AFFAIRE YURTSEVER c. TURQUIE

AFFAIRE YURTSEVER c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YURTSEVER c. TURCIA (Cercetarea nr. 47628/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 Februarie 2006 DEFINIF 02/05/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Yurtsever c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan mei Tsatsa-Nikolovska, Jaeger, judecători și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 12 ianuarie 2006, a luat hotărârea că, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 47628/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Ali La 10 noiembrie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat în fața Curții de către M. Ș. Sar În cazul în care nu a fost desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții, Tribunalul avea ca obiect să obțină o hotărâre cu privire la posibilitatea ca faptele cauzei să intre sub incidența articolului 3, 5 și 6 din convenție. Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 6 mai 2003, Curtea (secțiunea a treia) a declarat cererea parțial admisibilă. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Reclamantul s-a născut în 1966. La introducerea cererii, a fost deținut în închisoarea din Afyon. La 12 aprilie 1995, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către polițiștii din Hotărârea de Securitate din Ankara în cadrul operațiunilor împotriva unei benzi armate ilegale, D La 26 aprilie 1995, după ce a auzit, judecătorul care a stat în picioare lângă curtea de securitate a statului Ankara, ( Printr-un act de acuzare din 13 iunie 1995, procurorul republicii a intentat o acțiune penală împotriva mai multor persoane suspectate de a face parte din banda menționată, inclusiv a reclamantului. El a solicitat aplicarea art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 12. Printr-o hotărâre din 27 februarie 1997, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei judecători de profesie, dintre care unul dintre aceștia din cadrul magistraturii militare a declarat reclamantul vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare. 13. printr-o hotărâre din 13 iulie 1998, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 27 februarie 1997. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevante la momentul faptelor sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, §§ 11-12, 23 octombrie 2003. 15. Prin Legea nr. 4390 din 22 iunie 1999, mandatele judecătorilor militari și ale procurorilor militari în funcție în cadrul cursurilor de securitate de la . Prin Legea nr. 5190 din 30 iunie 2004, cursurile de siguranță de la ë t au fost abolite definitiv. ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALEGATE DE LA ARTICOLUL 6 1 DIN CONVENȚIA 16. Recurentul susține că instanța de securitate a statului . Ankara care l-a judecat și l-a condamnat nu era independentă sau imparțială, în măsura în care un judecător militar se afla în cadrul său. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 17. Curtea amintește că a abordat în repetate rânduri cauzele care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, de exemplu, Özel, citată anterior, § 33 și 34, și Özdemir c. Turcia, n 59659/00, § 35-36, 6 februarie 2003 18. Curtea a examinat prezenta cauză și observă că Ön a furnizat niciun fapt, nici un argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se află referitoare la securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 1573, § 72 in fine 19. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Ankara nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 20. Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurentul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 124 804 EUR (EUR 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate de la ë ă ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea Convenției nr. . Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, § 85. 25. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (cum ar fi, de exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII, p. 3074, § 49). 26. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). De asemenea, reclamantul solicită 3 774 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN aceste motive, CURTEA, ÎN L faptul că prezenta hotărâre constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 2 februarie 2006 în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Z upančič Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

YURTSEVER c. TURQUIE

(Requête n

o

47628/99)

ARRÊT

STRASBOURG

2 février 2006

DÉFINITIF

02/05/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Yurtsever c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska,

R.

Jaeger,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 janvier 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

47628/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Ali

Engin Yurtsever («

le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 10 novembre 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté devant la Cour par M

e

Ș. Sarıhan, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

La requête avait pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause relèvent d’un manquement de l’Etat défendeur aux exigences des articles 3, 5 et 6 de la Convention.

4.

La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article

52

§

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

5.

Par une décision du 6 mai 2003, la Cour (troisième section) a déclaré la requête partiellement recevable.

6.

Le 1

er

novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

7.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article 59 § 1 du règlement).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8.

Le requérant est né en 1966. Lors de l’introduction de la requête, il était détenu à la prison d’Afyon.

9.

Le 12 avril 1995, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue par les policiers de la Direction de la sûreté d’Ankara dans le cadre d’opérations menées contre une bande armée illégale, le DHKP/C. Il était soupçonné d’appartenir à celle-ci.

10.

Le 26 avril 1995, après l’avoir entendu, le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara («

la cour de sûreté de l’Etat

») ordonna la mise en détention provisoire du requérant.

11.

Par un acte d’accusation du 13 juin 1995, le procureur de la république près la cour de sûreté de l’Etat intenta une action pénale contre plusieurs personnes soupçonnées d’appartenir à ladite bande, dont le requérant. Il requit l’application des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n

o

3713 sur la lutte contre le terrorisme.

12.

Par un arrêt du 27 février 1997, la cour de sûreté de l’Etat composée de trois juges de profession, dont l’un relevant de la magistrature militaire déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à douze ans et six mois d’emprisonnement.

13.

Par un arrêt du 13 juillet 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 27 février 1997.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

14.

Le droit et la pratique internes pertinents à l’époque des faits sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

(n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et

Gençel c. Turquie

(n

o

53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003).

15.

Par la loi n

o

4390 du 22 juin 1999, les mandats des juges militaires et des procureurs militaires en fonction au sein des cours de sûreté de l’Etat ont pris fin. Par la loi n

o

5190 du 30 juin 2004, les cours de sûreté de l’Etat ont été définitivement abolies.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6

§

1 DE LA CONVENTION

16.

Le requérant soutient que la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui l’a jugé et condamné n’était ni indépendante ni impartiale, dans la mesure où un juge militaire siégeait en son sein. Il y voit une violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

».

17.

La Cour rappelle qu’elle a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir, par exemple,

Özel,

précité, §§ 33 et 34, et

Özdemir c. Turquie

, n

o

59659/00, § 35-36, 6 février 2003).

18.

La Cour a examiné la présente affaire et observe que le Gouvernement n’a fourni aucun fait, ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu’il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l’Etat d’infractions relatives à la «

sécurité nationale

», aient redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l’Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

19.

La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l’État d’Ankara n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

20.

Partant, il y a eu violation de cette disposition.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

22.

Le requérante allègue avoir subi un préjudice matériel et moral qu’il évalue à 124 804 euros (EUR).

23.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

24.

En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat aurait abouti si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu. Il n’y a donc pas lieu d’accorder au requérant une indemnité à ce titre

(

Findlay c.

Royaume-Uni

, arrêt du 25 février 1997,

Recueil

1997-I, p. 284, § 85).

25.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28 octobre 1998,

Recueil

1998

‑

VII, p. 3074, § 49).

26.

Lorsque la Cour conclut que la condamnation d’un requérant a été prononcée par un tribunal qui n’était pas indépendant et impartial au sens de l’article

6 § 1, elle estime qu’en principe le redressement le plus approprié serait de faire rejuger le requérant en temps utile par un tribunal indépendant et impartial (

Gençel

, précité, § 27).

B.

Frais et dépens

27.

Le requérant demande également 3 774 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour.

28.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

29.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1 000 EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

30.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 février 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Boštjan M. Z

upančič

Greffier

Président