AFFAIRE BAȘBOĞA c. TURQUIE

AFFAIRE BAȘBOĞA c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BAȘBO. TURCIA (solicitarea nr. 64277/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iunie 2006 DEFINIF 13/09/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Bașbo Președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și al domnului Dolle, graffière de section După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 mai 2006, Rend la chetă că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 64277/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mehmet Ata Bașboa ( reclamantul a sesizat Curtea la data de 6 ianuarie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cererea avea ca obiect să obțină o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei intră sub incidența unei încălcări a dispozițiilor art. 6 din Convenție. Instanța a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (articolul (1) din regulament. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Printr-o decizie din 14 iunie 2005, președintele Camerei a decis să aducă această cerere la cunoștința guvernului turc. Printr-o scrisoare din 27 iunie 2005, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise. DE FAPT, CIRCONSTANȚELE L La 20 februarie 1998, reclamantul a fost arestat de către polițiștii din secția antiteroristă din cadrul Direcției de Securitate a lui Dahzmir, unde a fost arestat. A fost arestat de către polițiști, și anume PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan). 10. La 27 februarie 1998, un judecător care se afla în asediu aproape de curtea de securitate a statului care a dispus arestarea sa provizorie 11. Printr-un act de punere sub acuzare din 24 martie 1998, procurorul Republicii a intentat o acțiune publică împotriva reclamantului în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene în temeiul articolului 169 din Codul penal, reprimând ajutorul și susținerea unei benzi armate ilegale, precum și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 12. Prin hotărârea din 11 noiembrie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei judecători de profesie, printre care și unul care face parte din magistratura militară, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la cinci ani de închisoare. 13. printr-o hotărâre din 11 octombrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată de reclamant. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 14. Dreptul și practica internă relevante la momentul faptelor sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia, nr 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002 și Gençel c. Turcia, 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003 15. Prin Legea nr. 4390 din 22 iunie 1999, mandatele judecătorilor militari și ale procurorilor militari în funcție în cadrul cursurilor de securitate de la . Prin Legea nr. 5190 din 30 iunie 2004, cursurile de securitate au fost abolite definitiv. Reclamantul se plânge de faptul că instanța de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acești judecători civili fac, de asemenea, obiectul unor ratinguri din partea acestui consiliu care depinde de dreptul de executare din cauza prezenței ministrului justiției în cadrul său. 17. În aceste privințe, el ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, (...) de către un tribunal independent și imparțial (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 18. Guvernul ridică o excepție din nerespectarea termenului de șase luni. Acesta susține că hotărârea internă definitivă, referitoare la cauza privind lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului, este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, Tribunalul susține că nici Curtea de Securitate a Uniunii Europene, nici Curtea de Casație nÕ aveau competența de a se pronunța cu privire la acest aspect, în măsura în care compunerea cursurilor de securitate ale statului în cauză era, la momentul faptelor, cuprinsă în legislația internă. În concluzie, reclamantul ar fi trebuit să-și depună cererea în termen de șase luni de la data la care aceștia și-au dat seama de eficacitatea căilor de atac interne, și anume din momentul în care Curtea de Securitate a Uniunii Europene, 11 noiembrie 1999. Or, el subliniază că cererea a fost introdusă la 6 ianuarie 2000. 19. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia, 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Curtea consideră că, având în vedere garanțiile constituționale și juridice de care se bucură judecătorii civili care se află în cursul de securitate al landului și în lumina jurisprudenței sale stabilite în acest domeniu (a se vedea, în special, 57175/00, nepublicată), această parte a cererii pentru neatenție vădită de temei, în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 22. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, descrișul de stil araklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, faptul că partea reclamantă privind prezența unui judecător militar în cadrul Curții de Securitate a L'peui trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; aceasta constată, într-adevăr, că nu se confruntă cu niciun motiv de a se opune. II. PE FONDUL 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, Özdemir, citată anterior, § 35 36 și Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fil 24. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Õn a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 25. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea ștearsă decât .imp pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul nu solicită nici o sumă pentru daune materiale. Ca prejudiciu moral, acesta solicită 30 EUR (EUR). 28. Guvernul contestă aceste pretenii. 29. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacie echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral (cu privire la daunele morale, citată anterior, p. 3074, punctul 49). 30. Pentru Curte, atunci când un anumit caz, ca și în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și de imparțialitate prevăzute de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... și Gençel, citată anterior, punctul 27). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. El nu oferă nicio justificare. 32. Guvernul contestă aceste pretenții. 33. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că este rezonabil să atribuie reclamantului suma de 1 000 EUR în toate cheltuielile. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. admisibilitatea pârâtului întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție ca urmare a prezenței unui judecător militar în cadrul instanței de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . faptul că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată pentru taxele exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertită în cărți turce noi la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 13 iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președintele

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

BAȘBOĞA c. TURQUIE

(Requête n

o

64277/01)

ARRÊT

STRASBOURG

13 juin 2006

DÉFINITIF

13/09/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Bașboğa c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni,

D.

Jočienė,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 mai 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

64277/01) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Mehmet Ata Bașboğa («

le requérant

»), a saisi la Cour le 6 janvier 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

S. Çetinkaya, avocat à İzmir. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.

3.

La requête avait pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause relèvent d’un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 6 de la Convention.

4.

La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article

52

5.

Le 1

er

novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

6.

Par une décision du 14 juin 2005, le président de la chambre a décidé de porter cette requête à la connaissance du gouvernement turc. Par une lettre du 27 juin 2005, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.

7.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8.

Le requérant est né en 1966 et était détenu à la prison d’Aydın au moment de l’introduction de sa requête.

9.

Le 20 février 1998, le requérant fut arrêté par les policiers de la section anti-terroriste de la direction de sûreté d’İzmir, où il fut placé en garde à vue. Il était soupçonné d’appartenir à une bande armée, à savoir le PKK (le Parti des travailleurs du Kurdistan).

10.

Le 27 février 1998, un juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat ordonna sa mise en détention provisoire.

11.

Par un acte d’accusation du 24 mars 1998, le procureur de la République intenta une action publique à l’encontre du requérant devant la cour de sûreté de l’Etat sur la base de l’article 169 du code pénal, réprimant l’aide et le soutien à une bande armée illégale, ainsi que de l’article 5 de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme.

12.

Par un arrêt du 11 novembre 1998, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois juges de profession, dont l’un relevant de la magistrature militaire, reconnut le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à cinq ans d’emprisonnement.

13.

Par un arrêt du 11 octobre 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué par le requérant.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

14.

Le droit et la pratique internes pertinents à l’époque des faits sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

, n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002, et

Gençel c. Turquie,

n

o

53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003.

15.

Par la loi n

o

4390 du 22 juin 1999, les mandats des juges militaires et des procureurs militaires en fonction au sein des cours de sûreté de l’Etat ont pris fin. Par la loi n

o

5190 du 30 juin 2004, les cours de sûreté de l’Etat ont été définitivement abolies.

EN DROIT

I.

SUR LA RECEVABILITÉ

16.

Le requérant se plaint de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir qui l’a jugé et condamné n’était ni indépendante ni impartiale, dans la mesure où un juge militaire siégeait en son sein et où des juges civils ayant participé à son procès ont été désignés par le Conseil supérieur de la magistrature, composé de cinq juges, du ministre de la Justice et de son secrétaire. Ces juges civils font également l’objet de notations par ce conseil dépendant de l’exécutif en raison de la présence du ministre de la Justice en son sein.

17.

A ces égards, il invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...), par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

»

18.

Le Gouvernement soulève une exception tirée du non-respect du délai de six mois. Il soutient que la décision interne définitive, concernant le grief relatif au manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, est celle rendue par cette même juridiction. A cet égard, il fait valoir que ni la cour de sûreté de l’Etat, ni la Cour de cassation n’étaient habilitées à se prononcer sur ce grief dans la mesure où la composition des cours de sûreté de l’Etat découlait, à l’époque des faits, de la législation interne. Il en conclut que le requérant aurait dû introduire sa requête dans les six mois suivant le moment où ils s’était rendu compte de l’inefficacité des recours internes, c’est-à-dire à partir de l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat, à savoir le 11 novembre 1999. Or, il souligne que la requête a été introduite le 6 janvier 2000.

19.

La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire

Özdemir c. Turquie,

n

o

59659/00, § 26, 6 février 2003. Rien ne justifie de se départir de ce raisonnement dans le cadre de la présente affaire.

20.

Partant, la Cour rejette l’exception du Gouvernement.

21.

La Cour considère qu’au vu des garanties constitutionnelles et légales dont jouissent les juges civils siégeant dans les cours de sûreté de l’Etat et à la lumière de sa jurisprudence établie en la matière (voir notamment

İmrek c. Turquie

(déc.), n

o

57175/00, non publiée), il convient de rejeter cette partie de la requête pour défaut manifeste de fondement, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

22.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28 octobre 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

VII) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que le grief du requérant concernant la présence d’un juge militaire au sein de la cour de sûreté de l’Etat doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate, en effet, qu’il ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

II.

SUR LE FOND

23.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions similaires à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6

§

1 de la Convention (voir

Özel

, précité, §§ 33-34,

Özdemir

, précité, §§ 35

‑

36, et

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

24.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

25.

La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l’Etat n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

27.

Le requérant ne sollicite aucune somme au titre de dommage matériel. Au titre de dommage moral, il réclame 30 euros (EUR).

28.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

29.

La Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante quant au préjudice moral (

Çıraklar

, précité, p. 3074, § 49).

30.

Pour la Cour, lorsqu’un particulier, comme en l’espèce, a été condamné par un tribunal qui ne remplissait pas les conditions d’indépendance et d’impartialité exigées par la Convention, un nouveau procès ou une réouverture de la procédure, à la demande de l’intéressé, représente en principe un moyen approprié de redresser la violation constatée (

Öcalan c. Turquie

[GC], n

o

46221/99, § 210, CEDH

2005

‑

..., et

Gençel

, précité, §

27).

B.

Frais et dépens

31.

Le requérant demande également 4

000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Il ne fournit aucun justificatif.

32.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

33.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable d’allouer au requérant la somme de 1

000 EUR tous frais confondus.

C.

Intérêts moratoires

34.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

recevable le grief du requérant tirés de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la présence d’un juge militaire au sein de la cour de sûreté de l’Etat, et irrecevable le restant de la requête ;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir

;

3.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral

;

4.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 1

000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre des taxes exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juin 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.- P. Costa

Greffière

Président