STANKOV c. BULGARIE

SECȚIUNEA I Cerere nr. 47347/99 prezentată de Marin Stefanov STANKOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 3 martie 2005 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Loucaide Lorenzen mes Vajić Botomarova dnii Kovler S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată prezentată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 23 iunie 1998, având în vedere decizia parțială din 12 februarie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Marin Stefanov Stankov, este cetățean bulgar, născut în 1961 și rezident în Plovdiv.

Guvernul pârât este reprezentat de co-agentul său, dl Kotseva, de la Ministerul Justiției. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost tratat pentru afecțiuni psihice din 1986 și a fost spitalizat de mai multe ori, începând cu 1995, a continuat studiile universitare în Franța și s-a întors la Plovdiv la 24 aprilie 1996 pentru o scurtă ședere. La 8 mai 1996, a fost arestat la domiciliu de doi polițiști și dus la centrul psihiatric din Plovdiv, executând un ordin al procurorului districtual, după o scurtă discuție cu un medic psihiatric, a fost transferat la spitalul psihiatric din Plovdiv. Din documente reiese că părinții reclamantului au solicitat să fie internat în vederea unui tratament psihiatric obligatoriu în temeiul articolului 36 din Legea privind sănătatea publică, din cauza comportamentului său agresiv.

Printr-o ordonanță din 20 iunie 1996, procurorul districtual a refuzat să introducă o procedură în fața instanței în vederea unui tratament psihiatric forțat, considerând că tratamentul aplicat reclamantului producea efecte, că era mai puțin agresiv și dorea să fie tratat. Reclamantul a fost tratat în spital până la 27 iulie 1997 și, potrivit declarațiilor sale, nu i s-ar fi permis nici un contact extern, în special cu un avocat. La 22 decembrie 1997, a adresat o plângere procurorului general împotriva ordonanței din 20 iunie 1996, în care se plângea și de decizia de a-i ordona spitalizarea forțată. Printr-o scrisoare din 26 mai 1998, procurorul regional a confirmat ordonanța din 20 iunie 1996 prin care refuza să introducă o procedură de tratament forțat și l-a informat pe reclamant că internarea sa era regulată și se baza pe o anchetă care arăta că suferea de tulburări psihice în perioada relevantă.

La 4 mai 1998, pașaportul reclamantului a fost reținut de poliție când a trecut granița și-a eliberat un nou pașaport la 28 mai 1998. La 8 octombrie 1999, reclamantul a fost arestat din nou în timp ce mergea la un oficiu poștal din Plovdiv pentru amenințarea angajaților de la birou și a fost dus la secția de poliție, apoi la centrul de psihiatrie regional, unde a avut un interviu cu un medic psihiatric, apoi a fost transferat la spitalul psihiatric din Plovdiv. Din documentele medicale reiese că, la 26 octombrie 1999, reclamantul a declarat că dorește să fie tratat și a rămas în spital până la 9 noiembrie 1999; recursurile pe care le-a făcut la Parchet și la Ministerul Sănătății cu privire la tratamentul său forțat ar fi rămas neîmplinite, precum și acțiunea în despăgubire introdusă în fața Tribunalului Districtual Plovdiv.

Ca urmare a plângerii depuse la Ministerul de Interne, directorul regional al poliției i-a comunicat, printr-o scrisoare din 4 aprilie 2000, că polițiștii acționaseră conform legii și nu își depășiseră competențele. GRIEF invocând art. 5 alineatul (1), reclamantul se plângea de două ori că a fost privat de libertate în mod ilegal și arbitrar. La 12 februarie 2004, Curtea a decis să aducă plângerea la cunoștința guvernului pârât, invitându-l să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia sa.

Guvernul și-a prezentat observațiile la 12 august 2004. Curtea constată că reclamantul a fost invitat prin scrisoarea din 26 august 2004 să își prezinte observațiile ca răspuns, în termen de 26 octombrie 2004. O scrisoare de reamintire i-a fost transmisă prin recomandare cu confirmare de primire la 16 noiembrie 2004 și a atras atenția asupra posibilităților de radiere a rolului, prin aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție, în caz de absență a răspunsului. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție și consideră, pe de altă parte, că nici o circumstanță specială referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) în fine din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 47347/99 présentée par Marin Stefanov STANKOV contre la Bulgarie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 3 mars 2005 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , L. Loucaides , P. Lorenzen , M mes N. Vajić , S. Botoucharova , MM. A. Kovler , S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 23 juin 1998, Vu la décision partielle du 12 février 2004, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Marin Stefanov Stankov, est un ressortissant bulgare, né en 1961 et résidant à Plovdiv.

Le gouvernement défendeur est représenté par son coagent, M me M. Kotseva, du ministère de la Justice. Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant était traité pour des troubles psychiatriques depuis 1986 et fut hospitalisé plusieurs fois. A partir de 1995, il poursuivit des études universitaires en France. Il retourna à Plovdiv le 24 avril 1996 pour un court séjour. Le 8 mai 1996, il fut arrêté à son domicile par deux policiers et conduit au centre psychiatrique de Plovdiv, en exécution d'une ordonnance du procureur de district. Après un bref entretien avec un médecin psychiatre, il fut transféré à l'hôpital psychiatrique de Plovdiv.

Il ressort des documents au dossier que les parents du requérants avaient demandé son internement en vue d'un traitement psychiatrique obligatoire en application de l'article 36 de la loi sur la santé publique, en raison de son comportement agressif. Par une ordonnance en date du 20 juin 1996, le procureur de district refusa d'introduire une procédure devant le tribunal en vue d'un traitement psychiatrique forcé, considérant que le traitement appliqué au requérant avait produit des effets, qu'il était moins agressif et désirait se faire traiter. Le requérant fut soigné à l'hôpital jusqu'au 27 juillet 1997. Selon ses dires, aucun contact extérieur ne lui aurait été autorisé, notamment avec un avocat.

Le 22 décembre 1997, il adressa une plainte au procureur contre l'ordonnance du 20 juin 1996, dans laquelle il se plaignait également de la décision ordonnant son hospitalisation forcée. Par une lettre en date du 26 mai 1998, le procureur régional confirma l'ordonnance du 20 juin 1996 refusant d'introduire une procédure de traitement forcé. Par ailleurs, il indiqua au requérant que son internement était régulier et se basait sur une enquête révélant qu'il souffrait de troubles psychiatriques s'étant aggravés à l'époque pertinente. Le 4 mai 1998, le passeport du requérant fut retenu par la police lors de son passage à la frontière. Il se fit délivrer un nouveau passeport le 28 mai 1998. Le 8 octobre 1999, le requérant fut de nouveau arrêté alors qu'il se rendait à un bureau de poste à Plovdiv pour avoir menacé des employés du bureau.

Il fut conduit au commissariat de police, puis au centre psychiatrique régional, où il eut un entretien avec un médecin psychiatre. Il fut ensuite transféré à l'hôpital psychiatrique de Plovdiv. Il ressort des documents médicaux que le 26 octobre 1999, le requérant déclara désirer se faire traiter. Il demeura à l'hôpital jusqu'au 9 novembre 1999. Les recours qu'il adressa au parquet et au ministère de la Santé au sujet de son traitement forcé seraient restés sans aucune suite, ainsi que l'action en dommages et intérêts introduite devant le tribunal de district de Plovdiv. Suite à la plainte introduite auprès du ministère de l'Intérieur, le directeur régional de la police lui indiqua, par une lettre du 4 avril 2000, que les policiers avaient agi conformément à la loi et n'avaient pas outrepassé leurs pouvoirs.

GRIEF Invoquant l'article 5 § 1, le requérant se plaint d'avoir été, à deux reprises, privé de sa liberté de manière irrégulière et arbitraire. EN DROIT Le 12 février 2004, la Cour a décidé de porter le grief à la connaissance du gouvernement défendeur, en l'invitant à présenter par écrit ses observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le 12 août 2004. La Cour constate que le requérant a été invité par lettre du 26 août 2004 à présenter ses observations en réponse, dans un délai échéant le 26 octobre 2004. Une lettre de rappel lui a été transmise par recommandé avec accusé de réception le 16 novembre 2004, et a attiré son attention sur les possibilités de radiation du rôle, par application de l'article 37 § 1 a) de la Convention, en cas d'absence de réaction.

Ces lettres sont restées sans réponse. La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête, au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête, au sens de l'article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président