TURCIA (solicitarea nr. 77432/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 iunie 2006 DEFINIF 22/09/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kömürcü c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan Zagrebelsky, Gyulumyan, judecători și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 iunie 2006, Hotărârea a fost adoptată la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 77432/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Aytekin Kömürcü ( La 18 iulie 2001, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de autor și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind dreptul la liberă circulaie). Reclamantul este reprezentat de domnul T. Aslan, avocat la Izmir. În special, reclamantul susținea că lipsa comunicării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație încălcase art. 6 din convenție. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 28 noiembrie 2002, Curtea a decis să comunice guvernului pârât litigiul reclamantului întemeiat pe lipsa notificării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 20 octombrie 2005, Curtea a declarat restul cererii admisibile. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 14 decembrie 1999, a fost acuzat de conducerea ajutorului și a sprijinit o organizație ilegală în temeiul articolelor 169 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 12. La 20 iulie 2000, curtea de securitate a statului . . Izmir l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. 13. La 27 octombrie 2000, procurorul general, în apropierea Curții de Casație, și-a prezentat avizul scris în care recomanda confirmarea hotărârii de primă instanță. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. 14. La 12 februarie 2001, Curtea de Casație a conchis hotărârea pronunțată de Curtea de Securitate a statului. II. DREPTUL INTERNELE PERTINENTE 15. În cauzele Göç c. Turcia ([GC], nr. 36590/97, § 34, CEDH 2002 V) și Tosun c. Turcia 4124/02, 28 februarie 2006). Reclamantul se plânge de lipsa de echitate în cadrul procedurii în fața Curții de Casație, în măsura în care nu a avut posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Curții de Casație. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 17. Guvernul contestă afirmațiile reclamantului. 18. Curtea amintește că a examinat un litigiu identic cu cel prezentat de reclamant și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și a landului pentru un justițiabil din acest motiv să răspundă în scris (a se vedea Göç, citată anterior, § 55, Abdullah Ayd Electroluxn c. Turcia (n, n 63739/00, § 30, 10 noiembrie 2005, și, mai recent, Halis Do 368/an c. Turcia, nr. 75946/01, § 20-22, 7 februarie 2006 și Tosun, citată anterior, §§ 22-24. 19. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că nu există dovezi sau argumente convingătoare care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față 20. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) din convenție a fost încălcat în speță. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö să se Õ Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă morală 22. Reclamantul a declarat că a suferit un prejudiciu material pe care îl ridică la 20 000 EUR (EUR). 23. 24 Potrivit jurisprudenței sale constante în cauzele similare, Curtea consideră că prejudiciul moral este remediat suficient prin constatarea încălcării Convenției la care ajunge (a se vedea Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998, p. 668, punctul 3 din dispozitiv). Reclamantul solicită 3 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. El nu furnizează nicio justificare. 26. Guvernul nu se pronunță. 27. Având în vedere diligențele îndeplinite de către avocatul reclamantului și deși acesta din urmă nu furnizează o notă de plată, Curtea, hotărând în mod corect în conformitate cu art. 41, acordă reclamantului 1 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 28. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L faptul că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 22 iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele
TROISIÈME SECTION
KÖMÜRCÜ c. TURQUIE
(Requête n
o
77432/01)
ARRÊT
22 juin 2006
22/09/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kömürcü c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
V.
Zagrebelsky,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
77432/01) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Aytekin Kömürcü («
le requérant
»), a saisi la Cour le 18 juillet 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le requérant alléguait en particulier que l’absence de communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation avait enfreint l’article
6 de la Convention.
4.
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 28 novembre 2002, la Cour a décidé de communiquer au gouvernement défendeur le grief du requérant tiré du défaut de notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation et a déclaré la requête irrecevable pour le surplus.
6.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Par une décision du 20 octobre 2005, la Cour a déclaré le restant de la requête recevable.
8.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement).
I.
9.
Le requérant est né en 1970 et réside à Mardin
10.
Le 25 août 1999, le requérant fut arrêté par des agents de la direction de la sûreté d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme.
11.
Le 14 décembre 1999, il fut inculpé du chef d’aide et soutien à une organisation illégale sur le fondement des articles 169 du code pénal et
5 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
12.
Le 20 juillet 2000, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir reconnut le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à trois ans et neuf mois d’emprisonnement.
13.
Le 27 octobre 2000, le procureur général près la Cour de cassation déposa son avis écrit dans lequel il recommandait la confirmation de l’arrêt de première instance. Cet avis ne fut pas communiqué au requérant.
14.
Le 12 février 2001, la Cour de cassation confirma l’arrêt rendu par la cour de sûreté de l’Etat.
II.
15.
Le droit et la pratique internes pertinents en vigueur à l’époque des faits sont décrits dans les affaires
Göç c. Turquie
([GC], n
o
36590/97, §
‑
V) et
Tosun c. Turquie
(n
o
4124/02, 28 février 2006).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
16.
Le requérant se plaint du manque d’équité dans la procédure devant la Cour de cassation, dans la mesure où il n’a pas eu la possibilité de répondre à l’avis écrit que le procureur général avait soumis à la Cour de cassation. Il y voit une violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui, en sa partie pertinente, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
17.
Le Gouvernement conteste les allégations du requérant.
18.
La Cour rappelle avoir examiné un grief identique à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l’avis du procureur général, compte tenu de la nature des observations de celui-ci et de l’impossibilité pour un justiciable d’y répondre par écrit (voir
Göç
, précité, § 55,
Abdullah Aydın c. Turquie (n
o
2)
, n
o
63739/00, § 30, 10 novembre 2005, et, plus récemment,
Halis Doğan c. Turquie
, n
o
75946/01, §§ 20-22, 7 février 2006, et
Tosun
, précité, §§ 22-24.
19.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
20.
Partant, l’article 6 § 1 de la Convention a été violé en l’espèce.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage moral
22.
Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel qu’il évalue à 20
000
euros (EUR).
23.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
24.
Selon sa jurisprudence constante dans les affaires analogues, la Cour estime que le dommage moral est suffisamment réparé par le constat de violation de la Convention auquel elle parvient (voir
Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France
, arrêt du 31 mars 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
II, p. 668, point 3 du dispositif).
B.
Frais et dépens
25.
Le requérant demande 3
500 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Il ne fournit aucun justificatif.
26.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
27.
Au vu des diligences accomplies par l’avocat du requérant, et bien que ce dernier ne fournisse pas de note d’honoraires, la Cour, statuant en équité comme le veut l’article 41, accorde au requérant 1
000
EUR à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
28.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président