SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KÖKMEN c. TURCIA (solicitarea nr. 35768/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 aprilie 2006 DEFINIF 20/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kökmen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Türmen Biersan mei Tsatsa-Nikolovska Jaeger, Myjer, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 martie 2006, renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 35768/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Mehmet Kökmen ( reclamantul a sesizat Curtea la 12 august 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( La 2 mai 2005, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În 1999, pentru construirea barajului Birecik, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale ( La 8 februarie 1999, în dezacord cu privire la suma plătită, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Nizip. Prin hotărârea din 30 decembrie 1999, Tribunalul a acordat parțial reclamantului câștig de cauză și a condamnat administrația să îi plătească o despăgubire suplimentară de 19 967 577 500 TRL, însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu 26 februarie 1999. Prin hotărârea din 22 mai 2000, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 10. La 1 august 2002, administrația i-a plătit reclamantului suma de 51 596 219 166 TRL pentru suplimentarea din culpă. 11. La 7 mai 2003, o a doua plată suplimentară, în valoare de 7 595 201 482 TRL s-a efectuat în numele reclamantului. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 13. Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a fondului suplimentar pentru expropriere, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, acesta invocă art. 1 din Protocolul nr. privind admisibilitatea 14. Potrivit guvernului, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne conform prevederilor articolului 35 din Convenție, din cauza faptului că nu a inițiat procedura de executare forțată. 15. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva instanței la termen a unei proceduri judiciare de obligație ulterioară de a iniția procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția ( Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Karahalios c. Grecia, nr 62503/00, § 23, 11 În decembrie 2003).În consecință, excepția impusă de guvern în această privință nu poate fi reținută. 16. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că respondența trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de refuz. Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș) , citată anterior, p. 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682 § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este atribuită administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să existe între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la durata procedurilor judiciare a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate, Curtea consideră că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1) al III-lea. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii respective, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 20 000 EUR. În plus, acesta solicită repararea unei daune morale pe care o reprezintă 2 000 EUR. 25. Guvernul contestă aceste revendicări. 26. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată anterior, p. 1311, § 35-36 și 39) și în lumina datelor economice relevante, Curtea acordă 14 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Comisia consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L 1 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 14 000 EUR (14 000 EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele
TROISIÈME SECTION
KÖKMEN c. TURQUIE
(Requête n
o
35768/02)
ARRÊT
20 avril 2006
20/07/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kökmen c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
R.
Jaeger,
M.
E.
Myjer,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mars 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
35768/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Mehmet Kökmen («
le requérant
»), a saisi la Cour le 12 août 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 2 mai 2005, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
4.
Le requérant est né en 1933 et réside à Gaziantep.
5.
En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l’Energie et des Ressources naturelles («
l’administration
») procéda à l’expropriation du terrain appartenant au requérant.
6.
Une commission d’experts de l’administration ayant fixé la valeur du terrain exproprié à 9
152
840
000 livres turques (TRL), ce montant fut versé au requérant à la date du transfert de propriété.
7.
Le 8 février 1999, en désaccord sur le montant payé, le requérant introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Nizip.
8.
Par un jugement du 30 décembre 1999, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l’administration à lui verser une indemnité complémentaire de 19
967
577
500 TRL, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 26 février 1999.
9.
Par un arrêt du 22 mai 2000, la Cour de cassation confirma ce jugement.
10.
Le 1
er
août 2002, l’administration versa au requérant la somme de 51
596
219 166 TRL au titre du complément d’indemnité.
11.
Le 7 mai 2003, un second paiement complémentaire, d’un montant de 7
595
201
482 TRL, fut effectué sur le compte du requérant.
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
Le requérant se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1.
A.
Sur la recevabilité
14.
Selon le Gouvernement, le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes comme l’exige l’article 35 de la Convention, faute d’avoir engagé la procédure d’exécution forcée.
15.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle il n’est pas opportun de demander à un individu, qui a obtenu une créance contre l’Etat à l’issue d’une procédure judiciaire de devoir par la suite engager la procédure d’exécution forcée afin d’obtenir satisfaction (
Metaxas c.
Grèce
, n
o
8415/02, § 19, 27 mai 2004, et
Karahalios c. Grèce
, n
o
62503/00, §
23, 11
décembre 2003). Il s’ensuit que l’exception soulevée par le Gouvernement à cet égard ne saurait être retenue.
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§
50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20.
Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
21.
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
B.
Sur le fond
22.
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n
o
1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
24.
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’il évalue à 20
000 euros (EUR). Il réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’il chiffre à 2
25.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
26.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 14
000 EUR au requérant à titre de dommage matériel.
Quant au préjudice moral, elle estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Intérêts moratoires
27.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 6 §
1 de la Convention
;
4.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
5.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 14
000 EUR (quatorze mille euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 avril 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président