AFFAIRE KOKMEN c. TURQUIE (N° 2)

AFFAIRE KOKMEN c. TURQUIE (N° 2) (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KÖKMEN c. TURCIA (n (solicitarea nr. 903/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 mai 2006 DEFINIF 30/08/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kökmen c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( președintele A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 9 mai 2006, rend la hotărâre că, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 903/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mehmet Kökmen ( reclamantul a sesizat Curtea la 13 noiembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( La 25 aprilie 2005, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În 1999, pentru construirea barajului Birechik, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale a fost expropriat de teren al reclamantului. O comisie de experți din cadrul administrației care a stabilit valoarea terenului expropriat la 6 800 000 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 18 237] EUR (EUR) ] această sumă a fost plătită reclamantului la data transferului de proprietate. La 8 februarie 1999, în dezacord cu suma plătită, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Nizip. Prin hotărârea din 16 februarie 2000, tribunalul a acordat o parțială câștig de cauză reclamantului și a condamnat administrația să-i plătească o indemnizație suplimentară de 14 070 000 000 TRL [aproximativ 25 422 EUR], însoțită de dobânzi restante începând cu 26 februarie 1999. Prin hotărârea din 19 iunie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. noiembrie 2002, administrația a vărsat reclamantului suma de 42 495 254 763 TRL [aproximativ 26 464 EUR] în temeiul suplimentului din oficiu. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) și Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 13. Potrivit guvernului, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne conform prevederilor articolului 35 din Convenție, din cauza faptului că nu a inițiat procedura de executare forțată. 14. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva instanței la termen a unei proceduri judiciare de obligație ulterioară de a iniția procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția ( Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Karahalios c. Grecia, nr 62503/00, § 23, 11 În decembrie 2003).În consecință, excepția impusă de guvern în această privință nu poate fi reținută. 15. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că respondența trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de refuz. Pe fond 16. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș) , citată anterior, p. 1317 § 31 și Aka , citată anterior, p. 2682 § 50-51.17. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ö Õ na a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este atribuită administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt echilibrul corect care trebuia să se afle între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 18. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 19. Recurentul se plânge că durata procedurilor judiciare a încălcat prevederile articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la admisibilitate 20. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. 1, Curtea nu consideră că este necesar să se ia în considerare problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 23. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 15 000 EUR. În plus, acesta solicită repararea unei daune morale pe care o ridică la 2 000 EUR. 24. Guvernul contestă aceste revendicări. 25. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată anterior, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 12 În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚA, ÎN L nu este necesar să se ia în considerare separat .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 000 EUR (12 000 EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 30 mai 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

KÖKMEN c. TURQUIE (n

o

2)

(Requête n

o

903/03)

ARRÊT

STRASBOURG

30 mai 2006

DÉFINITIF

30/08/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Kökmen c. Turquie (n

o

2),

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

E.

Fura-Sandström

,

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 mai 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

903/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Mehmet Kökmen («

le requérant

»), a saisi la Cour le 13 novembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

M. Türkmen, avocat à Gaziantep. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 25 avril 2005, la Cour (deuxième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 §

3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1933 et réside à Gaziantep.

5.

En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l’Energie et des Ressources naturelles («

l’administration

») procéda à l’expropriation du terrain appartenant au requérant.

6.

Une commission d’experts de l’administration ayant fixé la valeur du terrain exproprié à 6

800

000 000 livres turques (TRL) [environ 18

237

euros (EUR)], ce montant fut versé au requérant à la date du transfert de propriété.

7.

Le 8 février 1999, en désaccord sur le montant payé, le requérant introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Nizip.

8.

Par un jugement du 16 février 2000, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l’administration à lui verser une indemnité complémentaire de 14

070

000 000

TRL [environ 25

422

EUR], assortie d’intérêts moratoires à compter du 26 février 1999.

9.

Par un arrêt du 19 juin 2000, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.

10.

Le 1

er

novembre 2002, l’administration versa au requérant la somme de 42

495

254

763 TRL [environ 26

464 EUR] au titre du complément d’indemnité.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

11.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

12.

Le requérant se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

13.

Selon le Gouvernement, le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes comme l’exige l’article 35 de la Convention, faute d’avoir engagé la procédure d’exécution forcée.

14.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle il n’est pas opportun de demander à un individu, qui a obtenu une créance contre l’Etat à l’issue d’une procédure judiciaire de devoir par la suite engager la procédure d’exécution forcée afin d’obtenir satisfaction (

Metaxas c.

Grèce

, n

o

8415/02, § 19, 27 mai 2004, et

Karahalios c. Grèce

, n

o

62503/00, §

23, 11

décembre 2003). Il s’ensuit que l’exception soulevée par le Gouvernement à cet égard ne saurait être retenue.

15.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

16.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, p. 1317, § 31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§

50-51).

17.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. C’est ce retard qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

18.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19.

Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.

A.

Sur la recevabilité

20.

La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

B.

Sur le fond

21.

Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

23.

Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’il évalue à 15

000 EUR. Il réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’il chiffre à 2

000 EUR.

24.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

25.

Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt

Akkuș

(précité, p.

1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 12

000 EUR au requérant à titre de dommage matériel.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B. Frais et dépens

26

.

Le requérant n’a pas présenté de demande relative aux frais et dépens. La Cour estime donc qu’il n’y a pas lieu d’allouer au requérant un montant à cet effet.

C.

Intérêts moratoires

27.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article

6

§

1 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 12

000 EUR (douze mille euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 mai 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président