își exercite pe deplin dreptul la apărare. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 23. În ceea ce privește aceste afirmații și susține că ordinul penal a fost emis în urma unei proceduri echitabile și în conformitate cu normele de drept. Acesta subliniază că: este vorba despre o procedură curentă întâlnită în mai multe țări și menită să reducă volumul de muncă al instanțelor, simplificând procedura pentru cazurile considerate de importanță minoră. Acesta explică faptul că dreptul turc oferă o cale de atac eficientă împotriva ordonanțelor penale prin intermediul opoziției formulate în fața instanței corecționale. În acest sens, acesta prezintă exemple de hotărâri pronunțate de instanța corecțională în care a fost primită opoziția. Guvernul observă că procedura de ordonanță penală n Guvernul contestă calitatea de victimă a reclamantului, astfel cum este prevăzută la art. 34 din Convenție. Acesta subliniază că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4616 din 21 decembrie 2000. În consecință, reclamantul nu poate pretinde că este victimă. 26. Reclamantul contestă aceste afirmații. El menționează faptul că a fost achitat pentru suma de la mai puțin, dar nu a depus la grefa instanței de poliție, în termenul cerut. 27. Curtea ia notă de faptul că, la 6 octombrie 2004, Tribunalul de poliție din Beyo Comisia reamintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia o decizie sau măsură favorabilă unui solicitant nu este suficientă, în principiu, să îi retragă calitatea de victimă a unei victime mai puțin în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și apoi au reparat încălcarea Convenției (Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 73, CEDH 1999-VI 29. În speță, este suficient ca Curtea să sublinieze că reclamantul și-a achitat în mod valabil sentința la data de 20 iunie 2001, data la care a plătit amenda. 30. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului. Neobosită a căilor de atac 31. Guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne în măsura în care reclamantul nu a formulat recurs în interesul legii. 32. Recurentul contestă această teză și observă că recursul în interesul legii nu este o cale de atac accesibilă. 33. Curtea arată că recursul în interesul legii consacrat de dreptul turc este o cale de atac extraordinară. În conformitate cu art. 3 din fostul Cod de procedură penală, numai procurorul general din apropierea Curții de Casație avea competența de a-și exercita competența, dar nu putea face acest lucru decât din ordinul oficial al ministrului Justiției. Prin urmare, acțiunea în cauză nu este direct accesibilă justițiabililor. Prin urmare, având în vedere normele de drept internațional general recunoscute, nu trebuie să se fi exercitat în mod necesar pentru a se putea considera îndeplinite cerințele articolului 35 din convenție (Öztürk, citată anterior, punctul 45). Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Pe de altă parte, aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 35. Curtea reamintește că publicitatea dezbaterilor judiciare constituie un principiu fundamental consacrat de art. 6 alin. (1) din Convenție. Aceasta îi protejează pe justițiabili împotriva unei justiții secrete care scapă de controlul public și constituie astfel unul dintre mijloacele de a contribui la menținerea încrederii în instanțe. Prin transparența pe care o acordă administrației justiției, aceasta ajută la atingerea scopului articolului 6 alineatul (1), și anume procesul echitabil, a cărui garanție se numără printre principiile oricărei societăți democratice (a se vedea Sutter c. Elveția, Hotărârea din 22 februarie 1984, seria A n 74, p. 12, § 26, Gautrin și altele, C. Franța, Hotărârea din 20 mai 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 1023-1024, § 42, Serre c. Franța, n 29718/96, § 21, 29 septembrie 1999, și Stefanelli c. San Marino, n 35396/97, § 19, CEDO 2000 II). 36. Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile relevante ale fostului Cod de procedură penală, judecătorul judecător putea, pentru anumite categorii de descriși, să emită un ordin penal numai pe baza dosarului, fără a ține seama de încuviințare. Procedura de opoziție în fața tribunalului corecțional se derula, de asemenea, fără instanță, atunci când a fost formulată împotriva unei ordonanțe privind o condamnare la o amendă ușoară sau grea sau la o interdicție temporară de a exercita o profesie și o profesie sau o sechestrare. Instanța corecțională a stat la baza dosarului și a avizului scris al procurorului Republicii pe care îl putea auzi, dacă era necesar 37. În speță, aceasta constată că, în nici un stadiu al procedurii, reclamantul nu a beneficiat de o instanță judecătorească în fața instanțelor interne. Nici instanța de poliție care a emis ordonanța penală și nici instanța de judecată care se pronunță asupra opoziției nu au ținut în culpă. Reclamantul nu a avut niciodată posibilitatea de a se prezenta personal în fața magistraților care l-au judecat. 38. Curtea arată, de asemenea, că absența în instanță a instanței corecționale a fost dezbătută de Curtea Constituțională, care a considerat că aceasta nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil și cu dreptul la apărare. Aceasta ia în considerare această constatare, precum și lipsa unei dispoziții cu privire la ordonanța penală în noile coduri penale și de procedură penală. 39. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în măsura în care cauza reclamantului nu a fost audiată în mod public de instanțele sesizate în cauza sa. II. PE LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material pentru că a fost obligat să plătească o amendă în valoare de 22 815 000 TRL. În acest sens, acesta solicită 25 EUR. În plus, solicită repararea unei daune morale pe care o evaluează la 30 000 EUR. 42. Guvernul contestă aceste revendicări. 43. Curtea nu poate specula cu privire la concluziile la care instanțele turce ar fi ajuns în lipsa unor deficiențe constatate și, prin urmare, respinge cererea reclamantului pentru prejudiciul material. Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral că simpla constatare a încălcării este suficientă pentru a compensa. Reclamantul solicită 6991,81 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. În opinia sa, această sumă se descompune după cum urmează: 6 659,11 EUR în note de plată și 332,70 EUR în cheltuieli de procedură corespunzătoare unor diverse cheltuieli, astfel de traduceri și secretariate. Ca dovadă, acesta furnizează un număr orar. 45. Guvernul contestă aceste pretenții. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru toate cheltuielile și acordul reclamantului. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN aceste motive, CURȚIA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a absenței unei detenții în cadrul procedurii interne A declarat că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 3 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte