AFFAIRE MEHMET KAPLAN c. TURQUIE

AFFAIRE MEHMET KAPLAN c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET KAPLAN c. TURCIA (solicitarea nr. 6666/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 octombrie 2006 DEFINIF 03/01/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Mehmet Kaplan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (II secțiunea), care se află într-o cameră compusă din dnii. J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 septembrie 2006, Renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural de la data la care a fost inițiată cauza se află o cerere (n 6666/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 23 ianuarie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de autor și a libertăilor fundamentale, reclamantul este reprezentat de domnul Türkmen, avocat la Gaziantep. Guvernul turc (atmosfera) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în f a Curii. La 15 septembrie 2005, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În 1999, pentru construirea barajului Birechik, Ministerul de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 24 februarie 1999, în dezacord cu suma plătită de către administrație, proprietarii expropriați au intentat o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Nizip. Prin hotărârea din 30 decembrie 1999, instanța a acordat parțial câștig de cauză reclamanților și a obligat administrația să le plătească o indemnizație suplimentară de 28 452 240 598 de lire turcești (TRL) [aproximativ 53 508 EUR (EUR) ], din care 14 226 120 299 TRL [aproximativ 26 754 EUR] pentru solicitant, însoțite de dobânzi restante începând cu 28 februarie 1999. Prin Hotărârea din 16 aprilie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 25 decembrie 2002, administrația asupra proprietarilor expropriați suma de 88 943 075 543 TRL [aproximativ 55 089 EUR]. Reclamantul și-a atins partea care se ridică la 44 471 537 771 TRL [aproximativ 27 544 EUR]. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 10. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI DE LEGĂTURĂ 1 DIN PROTOCOLUL N 11. Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a unei părți suplimentare de expropriere, din cauza insuficienței intereselor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, se face referire la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Potrivit guvernului, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, conform prevederilor articolului 35 din Convenție, din cauza faptului că nu a inițiat procedura de executare forțată. 13. Curtea reamintește că a respins deja o excepție similară (a se vedea, printre altele, Yalçćnkaya c. Turcia, n 14796/03, 2 februarie 2006, Yelmaz c. Turcia, n 28171/02, 21 iulie 2005, Metaxas c. Grecia, 8415/02, 27 mai 2004 și Karahalios c. Grecia, n 62503/00, 11 decembrie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 14. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că această parte a cererii trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Ea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de refuz. Pe fond 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, punctul 31, și Aka, citată anterior, §§ 50-51.16. Comisia a examinat prezenta cauză și consideră că Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este atribuită administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 18. Recurentul se plânge că durata procedurilor judiciare a încălcat prevederile articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate 19. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. 1, Curtea nu consideră că este necesar să se ia în considerare problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 15 000 EUR. De asemenea, solicită repararea unei daune morale pe care o reprezintă 2 000 EUR. 23. Guvernul contestă aceste revendicări. 24. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș citată anterior (§ 36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 5 În ceea ce privește prejudiciul moral, Comisia consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Interese moratoriu 25. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 1 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 5 250 EUR (cinci mii două sute cincizeci EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 3 octombrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

MEHMET KAPLAN c. TURQUIE

(Requête n

o

6366/03)

ARRÊT

STRASBOURG

3 octobre 2006

DÉFINITIF

03/01/2007

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Mehmet Kaplan c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni,

D.

Jočienė,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 septembre 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

6366/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.

Mehmet Kaplan («

le requérant

»), a saisi la Cour le 23 janvier 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

M. Türkmen, avocat à Gaziantep. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 15 septembre 2005, la Cour (deuxième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 §

3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1930 et réside à Gaziantep.

5.

En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l’Énergie et des Ressources naturelles («

l’administration

») procéda à l’expropriation du terrain dont le requérant avait une demi-part de la copropriété.

6.

Le 24 février 1999, en désaccord sur le montant payé par l’administration, les propriétaires expropriés intentèrent une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Nizip.

7.

Par un jugement du 30 décembre 1999, le tribunal donna partiellement gain de cause aux demandeurs et condamna l’administration à leur verser une indemnité complémentaire de 28

452

240

598 livres turques (TRL) [environ 53

508 euros (EUR)], dont 14

226

120

299 TRL [environ 26

754

EUR] pour la part du requérant, assortie d’intérêts moratoires à compter du 28 février 1999.

8.

Par un arrêt du 16 avril 2001, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

9.

Le 25 décembre 2002, l’administration versa aux propriétaires expropriés la somme de 88

943

075

543 TRL [environ 55

089 EUR]. Le requérant toucha sa part qui s’élevait à 44

471

537

771 TRL [environ 27

544

EUR].

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

10.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

11.

Le requérant se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

12.

Selon le Gouvernement, le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes comme l’exige l’article 35 de la Convention, faute d’avoir engagé la procédure d’exécution forcée.

13.

La Cour rappelle qu’elle a déjà rejeté une exception semblable (voir, entre autres,

Yalçınkaya c. Turquie

, n

o

14796/03, 2 février 2006,

Yılmaz c.

Turquie

, n

o

28171/02, 21 juillet 2005,

Metaxas c. Grèce

, n

o

8415/02, 27

mai 2004 et

Karahalios c. Grèce

, n

o

62503/00, 11 décembre 2003). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à ses précédentes conclusions et rejette donc l’exception du Gouvernement.

14.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que cette partie de la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

15.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, § 31, et

Aka

, précité, §§ 50-51).

16.

Elle a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. C’est ce retard qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

17.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

18.

Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.

A.

Sur la recevabilité

19.

La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

B.

Sur le fond

20.

Eu égard à sa conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

22.

Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’il évalue à 15

000 EUR. Il réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’il chiffre à 2

000 EUR.

23.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

24.

Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt

Akkuș

précité (§§

35

‑

36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 5

250 EUR au requérant à titre de dommage matériel.

Quant au préjudice moral, elle estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Intérêts moratoires

25.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article

6 §

1 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Dit

a)

que l

’

État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 5

250 EUR (cinq mille deux cent cinquante euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 octobre 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président