AFFAIRE KAYATEPE c. TURQUIE

AFFAIRE KAYATEPE c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KAYATEPE c. TURCIA (Cercetarea nr. 57375/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 mai 2005 DEFINIF 31/08/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kayatepe c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, domnii Popović, judecători și ai dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 10 mai 2005, Rend l'hote, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 57375/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mehmet Tevfik Kayatepe ( reclamantul a sesizat Curtea la 4 ianuarie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale ( La 4 iulie 2002, cea de-a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului. Apoi, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei; părțile au fost informate printr-o scrisoare din 17 decembrie 2004. La 8 februarie 1996, municipalitatea Muratpașa a expropriat un teren care aparținea reclamantului și i-a revocat o parte din proprietate. La 11 martie 1998, în dezacord cu suma plătită de municipalitate, recurentul sesizează instanța în mare măsură din Antalya cu privire la o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. La 28 decembrie 1998, tribunalul a acordat recurentului câștig de cauză și a condamnat municipalitatea să-i plătească un supliment de 234 192 000 000 de lire turcești (TRL), adică aproximativ 643 300 de euro (EUR), însoțite de dobânzi la rata legală începând cu 27 martie 1998. La 26 aprilie 1999, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. La 18 noiembrie 1999, reclamantul a inițiat o procedură de executare forțată. 10. Între octombrie 2001 și martie 2005, reclamantul a obținut plata a 376 237 497 000 TRL, aproximativ 210 000 EUR. Întreaga suprafață suplimentară nu a fost încă plătită până în prezent. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). În acest sens, reclamantul se plânge de o pierdere a valorii landului suplimentar de expropriere, din cauza întârzierii pe care le-a luat la nivel de stat în plata acestei despăgubiri și a insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 13. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Curtea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de neîndeplinire. Pe fond 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior p. 1317, § 31, și Aka, citată anterior, p. 2682, §§ 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că întârzierea în plata Õinstanței suplimentare este imputată administrației expropriante, care i-a cauzat reclamantului un prejudiciu distinct, adăugat la exproprierea bunului său. Acest prejudiciu este dublat de insuficiența ratei dobânzilor moratorii în comparație cu rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței reclamantului în momentul lansării terenului său și valoarea sa în momentul decontării sale efective determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să se afle între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 16. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 17. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 832 633 de dolari americani (USD). În plus, acesta solicită repararea unei daune morale pe care o ridică la 92 000 USD. 19. Guvernul contestă aceste revendicări. 20. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă suma solicitată ca daune materiale, adică 623 500 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 000 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ca o justificare, acesta furnizează o convenție de onorariu și chitanțe poștale. 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR, în orice caz, și acordă reclamantului. Interese moratorii 24. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului 623 500 EUR (șase sute douăzeci și trei de mii cinci sute de euro) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 31 mai 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE KAYATEPE c. TURQUIE

(Requête n

o

57375/00)

ARRÊT

STRASBOURG

31 mai 2005

DÉFINITIF

31/08/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Kayatepe c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

D.

Jočienė,

MM.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 mai 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

57375/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Mehmet Tevfik Kayatepe («

le requérant

»), a saisi la Cour le 4

janvier 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

B. Yörük, avocat à Antalya. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 4 juillet 2002, la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Puis, se prévalant des dispositions de l’article

29 §

3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire

; les parties en on été informées par une lettre du 17

décembre 2004.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1923 et réside à Antalya.

5.

Le 8 février 1996, la municipalité de Muratpașa expropria un terrain appartenant au requérant et lui versa une indemnité d’expropriation.

6.

Le 11 mars 1998, en désaccord avec le montant payé par la municipalité, le requérant saisit le tribunal de grande instance d’Antalya d’un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation.

7.

Le 28 décembre 1998, le tribunal donna gain de cause au requérant et condamna la municipalité à lui verser un complément d’indemnité de 234

192

000

000 livres turques (TRL), soit environ 643

300 euros (EUR), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 27 mars 1998.

8.

Le 26 avril 1999, la Cour de cassation confirma ce jugement.

9.

Le 18 novembre 1999, le requérant entama une procédure d’exécution forcée.

10.

Entre octobre 2001 et mars 2005, le requérant obtint le paiement de 376

237

497

000 TRL, environ 210

000 EUR. La totalité de l’indemnité complémentaire n’a toujours pas été versée à ce jour.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

11.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

12.

Le requérant se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation, en raison du retard pris par l’Etat dans le paiement de cette indemnité et de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article

1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

13.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

14.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité

,

p. 1317, § 31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§ 50-51).

15.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au requérant un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. Ce préjudice est doublé par l’insuffisance du taux des intérêts moratoires par rapport à celui de l’inflation. Le décalage entre la valeur de la créance du requérant au moment de l’expropriation de son terrain et sa valeur lors de son règlement effectif amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

16.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

17.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

18.

Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’il évalue à 832

633 dollars américains (USD). Il réclame en outre la réparation d’un dommage moral qu’il évalue à 92

000 USD.

19.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

20.

Considérant le mode de calcul adopté dans son arrêt

Akkuș

(précité, p.

1311, §§ 35-36) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde le montant demandé à titre de dommage matériel, soit 623

500

EUR.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

21.

Le requérant demande 8

951

773

000 TRL (environ 5

000 EUR) pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. A titre de justificatif, il fournit une convention d’honoraires et des reçus d’envois postaux.

22.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

23.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

24.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

4.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

i.

623

500 EUR (six cent vingt-trois mille cinq cents euros) pour dommage matériel

;

ii.

500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens

;

iii.

tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur lesdites sommes

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 mai 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président