Secțiunea a treia, C. TURCIA (Recuperarea nr. 57175/00) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 13 iulie 2006 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor retușuri de formă. În cauza David Thór Björgvinsson, judecători, și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, se pronunță în această hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 57175/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ender La 8 martie 2000, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind libertăile fundamentale). Reclamantul este reprezentat de dl K.T. Sürek, avocat la Istanbul. În special, reclamantul susținea că condamnarea sa pentru o cuvântare în cadrul unei adunări legale a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, astfel cum este protejat de art. 10 din convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, el se plângea și de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație în ceea ce privește lipsa comunicării avizului procurorului general. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 23 iunie 2005, camera a declarat cererea parțial admisibilă. La 20 aprilie 2006 și 29 mai 2006, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluții confidențiale a cauzei. DE FAPT, reclamantul s - a născut în 1961 și locuiește în Malatya. La 19 aprilie 1998, secțiunea departamentală a Partidului Forței de Muncă (Eme ) a organizat o adunare într-o sală din acest oraș, în cadrul căreia reclamantul a ținut un discurs, în calitate de membru al comitetului director al partidului. La 2 martie 1999, procurorul Republicii lângă curtea de securitate din statul Malatya l-a pus sub acuzare pe reclamant al șefului de culpă la Raja și la dramă, pe baza unei distincții bazate pe: o rasă și o regiune, precum și pentru propagandă separatistă. El și-a revendicat condamnarea în temeiul articolului 312 alineatele (2) din Codul penal și al articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. La 28 septembrie 1999, reclamantul a depus un memoriu în apărare în care a negat că a incitat la ură și la separatism, dar a susținut că discursul său era exprimat prin exprimarea unei opinii care rămânea în limitele criticii admise 11. În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători civili, l-a condamnat pe reclamant cu privire la șeful acuzării de propagandă separatistă, dar l-a găsit vinovat de instigare la crimă și la crimă. În consecință, l-a condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare și la o amendă de 1 520 000 de lire turcești [aproximativ 3 euro] în temeiul articolului 312 alin. (2) din Codul penal. În temeiul articolului 6 din Legea nr. 647, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de Primă Instanță la 1 decembrie 1999, după ce a primit avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație, care nu a fost comunicată reclamantului, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de Primă Instanță. La 29 mai 2006, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație Guvernul turc propune să plătească domnului Ender Ender Emrek, cu titlu gratuit, suma de 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi plătită în euro, să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din convenție. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat mai sus, Ö se angajează să plătească, începând de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. În plus, la 20 aprilie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de avocatul reclamantului În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, observ că guvernul turc este pregătit să-i plătească domnului Ender maimrek, cu titlu gratuit, suma de 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Aceasta nu va fi supusă nici unui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi plătită în euro, care va fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din convenție. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a băncii centrale europene, majorată cu trei puncte procentuale. În urma consultării cu mine, reclamantul acceptă această propunere și renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declarând cauza soluționată definitiv. Această declarație se face în cadrul regulamentului amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul. În plus, reclamantul și-a exprimat angajamentul de a nu solicita, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 15. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) în fine din convenție și alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 16. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bo šjan M. Zupančič Premier
TROISIÈME SECTION
İMREK c. TURQUIE
(Requête n
o
57175/00)
ARRÊT
(Règlement amiable)
13 juillet 2006
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire İmrek c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
David Thór Björgvinsson,
juges,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
57175/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Ender İmrek («
le requérant
»), a saisi la Cour le 8 mars 2000 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
K.T. Sürek, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le requérant alléguait en particulier que sa condamnation pour avoir prononcé un discours lors d’un rassemblement légal a porté atteinte à son droit à la liberté d’expression, tel que protégé par l’article 10 de la Convention. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaignait également du défaut d’équité de la procédure devant la Cour de cassation eu égard à l’absence de communication de l’avis du procureur général.
4.
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article
52
§
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Par une décision du 23 juin 2005, la chambre a déclaré la requête partiellement recevable.
6.
Les 20 avril et 29 mai 2006 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
7.
Le requérant est né en 1961 et réside à Malatya.
8.
Le 19 avril 1998, la section départementale d’Elaziğ du Parti de la main - d’œuvre (
Emeğin Partisi
) organisa un rassemblement dans une salle de cette ville, au cours duquel le requérant prononça un discours, en qualité de membre du comité directeur du parti.
9.
Le 2 mars 1999, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État de Malatya inculpa le requérant du chef d’incitation à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une race et à une région, ainsi que pour propagande séparatiste. Il requit sa condamnation en vertu de l’article 312 § 2 du code pénal et de l’article 8 §
1 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
10.
Le 28 septembre 1999, le requérant déposa un mémoire en défense aux termes duquel il nia avoir incité à la haine et au séparatisme, mais soutint que son discours était l’expression d’une opinion qui restait dans les limites de la critique admissible.
11.
Le même jour, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges civils, acquitta le requérant quant au chef d’inculpation de propagande séparatiste mais le reconnut coupable d’incitation à la haine et à l’hostilité. Elle le condamna en conséquence à une peine d’un an d’emprisonnement et à une amende de 1
520
000 livres turques [environ 3 euros] en vertu de l’article
312 § 2 du code pénal. En application de l’article 6 de la loi n
o
647, elle décida de surseoir à l’exécution de la peine infligée.
12.
Le 1
er
décembre 1999, après avoir recueilli l’avis du procureur général près la Cour de cassation, non communiqué au requérant, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance.
13.
Le 29 mai 2006, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Le gouvernement turc offre de verser à M. Ender İmrek, à titre gracieux, la somme de 3
500
EUR (trois mille cinq cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou par son conseil dûment autorisé dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu en vertu de l’article 39 de la Convention. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
14.
Le 20 avril 2006, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par l’avocat du requérant
:
«
En ma qualité de représentant du requérant, je note que le gouvernement turc est prêt à verser à M. Ender İmrek, à titre gracieux, la somme de 3
500 EUR (trois mille cinq cents euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Elle ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera payée en euros, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu en vertu de l’article 39 de la Convention. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Dûment consulté par mes soins, le requérant accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Il déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et le requérant sont parvenus.
En outre, le requérant s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
15.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et
62
16.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président