Yurtsever împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YURTSEVER c. TURCIA (Cercetarea nr. 47628/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 Februarie 2006 DEFINIF 02/05/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Yurtsever c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M.

Zupančič președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan mei Tsatsa-Nikolovska, Jaeger, judecători și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 12 ianuarie 2006, a luat hotărârea că, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 47628/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Ali La 10 noiembrie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat în fața Curții de către M. Ș. Sar În cazul în care nu a fost desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții, Tribunalul avea ca obiect să obțină o hotărâre cu privire la posibilitatea ca faptele cauzei să intre sub incidența articolului 3, 5 și 6 din convenție.

Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 6 mai 2003, Curtea (secțiunea a treia) a declarat cererea parțial admisibilă. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].

Reclamantul s-a născut în 1966. La introducerea cererii, a fost deținut în închisoarea din Afyon. La 12 aprilie 1995, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către polițiștii din Hotărârea de Securitate din Ankara în cadrul operațiunilor împotriva unei benzi armate ilegale, D La 26 aprilie 1995, după ce a auzit, judecătorul care a stat în picioare lângă curtea de securitate a statului Ankara, ( Printr-un act de acuzare din 13 iunie 1995, procurorul republicii a intentat o acțiune penală împotriva mai multor persoane suspectate de a face parte din banda menționată, inclusiv a reclamantului. El a solicitat aplicarea art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului.

12. Printr-o hotărâre din 27 februarie 1997, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei judecători de profesie, dintre care unul dintre aceștia din cadrul magistraturii militare a declarat reclamantul vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la 12 ani și șase luni de închisoare. 13. printr-o hotărâre din 13 iulie 1998, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 27 februarie 1997. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevante la momentul faptelor sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, §§ 11-12, 23 octombrie 2003. 15. Prin Legea nr. 4390 din 22 iunie 1999, mandatele judecătorilor militari și ale procurorilor militari în funcție în cadrul cursurilor de securitate de la . Prin Legea nr. 5190 din 30 iunie 2004, cursurile de siguranță de la ë t au fost abolite definitiv.

ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALEGATE DE LA ARTICOLUL 6 1 DIN CONVENȚIA 16. Recurentul susține că instanța de securitate a statului . Ankara care l-a judecat și l-a condamnat nu era independentă sau imparțială, în măsura în care un judecător militar se afla în cadrul său. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide...

dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 17. Curtea amintește că a abordat în repetate rânduri cauzele care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, de exemplu, Özel, citată anterior, § 33 și 34, și Özdemir c. Turcia, n 59659/00, § 35-36, 6 februarie 2003 18. Curtea a examinat prezenta cauză și observă că Ön a furnizat niciun fapt, nici un argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în care se află referitoare la securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale.

Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 1573, § 72 in fine 19. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Ankara nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 20. Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Recurentul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 124 804 EUR (EUR 23. Guvernul contestă aceste pretenții.

24. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate de la ë ă ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea Convenției nr. . Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, § 85. 25. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (cum ar fi, de exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VII, p. 3074, § 49). 26. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de către o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că: în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi să fie rejudecată în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencepel, citată anterior, alineatul 27). De asemenea, reclamantul solicită 3 774 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții.

28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN aceste motive, CURTEA, ÎN L faptul că prezenta hotărâre constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 2 februarie 2006 în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Z upančič Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE YURTSEVER c. TURQUIE (Requête n o 47628/99) ARRÊT STRASBOURG 2 février 2006 DÉFINITIF 02/05/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Yurtsever c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , L. Caflisch , R. Türmen , C. Bîrsan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska, R. Jaeger, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 janvier 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8. Le requérant est né en 1966. Lors de l’introduction de la requête, il était détenu à la prison d’Afyon.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

14. Le droit et la pratique internes pertinents à l’époque des faits sont décrits dans les arrêts Özel c. Turquie (n o 42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et Gençel c. Turquie (n o 53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003).

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6

§

1 DE LA CONVENTION

16. Le requérant soutient que la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui l’a jugé et condamné n’était ni indépendante ni impartiale, dans la mesure où un juge militaire siégeait en son sein. Il y voit une violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) ».

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral